marți, 30 aprilie 2013

Jumuleală

                 Putem numi aşa operaţiunea pe care o fac firmele de asigurări , în diferite momente ale vieţii noastre , la adresa noastră . De fapt , la adresa portmoneului nostru .
                 Ce faci dacă ţi se strică televizorul ? Sau dacă iei hotărârea să-ţi aducă moşul un televizor nou , cu tehnologie LED ? Munceşti din greu , strângi cureaua şi totuşi omul de rând nu prea are un mic fond de rezervă din care să poată face cumpărături neprevăzute sau electrocasnice marca ,, moş Crăciun '' . Ei bine , marile lanţuri de magazine au la îndemână întotdeauna o soluţie : creditul pentru cumpărături care se poate acorda la sediul magazinului . Te aburesc de-ţi merg fulgii , doar- doar ,, vin în întâmpinarea dorinţelor tale de a avea obiectul mult dorit ! '' Vorba ultimei reclame de la o bancă , cu un zân : dacă nu acum , atunci când ?
                 No bine , no ! Dai fuga la serviciu , îl rogi pe contabil să-ţi completeze o adeverinţă de venit şi deja te imaginezi cum mergi acasă victorios , în costum de moş , cu televizorul sub braţ (mă rog , pe bancheta din spate , că e cam mare !) . Domnişoara care îţi intermediază împrumutul bancar este numai zâmbet (doar se bucură pentru tine , aşa-i ?) , te întreabă câte în lună şi-n stele : cine eşti şi de-al cui , de unde vii şi unde lucrezi , dacă ai nevastă , copii , socri , vecini , cum te înţelegi cu neamurile , ....etc . Printre toate poveştile astea , strecoară şi ceva de genul :
                 - Va trebui să încheiaţi şi o asigurare pentru şomaj sau doamne fereşte , incapacitate de muncă . În această situaţie nedorită , firma de asigurări vă plăteşte ratele
                 - Dacă aşa trebuie .... bâgui tu cu gândul la televizorul care merge aşa de fain .....
                 Continuă cu întrebările şi explicaţiile , scoate la imprimantă cam treizeci de foi , te roagă să le semnezi şi te conduce la casierie unde , cu una dintre hărtiile semnate şi de tine , te pune în posesia televizorului .
                 Ajungi acasă mulţumit , moş Crăciun este iubit de toţi , aşa-i ?
                 După sărbători citeşti contractul semnat să vezi ce şi cum faci să începi să plăteşti . Parcurgând pagină cu pagină , observi că pe foaia nr ... scrie că obţinerea creditului NU este condiţionată de încheierea unei asigurări , dar tu ai semnat o cerere pentru încheierea uneia ..... Cum era cu jumuleala ? OK . Citeşti în continuare şi când ajungi la contractul de asigurare constaţi că aceasta încetează în momentul în care termini de plătit creditul . Logic , nu ? Ei bine , dacă plăteşti anticipat , avantaj ei : asigurarea expiră atunci când termini de plătit , chiar dacă prima de asigurare era pentru o altă perioadă de timp . Nu vi se pare aiurea treaba asta ? Ai plătit prima pentru 12 luni , să zicem . Suma se adaugă la valoarea televizorului , se împarte la 12 , după care se adaugă dobânda , comision pentru nu ştiu ce , .... Aşadar , plăteşti şi dobândă pentru prima de asigurare . :) . Dacă te hotărăşti să plăteşti în 6 rate , prima de asigurare nu se recalculează .
                Cum vi se pare asta ? Eşti sau nu jumulit pe viu , dacă te afli întro asemenea situaţie ? Ultima întrebare : domnişoara care zâmbeşte frumos şi te ajută să devii moş pentru o zi , ce părere are ?

                P.S. Câţi dintre cei care a-ţi fost întro postură asemănătoare a-ţi citit cu atenţie şi răbdare miliardele de foi cu scris mai mare sau mai mic ?

luni, 29 aprilie 2013

Bazarul

                      Am văzut pe facebook încă de luna trecută că , în Cluj , la cafeneaua L'Atelier se organizează din când în când un eveniment interesant : bazar cu lucruri gratis , unde participanţii duc obiecte de care nu mai au nevoie şi le schimbă cu alţii . Nu sunt necesari  bani pentru a lua ceva ce îţi este de folos . Interesantă chestie , mi-am spus eu , nu tu negocieri , nu tu speculanţi ... :) .
                      Sâmbătă , 27 aprilie , între orele 12 -15 a avut loc a 5-a ediţie a acestui bazar şi am mers şi eu să văd cum se desfăşoară asemenea activităţi . Concluzia este din păcate uşor negativă .  În primul rând toate persoanele care erau prezente imediat după ora 12 erau foarte tinere în comparaţie cu mine şi asta a fost prima săgeată pe care am simţit-o . Apoi , majoritatea erau fete , ceea ce înseamnă că acţiunea se adresează în principal lor (fetelor) , lucru care poate fi un uşor impediment  în încercarea de a lega o discuţie cu persoane necunoscute .
                       Întro sală a sus amintitei cafenele , de-alungul pereţilor au fost aşezate mese pe care erai îndemnat să-ţi aşezi obiectele pe care erai pregătit să le donezi . Pe pereţi erau din loc în loc şi etichete drăguţe care te îndrumau unde să-ţi aşezi lucrurile aduse . O fetiţă care nu cred că avea mai mult de 10 ani îşi aşeza cu drag zorzoanele .
                        Şi acum  o să vă spun de ce concluzia mea este uşor negativă : fac parte dintre cei care consideră că îmbrăcămintea nu poate fi schimbată cu alte persoane , oricare ar fi acestea ! Ei bine , în spaţiul central al bazarului erau expuse haine ! Chiar dacă îndemnuri amuzante erau la vedere (vă rugăm să nu luaţi umeraşele acasă !) , m-am simţit ca .... întrun second hand ! No ofence , please ! personal am o părere extrem de proastă despre acest fenomen şi imediat ce am intrat am fost izbit de prezenţa hainelor ....
                        Nu am avut aşteptări aparte , dar dacă adaug că am sunat un amic pentru a avea un partener la o bere/cafea , iar acesta nu a putut ajunge , mi-am pus coada pe spinare şi am pornit repejor spre casă . Nu sunt un tip cu nasul pe sus , îngâmfat sau mai ştiu eu cum , doar că nu m-am simţit absolut deloc confortabil . By the way : am dus şi eu o carte de Sven Hassel cu care , spre ruşinea mea , m-am şi întors acasă . Nu am fost în largul meu să vorbesc cu organizatoarele sau măcar să o aşez pe masa unde mai erau alte câteva cărţi .
                       Eram pregătit să văd un loc unde se schimbă liber tot felul de obiecte , cu excepţia celor de vestimentaţie : cărţi , discuri , telefoane mai vechi , casete video/audio , mici device -uri , habar n-am ce altceva , orice dar HAINE NU ! Asta e . Gusturile nu se discută .
                       Dacă stau şi mă gândesc mai bine , această întâmplare poate lămuri o altă chestiune : facebook-ul este pentru toţi , dar evenimentele propuse acolo au un public ţintă . Fetele din bazar erau mai degrabă de vârsta fetei mele , aşadar este normal să avem păreri diferite , nu ? Unul dintre motive este chiar vârsta .

duminică, 28 aprilie 2013

Alexander

                     Polli este numele tipului care cunoaşte şi trăieşte nebunia zborului. Priviţi aici : http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=8L8UCfxmtSw .
                 


