sâmbătă, 31 august 2013

Iluzia

                                ,,Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator . El e de fapt singur ."

                                Octavian Paler

                                 Oare cei ce scriu pe bloguri ce părere au ? În ceea ce mă priveşte , eu ..... mă abţin ! Cu toate că , în esenţă , are mare dreptate domnul Paler ! Hmm , asta înseamnă că nu prea m-am abţinut , aşa-i ?

vineri, 30 august 2013

Competiţia

                     Cea mai faină a acestui început de toamnă pe litoral va fi TRIATHLON CHALLENGE MAMAIA 2013 , care se va desfăşura , după cum deja v-aţi prins , la Mamaia în data de 7 septembrie .Mai multe detalii despre ce şi cum se va întâmpla găsiţi aici .


                       Din partea BLOGAL INITIATIVE vor participa patru echipe de bloggeri şi sunt onorat să vă anunţ că voi susţine în această competiţie echipa numărul 3 , formată din :
  1. Înotător : DANIEL IANCU ;
  2. Alergător : ELLY WEISS ;
  3. Ciclist : CIOMARTAN ANDREI .
                      Sunt absolut convins că va fi o întrecere în care vor câştiga cei mai buni . Să vedem : Daniel face mari eforturi de concentrare pentru a reuşi un antrenament de înot întro zonă populată la greu de ,,tanti în sâsele goale " . Uffffff ! Voi realizaţi ce greutăţi întâmpină bietul om ?  Deşi îşi face griji că ,,îi rămâne blogul singur" , Elly are acum oportunitatea să uite cum n-a ajuns la Jocurile Olimpice şi să tragă o fugă sănătoasă !  Andrei are acum ocazia să participe pentru prima dată la o competiţie pe două roţi , pe frumoasa distanţă de doar 20 km ! Dragii mei  v-am prezentat mai sus echipa câştigătoare ! :)
                       Regret faptul că din motive de distanţă mare (locuiesc în Cluj) nu voi reuşi să-mi încurajez echipa la faţa locului , dar spiritul este viu şi alături de ei ! În situaţia în care sunt susţinători ai echipei mele care citesc aceste rânduri şi vor fi de faţă la marele eveniment , vă rog respectuos să strigaţi şi pentru mine , să scrieţi o pancardă faină de încurajare şi eventual să faceţi oarece valuri în tribune ! Sau pe marginea drumului ! Sau ....undeva !

joi, 29 august 2013

Serviciul

Militar era obligatoriu în România pentru toţi bărbaţii înainte de 01.01.2007.  Perioada în care tinerii efectuau stagiul militar nu era nici pe departe una roz, dar no, ce să faci, aşa erau vremurile. Am găsit în nişte însemnări ale mele din 28.09.1987 un ,,Top Army '87" care arăta cam aşa:
  1. Prima zi de armată --,,Yesterday" (Beatles);
  2. Tragerea --,,Don't kill the world" (Boney'M);
  3. Bocancii --,,Dancing Shoes" (Arabesque);
  4. Alarmă --,,Happy Song"(Boney'M);
  5. Instrucţie --,,We are the robots"(Kraftwerk);
  6. Drumul la poligon --,, Highway to hall"(AC/DC);
  7. Cazarma --,,Hotel California"(Eagles);
  8. Inspecţia --,,Tragedy"(Bee Gees);
  9. Permisie --,,Still loving you"(Scorpions);
  10. Sectoare --,,Man at work"(Down Under);
  11. Înviorarea --,,Psyhical"(Olivia Newton John);
  12. Cantina --,,Midnight Cafe"(Smokie);
  13. Apelul de seară --,,Is there anybody out there?"(Pink Floyd);
  14. Gradaţii --,,Animals"(Pink Floyd);
  15. Învoirea --,,Satisfaction"(Rolling Stones).
Careva băieţi cu reale înclinaţii muzicale şi multă imaginaţie se ocupau cu chestii din astea, dovadă că spiritul era viu şi nu neapărat tot ce este ,,cool" este de dată recentă. No ofence, please!  Pentru cei dintre voi care nu ştiţi melodiile din diferite motive, daţi un ,,search" pe youtube şi trageţi singuri concluziile. Vă invit să vă spuneţi părerea (sau de ce nu, părerile!) mai jos!

miercuri, 28 august 2013

Limba

                    Noastră cea de toate zilele este şi a fost mereu pradă celor care doresc să o ... reinventeze ! :)  Acum , în plină epocă a internetului , aceste poceli sunt transmise cu mare viteză şi au o mai mare putere de propagare spre deosebire de secolul trecut , când scrisorile ajungeau mai anevoie .
                    Un prieten bun , Gelu Mitea , îmi scria întro scrisoare în data de 26.07.1991 următoarea poezie , fără a preciza dacă îi aparţine sau este culeasă din zona sa folclorică (Olteniţa , judeţul Călăraşi) :

                                                       Pruţu şi Ghioala
                                                                          de Nicuşor Puişor
 
                                       Tursul ce a iţit din puturească
                                       Un chiţobag a ţiripat şi el
                                       E drept cam bumburlac     
                                       Dar zdrumbăloaia încă bleagă
                                       A cropolit chiar lângă lac :
                                          - Da' ce piţindreaua mea
                                          De burtă şleampă
                                          Mi-ai beleştit flocoroina
                                          Iţime-ai bija să mi-o bleagă !
                                       Andalina mult mi-e dragă .....
 
