Sunt mare fan al plimbărilor în mijlocul naturii, parcurile sunt pe primele locuri între preferințele mele. Verdeață, aer curat, păsărele ciripind voios peste tot, foșnetul copacilor în adierea vântului, iată doar câteva dintre motivele pentru care sunt gata oricând pentru o vizită într-un parc. Parcul Dendrologic din Simeria este întins pe 70 ha și este împărțit în 50 de parcele, fiecare având alei șerpuitoare, poienițe, unele chiar și izvoare și lacuri.
O vegetație abundentă te înconjoară, la propriu. Peste tot unde privești vezi mici tăblițe cu denumirea științifică a plantei sau copacului în dreptul căruia te afli. Informații științifice, utile specialiștilor, celor care au studii în domeniu, dar pentru simplul vizitator aproape inutile. Nici un panou cu explicația poziționării principalelor atracții nu este de găsit nicăeri, existând totuși posibilitatea cumprării unui pliant cu informații. Cu o clădire importantă cam degradată,
fără indicatoare și eventual trasee sugerate, vizitatorul din mine s-a simțit grozav într-un parc mult mai des și cu vegetație variată. În rest, părea că nu o să rămân cu nicio poveste ....
După vizita descrisă mai sus, am avut onoarea să stăm de povești cu primarul din Simeria, domnul Emil Ioan Rîsteiu. Din vorbă-n vorbă, discuția a ajuns la Parcul Dendrologic și, spre surprinderea mea, am constatat că nu sunt singurul care crede că ar fi nevoie de mici schimbări pe traseele pentru vizitatori. Din punctul de vedere al administrației publice locale, primul pas a fost făcut: primarul a propus ICAS Simeria să-i pună la dispoziție informații punctuale despre soiurile din Parc, eventual câte o mică poveste despre acestea, ceva cu care vizitatorul obișnuit să rămână la plecare. Surpriza a fost maximă când conducătorii activității de la Arboretum aproape au refuzat orice colaborare, deși primăria se obliga să suporte costurile micilor indicatoare și a panourilor de informare generală. Motivul: fără nici un motiv, că știe primarul de ce! Cu siguranță că există un interes ascuns la mijloc ..... Este remarcabilă activitatea științifică desfășurată, dar puțină reclamă și o mai bună organizare ar atrage mai mulți turiști, care ar băga bani în buzunarele gazdelor. Dacă mai era nevoie, iată încă o dovadă că este cel mai dificil să lucrezi cu oameni și să te lovești idei preconcepute.
Povestea acestei vizite la Parcul Dendrologic din Simeria este exact aceasta: un parc foarte fain, unde activitatea științifică este la cote ridicate și, deși este deschis publicului larg, dezinteresul pentru vizitatori este de-a dreptul surprinzător. Părerea mea.
„Vizită în HD” 2015 este un eveniment organizat de Denisa şi Sebastian Bârgăuşi Călin Bobora. Proiectul este sponsorizat de Fermele Ado, Gourmetgift,AquaSara, Hotel Sarmis Deva, Aeroclubul Deva şi este susţinut de Primăria Oraşului Simeria şi Primăria Oraşului Deva.
recunosc ca nu stiam de existenta acestui parc si ce ne-ai aratat/spus este cu adevarat interesant...
RăspundețiȘtergerepacat ca administratia Parcului este atat de obtuza, facand un deserviciu atat publicului cat si lor...
din imaginile postate de tine vad un adevarat colt de rai...sper sa ajung sa-l vad cu si ochii mei :)
Parcul este administrat de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, activitatea științifică fiind pe primul plan. La fel de adevărat este că orice vizitator plătește acestui institut un bilet de intrare și sunt convins că banii nu dau afară din casă pe nimeni ..... mai mult, un vizitator mulțumit va duce vorba mai departe! :)
ȘtergereTocmai ai facut tu publicitate! :)
RăspundețiȘtergereLa nodul de cale ferata m-am gandit citind titlul! :)) Habar nu aveam ca exista un astfel de parc acolo! Bine de stiut... In BV au cam zapacit parcul dendrologic, dar acum vor sa "remedieze" ce se mai poate...
Si mie imi plac astfel de parcuri si aici avem mare noroc cu peisajul general. :)
Ce oameni! Rivalitatea politica (in principal) e total contraproductiva cel mai adesea. Aici a fost hazliu o perioada: primarul si presedintele consiliului judetean erau intr-o acerba concurenta si care mai de care facea rost de bani pentru a realiza mai multe decat celalalt - asa a devenit orasul din ce in ce mai dichisit. :)
Sa se opuna unui proiect util in primul rand cetatenilor - mai ales turistilor, care-s "producatori" de venituri la bugetul local - e chiar... surprinzator! Sau nu? ;)
Excelente "coltisoarele" pe care le-ai surprins! :)
Nu știu dacă este vorba despre politică în acest caz sau nu ar trebui să conteze, mai ales că banii din bilete nu intră în buzunarul public, ci al ICAS Simeria. Comunitatea locală are de câștigat din turism, deoarece vizitatorul mai cumpără ceva de mâncare, poate se și cazează în Simeria, ori asta înseamnă locuri de muncă și taxe la bugetul local, nu?
ȘtergereSimeria, aproape de satul meu natal, şi locul adolescenţei mele.
RăspundețiȘtergereMă bucur că am postat fotografii cu locuri care-ți trezesc amintiri! :)
ȘtergereDaca ar exista interes pentru vizitatori, atunci activitatea stiintifica nu s-ar mai desfasura la standarde ridicate. ;)
RăspundețiȘtergereEste un punct de vedere. Pe de altă parte, parcul este deja deschis vizitatorilor, există zone în care accesul este interzis și personal cred că o mai bună informare, în termeni comuni, despre soiurile de plante/copaci ar trezi și mai mult interesul vizitatorilor care ar finanța, prin bilet, bunul mers al lucrurilor. O poveste despre cum a ajuns nu știu care plantă în România ar fi pe placul turiștilor. Numai zic ....
ȘtergereO minunatie! Cand trec prin zona voi vizita acest loc.
RăspundețiȘtergereO să fii încântat de rezultatul vizitei! :)
ȘtergereMa bucur ca prin intermediul acestui articol am mai gasit un obiectiv turistic important care poate fi vizitat !!! Este pacat ca nu exista interes din partea administratiei parcului, pentru a promova acest obiectiv turistic. Poate ca sunt alte interese ascunse si acesta este motivul... Nu m-ar surpinde. Cert este ca eu am mai trecut pe lista mea inca un obiectiv turistic de vizitat.
RăspundețiȘtergereEu am perceput lucrurile așa cum le-am scris .....
ȘtergereMă bucur să aud că vei vizita Parcul Dendrologic din Simeria! :)
Un loc frumos și foarte verde...;)
RăspundețiȘtergerePacat! Ar fi un loc de poveste dacă ar interesa pe cineva un picuț mai mult. ..
Sunt de aceeași părere! :)
ȘtergereChiar voiam să recunosc că nu ştiu despre Simeria decât din perspectiva CFR-ului. Acum am aflat că acolo este un minunat parc natural. Sper să poposesc vreodată prin acele locuri cu atâtea motive de atracţie!
RăspundețiȘtergereÎncă o dată mă bucur că am dus vorba mai departe despre acest Parc Dendrologic! :)
Ștergere