Este un obicei al ardelenilor și constă în stropitul cu parfum al doamnelor și domnișoarelor, în a doua zi de Paște, cu scopul declarat de a le merge bine, de a fi frumoase și fertile pentru tot timpul anului ce urmează. Răsplata vine pe loc și constă în pahare pline cu băutură, uneori chiar și mici daruri. Este un obicei preluat de la comunitatea maghiară și, din propria experiență, vă pot spune că în funcție de situație, contemporanii noștri se comportă diferit. Nu vreau să arunc o piatră sensibilă, dar cam așa stau lucrurile (în opinia mea): în oricare perioadă a anului, cu excepția celei pe care o traversăm zilele acestea, toți ardelenii povestesc despre fainele obiceiuri de pe plaiurile lor, printre care se găsește, firesc, și mersul la udat. În a doua zi de Paște, o parte dintre români spun, cam cu jumătate de gură: la udat merg doar maghiarii, noi, românii, nu!
Să mă explic: după cum am mai scris aici și cu alte ocazii, eu nu sunt născut în Cluj. Acest oraș fain în care locuiesc de peste 24 de ani a devenit casa mea și a familiei mele și, pe cât am putut, am încercat să mă integrez în obiceiurile locului, așa cum îi stă bine oricărui proaspăt sosit în comunitate. Întâmplarea cu udatul face parte din încercările mele de socializare: prin 1994 (ori 1995, dar nu mai târziu!), în a doua zi de Paște, am pornit la udat. Motivul pentru care am făcut-o este chiar ceea ce vă scriam mai sus: cei din jurul meu îmi spuneau ce fain este de Paște, cum se merge la udat, ..... . No bine, no! Am luat o sticluță cu parfum din ăla mai cu pretenții, că doar nu mă puteam face de rușine și am pornit la udat! Am fost în vizită pe la toți prietenii mei din acea perioadă, le-am udat pe toate gazdele (evident că fac referire strict la doamne!) și, după un tur complet al Clujului, am ajuns acasă complet epuizat. De oboseală, firește! :)) Surpriza abia acum a urmat: la mine nu fusese nimeni la udat, soția mea nu primise nici o vizită cu acest scop. Mno, ce să fie? Am elucidat problema în zilele următoare: motivul a fost cel deja menționat: doar maghiarii merg la udat, susțineau cu foc prietenii mei! Ei bine, acest amănunt a fost uitat în mod intenționat cu alte ocazii, când se vorbea despre ce și cum se întâmplă prin Ardeal. Morala poveștii: ca să fiu neutru, eu nu mai merg (de atunci) la udat, dar oricine dorește, este binevenit la mine în vizită, la udat (soția sau fiica) sau nu! :))
Legenda spune că ,,într-o zi, o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credinta în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze. Răspunsul celei păgâne a fost că se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roşu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşte.''
Sursă legendă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu