marți, 16 septembrie 2014

Câinele

Poate fi cel mai bun prieten al omului, cu unele (mici) excepții: dacă e noapte, conduci mașina, din fericire fără a apăsa prea tare pedala de accelerație, iar din negură, din partea dreaptă, se gândește să treacă drumul european fix pe unde o să te afli tu în secunda următoare!


Credeți-mă pe cuvânt că în acel moment, câinele este departe de a se afla în categoria la care făceam referire mai sus. Nici nu știu ce să mai spun: putea să fie și mai rău (pentru mașină, evident!): bară spartă, spoiler rupt, grile rupte sau pierdute, ....



Deși nu sunt chiar în regulă, nu pot să nu constat că au rămas dovezi solide, exact ca în reclamă, ale trecerii sale prin fața mașinii: câteva fire de păr în crăpătura din bară! Mai mult, mai aveam cam 10 km până la destinație și, în timp ce scriu asta, îmi dau seama că prin luna februarie, tot pe ultimii km ai unei călătorii mai lungi, m-a prins radarul. Și era tot duminică ... Oare ce se întâmplă?


13 comentarii:

  1. Ai scăpat de radar...!?! :)

    Fără glumă, o astfel de "întâlnire" se poate încheia destul de prost, pentru toţi. Din toate punctele de vedere. Sper că sunteţi bine...
    Ce să însemne?!? La întorcere din orice călătorie, pe ultimii 10-20 km, micşorează viteza! :) e mai sănătos!
    O zi liniştită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu am scăpat, mi-a fost ciudă și aproape că nu am vorbit nimic cu agentul de poliție, deși mi-a arătat chiar și înregistrarea. Am plătit amenda și basta. Despre câine, ce să zic, se întâmplă .... viteza mea era în acel moment aproximativ 80km/h. Nu sunt verișor primar cu Schumacher!

      Ștergere
  2. offfff!
    cainele ma intereseaza....
    pentru mine masina e fier....
    se indoaie, se indreapta....
    ma bucur ca esti ok...ca putea fi rau pentru tine....
    dar cainele? :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Regret să-ți spun, dar ne gândim diferit la această situație .... din păcate, nici câinele nu cred că s-a simțit prea bine! :(

      Ștergere
    2. ma asteptam sa gandim diferit....
      nu trebuie sa regreti...
      parerile sunt impartite...
      din acest motiv nici nu dezvolt subiectul....
      repet! ma bucur ca esti ok...

      Ștergere
  3. Eu am o problema mare cu cainii comunitari si desi as vrea ca multi sa dispara nu am luat niciodata in calcul variant: calca-i cu masina exact din cauza a ceea ce ai patit tu. Ar fi ok, I-as linsa, dar dupa cat as plati sa repar masina... In situatii ca asta era buna o dacie clasica, dacia 1310 aia nu avea nici o problema, cu Volkswagenul din imagine nu mai stau treburile chiar asa, nu? Spor la reparat si sper ca cei care au fost in masina sunt ok :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicio persoană nu a avut de suferit, mă rog, eu din cauza supărării! :( Greu de spus dacă era sau nu comunitar, neimportant în acest moment, trebuie făcută o mică reparație la mașină .... încă o experiență, aș putea spune. Cam neplăcută, este adevărat!

      Ștergere
  4. Experienta a fost neplacuta de ambele parti cu siguranta, cel mai bine e sa nu se intample.

    RăspundețiȘtergere
  5. un maidanez ”m-a facut” si pe mine , tot pe european! m-a facut cam scump ca a trebuit sa schimb radiatorul chiar cand am venit de la Hunedoara :D

    RăspundețiȘtergere