                    
                       P.S. Dacă v-a plăcut , mai găsiţi aici : http://alexanderpolli.com/videos/

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Invidia

                      Se pare că invidiem , mai mult decât pe alţii , pe aceia care se ridică prin singura putere a aripilor lor şi se despart de cuşca în care ceilalţi rămân închişi .

                      Francesco Petrarca

vineri, 26 aprilie 2013

Biroul

                     De relaţii cu clienţii este adeseori o trompetă în spatele căreia se îngroapă în mod sigur ceva ce ai de rezolvat cu compania (firma , banca , etc.) respectivă . Iată un exemplu :
                     Anul trecut am mers să scot bani de la un bancomat al CEC aflat lângă blocul meu şi ce să vezi : în fanta destinată introducerii cardului stătea liniştit un ...card , desigur . Îl întreb ce face acolo , cine e şi de al cui , apoi îl bag în buzunar , cu gândul de a face o faptă bună . A doua zi , de bună dimineaţă , sun la serviciul clienţi al CEC şi îi explic unei domnişoare tot ceea ce deja v-am spus şi vouă .
                    - Şi eu ce să fac ? mă lasă cu gura căscată interlocutoarea mea .
                    - Păi , să-l anunţaţi pe domnul .... (îi citesc numele de pe card) că i-am găsit cardul în bancomatul de la Universitatea Bogdan Vodă din Cluj . Vă pot da numărul meu de telefon să i-l comunicaţi domnului să mă sune dacă îi mai trebuie cardul .
                    - Staţi să verific . După un minut îmi spune că 1. nimeni nu a anunţat că acest card este pierdut/furat ; 2. nu are numărul de telefon al clientului ; 3. nu poate lua legătura cu acesta în niciun fel .
                    - Şi ce este de făcut ? Sper că înţelegeţi că intenţia mea este de a face o faptă bună !
                    - De ce nu mergeţi dumneavoastră la orice agenţie CEC să depuneţi acolo cardul găsit ?
                    - Adică mi-am făcut singur de lucru că , nu-i aşa , tare mă plictiseam ! Dacă doriţi , vă pot lăsa numărul de telefon , în speranţa că vă contactează posesorul cardului pierdut !
                    - Bine , zice cu greu şi notează numărul .
                    Ei bine , după două-trei săptămâni nu m-a contactat nimeni . Prind curaj şi merg la o agenţie CEC din cartier unde am ajuns la 16.35 şi ghici : programul era până la 16.30 . Nici în ruptul capului (meu) nu am reuşit să conving pe careva dintre doamnele de acolo să vină până la uşă , deşi stăteau şi se benoclau la mine cum mă milogesc la uşa lor . Cu programul orar învăţat , zilele următoare am reuşit să prind deschis şi după ce am istorisit cum stătea cardul supărat şi abandonat în bancomatul de la UBV , cu greu am primit un răspuns :
                     - No bine , no ! Lăsaţi-l acolo pe birou !
                     - ????
                     - Da , da ! E bine acolo pe birou , o să îl luam noi !
                 
                     Atunci când vă plictisiţi , nu vă mai obosiţi să vă căutaţi de lucru : plictiseala nu a omorât pe nimeni ! Şi nici lenea ! Mai bine stai şi ...... tragi un ochi la televizor decât să umbli după carduri verzi pe pereţi ! Na , că am zis-o !

joi, 25 aprilie 2013

Fata

                        Sau în original ,, The Girl " este un film biografic deosebit care poate fi văzut pe HBO de acum şi până cel puţin la sfârşitul lunii mai . Lansat în 2012 , filmul ne prezintă o parte a carierei lui Alfred Hitchcock şi anume cea în care a realizat filmul Păsările . Este absolut neaşteptat modul în care a ales un manechin pentru rolul principal al acestui film . Întro lume a filmului unde bunele moravuri nu sunt la mare cinste , manechinul Tippi Hedren rezistă tuturor avansurilor şi presiunilor marelui regizor şi deşi primeşte rolul principal în Păsările (realizat în 1962) , refuză o relaţie cu acesta . În vremurile pe care le trăim acest film are un mesaj că se poate şi altfel . Nu trebuie să cedezi nimănui , sub nicio formă .
                        În rolurile principale : Toby Jones şi Sienna Miller .
                        Câteva detalii şi zilele în care poate fi văzut filmul le găsiţi aici : http://www.hbo.ro/movie/fata_-74779 .

miercuri, 24 aprilie 2013

Aniversare

                      Azi este ziua mea de naştere . Mulţumesc tuturor celor care mi-au transmis urări de bine şi deopotrivă şi celor care s-au gândit (doar) la mine !

 
 

marți, 23 aprilie 2013

Legendă

                      Demult, tare demult, lumea era mai rară pe pământ, cu oameni asemeni celor de astăzi, buni, răi şi de mijloc. Chiar dacă pământul era îndestulat, chiar dacă vorbeau aceiaşi limbă, oamenii găseau pricini de ceartă destul de des. Dacă ar fi avut mai multă credinţă, mai multă înţelepciune, lumea ar fi avut alt mers. Când încerca cineva cu vorbe meşteşugite să stingă gâlceava, în loc să-l asculte, unii îl băteau cu pietre. Un astfel de om, întristat peste măsură că nu a stins pricinile dintr-un sat, a luat drumul fără poteci şi s-a oprit departe pe un munte. Acolo, cu unelte încropite la repezeală, şi-a dăltuit două încăperi cu câte un pat aşternut cu iarbă moale, două scăunele, o măsuţă şi o vatră pentru foc. În partea dinspre răsărit care ducea drept spre inima muntelui, a cioplit o icoană din care îi zâmbea prietenos chipul unui sfânt. Singuratecul îi vorbea sfântului cu cuvintele acelea tocite de timp cu care încercase să stingă năduful supărărilor semenilor lui. Nu aştepta ca sfântul să-i răspundă, dar asta nu-l împiedica să nu-i vorbească într-una: „Dacă oboseşti stând acolo în icoană, coboară şi dezmorţeşte-ţi oasele în patul ăla în care nu ştiu dacă o să doarmă cineva vreodată…Aş vrea eu să-mi bată cineva la uşă, să mai aflu ce mai este prin lumea mare…Sfântuleţule, dacă ai să te culci un pic, poate visezi şi îmi povesteşti şi mie visele tale. Eu sunt un păcătos nevrednic şi nu îndrăznesc să-l rog pe Dumnezeu să-mi trimită un suflet, să am cu cine vorbi. Nu să mă sprijin eu pe el, el să se sprijine pe tot ce am eu în gând şi în suflet; l-aş învăţa să scrie şi să citească, l-aş învăţa credinţa şi iubirea şi l-aş lăsa la timpul potrivit, să se întoarcă în lumea în care am lăsat atâtea lucruri neterminate. Acum nu mă mai întorc, sunt bătrân şi neputincios, lumea nu mă mai recunoaşte… ”
                     Aşa vorbea bătrânul singuratic cu gândurile sale când s-a pomenit cu un băiat de 6, 7 ani lângă el, care i-a spus cu multă bucurie întinzându-i mânuţa dreaptă:
                    „- Mă cheamă Gheorghiţă!
                    -Bine ai venit, Gheoghiţă, eu sunt moş Dumitru şi te aşteptam ca pe Dumnezeu”.
L-a luat în braţe, l-a hrănit şi i-a spălat picioarele. În timp ce îl învelea când s-a întins să se culce, l-a mângâiat pe frunte şi i-a spus: „Am mare nevoie de tine, să nu mă părăseşti”. Cu privirea îndreptată către icoană, moş Dumitru a continuat să întrebe cu glas tare: „Doamne, cum să-Ţi mulţumesc?”
Zilele treceau ca nişte clipe, viaţa moşului s-a luminat de bucuria jocurilor lui Gheorghiţă. Bătrânul nu mai prididea să-i răspundă la toate întrebările. Băiatul a crescut, a devenit un flăcău de ispravă, învăţase tot ce ştia moşul, dar mai presus de toate avea o credinţă puternică pe care dorea s-o împărtăşească la cât mai multă lume. Ar fi vrut să plece spre lumea cea mare, s-o cunoască şi să se bucure de ea, să-i fie de ajutor dar nu se îndura să-l lase singur pe moş Dumitru aşa că, într-o seară, l-a rugat să-l însoţească în călătoria mult visată.
                      Moşul a privit spre icoană şi a zis: „Du-te Gheorghe unde te cheamă sufletul, că eu nu rămân singur…” Deodată, încăperea s-a luminat ca şi când pereţii ar fi fost spoiţi cu aurşi sfântul din icoană a coborât în încăpere cu naturaleţea cu care un om intră pe uşa casei sale. Avea chipul blând, hainele de mătase îi miroseau a busuioc, mâinile lui fine ca petalele de mac s-au aşezat una pe un umăr al flăcăului şi alta pe un umăr al moşului: „Aveţi fiecare şi drumul şi timpul dinainte croite. Tu, Gheorghe, eşti cu căldura, îţi dau cheile timpului din aprilie până spre sfârşitul lui octombrie; Tu, moş Dumitre, eşti cu frigul şi îţi dau cheile cu care să descui iarna de la sfârşitul lui octombrie până dincolo de luna martie. Nu fiţi trişti, vă veţi întâlni de două ori în fiecare an: pe 23 aprilie şi pe 26 octombrie. Aveţi grijă, rostuiţi lucrurile aşa cum trebuie.” Preţ de câteva clipe, în încăpere s-a aşternut întunericul şi sfântul a urcat din nou în rama icoanei. Gheorghe şi moş Dumitru s-au îmbrăţişat de rămas bun pentru că au înţeles că atât le rămăsese de făcut. Cu sprinteneala tinereţii şi dor de cunoaştere, tânărul Gheorghe a înşeuat calul cel alb, şi-a prins spada la brâu şi a coborât muntele în aceiaşi zi. Târziu în noapte, la o răscruce de drumuri unde era şi o fântână, a văzut un grup mic de călători care se ospăta şi s-a gândit că e momentul odihnei şi pentru el. Oamenii aceia mâncau liniştiţi în jurul unui foc şi păreau să nu audă vaietele unui om ferecat în lanţuri, legat ca un animal chiar de căruţa lor. Gheorghe s-a apropiat de el, i-a văzut rănile şi l-a întrebat:
                     „- Ce vină ai?
                     - Nu mă lepăd de credinţa mea. Mâine voi fi executat în piaţa publică, în faţa împăratului…
                     - Nu o să se întâmple asta. Îţi voi spăla rănile după ce te scot din fiare şi voi face din tine un om liber.
                     - Păzeşte-ţi viaţa, omule bun!”
                     Sfântul Gheorghe a văzut din timp că oamenii de lângă foc încercau să se apropie pe furiş cu nişte cuţite lungi ale căror lame ascuţite luceau în lumina lunii. S-a luptat cu ei, i-a doborât pe toţi la pământ dar le-a cruţat vieţile şi i-a trimis la împăratul lor care se numea Diocleţian. Acest împărat şi supuşii lui credeau în idoli şi îi persecutau pe creştini. După ce a ascultat întâmplarea, împăratul a trimis un corp de armată să-l prindă pe tânărul care i-a nesocotiti ordinele, a poruncit să fie bătut, aruncat în temniţă şi apoi trupul să-i fie frânt pe roată. Cât a stat în temniţă, tânărul nostru care era în fapt Sfântul Gheorghe, i-a tămădit de boli pe toţi nefericiţii de acolo, i-a încurajat în credinţa lor în Iisus Hristos, puteau să-şi facă fără nici o frică semnul crucii. A venit ziua când sfântul a fost dus în piaţă pentrua fi tras pe roată; din tăia cerului s-a auzit un glas de înger: „Sunt cu tine Gheorghe, nu te teme”. Într-o clipă cerul s-a întunecat, fulgere şi tunete au răscolit întreaga fire şi apoi într-o clipă s-a aşezat peste piaţă o lumină blândă în care toţi cei prezenţi l-au văzut cu ochii lor pe îngerul de lumină care strigase din slavă şi acum îi dezelga legăturile muceniculu Gheorghe. Toată suflarea a devenit creştină şi au vorbit tuturor despre minunea la care fuseseră părtaşi. Tot ei au fost aceia care au povestit cum a ucis Sfântul Gheorghe un balaur care omora toţi oamenii care treceau pe lângă un lac. După întâmplarea cu balaurul, chiar împăratul a devenit creştin şi a primit sfântul botez. Mulţi oameni din poporul acela şi din al nostru aleg pentru pruncii lor numele de Gheorghe cu nădejdea că vor fi curajoşi şi grabnic ajutători asemeni Sfîntului lor iubit. În icoane, cel mai adesea, sfântul este reprezentat călare pe un cal alb în timp ce se luptă cu balaurul.

                         La mulţi ani tuturor celor care poartă numele de Gheorghe sau derivate ale acestuia !
                         La mulţi ani Georgi !

                         Sursă :http://www.mesageruldevalcea.ro/traditii/povestea-sfantului-gheorghe-mare-mucenic-si-purtator-de-biruinta         

                  

luni, 22 aprilie 2013

Diploma

                  De bacalaureat alături de celelalte care se eliberează la terminarea liceului (de absolvire , de competenţe) trebuiesc plătite de către .... absolvenţii de liceu ! Este incredibil , aşa-i ? Asta este şi părerea mea şi sunt mâhnit că nu am timpul necesar să lămuresc această problemă până la capăt . Am sunat la secretariatul liceului unde învaţă fiică-mea şi doamna de la capătul firului mi-a spus următoarele : imprimatele sunt cumpărate de către liceu de la inspectoratul şcolar care le cumpără de la imprimerie . Pe banii elevilor . Faptul că mi-a spus lucrurile astea fără nicio reţinere la telefon te poate face să crezi că aşa este legea . Personal am mari îndoieli . Sunt convins că diploma de bacalaureat (şi celelalte) trebuie înmânată absolventului fără a fi necesară plata imprimatului de către beneficiarul acesteia . Nu mai vorbim despre faptul că banii se strâng la grămadă , pe clase . Bineînţeles că nimeni nu primeşte chitanţe .Sunt eu prea atent la detalii sau şi asta este o mică dar sigură manevră ? Pentru a fi convinşi că primesc banii de la toţi , copilul care a adunat banii (alţii) pentru banchet a adus suma necesară , urmând ca elevii să completeze ulterior .
                  Şi totuşi , dacă sunt eu depăşit de evenimente ? Dacă aşa stau lucrurile şi nu este doar o conspiraţie (:)) în scopul de a jumuli banii foştilor elevi ?  Auzi şi tu , conspiraţie ! Ce cuvânt serios pentru o sumă de 23 de lei pentru fiecare absolvent . Este posibil ca persoana care a pus la punct această chetă să se bazeze pe faptul că suma este mică , părinţii nu au timp şi răbdare să desfacă firul în patru , copiii sunt dezinteresaţi de asemenea amănunte , ..... Odată liceul terminat şi în tumultul grijilor care înconjoară acest eveniment , acestea sunt doar amănunte ! Sunt doar mici semne despre faptul că societatea este strâmbă şi că noii sosiţi în lumea reală care pun întrebări incomode nu sunt deloc agreaţi .
                   Uff ! Şcoala are atâtea pe cap şi acuma mă găsesc şi eu să .....
                  Care este opinia voastră despre această situaţie ?

duminică, 21 aprilie 2013

Aisberg

                 Unii oameni au şansa de a călători în locuri extraordinare şi , spre încântarea noastră , a celorlalţi , aduc dovezi despre şansa lor :

                


                  Sursa foto : http://nickcobbing.co.uk/ice/signatures/gallery/ . Aici veţi putea vedea şi alte minunăţii !

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Gânduri

                 Rareori ne gândim la ceea ce avem , dar mereu la ceea ce ne lipseşte !


                 Schopenhauer

vineri, 19 aprilie 2013

Călătoriile

                      Mele la vârsta de 20 de ani nu erau prea spectaculoase . În 1988 eram la şcoală în Braşov , iar casa părintească era în Alexandria . Întro propoziţie , în vacanţă eu mergeam la ...Alexandria .
                      În acea perioadă , la sfârşitul epocii de aur , exista o aşa numită întrecere socialistă de economisire a energiei electrice . Judeţul Teleorman (a cărui reşedinţă este la Alexandria) a ieşit pe primul loc în această întrecere în ultimii ani ai comunismului . Ca să fiu foarte clar : economisirea nu se făcea prin grija consumatorilor casnici , ci prin lipsa energiei electrice pe lungi perioade în fiecare zi . Dacă bine îmi amintesc , în 1988 ,, era curent "  cam 4 ore pe zi : dimineaţa de la 07.00 la 09.00 şi seara de la 20.00 la 22.00 . Seara era musai : exact pe acest interval orar se întindea şi emisia televiziunii române : de la 20.00 la 22.00 . Vă spun toate acestea pentru a înţelege ce şi cum stă treaba cu călătoriile mele din acel an .
                       Din motive independente de voinţa mea , plecarea din Braşov era întotdeauna după-amiaza . Aşadar pentru mine itinerariile erau Braşov - Bucureşti - Alexandria şi , a-ţi ghicit , Alexandria - Bucureşti - Braşov . Întotdeauna cu trenul ! De la Braşov la Bucureşti cu acceleratul iar de la Bucureşti la Alexandria cu personalul . Această a doua parte a călătoriei dura fix trei ore şi jumătate . Din Braşov plecam în partea a doua a zilei şi la ceas de seară eram în Gara de Nord în capitală . Din Gara Basarab (din acelşi oraş , evident) pleca personalul spre Alexandria în jurul orei 22.00 . Fie vară , fie iarnă , era deja întuneric afară . Şi acum ajung la povestea cu economia de energie electrică : călătoria de trei ore şi jumătate se desfăşura întro beznă totală ! Tot drumul era învăluit în întuneric . În tren , întuneric . Un bec chior (arareori două) în fiecare vagon dătea o lumină gălbuie care părea stranie în ţăcănitul roţilor de tren . Lanternele controlorilor erau ... adevărate lasere , frate ! În afara trenului , iarăşi întuneric , cu excepţia gărilor unde mai zăreai o geană de lumină !  Iarna aveai şi bonus : frigul pătrunzător !
                        Singura posibilitate pentru a îndulci aceste călătorii nocturne era şansa de a fi .... în preajma unei fete ! Întunericul era de data aceasta de ajutor în a lega o conversaţie si a-ţi face cunoştinţe noi . Dar (întotdeauna există un dar) exista un risc : noaptea toate pisicile sunt negre !
                        Returul spre Braşov era întotdeauna ziua , aşa că putem spune că exista un oarecare echilibru . 
                        Călătoriile sunt şi ele frânturi din viaţă . Pe cele de la 20 de ani nu pot să nu le leg de epoca Ceauşescu , pe care , în mod surprinzător pentru mine , unii o regretă !

joi, 18 aprilie 2013

Funeraliile

                 
                   Lui Margaret Thatcher din data de 17.04.20013 mi-au provocat anumite gânduri , uşor amuzante , zic eu .
                  Supranumită ,,Doamna de fier " a Marii Britanii , se spune despre dânsa că avea ,,boaşe de oţel" .Motivele ? Ei bine , nu a ezitat să trimită armata regală peste mări şi tări pentru a recuceri celebrele Insule Malvine (Falkland) în conflictul cu Argentina din anul 1982 , restabilind astfel prestigiul Angliei . Tot în anii 80 a hotărât restructurarea (închiderea) mineritului în Regat , atunci când a ajuns la concluzia că este mult mai rentabil să importe cărbune din Europa , înfruntând curajos uriaşele proteste şi creşterea şomajului .
                  Prin comparaţie uşor forţată, de domnul Adrian Năstase a-ţi auzit ? Năstase ,, patru case" . Domnul anterior pomenit este celebru pentru mătuşa Tamara , pentru lunile de închisoare ,,de cinci stele "  (după cum vorbeşte lumea) şi nu în ultimul rând pentru faptul că l-a invitat pe un adversar politic ..... să-i numere ouăle !
                  Singurul lucru pe care îl au în comun cei doi este faptul că se vorbeşte despre ..... ouălele lor ! :) A ! Scuzele mele ! Cei doi au fost prim-miniştri în ţările lor !
                  Cineva a spus cândva : fiecare popor are conducătorii pe care îi merită !

miercuri, 17 aprilie 2013

Biletul

              
De călătorie cu mijloacele de transport în comun este de la sine înţeles atunci când mergi cu autobuzul, de exemplu. Evident că existenţa acestuia face diferenţa. Sau nu ....?
Întruna din rarele ocazii în care folosesc transportul public de persoane am fost martorul unei întâmplări care m-a contrariat. La una din staţii a urcat un domn care, după ce s-au închis uşile a compostat ceva care semăna de la distanţă cu un bilet obişnuit, apoi a scos la vedere ceva legitimaţie şi ne-a cerut biletele la control. Prima observaţie: nicio persoană controlată nu a schiţat vreun gest de a ,,verifica" legitimaţia domnului ...bocter ! :) Se strecoară graţios prin autobuzul aglomerat, se cunoaşte antrenamentul zilnic în astfel de situaţii.
În faţa mea sunt doi tineri. Unul mestecă gumă (cu gura deschisă, până la urechi!) şi vorbeşte la mobil, celălalt priveşte plictisit pe geam. Nici unul nu are bilet. Cel cu guma nici nu se sinchiseşte, îi face semn că nu are bilet şi se întoarce spre stânga sa, continuînd convorbirea. Plictisitul scoate cu greu ceva act, dar nu de identitate. Bocterul îi spune că trebuie să coboare la prima staţie şi îl ia la însoţire pe celălalt, care termină convorbirea între timp.
- Biletul dumneavoastră?
- Nu am!
- Păi, de ce circulaţi fără bilet?
- Păi nu am bani!
- Dacă nu aveţi bani de bilet, de ce nu călătoriţi pe jos?
- De obicei aşa fac, dar azi mă grăbesc!
- Vă rog să-mi prezentaţi un act de identitate!
- Nu am la mine!
- Pai, .... cum umblaţi fără acte?
- Nu este treaba dumneavoastră!
Între timp autobuzul ajunge în următoarea staţie şi domnul controlor îi invită pe cei doi să coboare. Odată ajuns pe trotuar, tipul cu guma se întoarce spre dreapta şi pleacă hotărât. Al doilea controlor schiţează un gest timid de a-l reţine, fără succes. ,,O victimă a rămas totuşi" se pare că şi-au spus cei doi: plictisitul. Autobuzul a plecat din staţie şi nu ştiu cum s-a terminat tărăşenia.
A doua observaţie: are sau nu bocterul dreptul să îţi ceară actele de identitate? Parcă era vorba că doar poliţiştii au acest drept.
A treia observaţie: poţi rezolva o asemenea situaţie ... cu mult tupeu? Evident că rişti să o iei pe cocoaşă (la propriu)! Care este soluţia legală, ce pot face controlorii unei persoane care călătoreşte fără bilet compostat, care nu are acte şi refuză să fie ...reţinută? Sau să coboare în staţia unde doresc controlorii? Ştie cineva cum stau lucrurile?

marți, 16 aprilie 2013

Fumatul

                     Poate să ucidă ! Dar asta ştim toţi , doar este scris pe toate pachetele de ţigări ! Nu ăsta este subiectul despre care vreau să scriu azi , ci despre faptul că anii trec pe lângă noi , rezultă că ... îmbătrânim , nu ? Ne bucurăm de fiecare progres făcut de copiii noştri , de fiecare zi de naştere a lor , de faptul că au crescut mari şi sunt sănătoşi , .... . Când mă uit în oglindă văd că părul de pe cap mă părăseşte încet , încet (:)) , iar cel care mai rămâne este tot mai alb . Ei , dar nu-i bai : ,, nu contează cât de lung ţi-i părul , ci contează cât şi cum gândeşti ! " (sic !) .
                     Rând pe rând , copiii trec prin diferitele perioade ale teribilismului adolescentin . Am să mă opresc asupra uneia : cea în care am constatat că fiică-mea  fumează !
                     În urmă cu câţiva ani , în vacanţa de vară , fata mea a mers cu o prietenă şi cu familia acesteia (părinţi plus bunici) la Beliş , acolo unde aceştia îşi construiau o casă de vacanţă . La sfârşit de săptămână merg şi eu în vizită . La plecare din Cluj iau două pizza cu gândul să le fac o surpriză plăcută fetelor . Am înfofolit bine surpriza şi , la drum ! Când am ajuns la destinaţie , am sunat-o pe fiică-mea să iasă la poartă că am o surpriză pentru ea . Ei bine , surpriza a fost de ambele părţi : pentru ea pizza caldă tooocmai din Cluj şi pentru mine că ea toooocmai ce terminase de pipat o mândră de ţigară ! Aşa duhnea că m-am prins despre ce este vorba încă de la intrarea în frumoasa localitate montană ! :))
                      - Ai fumat ! am zis eu .
                      - ............... . a zis ea .
                      :)
                      Gazdele (vreau să zic familia prietenei fiicei mele) erau ocupate cu construcţia iar fetele erau libere şi în vacanţă . Sigur că nu erau adulţii vinovaţi că fetele fumează (toate au un început , nu? ) , drept pentru care nici nu am deschis acest subiect cu părinţii , respectiv bunicii . M-am temut că remarca mea ar fi putut fi interpretată ca un reproş la adresa lor , ceea ce nu era cazul .
                      Nici unul dintre noi nu poate şi nici nu este firesc să trăiască şi în locul copiilor . Sigur că le dăm sfaturi , cele mai multe din experienţele proprii  , dar fiecare trăieşte pentru el .
                      Eu nu mai fumez de opt ani . Voi cum staţi la capitolul ăsta ?
                    

luni, 15 aprilie 2013

Vecinii

                      În apartamentul de lângă al meu s-au mutat vecini noi . Şi , ca fiecare în casă nouă , îşi aranjează după cum li-i pofta ce-au poftit . De mai bine de două săptămâni au început marea bocăneală . Ca să fiu exact , sunt deja două săptămâni şi patru zile . :) . Şi în fiecare zi dăi şi bate cu ciocanul , picămăreşte (ce cuvânt am putut crea !) cu picamerul , bate la două ciocane , pic.... o doamne , era să repet greşeala ! Şi tot aşa , vârtos şi cu metodă , în fiecare după-amiază , după ora 17.00 când ajung acasă o ţin tot întro veselie . Mai grav este că nu ştiu până când ! A doua zi după ce au început ostilităţile cu gresia/faianţa/zugrăveala veche , noul vecin mi-a mărturisit pe casa scării :
                      - Îmi pare rău că trebuie să vă deranjăm !
                      - Nu-i nimic , este normal să vă puneţi la rând casa ! am zis eu amabil .
                      Nu mă aşteptam că săptămâni în şir o să tot spargă gresie şi faianţă . Cred că era mai firesc să tragă tare două-trei zile şi să încheie acest capitol . Chiar dacă era neplăcut , măcar nu dura o ...veşnicie . Poate sunt eu mai atent la detalii , dar consider că prin bătăile prelungite la unul sau mai multe ciocane  ne transmite cât de mult îl interesează de faptul că nu trăieşte (locuieşte) singur , ci în comunitate .
                      În altă ordine de idei , m-am gândit că nu este prea politicos din partea mea să îi atrag atenţia asupra acestui aspect . Sau să-l întreb cât mai are . Sau alte chestii din astea care se poartă pe la bloc , deoarece ar fi un fel special de ai ura ,, bine ai venit ! " Este de ajuns dacă scriu pe aici despre ei . Ca şi tipul ăla care a dus un cal la târg nu ca să-l vândă , ci ca să-l facă de ruşine . Problema nu se rezolvă prin rândurile scrise , dar eu mă simt mai ... bine .
                      Cred că s-au prins că scriu câte ceva despre ei . S-au oprit . Sper că au terminat pe ziua de azi (19.51) . Şi mâine este o zi , nu ?
                      Voi cum vedeţi problema mea ? Evident , în linişte ! :))

duminică, 14 aprilie 2013

Golful

                                 Ha Long face parte din cele şapte minuni ale naturii , aşa cum au fost ele catalogate în noiembrie 2011 de către ,,New 7 Wonders” .




                                 Sursă foto : http://travel.descopera.ro/10689240-Cele-7-minuni-ale-naturii

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Prostul

                      Prost nu e cel ce nu întelege unele lucruri , cât de multe , ci acela care le întelege pe toate pe dos .

                      Nicolae Iorga

vineri, 12 aprilie 2013

Bunicul

                      Această întâmplare o ştiu de la un preot . Are bineînţeles o învăţătură şi un tâlc spiritual . După spusele peotului ,, noi oamenii nu suntem ceva , doar cineva ! "
                      Un bătrânel era internat în spital , cu o stare generală de sănătate nu prea bună . Parcă şi lumina din priviri începea să pălească . Medicul îl vizitează la pat şi deşi rezultatul analizelor nu era încurajator , îi spune pacientului câteva vorbe de îmbărbătare . La plecarea medicului , bătrânelul era palid şi neliniştit . Dimineaţa următoare , la vizită , îl găseşte vesel , vioi , ridicat din pat  şi parcă avea şi culoare în obraz .
                       - Ce s-a întâmplat ? întreabă medicul .
                       - Ce să se întâmple , m-a vizitat ieri nepoţelul meu şi mi-a zis aşa : ,, Bunicule , să te faci bine şi să vii acasă ! Mi s-a stricat bicicleta ! "

joi, 11 aprilie 2013

Banca

                      Îţi poate face surprize , plăcute sau nu , ori de câte ori te aştepţi mai puţin . Şi nu vorbesc despre cea pe care stau vara pensionarii în parc , ci despre cea la care facem cu toţii diferite operaţiuni cu bani . Ai noştri sau ai ei , depinde de la caz la caz . Despre atenţia deosebită pe care ne-o arată această instituţie nouă , clienţilor care le umflăm cifra de afaceri în fiecare zi , am mai scris aici : http://gigitepus.blogspot.ro/2013/02/caldura.html .
                      Întro zi de vineri , în drum spre casă , intru la banca Transilvania , agenţia Billa (pe Calea Floreşti) să cer şi eu un extras de cont . În timpul în care  eram în bancă , la coadă , (oare cum se face că tot timpul la bancă este coadă ?) îşi fac apariţia nişte domni care au început să alimenteze cu bani cele două bancomate din dotarea agenţiei despre care cu onor vă povestesc . Şi ghiciţi ce s-a întâmplat : singura uşă de acces a fost încuiată pe durata operaţiunilor mai sus amintite . Nu mi-a venit să-mi cred ochilor , urechilor şi celorlalte organe componente : persoanele care şi-au terminat treburile nu au putut ieşi preţ de câteva minute . Efectiv am fost sechestraţi ! De neimaginat pentru mine o astfel de situaţie . Cum îşi poate permite cineva să mă ţină închis în bancă , fie şi pentru 5 secunde , împotriva voinţei mele ?
                       Când mi-a venit rândul , am întrebat-o pe doamna de la ghişeu despre uşa încuiată . Cu o mină gravă mi-a răspuns fără nicio legătură cu întrebarea , dar politicos :
                       - Vă daţi seama câţi bani se manevrează aici ?
                       - Nu mi-aţi răspuns la întrebare , insist eu .
                       - Aşa este regula ! Uşa trebuie să fie încuiată pe timpul alimentării cu bani a bancomatelor ! O facem şi pentru siguranţa dumneavoastră !
                       - Dar cum vă permiteţi să mă obligaţi să nu ies în tot acest timp ? Cu ce drept ? Unde scrie chestia asta ?
                       - În regulamentul intern al băncii !
                       - Pot să văd şi eu ? De ce nu este afişat undeva ? De ce mă puneţi în faţa faptului împlinit ? Este legal acest lucru ?
                       - Da , este legal ! Regulamentul este pentru funcţionarii băncii şi nu aveţi acces la el .
                       - Bine , mulţumesc ! am spus , deşi nu eram nici pe departe mulţumit nici de ceea ce s-a întâmplat şi nici de explicaţiile primite .
                       Am plecat uimit . Odată ajuns acasă am trimis un e-mail la serviciul clienţi al băncii cu aceleaşi întrebări . Răspunsul l-am primit abia joi , telefonic , pe când eram deja convins că am vorbit (scris) în pustiu . Am fost sunat de un domn de la agenţia Billa care şi-a cerut scuze pentru incident şi a fost deosebit de abil în a nu-mi da răspunsuri la întrebările simple puse : este legal să mă reţină , şi pentru o secundă , în clădirea băncii ? De ce nu sunt informaţi clienţii , dacă răspunsul este afirmativ , despre posibila ivire a unei astfel de situaţii ? De ce mă pun în faţa unui fapt împlinit , fără să-mi dea posibilitatea de a alege pentru propria persoană ?  Răspunsurile sale au fost pe alocuri amuzante : ,, ne cerem  scuze că a-ţi fost nevoit tocmai dumneavoastră să aşteptaţi un timp scurt , dar aşa este procedura . Şi poliţia verifică dacă pe timpul alimentării cu bani a bancomatelor uşile sunt încuiate ! "
                      Cu clienţi înăuntru ?  Ce abureli ! Tocmai dumneavoastră ! te face să te simţi important ! Ha , ha , ha ! Încearcă să te întoarcă din vorbe !
                       Ce ziceţi de ceastă situaţie ?

miercuri, 10 aprilie 2013

Oglinda

                      Neagră este serialul pe care l-am vizionat cu mare interes  săptămâna trecută . Black mirror în original , două sezoane a câte trei episoade , produse în 2011 şi 2012 , întrun stil caracteristic britanic , cu umorul sec specific . Scenariul este scris de Charlie Brooker , un jurnalist şi om de radio britanic . Dacă în primul episod din seria întâi este abordat terorismul întrun mod cu totul şi cu totul inedit , în următoarele două se pune în discuţie strânsa dependenţă de tehnologie şi gadgeturi , fără de care se pare că nu se mai poate de acum încolo .
                     În episodul 1 , este răpită o prinţesă a casei regale britanice şi drept răscumpărare i se cere premierului britanic să facă sex cu o scroafă , în direct , la oră de vârf , pe canalul de televiziune cu cea mai mare audienţă . În episodul 2 parcă regăsim atmosfera din cartea ,,Minunata lume nouă" de Aldous Huxley, o lume în care tinerii peste 21 de ani trăiesc prin avataruri şi devin sclavii entertaiment-ului  . În speranţa că am trezit interesul cuiva , vă invit pe voi să daţi un com cu subiectul celui de-al treilea episod , după ce îl vizionaţi .
                     În seria a doua , episodul 2 tratează întrun mod original ceea ce pare a fi o boală care se transmite prin intermediul televiziunii sau telefoniei mobile , dar este în fapt punerea în aplicare a unei sentiţe judecătoreşti pentru răpire şi crimă . Episodul 3 este o satiră poilitică savuroasă , în care un personaj de desen animat devine important în alegerile locale , chiar dacă el este doar .... o animaţie ; un episod pe care ar face bine să-l vadă şi ai noştri politicieni . De asemenea vă provoc la un comentariu cu subiectul episodului 1 .
                        Serialul tv rulează pe Cinemax , miercurea de la 21 . Este o alternativă bună la poveştile fără de sfârşit pe care au în fiecare seară canalele de ştiri de la noi .
                        Vizionare plăcută !