                            No bine , no ! Ce ziceţi ? Eu nu mai am nimic de adăugat !
 

marți, 27 august 2013

Cuvântul

Cel mai des folosit săptămâna trecută în draga noastră ţărişoară a fost , fără nici o îndoială , regele . Că a fost vorba despre adevăratul suveran al României şi ceea ce a făcut el în aceeaşi perioadă a anului 1944 , despre cel autoproclamat şi trecut în nefiinţă sau culmea ,(o soluţie cu totul neaşteptată , tipică unei anume părţi a societăţii noastre), despre cei mai noi purtători ai acestui titlu (este acesta oare un titlu?) , cuvântul cu pricina  a fost la mare rostire în absolut toate mediile de informare şi nu numai .
Marea majoritate a românilor nu se simt deloc confortabil atunci când , în diverse situaţii , li se pune eticheta de rrom şi strigă , ca din gură de şarpe (oare de unde provine această expresie?) că românii nu sunt rromi . Diabolică acestă asemănare şi toată lumea face caz de ea şi vorbeşte despre uşurinţa cu care se pun etichete . O.K. . Vin şi întreb : cum se face că , în ciuda celor scrise mai sus , subiectul înmormântării lui Cioabă a fost prezent pe aproape toate ecranele tv ? Mai mult decât atât , încoronarea ambilor săi urmaşi a fost subiect de breaking news şi a dat naştere de adevărate dezbateri naţionale ?Spunem că nu suntem rromi , dar tare ne mai place să ne comportăm ca ei !
Desigur că sunt şi persoane care nu au apreciat deloc subiectul şi acelora le cer scuze pentru afrontul adus !

luni, 26 august 2013

Istoria

                     Secolului XX are încă multe văluri de ridicat în ceea ce priveşte România . Un demers jurnalistic cu totul deosebit a făcut Digi 24 pe parcursul săptămânii trecute : ,,23 August . Istoria furată " . Am aflat lucruri interesante , unele pentru prima dată spuse în public , în dezbateri serioase la care au participat istorici , politologi , jurnalişti , ..... . O încercare excelentă de a lămuri sau măcar a dezbate cu argumente ce s-a întâmplat la 23 august 1944 şi cum de au reuşit comuniştii şă-şi facă un titlu de mare eroism din acest eveniment .
                     În altă ordine de idei , s-a vorbit mult despre cel ce a fost conducătorul României în perioada 1940-1944 : Ion Antonescu . Din multe motive numele acesta este evitat şi totuşi el este acolo , în istoria noastră . Ei bine , personal am fost provocat de neştiinţa mea şi mi-am propus să citesc ceva despre Ion Antonescu . Am fost deja la biblioteca judeţeană unde am găsit această carte :

                               Este o biografie a mareşalului , scrisă , culmea , de un evreu :Teşu Solomovici . O carte voluminoasă , cu 812 pagini care cred că va reuşi să mă facă să înţeleg (sau măcar să încerc) cum au stat lucrurile în România în prima jumătate a secolului douăzeci .
 
 
                              ,,Munciţi , perseveraţi , răbdaţi când sunteţi în suferinţă , uitaţi când întâmplător sunteţi loviţi pe nedrept , din răutate sau răzbunare şi continuaţi în tăcere şi fără reclamă munca . Numai astfel vă veţi ridica deasupra celor mici şi veţi servi cu adevărat patria . Este cea mai nobilă răzbunare şi singura onorabilă pentru haina militară ."
 
                               ,,Un ofiţer nu trebuie să fie niciodată umilit . Şi dacă totuşi a fost umilit şi n-a putut să-şi ia sau să i se dea satisfacţie , trebuie să tragă consecinţa supremă şi să părăsească armata !"
 
                              Ion Antonescu
 
                              Sursă foto .
 


duminică, 25 august 2013

Imaginile

                                 Pe care vi le propun duminica aceasta sunt filmate pe continentul american . Frumuseţile naturii nu pot fi descrise mulţumitor nici într-un milion de cuvinte , aşa că nu îmi rămâne decât să vă invit să daţi un click aici .
                                 În altă ordine de idei , vă doresc o duminică plăcută !

sâmbătă, 24 august 2013

Invidia

                                ,,Numai după invidia altora ,îţi dai seama de propria ta valoare."

                               Tudor Muşatescu spunea aceste vorbe la un moment dat .
                               Suntem la sfârşitul unei săptămâni cu fotbal european  şi nu pot să nu mă întreb , retoric  fireşte , dacă există suporteri europeni care să fie invidioşi pe suporterii din România .

vineri, 23 august 2013

Două

                                Chestiuni pentru azi :

                                1. Scriam aici despre aventurile cu instalatori avute recent . Întro după-amiază mă trezesc la uşă cu echipa veselă (la propriu , erau bine .... băuţi ) care dorea să verifice cum mai stă treaba cu presiunea la apă rece în baie . Deşi se uitau cam cruciş şi erau tot un zâmbet (cam bovin , aşa) , i-am invitat în baie să verifice...verificarea . Eu am demontat apometrul şi am curăţat depunerile din sita de protecţie a acestuia , debitul s-a îmbunătăţit dar este în continuare departe de ceea ce era înainte de lucrările din beci .
                                - O , dar este foarte bine ! Oricum mai tare de atât nu poate să curgă ! zice unul dintre ei .
                                - Da , da ! Sunt de aceeaşi părere , răspund eu . Oricum nu este un moment potrivit pentru reparaţii .
                                - Mai venim peste două săptămâni , eventual mai curăţaţi încă o dată apometrul ! zic ei şi se îndreaptă spre uşă .
                                :)
                                Şi când te gândeşti că au mai fost şi plătiţi pentru asta ..... oare băutura a fost din partea casei ?

                                2. Miercuri seară am mers cu autobuzul până în zona centrală . Din aceeaşi staţie cu mine a urcat un domn , din categoria celor care le plăteşte primăria abonamente pe toate liniile , care s-a aşezat repede pe un scaun şi a început .... să-şi taie unghiile de la mâini ! Incredibil! Operaţiunea a durat două staţii, după care omul a coborât fericit că şi-a rezolvat problema . Nu a uitat să privească victorios unghiile împrăştiate pe două scaune . Orice comentariu este de prisos , o întrebare totuşi am : oare am eu aşteptări prea mari de la oameni sau lucrurile sunt departe , dar departe rău , de cum ar trebui să fie ?

joi, 22 august 2013

Averea

                     Reprezintă totalitatea bunurilor ce se află în posesia unei persoane . Se ştie că este mai greu să ţii o avere decât să o faci . Marea provocare este să poţi să o refaci după ce ea este aproape pierdută . În minivacanţa de la jumătatea lunii august am citit o altă carte a lui Ken Follet : O avere periculoasă .

