Național din Cluj Napoca își continuă activitatea, în ciuda vremurilor ciudate pe care le trăim. Cu scaune libere între spectatori, cu mască, cu gel dezinfectant, ca în vremuri de pandemie.
Piesa de teatru ,,Nu mai ține linia ocupată" , scrisă de Alexandra Felseghi, în regia Adinei Lazăr, pe care am văzut o sâmbătă seară, m a impresionat prin subiectul ales, punerea în scenă, jocul actorilor și, nu în ultimul rând, prin mesajul transmis.
Povestea incredibilă a dispariției Alexandrei Măceșanu, lângă Caracal, modul în care au fost tratate apelurile sale disperate la 112 în iulie 2019 și a unui viol în grup în care șapte bărbați au batjocorit o adolescentă, în județul Vaslui, în octombrie 2014 împletite cu imaginara (dar extraordinar de reala) poveste a unei tinere căzută în plasa unui pește care o trafichează fără empatie și compasiune (însărcinată fiind) sunt ingredientele acestui spectacol de aproximativ două ore.
Cu puterea cinematografică a schimbării decorurilor, cu un mesaj dur la adresa autorităților („De ce nu ne credeți, de ce n-ascultați?/ De ce oameni simpli nu sunt protejați?“), în special a poliției („Și cazul se-nchise așa, într-o doară,/ cu șapte bărbați monstruoși dintr-o țară/ și alții, și alții ce nu-i condamnară./ Și victima are doar drepturi pe foaie,/ și cine-are bani, sau cine-are coaie,/ lovește, câștigă și calcă-n picioare”), povestea imaginară este schița unei drame generată de promiscuitate, de mirajul plecării în Italia a mamei, de lipsa de educație și modul foarte ușor în care personajul feminin principal cade în plasa traficantului de carne vie, care este fostul concubin al mamei.
Singurele momente ironice sunt construite cu măiestrie în jurul interlopilor și a relației pe care aceștia o au cu polițistul care face investigații, cu trimiteri clare la mersul anchetei adevărate desfășurate la Caracal. Tristețea maximă este creionată de părinții fetei dispărute în 2019, de neputința lor, de speranța că fetița lor este, totuși, vie undeva.
Un mesaj vizual puternic a fost următorul: pe cinci butoaie albe (trimitere directă la butoiul în care a fost arsă Alexandra Măceșanu) au fost puse cele cinci cuvinte: NU MAI ȚINE LINIA OCUPATĂ și, pe un fond muzical care îți dă fiori și cu o mișcare scenică deosebită, ultimele două sunt îndepărtate, rămânând o atenționare către autoritățile deja compromise: NU MAI ȚINE!
Ca o modestă concluzie: se întâmplă asemenea drame prea des, sunt prost gestionate de autorități, ne pasă ca societate prea puțin pentru a face presiuni ca totul să se schimbe.
Dacă aș putea, aș face tot posibilul ca absolut toți cei implicați în cele două cazuri reale amintite în această piesă de teatru să vizioneze acest spectacol (mă refer, firește, la autorități, ca să zic așa)
Cu o distribuție faină: Diana Buluga, Adriana Băilescu, Sânziana Tarța, Diana Ioana Licu, Elena Ivanca, Angelica Nicoară, Adrian Cucu, Ionuț Caras (care și a sarbătorit ziua de naștere alături de noi, pe scenă și căruia i am cântat cu toții ,,la mulți ani!" la sfârșitul spectacolului), Cosmin Stănilă, Radu Dogaru și Matei Rotaru, teatrul a fost unul de înaltă clasă, cu reverberații adânci, cu emoții și chiar, uneori, cu mici lacrimi în colțul ochilor (sunt tată de fată).
Vă recomand cu căldură acest spectacol, merită văzut, merită trăit, merită simțit (scuzați mi repetiția, dar chiar ....merită!)!
