luni, 2 martie 2015

Interstellar

Este filmul pe care l-am văzut sâmbătă, la ceas de seară. Realizat în 2014, regizat de Christopher Nolan, cu Matthew McConaughey în rolul principal, filmul este cel mai fain SF văzut de mine, ever. Un subiect extrem de interesant pentru cei care au minim de cunoștințe despre teoria relativității: încercarea de a coloniza alte planete, dintro altă galaxie, folosind o așa numită gaură de vierme (gaură neagră) pentru călătoria interstelară. Deși extrem de lung, de aproape trei ore, filmul m-a captivat sută la sută, reușind performanța de a nu intui ce se întâmplă în continuare.


Acțiunea se petreece în viitor și în opinia mea, există două planuri, care se împletesc și se completează într-un mod extraordinar: relația dintre tată și fiică și nevoia disperată a omenirii de a găsi un nou loc pentru a duce mai departe „ștafeta omenirii”. Planeta Pământ a ajuns la capătul resurselor și este tot mai neprietenoasă. Un grup de cercetători descoperă o gaură de vierme în apropierea planetei Saturn și intenționează să trimită în altă galaxie un grup de adevărați pionieri ai spațiului, pentru a încerca o colonizare cu scopul de a perpetua specia umană. Pentru cei care vor pleca la drum, timpul se va contracta, astfel că este posibil ca o oră petrecută în altă galaxie să dureze șapte ani pe Pământ .....


La începutul anilor '80 citeam cu sufletul la gură cărțile lui Jules Verne și mă minunam de curajul minții celebrului scriitor. Fix aceeași fascinație am simțit urmărind acest film. Cu destine credibile, cu slăbiciuni umane, culmea, fără scene de sex sau goliciune (deși este un film american!), filmul este un omagiu adus curajului și științei. Mintea umană poate depăși orice limite, totul este să fii perseverent. Ideea omniprezentă de a închide un cerc putea să fie uitată de această dată, în modesta mea opinie, dar cine sunt eu să critic? Una peste alta, un film foarte fain, cu o coloană sonoră remarcabilă,  pe care îl recomand tuturor iubitorilor de SF (și nu numai!).


De curând scriam despre trimiterea primei misiuni cu echipaj uman spre planeta Marte, care va avea loc, probabil, în 2024. Nu o dată, pe parcursul filmului, gândul mi-a zburat spre acest proiect măreț. Nu o să intru în detalii, din dorința sinceră de a nu strica vizionarea cuiva care citește aceste rânduri și dorește să vadă filmul. O idee vă puteți face trăgând un ochi la trailerul de mai jos:














16 comentarii:

  1. genul SF nu se numara printre preferatele mele cu toate ca la vremea respectiva cartile lui JulesVerne m-au fascinat...
    o sa trec filmul pe lista de asteptare si...mai vedem :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită să încerci să vezi acest film, părerea mea! :)

      Ștergere
  2. Am vazut multe filme SF, care mi-au placut, si acesta mi se pare interesant si o sa-l trec pe lista.

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow, din ce am citit e exact pe gustul meu.Pare foarte interesant.O saptamana minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  4. Gaura neagra este o stea care a cazut in ea insasi, arzandu-si propria energie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amabil și informat, ca întotdeauna! Mulțumesc pentru precizări! :)

      Ștergere
  5. de vazut! multumesc!:)
    saptamana faina!

    RăspundețiȘtergere
  6. multumesc :) genul SF ma pasioneaza si flmul acesta înca nu l-am vazut, dar îl voi cauta neaparat.
    Un start bun în noua saptamâna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. l-am gasit aseara pe Netfix (unde fiica-mea are abonament). Mi-a placut, filmul este de 100 de ori mai bun decât Gravity!

      Ștergere
    2. Sunt bucuros să aud că ți-a plăcut! :)
      Am mai echilibrat balanța recomandărilor!

      Ștergere