Evoluţia

                      Vieţii sociale în România scoate la iveală şi aspecte cel puţin ...neaşteptate. Am ajuns la această concluzie cu ocazia sărbătorilor de Paşte din acest an, într-un moment în care pe un canal de ştiri erau prezentate imagini cu tineri preacuvioşi care îşi petreceau noaptea de înviere în cluburi, rupţi în figuri, fie din cauze bahice, fie din carenţe grave de educaţie (fac referire la piţipoancele care se dezbracă în public din dorinţa de a atrage atenţia tuturor celor prezenţi, ceea ce şi reuşesc, fie vorba între noi). Nu am nici o problemă cu felul în care alege cineva să-şi petreacă timpul liber, chiar este de apreciat faptul că suntem liberi să alegem ce şi cum facem cu viaţa noastră.
                     La sfârşitul epocii de aur a comunismului în România, politrucii vremii organizau discoteci în fiecare seară din săptămâna de dinainte de Paşte, unde intrarea era liberă, din dorinţa de a le da tinerilor o alternativă la slujbele ce se ţineau la biserică, aşa numitele denii. În afara arcului carpatic, în zona de sud a ţării cu siguranţă, se ţin slujbe în fiecare seară în care se evocă evenimentele din săptămâna în care Isus Hristos a fost răstignit şi apoi a înviat din morţi. Comuniştii, după cum se ştie, au dărâmat biserici, au prigonit preoţi, au negat credinţa şi i-au obligat pe credincioşi să se îndepărteze de credinţă, de spiritualitate. Imediat după revoluţie, românii au mers cu mic, cu mare la biserici pentru a arăta celorlaţi cât de mult au suferit ei în perioada care tocmai luase sfârşit. Au făcut mare caz de pioşenia lor, adeseori jucând doar un rol pe scena vieţii, unii dintre ei mergând luaţi de valul schimbării. Sunt pur şi simplu îngrozit când îi văd pe bieţii oameni cum sunt purtaţi de foame sau mânaţi de gânduri nu chiar pline de smerenie, cum se calcă pur şi simplu în picioare, unii pe alţii, pentru o farfurie cu sarmale sau o sticlă (uneori de doi litri!) de apă sfinţită. Construcţia de noi locaşuri de cult a prins avânt, marea majoritate a şcolilor au mari probleme de infrastructură, dar o biserică faină şi nouă este mult mai bine privită de credincioşi decât şcoala pe unde, o lungă perioadă, copiii acestora nu prea au trecut. Nu în ultimul rând, nu este de ici, de colo să-ţi rămână numele scris la temelia unei biserici, la capitolul ,,ctitor''.
                     Ei bine, cei menţionaţi mai sus mai merg la biserică (unii), dar copiii acestora sunt deja mari, unii au la rândul lor copii. O parte însemnată dintre tinerii zilelor noastre merg în cluburi în noaptea de Înviere şi fac asta fără a fi momiţi cu intrare gratis, ba din contră, cheltuie sume uriaşe, pe care cel mai adesea, părinţii lor le-au făcut în moduri nu chiar ...ortodoxe. Cireaşa pe tortul credinţei este pusă de reporterii idioţi care fac reportaje în cluburi şi îi întreabă pe indivizi: ,,câţi bani ţi-ai propus să strici în seara asta?'' . Răspunsul este unul pe măsura întrebării: ,,nu contează banii!'' sau ,,fără număr, fără număr!''. Serios?
                     Este uşor ironică istoria cu noi, aşa-i?