joi, 4 iunie 2015

Voluntar

Fiind în cadrul campaniei „Clujul văzut altfel”, inițiată de Cluj.com, în septembrie 2014 am străbătut în lung și-n lat comuna Călățele din județul Cluj și mi-am propus să vă spun și vouă ce și cum am văzut/auzit pe unde am umblat.
Gazda noastră, doamna Panda Lenuța merită toate cuvintele de laudă și mulțumire din partea mea.


Deși locuiește în județul Timiș, a fost încântată de această campanie care și-a propus să pună toate localitățile clujene pe harta României și, în calitatea sa de fiică a satului Călățele și-a făcut bagajele și s-a mutat, pentru o perioadă, în sat, punându-ne și nouă la dispoziție casa cumpărată de copiii dânsei.



O casă veche, tradițională pentru această zonă montană, care are în interior o mulțime de obiecte de colecție

        

și în exterior fructe care au căzut pradă musafirilor




Este sâmbătă după-amiază, satul este extrem de liniștit, simt cum mă scufund calmul ardelenesc, totul se mișcă, la propriu, cu încetinitorul. Realmente am senzația că timpul pare să se oprească în loc. Departe de agitația urbană cu care sunt obișnuit, plăcerea unei plimbări pe ulițele satului îmi umple gândurile. La o intersecție dăm nas în nas cu un tânăr îmbrăcat în costum popular


Vesel, cu zâmbetul pe buze, ne spune că merge să se întâlnescă cu alți săteni, că face parte dintr-un grup de dansuri populare cu care participă la diverse spectacole. Tocmai se grăbește că pleacă spre Cluj ....

       

         

A fost primul contact un localnic pe stradă și evident că, spre rușinea mea și din graba lui, nu l-am întrebat numele ansamblului folcloric din care face parte și nici măcar numele lui! Cu toate acestea, se poate vedea cu mare ușurință, din fotografii, că poartă cu mândrie portul popular tradițional al zonei. 
Casele din sat sunt, în proporție destul de mare, construcții mai vechi, având ca material de construcție principal lemnul și piatra




                             
     
                             

   


                             
     
 

Cu o componență etnică variată (77,66% români, 10,87% maghiari, 8,33% rromi, ...), apartenența confesională a comunei Călățele este de 83,59% ortodocși, 10,69 % reformați, 1,6% penticostali, ... .
Atestat documentar de dinainte de anul 1408, pe teritoriul satului numărul de locuitori a fost mai mare sau mai mic în funcție și de ceea ce se întâmpla în societatea românească a vremii. Bisericile din sat au fost și vor rămâne un liant al comunității, un spijin în vremuri tulburi și un loc de bucurie la sărbătorile fiecărui cult în parte. În Călățele există două biserici, una ortodoxă și una baptistă.
Biserica ortodoxă are hramul Înălțarea Domnului și se sărbătorește anual, joia, la 40 de zile după Paște.

 

Construcția acesteia a început în 1933 pentru ca doi ani mai târziu, la data de 17 iunie 1935 să fie sfințită. Biserica veche a satului, care data din 1636 și era confecționată în totalitate din lemn de stejar, a fost strămutată în satul Mărcești, comuna Râșca, în aceeași perioadă. 
O altă clădire, aflată în paragină, are o istorie interesantă.



Situată pe marginea drumului principal care străbate localitatea, în această casă, de-a lungul vremurilor, au avut sediul, nu neapărat în această ordine, primăria, dispensarul, căminul cultural, la un moment dat a fost chiar și cinematograf care dispunea de generator propriu de energie electrică (cel mai probabil un grup electrogen) și în cele din urmă a fost moară. Din păcate, azi arată așa cum puteți vedea mai sus ....
Drumul printre casele din sat ne-a dus și la poarta domnului Vușcan Teodor, la numărul 381A. La această adresă, pe lângă casa în care locuiește familia domnului mai sus menționat, se mai află o casă care are o vârstă venerabilă: peste 150 de ani!


Aici, în fosta vatră a satului, a fost primul sediu al primăriei din Călățele, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Casa i-a aparținut bunicului din partea tatălui domnului Teodor, Vușcan Nicolae. Acesta avea o poreclă interesantă: Todorelu Vasilichi Brigăzi, care provenea din faptul că, în tinerețe, bunicul a făcut parte din armata austro-ungară și, după o vreme, a ajuns chiar instructor la recruți. Pentru o mai bună înțelegere a comenzilor de întoarcere la stânga și la dreapta, domnul Nicolae a apelat inclusiv la celebra soluție: în mâna stâgă paie, în mâna dreaptă fân! :)) De la acest fapt până la porecla de Brigăzi a mai fost doar un pas: în armată a fost la o brigadă, așa că numele a venit de la sine!
Om gospodar, domnul Teodor are în curte o foarte interesantă instalație tradițională de făcut silvoiz, zacuscă și alte bunătăți:



Cu o căldare din aramă veche de mai multe generații


și un mâtc cu coadă


instalația este ingenioasă și deosebit de practică. Se face foc sub oală și se mestecă deosebit de ușor cu un dispozitiv care te ține departe de căldura înșelătoare a unei căldări care fierbe! Și în timp ce ne povestește una, alta, ne servește cu silvoiz făcut chiar în căldarea de mai sus, la care alătură sirop din fructe de pădure ....


Soția domnului Teodor stătea pe „trepțile” din fața casei și împletea funii de ceapă


Printre povești aflăm că în cimitirul satului din imediata apropiere există un gorun cu o vârstă care depășește 200 de ani! Curioși din fire, după ce am lins farfuriile și am golit paharele, am mers să vedem copacul


a cărui tulpină cu mare greutate am reușit să o cuprindem patru oameni


Trecerea prin cimitir ne-a permis să observăm că numele de familie cel mai des întâlnite în sat sunt Matei și Vușcan. În plimbarea noastră pe ulițele satului ne-am mai întâlnit cu câte o doamnă care își făcea plimbarea de seară



sau alta care își aștepta, în poartă, văcuța să vină de la păscut


Din loc în loc, câte o poartă ne mai atrage atenția




iar al afișierul de la primărie descoperim cu plăcere un anunț al prezenței noastre în sat


Peste toate câte v-am scris (și nu numai) veghează, în liniște, vârful Șoiomu


în apropierea căruia se află Dealul Furcilor, unde se găsesc bănucăi, adică pietre rotunde și plate, ca niște monede, la care dacă mai adăugăm și scoici pietrificate putem trage curajoasa concluzie că acum mulți, mulți ani, aceste forme de relief erau sub apă.


Toate acestea le-am aflat întro după-amiază de sâmbătă și mi-a făcut mare plăcere să vi le spun și vouă. 

Foto: Daniela Stănoiu





















































10 comentarii:

  1. Frumos sat, frumoşi oameni!! Mulţumesc pentru toate informaţiile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase locuri ,pline de traditie !
    Foarte frumoasa prezentarea ta !
    Multumim pt acest material!
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos, frumos, frumos!
    weekend fain in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un week-end plăcut îți doresc și eu! :)

      Ștergere
  4. Foarte frumoasă şi interesantă postare. Câte locuri minunate avem în ţara noastră şi ce puţin cunoscute sunt... Dacă asemenea demersuri s-ar înmulţi, în fiecare regiune a ţării, am descoperi multe "comori", atât de nedrept ignorate. A trebuit să vină un prinţ englez în Covasna, pentru ca românii să afle ce locuri frumoase şi pline de tradiţii sunt pe acolo? Şi câte altele mai sunt!
    Numai bine şi o duminică frumoasă ! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întru totul de acord cu cele scrise de tine! :)

      Ștergere
  5. O incantare aceasta plimbare!...:)
    Dar mure mai ai? :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Murele au dispărut ....ca prin minune! :)

      Ștergere