Prin metoda OLX m a găsit și pe mine, ca să zic așa. Mama mea a cusut, cândva, cu multă migală, fețe de masă și mileuri cu șnur de macrame și are un geamantan plin cu asemenea lucrări artizanale pe care își dorește să le vândă. În ciuda faptului că acestor accesorii le a cam trecut timpul, se încăpățânează să creadă că s a întors moda lor și sunt căutate, opinie total diferită de a mea.
Ca un fiu de treabă ce sunt, am încercat să i dau o mână de ajutor, punând anunț de vânzare pe OLX, deși mai sunt acolo alte câteva zeci de asemenea anunțuri, de unde m am și inspirat oarecum în ceea ce privește prețul.
La câteva minute după lansarea primului anunț, am fost contactat, pe whatsapp, de două persoane care erau interesate de mileurile mele. Hmmmm, măi să fie..... așa de băftoasă să fie mama mea? Am fost sceptic din prima secundă. Și bine am făcut.
Am intrat în jocul unuia dintre potențialii clienți, el imediat s a oferit să mi explice cum trebuie să procedez.
Informațiile trimise de celălalt client, o domnișoară după fotografia de la profil, erau în rezonanță perfectă cu primul și în totală contradicție cu modul obișnuit de efectuare plăți și de expediere a coletelor, chestiuni tratate și pe siteul OLX.
Am fost invitat să intru pe un link, situație care mi a sunat greșit din prima. În acest timp am fost sunat cu număr privat, fapt care mi a ridicat suspiciunile la maxim. Ce doreau, de fapt, cumpărătorii de la mine? Să mă păcălească, să urmez indicațiile unui link, să mi înregistrez acolo datele cardului, inclusiv CVV ul, chipurile pentru a mi face acolo plata. În realitate, cardul este un instrument de plată, nu de încasare, pentru asta este folosit IBAN ul. Dacă aveau datele mele, în minutul următor îmi puteau goli contul atașat cardului fără nici o problemă, ca să zic așa.
Cred despre mine că nu sunt chiar așa ușor de dus de nas, așa că, în ordine, am făcut următoarele:
- am blocat ambele conversații pe whatsapp
- am făcut printscreen uri
- am intrat pe site ul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj și am completat o sesizare online.
În mai puțin de trei ore am primit un email de la poliție prin care eram invitat să dau mai multe detalii și să completez o plângere penală, lucru pe care l am refuzat, având în vedere că nu am fost prejudiciat cu nimic, intenția mea fiind aceea de a le pune la dispoziție informații despre nemernicii fără de care lumea ar fi un loc mai bun (aproape că sună ridicol comparând cu războiul de lângă noi).
După ceva vreme (câteva zile) m a sunat o doamnă inspector și a verificat încă o dată sesizarea mea, apoi m a întrebat dacă poate introduce informațiile mele în lucrarea de cercetare, urmând să fiu chemat la secție ulterior. Am fost de acord, mi ar plăcea să știu că unii dintre acești escroci mai sunt prinși.
Ca un fapt divers, anunțurile mele stau acolo triste, cu doar câteva vizualizări și doar două click uri pe numărul de telefon, cel mai probabil ale celor doi clienți misterioși.
Nu pot încheia fără să vă întreb: nu știți pe cineva interesat de asemenea fețe de masă/mileuri?