marți, 9 aprilie 2013

Cartea

                       De identitate mi-a dat grozav de furcă în prima zi din această săptămână . Adică ieri . Ca să fiu mai precis , preschimbarea acesteia . Habar n-am cum este prin alte părţi (probabil la fel) , dar la noi la Cluj am avut ceva emoţii . După cum urmează :
                       Mă învoiesc de la serviciu şi îmi deplasez propria persoană la primărie , la serviciul evidenţa populaţiei . Plătesc rapid o taxă de 12 lei şi merg în sala de aşteptare (un fel de anticameră unde trebuie să-ţi iei număr de la o maşinărie , am evoluat şi noi !) . O voce sintetică ne invită la ghişeul nr . .... în ordinea numerelor (de pe tricouri :)) , evident ! Cînd îmi vine rândul , domnul de la ghişeu verifică actele şi glăsuieşte :
                      - Certificatul de căsătorie unde este ?
                      - Păi , nu este !
                      - Foarte rău ! Aveţi nevoie de el . Îl aveţi la îndemână ?
                      - Nu ! Dar ce relevanţă are acest act pentru numele meu ? Aveţi acolo carte de identitate încă valabilă , certificat de naştere , cu ce anume vă ajută certificatul de căsătorie ? Nu mi-am schimbat numele după căsătorie şi acest lucru poate fi constatat din actele deja prezentate .
                      - Legea nu face deosebire între bărbat şi femeie !Trebuie să aveţi şi copie după certificatul de căsătorie !
                      - Dar deja aveţi toate aceste date !
                      - Regret , dar nu vă pot primi actele ! Sunaţi pe cineva să vă aducă actul necesar . Suntem aici până la ora 16.30 .
                      - Da , da ! Aş putea să-l sun pe Moş Crăciun !
                      Am plecat bombănind spre casă . Unde am intrat repede pe net să văd legislaţia în baza căreia se eliberează actele de identitate . Pe site-le primăriei am găsit legislaţia pe baza căreia îşi desfăşoară activitatea evidenţa populaţiei . Ţ-şpe legi şi n-şpe hotărâri de guvern , toate cu modificări şi adăugiri ulterioare . În starea de spirit în care eram este lesne de înţeles că nu am avut răbdarea necesară să caut acul în carul cu fân şi mi-am făcut curaj , am luat buclucaşul certificat de căsătorie şi am pornit spre primărie , hotărât să rezolv problema .
                      Odată ajuns la evidenţa populaţiei , surprizele continuă : xeroxul era defect şi aveam nevoie de o copie după ultimul act adus . Am mai dat o tură prin împrejurimi (din seria să ne cunoaştem zona centrală a oraşului) în căutarea unui xerox şi întrun final am ajuns la ghişeu cu o meclă de învingător :
                      - V-am spus eu că nu mă las ! Am adus certificatul ! :)
                      De data aceasta documentele au fost în regulă şi mi-au făcut chiar şi poză ! Am ajuns acasă epuizat de ghinion când mi-am dat seama că este doar ...luni ! Mama mia , oare ce mă mai aşteaptă săptămâna asta ? Am intrat pe aici , prin lumea virtuală cu reale conexiuni în viaţa reală şi am reuşit să mă relaxez şi chiar am râs vizionând ultimul clip al lui Gaben , pe care vi-l recomand şi vouă : http://www.gaben.ro/2013/04/07/pompierii-romuletul-si-maicutele/ .
                      Sunt absolut convins că întro ţară strâmbă şi legea este strâmbă ! Sau invers , exact acelaşi lucru . Este necesar să aduci dovada schimbării numelui (în cazul despre care vorbim) atunci când numele din certificatul de naştere diferă de cel actual , indiferent că eşti bărbat sau femeie . Dar dacă nu sunt deosebiri , despre ce vorbim ? Care este părerea voastră despre cele scrise mai sus ?
                     
                       P.S. Oare asta ar fi una dintre metodele prin care se adună date despre noi ? Cine cu cine , unde , de când , .....Alo , vorbiţi ? .....:)
      

luni, 8 aprilie 2013

Albatrosul

                     Ca o continuare a gândurilor de ieri , scriu câteva rânduri despre ,,eroii pricipali " :
 Albatrosul călător sau Albatrosul urlător, (Diomedea exulans), este o pasăre marină zburătoare, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf. Ea este cea mai raspândită pasăre de mare din familia Diomedeianelor care locuieste în zona Oceanului Antarctic ; este una dintre cele mai cunoscute şi mai mult studiate specii de pasări din lume.
                  

 
 
 
                         Albatrosul călător are cea mai mare deschidere a aripilor dintre toate păsările existente, deschiderea aripilor fiind de 251-350 cm (8,2-11,5 picioare). Exemplarul cu cea mai mare deschidere a aripilor a măsurat 3,7 m (12 picioare). Datorită deschiderii mari a aripilor, pasărea este capabilă să stea în aer mai multe ore fără să bată din aripi. Lungimea corpului este de 107-135 cm (3,5-4,4 picioare), femelele fiind ușor mai mici decât masculii. Penajul diferă cu vârsta, juvenilii având o culoare ciocolatie. Cu cât îmbătrânesc, cu atât culoarea penajului devine mai albă. Adultii au un corp alb cu aripi de nuanță albă și neagră. Masculii au penajul mai alb decât femelele. Albatrosul călător este cel mai alb din complexul specilor albatrosului, celelalte specii având mai multă nuanță de maro și albastru pe aripi și pe corp, asemănându-se cu albatroșii călători imaturi. Ciocul are o nuanță de roz, la fel ca și piciorele.
 
                         Sursă informaţii : http://ro.wikipedia.org/wiki/Albatros_c%C4%83l%C4%83tor .
                         Sursă foto : http://www.midwayjourney.com/ .
                           

duminică, 7 aprilie 2013

Răul

                     Cel mai mare al acestei planete este , fără discuţie , omenirea . Cu tot ce înseamnă ea , bine sau rău . Este sigur că prin acţiunile sale omul pune în pericol flora şi fauna . Ceea ce numim în general natură este influenţată întro manieră cu sens unic (distructiv) de evoluţia (dezvoltarea) societăţii noastre . Vorbesc aici despre toţi oamenii . Despre fiecare dintre cei peste şase miliarde de semeni . Iată mai jos o mică dovadă :

                      http://vimeo.com/25563376 .

                      Credeţi că se mai poate face ceva pentru a schimba direcţia pe care mergem ?

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Comportament

                     Aminteşte-ţi : de comportamentul fiecăruia depinde soarta tuturor !

                     Alexandru cel Mare

vineri, 5 aprilie 2013

Memorii

                  În bocanci este cartea pe care am citit-o zilele astea . Scrisă de Călin Hentea , surprinde cu subiect şi predicat multe momente delicate pentru instituţia militară din România , din interiorul acesteia . Este o carte care cu siguranţă va nemulţumi pe mulţi dintre cei aflaţi în funcţii importante în armata română , cu atât mai mult pe cei  despre care sunt descrise întâmplări şi atitudini care nu fac cinste nimănui . Paginile cărţii acoperă perioada 1986-2008 trăită de autor , cu bunele şi relele redate întro manieră uneori umoristică , alteori tăioasă .
                 Autorul a fost ofiţer al armatei române şi a avut o carieră militară pe care a încheiat-o la Statul Major General . A fost jurnalist militar de presă scrisă  şi televiziune , dar şi ofiţer specialist în operaţii psihologice . Are publicate  cărţi atât în Romania cât şi în SUA . Cartea se găseşte în librării şi în format e-book pe elefant .ro .

                  ,,Am, scris aceste rânduri pe vremea când eram încă ofițer activ, colonel în Statul Major General al armatei. Specimene vii, reale, cu nume, prenume, grad şi număr la bocanc pentru tipul de mitocancazon sau de idiotcazon, au fost mai multe : pe unele le vedeam doar prelingându‑se zilnic prin labirintul culoarelor din clădirea MApN, cu altele am lucrat direct, iar câteva mi‑au fost, din nefericire, şefi. Am cules de la fiecare ceea ce mi s‑a părut tipic şi astfel au rezultat portretele generice ale mitocanului sau idiotului cazon post‑decembrist care urmează. "
                                            Călin Hentea   Memorii în bocanci   pag 139
               

                     În speranţa că unora dintre voi v-am trezit interesul , vă doresc lectură plăcută !

joi, 4 aprilie 2013

Profa

                 Despre ce şi cum se mai întâmplă pe la şcoală, cu bune şi rele am mai scris aici: http://gigitepus.blogspot.ro/2013/02/olimpiada.html şi cu altă ocazie şi evident alt subiect , aici : http://gigitepus.blogspot.ro/2013/02/sedinta.html . Toţi părinţii din ţara asta ştiu că la şcoală lucrurile nu stau tocmai bine . După cum zic unii ,,ehei , pe vremea mea..." . Sunt primul care spune că există un impas major în relaţiile dintre elevi şi profesori , că din varii motive aceştia din urmă au rămas fără metode coercitive reale cu ajutorul cărora să poată asigura minimul de disciplină la ore şi astfel să poată transmite celor interesaţi cunoştinţe noi . Dar numărul elevilor care doresc să descopere din tainele cunoaşterii este în scădere . Diferite persoane importante din ţărişoara noastră au vorbit ,,de bine" despre dascăli în ultimul deceniu , dar asta este altă discuţie .
                La Colegiul Naţional George Coşbuc din Cluj , la o clasă a XII-a predă limba şi literatura română doamna profesoară Virginia Pascu . Nu voi emite nicio judecată despre profesionalismul doamnei (nu sunt în măsură să fac asta ) dar vreau să vă povestesc despre gusturile culinare ale doamnei . De mai multă vreme le povesteşte elevilor clasei din care face parte şi fiica mea despre diferite ocazii în care a ieşit la o pizza şi care pizzerie este mai bună ( cândva a adus vorba şi despre un ceas de mână ) . După cum probabil ştiţi , în perioada 01-05 aprilie în şcoli se desfăşoară tot felul de activităţi sub denumirea ,,şcoala altfel " . Fiind în clasa a XII-a , profa a propus ca joi , 04 aprilie să facă ore de pregătire la română . Odată stabilită data şi ora , a urmat întrebarea aşteptată deja de elevi : ,, clasa XII B , nu mă întrebaţi ce pizza îmi place ? " . Unul dintre băieţi a asigurat-o pe doamna profesoară că vor ieşi cu toţii la o pizzerie după orele de pregătire . Ei bine , în această perioadă nu se pun absenţe şi am semnale că nu vor participa prea mulţi la orele de română de joi . Nedumerirea mea este următoarea : dacă nu o scot la masă pe doamna profesoară , aşa cum a promis un elev , cât de mari vor fi notele la teza din semestrul doi ?

                  Nicio persoană nu a murit de poftă pe timpul scrierii acestor rănduri !


                 Update : elevii nu au onorat promisiunea unui coleg de a merge cu profa la o pizza după orele de pregătire . Aştept cu interes reproşurile/urmările !

miercuri, 3 aprilie 2013

Istoria

                      României are multe pagini despre care nu s-a prea vorbit pe la şcoală sau peste care se aşterne praful prea repede . Sau este posibil să am doar eu această impresie , caz în care îmi cer scuze pentru eroarea în care sunt (evident din vina mea , exclusiv) .
                      Un exemplu este războiul dintre România regală şi Ungaria bolşevică din anul 1919 .  Început în noaptea dintre 15 şi 16 aprilie prin atacarea posturilor înaintate ale armatei române de la Ciucea , atacul maghiarilor este repede oprit şi contraofensiva odată pornită , atinge la 1 mai Tisa şi pe 4 august Budapesta este eliberată de bolşevici , ocazie cu care trupele române defilează prin capitala statului vecin . Aceste informaţii , precum şi altele , le am de aici : www.george-damian.ro . Tot de acolo mi-am permis să încarc pentru voi şi câteva fotografii din acele vremuri :

 
 Regele Ferdinand decorează soldaţi în piaţa centrală din Bekes-Csaba
 

Regele Ferdinand şi Regina Maria asistă cum trupele din Divizia 2 trec Tisa pe 13 august 1919

 
 
Regiment de artilerie în marş prin Budapesta
 
 
 
Patrulă militară de infanterie în centrul Budapestei
 
 
 
                          Mai multe informaţii şi fotografii găsiţi la adresa mai sus menţionată . 
 
 





marți, 2 aprilie 2013

Râsul

                      Lumii te ajunge când te aştepţi mai puţin . Uneori . Alteori ţi-o cauţi cu lumânarea , parcă vrei să ajungi de râsul lumii . Acum câţiva ani , o modalitate de a junge în situaţia pomenită anterior era să te înscrii la Universitatea Spiru Haret . Deja zâmbiţi , aşa-i ? Păi cum ar fi posibil să nu te râdă lumea , când la întrebarea ,, cu câţi profesori te-ai întâlnit în cei trei ani de facultate ? " răspunsul este cel puţin surprinzător : ,, cu niciunul !"
                      După cum bine v-aţi dat seama , mă număr printre absolvenţii USH . Am susţinut examenul de licenţă în iulie 2009 , exact în anul în care  Ecaterina Andronescu a constatat brusc nereguli la USH . Şi în cel mai pur stil românesc , în loc să ia măsuri împotriva cauzelor fenomenului , a decis să oprească direct efectele : a sistat eliberarea diplomelor pentru promoţiile 2008 şi 2009 , forma de învăţământ la distanţă .
                      Încurcăturile create după acest moment sunt uriaşe : poliţişti care au fost avansaţi după absolvire şi nu au abţinut diplomele sunt ,,cam" incompatibili cu noile funcţii ; funcţionarii de tot felul ale căror salarii au crescut cu 25 % sunt buni de restituit banii deşi nu este vina lor ; persoanele care au participat la concursuri pentru ocuparea unor locuri de muncă în baza adeverinţelor obţinute la absolvire (perfect legale în acel moment) sunt în situaţia de a-şi pierde slujbele , deoarece diplomele de licenţă nu au mai fost eliberate niciodată , chiar dacă termenul legal este de 12 luni de la susţinerea examenului ; etc .  Nu pot să nu constat că în delicata problemă a plagiatului unui mai mare al zilei , aceeaşi doamnă Andronescu nu a dat dovadă de aceeaşi fermitate .
                       Din fericire pentru mine , eu nu sunt în niciuna din situţiile enumerate mai sus . Totuşi , după doi ani şi jumătate de procese am obţinut o hotărâre judecătorească  definitivă şi irevocabilă , cu ajutorul căreia urmează să intru în posesia mult aşteptatei diplome . Sincer , acest lucru nu înseamnă prea mult . Nu sunt convins că am să o folosesc vreodată . Nu de alta , dar parcă nu îmi doresc să mă fac , de bună voie , de râsul lumii !
                       În acelaşi timp , o persoană mult mai învăţată decât mine a spus : ,,niciodată să nu spui niciodată !"

luni, 1 aprilie 2013

Tărâmul

                     Făgăduinţei . Sau în original Promised Land . Un film american produs în 2012 ,  în regia lui Gus Van Sand , care a obţinut la Ursul de Aur , Berlin , 2013 , menţiunea specială a juriului .
                     Cu Steve Butler şi Sue Thomason în rolurile principale , filmul dezbate două subiecte de actualitate : exploatarea gazelor de şist  şi manipularea . Şi pe tărâmuri româneşti au fost eliberate autorizaţii pentru lucrări de prospectare a subsolului . Locuitorii din acele zone ar simţi mai aproape de ei subiectul , dar oare asta nu este tot o formă de manipulare ? Nici pe mine nu m-a lăsat indiferent . Un film simplu cu un mesaj puternic !
                     Dacă aveţi o după-amiază liberă şi chef să vedeţi un film interesant , vi-l recomand !