miercuri, 10 mai 2017

Traficul




Nostru cel de toate zilele ....(Pardon, cel de luni pana vineri, că sâmbătă și duminică pare că o lasă baltă și el ... cum care el? Traficul!)
Deși este greu de acceptat, traficul din orașul nostru se apropie cu pași repeziți  de infernul bucureștean.  Păstrând proporțiile, desigur. Situat pe locul secund într-un clasament al numărului de mașini  la mia de locuitori, Clujul se sufocă în fiecare zi în propria infrastructură,  printre norii de fum de eșapament, în acompaniamentul  multitonal al claxoanelor (de lux!).




De parcă nu ar fi fost de ajuns faptul că Mănășturul este cel mai populat cartier al orașului, investitorii (toți oameni de bine, desigur!) au pus umărul și au ridicat în imediata apropiere și cea mai mare comună din țară.  Cu toții, fii mai vechi sau mai noi ai Mănășturului sau Floreștiului, vin și pleaca de la serviciu, școală, amantă, sală de fitness sau cabinet medical pe aceleași străzi proiectate  în urmă cu peste 30 de ani, când se circula întro duminică cu numere de înmatriculare cu soț, în cealaltă cu numere fără soț .... stai, asta să fie o posibilă soluție?  Hmmmmm  .....
Dacă mai adăugăm și trecerile de pietoni de la ieșirea din sensurile giratorii, o idee strălucită a celor plătiți  pentru a rezolva problema traficului, și snobismul  conform căruia în fiecare familie trebuie să fie fix, dar fix atâtea mașini câte persoane majore sunt, ba mai mult, plecăm în oraș fiecare cu a lui, și nu în ultimul rând mașinile de gunoi și/sau cele care fac aprovizionare micilor și marilor comercianți ziua, când este limpede și binecunoscut  faptul că în lumea civilizată aceasta (aprovizionarea) se face doar pe timpul nopții, ne apropiem de schița unui tablou  pictat în tonuri de gri, care ne ajută din plin să fim supărați, depresivi și chiar răutăcioși. Oare de asta claxonează unii mereu?
Era să uit de taximetriști, dar, mno, asta este o altă poveste, cred eu ....
Ei bine, să arăți cu degetul este relativ ușor, așa că se impune o întrebare simplă: ce este de făcut?  Primul răspuns care îmi vine în minte este unul îndelung elaborat: nu știu! Dacă știam, candidam cu șanse mari la primăria Clujului!  Să spui polițiștilor să-și facă mai bine datoria în aplicarea legilor existente pare simplu, dar dacă suntem noi implicați parcă nu am greșit așa de grav ..... doar două(sprezece) minute am lăsat mașina pe avarii, cât mi-am scos ceva bănuți de la bancomat ...... poftim? .....acum am de unde plăti amenda? ....serios, nu se poate să treceți cu vederea?
De fiecare dată când prind „unda verde”  mă bucur de tehnolgia asta care ne schimbă viața în bine, atunci când prind „unda roșie” deja știu că întârzii la serviciu. Sau acasă, la masă.  Și că veni vorba de ghinion, voi ați observat că întotdeauna mașinile de pe banda cealaltă merg mai repede? Da, și voi credeți asta? Păi cine or fi ăia de merg mereu repede, că eu nu am auzit pe unul să zică așa ceva .....

Dacă scoatem din discuție autostrada suspendată eșuată din faza de proiect la București și ajunsă de râsul târgului și tunelul pe sub zona centrala pe axa est-vest a orașului (Mărăști-Mănăștur pentru cei care și-au pierdut busolele) ce ar mai fi de făcut?  Metroul? Păi ăsta nu-i tot cu un tunel?