 
 
                           ,,În 1866 , tragedia loveşte exclusivista şcoală Windfield.
                           Un elev se îneacă într-un accident straniu , în care sunt implicaţi mai mulţi tineri . Întâmplarea şi urmările ei reprezintă factorul declanşator al unei serii de trădări şi crime care se întind pe trei decenii şi afectează numeroase destine . Purtându-l pe cititor din cluburile exclusiviste şi bordelurile care dau viaţă celor mai întunecate fantezii din înalta societate londoneză , până la sălile de bal strălucitoare şi opulente şi în birourile lambrisate cu mahon ale marilor afacerişti ai lumii , Ken Follet creează printro gamă uluitoare de contraste un roman al unei familii dezbinate de pofte carnale şi unite de o moştenire comună , întro lume în care lăcomia , hrănită de adevărul şocant al morţii unui băiat , trebuie oprită , altminteri visurile nu doar ale unui om , ci ale unei naţiuni vor fi sortite pieirii ...."
 
                          Mai bine de atât n-aş putea zice nici eu ! :) Foarte captivantă lectura , te duce cu gândul că nimic nu este nou pe planetă şi că în permanenţă , unde sunt averi(mai mari sau mai mici) liniştea este doar aparentă . Celor interesaţi le doresc lectură plăcută !
 
                          Sursă foto .    Sursă text . 
               
 

miercuri, 21 august 2013

Tinerii

                                Din România sunt , din păcate , asociaţi destul de des cu un eşec masiv la examenul de bacalaureat şi eu consider că acest lucru ar trebui să înceteze şi pentru asta sunt dispus să fac primul pas : promovarea unor ,,poveşti" de succes ale minţilor româneşti .
                                Încet , încet , tot mai mulţi spun şi în tot mai multe locuri se vorbeşte despre succesele compatrioţilor noştri în IT , un domeniu de mare viitor în care suntem din ce în ce mai bine reprezentaţi . Doi clujeni , pe numele lor Mihai Motocu şi Flaviu Rus au creat un produs de stocare a datelor extrem de valoroase , care este în măsură să revoluţioneze acest segment de piaţă .
                                 ZenithSecure, divizia Agilio se orientează spre inovaţie şi noutate. Inventăm produse noi,oferim consultanţă, testare, dezvoltare de soft, în principiu le facem pe toate .


                                 Mihai şi Flaviu sunt cei care au ,, fost inspiraţi de metoda dezvoltată de Guvernul Statelor Unite ale Americii în accesarea codurilor pentru lansarea rachetelor nucleare. Pentru o astfel de lansare, e necesar ca mai multe coduri să fie introduse în acelaşi timp de către preşedintele şi secretarul apărării SUA. Astfel, ne-a venit ideea acestui produs nou care să poată fi implementat rapid şi utilizat de aproape oricine. Ce am construit este, practic, o bază de date care partajează datele pe mai multe servere, această tehnică fiind cunoscută ca “secret sharing – partajarea secretului”. Pe lângă această arhitectură inovatoare de stocare a datelor, utilizăm metode avansate de securitate, precum folosirea sistemelor de operare diferite cât şi a mediilor de rulare a aplicaţiei (runtime environment) de pe fiecare nod de programare a datelor.” No , ce ziceţi ? Interesant , nu ?
                                   Pe lângă mândria că unii de-ai noştri au găsit asemenea soluţii , ar mai fi câte ceva de făcut : spre exemplu , invit pe toţi cei care sunt în măsură să ia decizii în companiile româneşti (şi nu numai) să ia în considerare acest mod de a-şi proteja datele importante ale afacerilor .


                                    Sursă informaţii .   Sursă foto .

marți, 20 august 2013

Dovada

                     Că trăim întro ţară liberă şi democratică , în care fiecare face fix ce vrea ,  am avut-o sâmbătă seara în parcul central din oraşul în care locuiesc . Pe una din frumoasele alei , în jurul orei 19.30 şi-a făcut apariţia un grup de tineri , cu vârsta medie sub 20 de ani , aşa ochiometric , care şi-au instalat un grup electrogen , vreo două scule şi tot atâtea boxe şi au început un recital de muzică .... bisericească (ziceau ei !) . Nu sunt în măsură să spun ce este şi ce nu este în regulă atunci când îl cânţi pe Isus , dar pot să spun ce este absolut aiurea : ritmuri şi linie melodică Eminem pe care două fete şi un băiat ne explică ce şi cum este cu păcatul ! No , asta m-a lăsat cu gura căscată !
                    Foarte perseverenţi , nu au băgat în seamă amănuntele : nimeni nu le acorda nici o atenţie , ei şi-au continuat programul ca şi cum ar fi avut un contract pentru asta ! Exact ! Asta trebuie să fie explicaţia : ceva sectă îi plăteşte să le spună păcătoşilor cum stă treaba . Singurii spectatori erau copiii celor care vând porumb fiert şi popcorn la intrarea în parc dinspre stadion , dacă înţelegeţi ce vreau să zic . Aceştia oricum nu pricepeau mesajul , ci se zgâiau doar la stelele muzicii ... bisericeşti !
                   Închei aici deoarece nu vreau să scriu lucruri pe care le-aş putea regreta mai târziu .

luni, 19 august 2013

Medicina

                     Este o ştiinţă atât de complicată şi progresează cu o viteză uluitoare încât este extrem de complicat să fii la curent , ca pacient , cu posibilităţile de tratament şi locurile , condiţiile în care acesta se poate efectua . Sănătatea este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi şi în lumea modernă de azi este util să ai la îndemână informaţii referitoare la o afecţiune a ta sau a unei persoane dragi ţie .
                    
 
 
 
                       Primul portal românesc de sănătate transfrontalieră este CLINICBOUQUET . Aici aveţi la îndemână informaţii importante despre specializări şi clinici medicale atât din România cât şi din Europa . Noutăţi şi premiere medicale , informaţii pentru un  mod de viaţă sănătos , toate la un singur click distanţă , puse la dispoziţia ta absolut gratuit .
                       Iată câteva motive pentru care , dacă eşti întro situaţie delicată , este util să vizitezi ClinicBouquet :
                       - este foarte uşor să alegi o specialitate ;
                       - sunt prezentate atât clinici de stat cât şi private , din România şi Europa ;
                       - poţi verifica uşor dacă o clinică privată are contract cu CNAS , situaţie în care nota de plată este evident mai mică ;
                       - există posibilitatea vizualizării unităţilor medicale atât ca denumire şi adresă , cât şi ca localizare pe o hartă , lucru care îţi este de mare ajutor să te orientezi în raport cu locaţia ta ;
                       - ai la îndemână ştiri şi informaţii din lumea medicală .
                      Este necesar să mai fac o precizare : o vorbă la modă spune : ,,dacă nu eşti pe facebook , nu exişti !" . Pentru ca nu cumva să se fi scris adevărul mai înainte , ClinicBouquet nu face excepţie : https://www.facebook.com/ClinicBouquet .
                      O ultimă vorbă înainte de a incheia : nu doresc nimănui să aibă nevoie de servicii medicale , dar , dacă se întâmplă , o persoană informată face faţă oricărei provocări !
                   

duminică, 18 august 2013

Disneyland

                    Park , Anaheim , California , S.U.A poate fi o destinaţie de vacanţă pentru oricine , indiferent de vârstă . :)) . Profit de faptul că este plin sezon de concedii şi vă invit să trageţi un ochi , pe repede înainte , la un parc de distracţii al cărui nume nu cred că mai are nevoie de prezentări suplimentare .
                    Ca de obicei . vă doresc o duminică plăcută tuturor !

sâmbătă, 17 august 2013

Viaţa

                      Adevarata "măsură" a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin "lipsa de măsură", dorind "fără măsură", îndrăznind "fără măsură", iubind "fără măsură".

                     ...deoarece .....

                      Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată .

                      Ambele expresii îi aparţin lui Octavian Paler , vina mea fiind aceea că am îndrăznit să le aşez alături , pe aceeaşi pagină . Concluzia o puteţi trage fiecare dintre cei ce citesc aceste rânduri , iar dacă ea există sau nu depinde doar de voi .
                      

vineri, 16 august 2013

Sărbătoarea

                     Sfânta Maria Mare  , aşa cum este cunoscută în limbajul popular , sau Adormirea Maicii Domnului întro exprimare mai pretenţioasă , comemorează , dacă îmi este permis să spun aşa , trecerea în nefiinţă a Fecioarei Maria , mama lui Isus . Cu această ocazie sunt sărbătorite persoanele care îi poartă numele (Maria) precum şi toţi cei cu nume derivate din acesta .
                     Ei bine , am auzit la radio o chestie extrem de interesantă şi absolut logică , pe care o împărtăşesc şi eu : nu este în regulă ca  o comemorare să fie un prilej de a ura cuiva la mulţi ani . Conform tradiţiilor , obiceiurilor şi normalităţii , această urare se adresează sărbătoriţilor atunci când îşi aniversează ziua de naştere , nu-i aşa ? În cazul despre care vorbesc aici , Sfănta Maria Mică , pe 8 septembrie , adică Naşterea Maicii Domnului .
                     Nu ştiu exact dacă am mai auzit şi în alţi ani sau dacă am dat importanţă , dar îmi pare atât de simplu şi de clar ! Cu toate acestea , peste 90 % dintre români consideră că în 15 august este Ziua Măriilor şi acţionează în consecinţă ( şi eu  am dat telefoanele de felicitare înainte de a auzi chestiunea în discuţie) . Doresc să precizez că nu este neapărat un lucru rău , ci mai degrabă nefiresc . Şi aş zice aşa , în glumă : chiar nu mai este nimic normal în ţara asta ?
                     Lucrurile ar trebui aduse pe făgaşul firesc cu ajutorul clericilor , a celor ce propovăduiesc credinţa şi obiceiurile religioase , în primul rând . Cu toate acestea , ei sunt primii care le felicită pe Marii cu această ocazie !  :)

joi, 15 august 2013

Regia

                                Autonomă de Termoficare Cluj a reuşit să mă uimească atunci când , prin grija vreunui angajat , a hotărât să împartă prin cutiile poştale ale clujenilor fluturaşi în care ne transmite un mesaj cel puţin amuzant , dacă nu ar fi jignitor : toţi cei care s-au debranşat de la reţeaua de termoficare se pot rebranşa gratuit ! Poftim ? Asta este părerea celor care conduc această regie , strâns uniţi cu cei de la primărie , despre noi , cei care am renunţat la serviciile lor ? Că suntem atât de fraieri încât să mergem , de bunăvoie , să plătim bani grei doar pentru a fi mai uşor de împărţit pierderile unor sisteme de încălzire care mai există doar pentru că în fiecare lună , de la bugetul local , sume uriaşe merg să subvenţioneze preţul gigacaloriei ? Ca argument principal este folosit un fel de bau-bau : evoluţia preţului gazului livrat populaţiei în următorii 5 ani ( în 2018 un MWh va costa 197,21lei faţă de 109,20 lei în prezent) . Insultele la adresa inteligenţei noastre sunt următoarele :
                    ,, - eficienţă ridicată demonstrată în sistemele centralizate vest-europene(Finlanda, Danemarca, Germania) ;
                       - monitorizare permanentă a funcţionării sistemului , prin dispecerat online;
                       - nu afectează mediul înconjurător ;
                       - sănătatea şi confortul populaţiei prin controlul emisiilor poluante şi eliminarea noxelor la o altitudine sigură pentru locatari ;
                       - predictibilitatea costurilor (165lei pe gigacalorie în condiţiile creşterii constante a preţului gazelor) "
                     No bine , no ! Eu cred că trompetele astea cum că ar trebui să plătim la comun pentru confortul nostru sunt total depăşite . Deşi bugetul local este format din taxe şi impozite plătite de toţi clujenii , de aceste subvenţii beneficiază doar cei care sunt clienţi ai sistemului centralizat de încălzire . Situaţia este identică şi cu sumele mari virate regiei de transport public de persoane , pentru a deconta abonamentele pensionarilor (un alt subiect deosebit de sensibil). Şi lista ar putea continua ....
                                Consider că aceste discriminări ar trebui să înceteze , dar se pare că nimeni nu este prea impresionat de părerea mea . Voi de care parte vă situaţi ?

miercuri, 14 august 2013

Restaurantul

Chios situat în parcul central din Cluj Napoca nu este un loc unde să mergeţi la o bere, aşa cum este recomandat pe căldurile din luna august sau pentru o cină. Singuri sau însoţiti, evitaţi o semenea alegere. Am fost eu întro seară şi nu am fost mulţumit de cum au evoluat lucrurile. Iată motivele:
În momentul în care intri pe teritoriul restaurantului, gaşca de ospătari te urmăreşte (din ochi) să vadă a cui victimă urmează să fii; dacă faci parte dintr-un grup mai mare de patru persoane, ai plăcuta oportunitate de a-ţi lipi două mese, pentru a încăpea cu toţii. Chelnerul te răsplăteşte cu o privire bovină şi după ce te aşezi, deşi în jurul mesei sunt cinci persoane, îţi aduce plin de greaţă, trei meniuri. Că no, probabil că nu ştiu toţi să citească şi astfel salvează aparenţele. În tot acest timp, o gaşcă înarmată cu instrumente muzicale şi microfoane face un tărăboi de nedescris. Volumul este atât de mare încât ştii de la început că o să fii răguşit la plecare de la atâta ţipat pentru a te înţelege cu ceilalţi. Spre surprinderea mea, terasa se umple rapid şi ceilalţi nu par impresionaţi de cele ce v-am scris mai sus. Bine că sunt eu deştept! :)
Ospătarul continuă să se încrunte de fiecare dată când se apropie de noi, nu a făcut absolut nici o încercare de a servi pe fiecare în parte cu ceea ce a comandat, mulţumindu-se a le îngrămădi pe toate pe una din mese. Gustul mâncării a lăsat de dorit, am avut parte şi de o porţie de manele (sau mai multe, asta era ultima mea problemă). Noroc cu berea că a fost rece şi bună. Dacă mai adug invitaţia la sex scrisă cu litere mari de o palmă pe uşa principală de la toaletă mă apropii de tabloul complet. Nu în ultimul rând, parcă şi clienţii ....
Concluzie: Chios este o terasă cel puţin dubioasă! Cine nu crede este invitatul meu să verifice, dar eu v-am spus!
               

marți, 13 august 2013

Învăţarea

                               Unei limbi străine este un proces greu , de durată , care implică pe lângă dorinţa învăţăcelului , un mare volum de muncă (intelectuală , desigur!) , interacţiunea cu alţi vorbitori ai limbii respective (recomandabil ar fi profesori) , un timp îndelungat de aprofundare şi enumerarea ar putea continua . Cu toate acestea , suntem cu toţii bombardaţi , zilnic , pe diferite căi , de oferte sigure de învăţare a unei limbi străine , fără profesor , în doar 21 de zile , spre exemplu . Consider că tuturor li se par suspecte asemenea oferte , cu atât mai mult celor care au susţinut vreodată un examen de atestare a competenţelor lingvistice .
                                Întrebare : cât de proşti ne cred pe noi , destinatarii ofertelor minune , cei care concep asemenea campanii ? Şi , dacă tot suntem aşa de proşti să punem botul , contează faptul că rezultatul procesului de învăţare este aproape nul ?
                                 Răspuns : lucrurile nu sunt privite în acest mod de către iniţiatori ; este doar o afacere , comerţ pur , adică ţi se vinde ceva care nu are nici o legătură cu rezultatul promis . În cel mai curat stil românesc . Adică o mare păcăleală .
                                Ce este de făcut ? Păi , ..... , un prim pas ar fi să mediatizăm faptul că aceste cursuri fără profesor sunt de fapt nişte .... mici escrocherii , să încadrăm la categoria ,,spam" e-mail-urile cu asemena mesaje , ....... . Adăugaţi şi voi câte ceva , dacă sunteţi de aceeaşi părere cu mine .
                                Gândurile de mai sus reprezintă reacţia mea la un e-mail al unei persoane care îmi scrie în numele fărăprofesor.ro . Voi  cum staţi cu vorbitul altor limbi ? Credeţi că este posibil să înveţi o limbă străină într-un mod autodidact ? Adică să nu te doară mâinile de atâta conversaţie ?

luni, 12 august 2013

Săptămâna

                     Trecută am citit , la recomandarea fiicei mele , cartea ,, Stâlpii pământului" , scrisă de Ken Follet , unul dintre cei mai bine cotaţi scriitori britanici contemporani .


                        Un roman de dimensiuni impresionante (1050 de pagini) , o ficţiune scrisă într-un mod extraordinar de amănunţit , cu acţiunea plasată în Anglia secolului al XII -lea . Planul narativ principal este construcţia unei catedrale în stăreţia Kingsbridge şi alternează , în stil de mare maestru al cuvintelor , cu războaie civile, trădări, crime odioase, comploturi și lupte pentru putere. Sunt descrise vieţile mai multor personaje care au legătură cu această catedrală , uneori două generaţii deoarece acţiunea acoperă mai bine de jumătate de secol .
                       Constatăm cu uşurinţă că nu în zilele noastre s-a inventat cercul : corupţia , lupta pentru interesele personale trece mult dincolo de principiile credinţei sau de modul în care erau conduse comunităţile umane (de la un mic sat la întregul regat) sau instituţiile bisericeşti (de la o mică abaţie la întrega biserică a Angliei , cu adrese directe către papalitate ) . În egală măsură , eroii principali ne arată că , dacă dorim ceva cu adevărat , avem şanse uriaşe să ajungem la un rezultat mult aşteptat . Construcţia catedralei este dusă la bun sfârşit prin grija stareţului şi a unor constructori  a căror vieţi se împletesc armonios cu şantierul şi ideea de a face ceva cum nu s-a mai văzut până atunci .
                      Nu reuşesc nicidecum să leg două fraze care să vă stârnească pofta de a citi o carte cu totul şi cu totul deosebită , aşa că o să scriu următoarele : vă recomand cu căldură să citiţi ,,Stâlpii pământului" , o carte cum sunt puţine altele !

                      Sursă foto .

duminică, 11 august 2013

Noaptea

                     Are farmecul ei în ceea ce priveşte jocul de lumină şi întuneric . Sigur că , în general , turismul se face ziua , dar vă propun un videoclip în care , 36 de oraşe din 21 de ţări sunt filmate pe timpul nopţii , cu o măiestrie care nu lasă loc de comentarii :  http://vimeo.com/71501596  .
                     În altă ordine de idei , vă doresc o duminică plăcută !
                   

sâmbătă, 10 august 2013

Ţeluri

                               
                                Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează , ci că ţintesc prea jos şi reuşesc.
 
                                 Michelangelo Buonarotti 
 
 
                                Ştiu că suntem în mijlocul sezonului de vacanţe , dar nu mă pot abţine să nu trag concluzia că nimic nu este nou pe lume . Consider că dorinţa noastră de a insufla celor ce vin după noi curajul de a-şi propune ţeluri înalte trebuie să ne însoţească permanent , aşa cum înţelepciunea îi însoţeşte pe cei care au înţeles de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă . (sper că nu a sunat prea ciudat !) 
                                  

vineri, 9 august 2013

Fotbalistul

                     De succes se poate caracteriza , într-un mod răutăcios , evident , astfel : bine educat , bine crescut , o părere despre sine situată la cote înalte , superioritate , atitudine generală gen ,, cine mi-s io !" , ..... , cred că şi o parte din voi ar mai putea adăuga câte ceva . Întotdeauna m-am amuzat copios la comentariile puţinelor meciuri pe care le-am urmărit : joc inteligent , x dă dovadă de caracter , respect pentru ... , etc. Serios ?
                     Joi dimineaţă (08.08.2013) am văzut o secvenţă la ştiri  în care un fotbalist (cunoscut probabil) protesta zgomotos la aeroport pentru simplu motiv că bagajul său era mai greu şi trebuia să plătească ceva în plus :
                     - ,,.... reprezentăm România şi voi ne ţineţi aici la coadă ca pe nişte fraieri ... " , zicea tipul printre altele .
                     Poftim ? Domnu' fotbalist ! Ascultă aici : dacă mai multe persoane ajung în acelaşi loc şi au de rezolvat aceeaşi problemă , este de la sine înţeles că ordinea firească este cea a sosirii şi asta nu înseamnă nicidecum că sunt fraieri ! Sau poate pentru voi , cei cu caracter .....
                     Pe de altă parte , sunt absolut convins că nu meritaţi , mai mult , nu v-a ales nimeni să reprezentaţi România ! Un grup de oameni care provin tot din rândurile unor foşti fotbalişti (sic!) nu au dreptul (moral cel puţin) să vă aleagă pe voi să ne reprezentaţi pe noi toţi ! Eu , de exemplu , nu mă simt reprezentat de tine !Pentru că România suntem noi toţi , nu doar voi , care în paranteză fie spus , nu sunteţi în stare să faceţi mari isprăvi în competiţiile la care participaţi !
                      Nu în ultimul rând , regulile trebuiesc respectate de toţi , fără excepţii ! Nu sunt de părere că ar trebui să cădem pe spate la apariţia voastră şi să vă facem loc ! Mai multă modestie şi rezultate mai bune nu v-ar strica ! Şi lăsaţi-ne pe noi să vă lăudăm , nu ne-o luaţi voi înainte ! Deşi pare greu de crezut , nu chiar toţi visăm să-i luăm locul lui Mutu !
                        
                     
           

joi, 8 august 2013

Alegerea

                                 Europarlamentarilor pentru mandatul 2014-2019 va avea loc anul viitor în perioada 22-25 mai şi nu în luna iunie , această devansare fiind necesară pentru a oferi următorului Parlament timp să se pregătească pentru alegerea Președintelui Comisiei Europene în iulie. La fiecare cinci ani, cetățenii europeni își aleg reprezentanții în Parlamentul European, care le apără interesele în procesul de luare a deciziilor la nivel european. Parlamentul este ales prin vot direct din 1979. Înainte, deputații erau numiți de parlamentele naționale ale statelor membre.
                                 Ca o etapă a pregătirii pentru acest eveniment , a fost efectuat un sondaj detaliat cu privire la imaginea europenilor despre Uniunea Europeană, la cunoștințele lor în legătură cu instituțiile acesteia, precum și la așteptările lor în această perioadă de criză. Munca de teren aferentă acestei anchete Eurobarometru/Parlamentul European s-a desfășurat între 2 și 17 iunie 2012. Sondajul a fost efectuat de TNS Opinion în 27 de țări ale UE prin metoda față în față, fiind intervievați 26 622 de cetățeni.
                                  Concluzii ale Eurobarometrului :
                                   - imaginea UE se ameliorează în ochii majorității europenilor. În plus, și pentru prima dată, o majoritate absolută spune că apartenența la UE este „un lucru bun”;
                                   -  europenii cred că „valorile democrației și libertății”, precum și „moneda unică, euro” sunt elementele sale principale, cu mult înaintea tuturor celorlalte ;
                                   - lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale este de departe prima printre prioritățile pe care europenii doresc să le vadă apărate de Parlamentul European ;
                                   - europenii cunosc doar „foarte puține” despre funcționarea UE și a instituțiilor sale; mai mult de o treime dintre ei nu pot numi trei instituții europene pe care le cunosc ;
                                   - majoritatea absolută a europenilor cred că Parlamentul European este instituția care „reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană”.
                                    Dacă sunteţi interesaţi să vedeţi rezultatele sondajului realizat în România , o puteţi face aici .
                                    Revenind la oiţele noastre , deja apar semne ale preocupării unor forţe politice în ceea ce îi priveşte pe viitorii candidaţi la aceste alegeri . În definitiv , nu este nimic nefiresc , mai sunt doar 9 luni până la eveniment şi este ştiut că o strategie bună nu se face repede-repede , pe genunchi !
                                    Acest articol este scris ”Pentru concursul Blogger European” al cărui regulament integral poate fi citit aici .


                                      Sursă informaţii.

miercuri, 7 august 2013

Instalatorii

                                Sunt în general nişte persoane drăguţe , amabile şi bine crescute . Cu o pregătire profesională deosebită , sunt în măsură să strice orice , oricând şi au întotdeauna la îndemână o scuză pentru asta : ştiţi , instalaţia este cam veche şi asta este tot ce am putut face . :) . Desigur , ca şi în alte situaţii , excepţiile confirmă regula !
                                Cu două săptămâni în urmă , sub directa îndrumare a preşedintelui asociaţiei de proprietari (wau , ce tare !) , pe care culmea , îl şi plătim să fie ceea ce este , o echipă de instalatori a început să schimbe ţevile de apă rece din subsolul tehnic al blocului unde cu onor locuiesc . Foarte bine , a-ţi fi tentaţi să spuneţi ! Exact aşa am zis şi eu , la început . Două zile apa rece a fost oprită , de la 9 la 17 . Destul de neplăcut , dar ăsta-i preţul confortului (a fi racordat la reţeaua de distribuţie de apă este deja confort , dacă tragem un ochi pe rezultatele referendumului) . După aceste crunte suferinţe , presiunea apei reci la baie s-a modificat dramatic , în sensul că de abia mai curge .
                                  Într-una din zile văd echipa care lucra cu spor la o scară alăturată şi mă apropii să le spun despre apa rece la mine în baie . Cu greu am reuşit să smulg un răspuns la salut (probabil că întotdeauna când un client se apropie de ei , are ceva să le reproşeze şi ei ştiu asta) şi le explic cum stă treaba . Unul dintre ei aproape că nu şi-a ridicat privirea de la robinetul cu bilă pe care îl manevra , de frică să nu îi dea cu virgulă . Celălat m-a privit cu o faţă nevinovată şi mi-a comunicat că nu e vina lor . În zadar le-am spus că eu nu caut vinovaţi , problema există şi ar trebui rezolvată , ........ Un telefon a început să sune şi interlocutorul meu l-a scos  din buzunar , a răspuns şi s-a îndepărtat , lăsându-mă cu ochii .....la robinetul celuilalt .
                                  Când m-am întâlnit cu preşedintele (blocului , nu vă emoţionaţi !) i-am spus ce şi cum . Spre surprinderea mea plăcută , a zis că o să vorbească cu meseriaşii şi să nu-mi fac nici o grijă , nu o să îi plătească până treburile nu sunt duse la bun sfărşit . Pfiuuu , am zis eu în gând , ce om de treabă ! Când am achitat cheltuielile de bloc , i-am spus administratoarei despre rezultatul parţial al lucrului în beci şi am constatat că atât ea , cât şi soţul  au fost foarte impresionaţi de problema mea . Chiar , oare de ce este tipa însoţită mereu de soţul ei ? Are mustrări de conştiinţă pentru banii încasaţi şi îşi aduce jumătatea să pară un volum mai mare al ...deranjului ?
                                  No bine , no ! Ieri , în scara blocului , ghici cine ce făcea : administratoarea (plus soţul , evident) şi preşedintele tocmai îi plăteau patronului echipei vesele bănuţii pentru munca depusă . Tensiunea arterială a urcat brusc şi am încercat să îi explic domnului conducător de joc cum nu mai curge aşa cum ar trebui apa rece la mine în baie . Evident că având buzunarele pline , a început să-mi explice din tainele ţevilor şi că la baterie este o sită ..... , dar ei nu au ...... , ........ . Îl invit la faţa locului şi o dă din colţ în colţ : el nu are ce face din beci , că sigur s-a adunat rugina pe undeva şi s-a înfundat , ..... , şi la intrarea în apometru este un mic filtru , ...... . Şi nu era normal să fii plătit atunci când lăsai lucrurile în starea lor de dinaintea marii intervenţii ? Ba da , zice el , dar ..... . Preşedintele s-a cărat tiptil . Problema  a rămas ca la început . Banii au fost încasaţi . Fraierii să-şi rezolve singuri surprizele .
                                 Despre instalatori , numai de bine ! A , era să uit : la firma asta plătesc abonament lunar de patru lei de câţiva ani , că aşa este la modă acum .
                                 

                                 
                                

marți, 6 august 2013

Prima

                                 Bombă atomică a fost folosită în luptă fix acum 68 de ani , de către armata americană împotriva Japoniei . În dimineaţa zilei de 6 august 1945 oraşul Hiroshima a fost distrus de o explozie nucleară . Lumea nu va mai fi niciodată la fel după primul bombardament nuclear din istorie .


                               "Little Boy" - prima imagine a bombei, prezentată de Guvernul American după declasificarea documentelor referitoare la aceasta.(1960)
                                Au fost scrise milioane de pagini despre acest subiect . Sunt doar un cititor pasionat al istoriei şi nu am competenţa să scriu despre subiecte atât de serioase , dar mă consider dator să reamintesc acest eveniment îngrozitor , pentru a nu fi uitat . Din păcate , istoria se repetă . Sunt de părere că persoanele responsabile de butoanele nucleare ale planetei ar trebui să studieze îndeaproape exploziile atomice din 6 şi 9 august 1945 pentru a înţelege ce şi cum se întâmplă dacă această categorie de armament este folosită .
   
                                 Sursă foto .

luni, 5 august 2013

Triatlon

                     Are înţelesul de concurs sportiv constând din trei probe diferite la care participă aceiaşi concurenţi . Triathlon Challenge Mamaia este o provocare pentru aceia dintre voi care iubiţi mişcarea şi o consideraţi felia zilnică de sănătate .



                     Triathlon Challenge a ajuns anul acesta la cea de a V-a editie.
                     Ne vedem la Mamaia, pe 6-7 septembrie 2013, la cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est. Cu un concept reinventat, care va aduce un plus semnificativ de spectacol şi siguranţă, de competitivitate şi distracţie, de briză si viteză. Cu un traseu nou, cu multe alte surprize.

                       Informații probe:
                       1.Biciclist – 20 km pe sosea, în Mamaia.
                       2.Alergător: 5 km pe șosea
                       3.Înotător: 750 m în lacul Siutghiol. În luna septembrie, apa are în jur de 20 grade, iar la edițiile anterioare n-a fost nevoie de costum de neopren.

                       În ultimele luni m-am abonat şi eu la porţia zilnică de sănătate şi am reuşit să alerg , de trei-patru ori pe săptămână  , câte doi-trei km. Nu este mult , dar pentru un ,,comod" este un uriaş pas înainte . :) . Mi-ar face plăcere să particip la competiţia de mai sus în calitate de alergător .

                           
                     
 
 

duminică, 4 august 2013

Artă

                         Vă propun azi trei minute de magie :


                         No , ce părere aveţi ?

sâmbătă, 3 august 2013

Omul

                                ,,Om de spirit este acela care în fundul inimii lui râde de toţi şi de toate . Om de geniu este cel ce râde de el însuşi. De aceea un geniu nu poate fi rău , pe când un om de spirit este întotdeauna rău ."

                                 Mihai Eminescu


                                 Ce părere aveţi despre cugetarea marelui poet ? Un număr însemnat dintre contemporanii noştri  se calcă în picioare pentru a ne dovedi că sunt ... spirituali . Oare au citit vreodată rândurile de mai sus ?

vineri, 2 august 2013

Coincidenţă

Sau nu, vreau să vă povestesc o chestie amuzantă. Miercuri după-amiază stăteam liniştit şi mă uitam cu mare interes la ,,The Borgias", sezonul III. Mă minunam cu voce tare despre modul în care sunt prezentate marile acte de conducere spirituală şi nu numai ale bisericii catolice la sfârşitul secolului al XV şi chiar am priceput care este esenţa proverbului: ,,Să faci întotdeauna ce zice popa, nu ce face popa!". Pe când erau eroii mai încordaţi, cioc-cioc la uşă! Cin' să fie?
Deschid şi un domn trecut bine de prima tinereţe începe a spune:
- Bună ziua! Sunt de la biserica ortodoxă din Mănăştur şi vă deranjez pentru contribuţia anuală!
- Ăăăăăă...... Trag un ochi la ce avea în mână: un caiet şi nişte hârtiuţe care semănau izbitor cu cele pe care notează un tinerel numărul apartamentelor care îl primesc pe popă cu ,,Iordanul ". Nu cred că este un moment prea potrivit! zic eu şi afişez un zâmbet idiot care dă de înţeles că nu o să mă mai gândesc.
- Nicio problemă, zice domnul, puteţi să treceţi pe la biserică să achitaţi! La revedere!
-La revedere! îngân şi eu. În timp ce închid uşa cuget adânc: să fie un semn? Am gândit prea de tot despre papa de la Roma? :)
Întrebare : este o simplă coincidenţă ? :))
Acum îmi este limpede care este modul în care ştiu tipii de la biserică la care uşă să bată, fără a greşi şi a pătrunde printre enoriaşii ,,celorlalţi ". Cert este faptul că nu am mai fost căutat de la biserica ortodoxă cam demult .
Mai aduc în discuţie şi un alt aspect: interfonul! Este acel dispozitiv inutil de la intrarea unui imobil care are ca scop o mai bună siguranţă a spaţiilor comune. Ei bine, în situaţia mai sus prezentată este clar că acţiunea a început pe la vecini şi m-am trezit cu domnul la uşă. Oricum, la interfon te poţi prezenta că eşti oricine, întotdeauna se va găsi un binevoitor să-ţi deschidă, dar asta este o altă poveste. Şi mai are un rol: este ultimul mijloc prin care un copil ia legătura cu părinţii care locuiesc la etajul patru, după ce a urlat de şaptesprezece ori ,,mamăăăăăăă "!

joi, 1 august 2013

Murphy

                     Nu doarme niciodată , dar asta sunt sigur că o ştiţi şi voi ! Scriam cu foc vinerea trecută despre Teo Trans din Cluj Napoca că aşa şi pe dincolo . Lucrurile au evoluat în felul următor : nu unul , ci două autocare au plecat spre Italia marţi . No bine , no ! Am avut noroc (eu ca eu , dar fiică-mea mai mult) să fie multe solicitări şi , mai mult decât atât , călătoria a fost făcută cu autocarul până la aproximativ 10 km de destinaţie , diferenţa fiind parcursă cu dubiţa . Pfiu ! Ce bine îmi pare !
                     Am fost sunat cu o zi înainte pentru a confirma locul rezervat (plus) . Şoferul a fost amabil , m-a ajutat la bagaje fără să îi solicit eu acest lucru (plus)  , mi-a răspuns la întrebări cu zâmbetul pe buze , lucru demn de laudă (plus). Acum mă simt mult mai bine că am spus şi lucrurile pozitive despre colaborarea mea cu Teo Trans . Aşa este firesc , nu ?