vineri, 18 aprilie 2014

Anglia

                    Are și ea ....nerozii ei! :) Ca peste tot în lume, și în Regatul Unit al Marii Britanii politicienii mai o iau pe arătură, și încă bine de tot! După toate episoadele în care bieții englezi au fost la un pas să fie invadați de români (drept pentru care o seamă de jurnaliști -asta zic ei că sunt!- au stat la aeroporturi să surprindă live marea invazie) și ici-colo câte un ales de-al lor a vrut să-i întâmpine personal pe cei ce urmau să năvălească, un semn amuzant a fost transmis lumii întregi: oameni surprinzători (era să scriu tâmpiți!) sunt peste tot în lume!
                    Flatulențele sunt bietele bă&ini românești! :)) Am făcut precizarea pentru a înlătura orice urmă de îndoială din mintea vreunui cititor al acestor rânduri. No bine, no! Un parlamentar britanic a adus în discuția despre efectele nocive ale încălzirii globale faptul că țara sa este pe primul loc în lume la consumul de iahnie de fasole! Hmmm! Iar sunt ei primii? :)) Vă dați seama ce probleme îi frământă pe unii? În Anglia poate să crească temperatura medie anuală tocmai datorită emisiilor urât mirositoare generate de comportamentul alimentar: britanicii mănâncă mai multă fasole decât locuitorii altor țări!
                    Doamna care este investită cu funcția de ministru al schimbărilor climatice a ridicat piatra și a considerat problema ca fiind una foarte serioasă și i-a îndemnat pe englezi să-și modereze consumul de fasole! Hai să fim serioși! Doar mie mi se pare că aici este ceva în neregulă? Cred că asta chiar este de râsul lumii!


 
 
 
                        & = ș. :))
                        Sursă foto.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu