miercuri, 23 aprilie 2014

Douăzecișitrei

                    Aprilie este data la care credincioșii ortodocși și cei greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Profit de această ocazie și doresc să transmit gânduri bune și La Mulți Ani celor care își serbează azi ziua de nume! :)
                    Consider că este un bun prilej să vă prezint un monument fain din Cluj Napoca, o imagine simbol a orașului, situat pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața Bisericii Reformate, care îl înfățișează pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul:

 
 
                      Monumentul este o copie, din anul 1904, după statuia originală executată de doi sculptori clujeni, Martin și Gheorghe după unii, frații Marton și Gyorgy după alții, în anul 1373, la comanda împăratului german Carol al IV-lea, totodată și rege al Boemiei. Capodoperă a sculpturii gotice, această statuie arată nivelul mondial la care a ajuns școala de sculptură clujeană în secolul al XIV-lea. Originalul a fost plasat la castelul său din Praga. În 1904, au fost executate două copii: una este cea din fotografie, în Cluj (și această statuie a fost initial găzduită de actuala Piață Lucian Blaga până în anul 1960 când a fost mutată pe acest amplasament), iar cealaltă se găsește la Budapesta, la Bastionul Pescarilor. Am citit undeva că și la Praga, la castelul împăratului mai sus pomenit este expusă tot o copie, din 1967, originalul găsindu-se la Galeria Națională din capitala Cehiei.
 
 
 
                    După cum se poate observa cu mare ușurință, statuia este proaspăt restaurată, în anul 2013, așa încât nu-și arată venerabila vărstă de 110 de ani!
                     Ce ar mai fi de adăugat? A, da!
 
 
 
                        Sfântul este cel de sus! Știți voi, cel care luptă cu balaurul! Eu sunt doar Gigi!
                        Gigi Țepuș! :))
 
                        Tot azi se sărbătorește, mai nou, ziua internationala a cărții, prilej cu care, dacă sunteți prin Cluj și aveți o carte la voi, puteți vizita Grădina Botanică gratuit! Acum chiar că am gătat (pe azi)! :))))
 
                         P.S. La mulți ani, Georgiana!
 
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu