vineri, 18 octombrie 2013

Asigurarea

                    Locuinței, fie cea obligatorie, fie una facultativă, îți pot crea surprize oricând. Chiar și încheierea acestora este uneori o adevărată aventură. Pentru prima data scriu aici despre pățania altei persoane, un amic de-al meu, o să-l numesc domnul X. :)
                    Amicul meu are un credit cu garanție imobiliară de la BCR, n-ar mai fi avut! Pe lângă faptul că banca cu pricina este pe loc fruntaș în topul bancilor cu costuri ridicate la credite, unele nu foarte transparente, angajații acesteia se luptă din greu pentru premiul ,,cel mai prost(instruit, vreau să zic) angajat al anului" . Să vă scriu ce mi-a povestit, plin de năduf, domnul X:
                     Odată cu semnarea documentelor pentru obținerea creditului, omul a fost nevoit să asigure apartamentul în favoarea băncii. După fix 8 ani, cineva l-a somat că  nu are asigurare valabilă a locuinței și l-a invitat la orice agenție fie pentru a prezenta dovada asigurării (pe care o poate încheia oriunde dorește), fie pentru a o încheia la Omniasig în agenție,caz în care ar primi și discount de 5% la plata integrală a primei. Ca să evite posibile complicații și eventuale explicații suplimentare, X merge fix la agenția de unde a contractat creditul.
                      O doamnă amabilă face demersurile necesare.
                      - Aveți la dumneavoastră contractul de credit?
                      - Desigur, zice X și îl prezintă pe loc.
                      - Am nevoie și de contractul de ipotecă.
                      - Pe acela nu îl am. Dar tocmai din acest motiv am venit aici, de unde am contractat creditul, cu speranța că aveți la îndemână absolut toate documentele care mă privesc!
                      - Ar fi nevoie să le cer de la arhivă și asta ar dura câteva zile. Nu mi le puteți trimite scanate pe e-mail? Sau să mergeți la o agenție mai apropiată de domiciliul dumneavostră să îl scanați acolo?
                      - Dacă insistați.... zâmbește acru omul.
                      - Toate aceste acte trebuiesc trimise la centrală pentru a obține suma minima pentru care trebuie asigurat apartamentul....
                      ....la care centrală: telefonică, termică, se gândește hâtru domnul X.
                      Pleacă spre casă cu precizarea că trebuie să meargă ziua următoare să ridice polițele de asigurare(conform legii, una obligatorie și alta facultativă, pe placul băncii).Despre care crede că vor fi încheiate la Omniasig, cu reducerea despre care v-am scris mai sus, lucru discutat cu ,,doamna amabilă". Și ca să nu-și iasă din formă, mai face un drum scurt la o agenție mai apropiată pentru a scana contractul de ipotecă, așa cum a fost convenit. Spre mirarea lui, angajata de aici a avut reale probleme cu scanarea documentului: prea erau multe butoane pe mașinăria aceea!
                       X s-a ținut de obligațiile asumate dar, ce credeți , și angajata băncii ? O să comit o indiscreție și o să vă spun în avans că nu ! Ați observat și voi că atunci când trebuie să încaseze bani sau să vă aburească, toți ,,bancherii" sunt numai lapte și miere, imperturbabili și cei mai amabili de pe pământ? Ei bine, atunci când o dau în bară, un pic se schimbă situația.
                       În ziua următoare, la ora convenită, X al meu merge la ghișeu și primește asigurările. Plătește și merge întro zonă de așteptare(pentru a nu bloca ghișeul, deh, cu bun simț omul) și verifică polițele primite. Prima constatare: sunt încheiate la Carpatica, nu așa cum fusese vorba, la Omniasig. Mai apoi a constatat că numele de familie îi este scris greșit. Se întoarce la ghișeu și doamna își cere scuze, face o copie după buletin și..... îl cheamă ziua următoare să ridice acte adiționale la polițele încheiate! Wau!
                       - Nu înțeleg cum a fost posibil, având totul la îndemână, să-mi greșiți numele! Mai mult decât atât, de ce trebuie să vin eu iarăși, a treia oară, din moment ce dumneavostră ați greșit? Domnul X începe să freamăte. Cu un zâmbet timid, doamna încearcă să o dreagă:
                       - Păi oricum trebuia să veniți la bancă să aduceți dovada asigurării, nu?
                       - Păi da doamnă , dar pentru asta nu era necesar să vin de trei ori!
                       - Și oare cum să procedăm?
                       - Urmarea logică a acestei întâmplări ar fi să îmi aduceți dumneavoastră hârtiile. Sau prietena dumneavoastră care a încheiat asigurarea la Carpatica și nu la Omniasig, așa cum am discutat ieri.
                       - Să știți că nu contează unde sunt încheiate asigurările, important este ca ele să existe!
                       - Bine, doamnă, bine! O să vin mâine iarăși !
                       Domnul X vă îndeamnă, după această întâmplare, să mergeți la BCR dacă aveți nevoie de aventuri cu băncile. Este evident că m-a rugat să nu-i destăinui numele, dar oricare dintre noi am putea fi în situația lui cu ușurință. De fiecare dată când cineva apelează la serviciile băncilor, se cheamă că își face o adevărată lucrare de artizanat!
                        No, cam atât pe azi! Week-end plăcut vă doresc tuturor, atât celor care citiți aceste rânduri, cât și tuturor celorlați, chiar dacă ei nu știu asta! :)

                        P.S. Dacă a-ți trecut prin situații asemănătoare și doriți, puteți să le scrieți și voi mai jos!
           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu