joi, 3 aprilie 2014

Megalomania

                    Este, după opinia mea, motivul pentru care, în mod incredibil, un individ (fost ministru al apărării, actual ministru de interne) împreună cu un amic de-al său (actual primar pe la unul din sectoarele capitalei, cu un pseudonim de filme de mult trecute) au plătit construcția unui monument în București, din propriul buzunar. Pentru ca disprețul față de omul de rând să fie complet, cei doi au donat monumentul către autorități, el devenind astfel bun al tuturor. Ceea ce este neobișnuit cu adevărat, este momentul în care domnul ministru merge să se reculeagă la propriul monument, abil scăpat către presă, că doar no, degeaba l-a mai clădit (plătit)?


                    Pot să accept că greșesc, dar mi se pare cu totul ieșit din normalitate acest gest, de a arăta celor ce o să vină după noi, cât de mare și tare ai fost tu, în calitate de ministru și vicepremier al României, cum ai construit tu cu sudoarea frunții (banilor) un loc unde să te poți reculege de câte ori o să ai chef, un loc unde vor putea afla toți cei ce urmează să vină cine ai fost tu și de-al cui. Nicio vorbă însă despre momentele rușinoase și (cred eu) ilegale în care a dispus ca persoane fără pregătire corespunzătoare să emită înscrisuri oficiale după statele de plată din arhivele armatei române, pe baza cărora s-au recalculat (tăiat) pensiile celor care au fost în slujba țării, așa cum au dictat vremurile. Dacă nu a avut simțul aparteneței la un grup profesional, demnitatea de a refuza înjosirea celor care au fost catalogați de șeful său drept beneficiari ai unor pensii nesimțite, onoarea unui ofițer în rezervă (general), domnul cu pricina face la mare artă traseism politic și lasă în urma sa ....monumente.

                     Sursă foto.

2 comentarii:

  1. cred ca gaseai mult mai multe chestii sa ii reprosezi lui oprea decat ca a platit din buzunarul propriu un monument dedicat eroilor militari romani...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ți-a scăpat exact ceea ce am dorit să scot în evidență: a dedicat monumentul militarilor români care au căzut servindu-și țara, folosindu-se de aceștia pentru a rămâne și numele lui scris în dreptul celui care l-a ridicat. Despre toate celelalte ar fi multe de scris, dar ăsta a fost subiectul meu pentru joi, 3 aprilie.

      Ștergere