Povestea filmului este inspirată din biografia unui broker de pe Wall Street. DiCaprio interpretează rolul principal într-un film mult prea lung pentru gustul meu, plin de decadență, în care se face uz, nepermis de lung, de droguri și sex. După două ore și cincizecișitrei de minute de film am rămas cu un gust amar: prea mult timp pentru o acțiune ușor previzibilă. Gândul principal generat de acest film este următorul: decenii întregi (până spre sfârșitul anilor '90) eroii din filme, în special cele polițiste, fumau excesiv și beau de se rupeau în două; ușor, ușor, s-a renunțat la aceste apucături, lucru demn de laudă după opinia mea. Mno, lupul despre care vorbim se droghează ca la concurs, sexul este a doua sa ocupație și mi s-a părut mult prea diferit față de ceea ce am scris mai sus. Mai apoi, nimic nou sub soare: succesul în arta de a face bani îl face să se ceradă invincibil; fiind strâns cu ușa de oamenii legii, bineînțeles că îi toarnă pe toți din jurul lui în schimbul reducerii pedepsei.
Nu comentez din punct de vedere artistic, imagine, sunet, doar suntem la începutul mileniului trei! Premiul Globul de Aur 2014 pentru cel mai bun actor (DiCaprio) spune multe, doar că nu a fost pe gustul meu!
Așadar, dacă aveți trei ore de pierdut, sunteți invitații mei să vizionați acets film!
Update: Se pare că nu am fost singurul care nu a primit prea bine acest film. Dovada: a trecut în viteză pe lângă premiile Oscar 2014!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu