Emoțiile

Care m-au cuprins când am văzut filmul The Fault in Our Stars, 2014, prezent în România „Sub aceeași stea”, sunt imposibil de redat în cuvinte. Suferința creată de o boală necruțătoare unei adolescente de numai 16 ani, gândurile sale și relația cu familia sunt prezentate cu mare meșteșug în această peliculă, care te răvășește și transmite mesaje despre viață și moarte într-un mod greu de acceptat.
Viața tristă, cu puncte obligatorii de trecere pe la spitalul unde face tratament, a lui Hazel Grace Lancaster se schimbă atunci când îl cunoaște pe Augustus Waters, un tânăr care este în aceeași situație, la o ședință a unui grup de spijin pentru bolnavii de cancer. Toate frustrările unei fete care privea cu jind la perechile de îndrăgostiți din jurul său par să se termine.

 Sursă.

Pentru moment, o rază de soare apare pe cerul plin de nori de furtună al vieții acestei adolescente. Povestea continuă prin introducerea, pas cu pas, a unei cărți care era preferata lui Hazel: „An imperial affliction” (O durere supremă), scrisă de Peter Van Houten, care este drama unei fetițe bolnave de cancer. Cartea se termină brusc, în mijlocul unei propoziții, exact așa cum moartea lovește, lăsând totul baltă: sentimente, vieți ale familiei, regrete, lucruri nespuse la timp .... Ei bine, deși face parte dintr-un fim, am făcut cercetări și atât cartea, cât și autorul nu există în realitate. Ideea principală este aceea că Hazel își dorește foarte mult să-l întâlnească pe autor, care locuieste în Olanda, la Amsterdam pentru a-l întreba ce s-a întâmplat cu familia micuței Ana după ce ea a murit ...

Filmul parcurge progresiv mai multe etape de dozare a emoțiilor de tot felul: compasiune pentru Hazel, bucurie pentru cuplul nou format, speranță pentru sănătatea adolescentei, rezonanță maximă la delicata frământare a eroinei în legătură cu viața familiei sale după ce ea nu va ma fi, bucurie pentru excursia plină de surprize, unele plăcute, altele extrem de dure, pe care Hazel și Augustus o fac în Olanda, dezamăgirea creată de întâlnirea cu scriitorul Van Houten ... Acesta îi spune lui Hazel : „Ești o victimă colaterală a procesului de evoluție căruia nu-i pasă de viața unui singur individ! Ești un experiment eșuat al mutațiilor....!” În opinia mea, acesta este punctul culminant al filmului, dezamăgirea creată de întâlnirea cu scriitorul despre care spunea că „este singurul care știe cum este să mori, fără să fi murit deja!”

 Sursă.

Din acest moment, când credeai că ai văzut totul, filmul ia o întorsătură neașteptată, zic eu. Nu o să mai suflu o vorbă, pentru a nu vă strica vizionarea, în speranța că nu am făcut-o deja. Tot ceea ce mi-am propus a fost să vă ațâț curiozitatea pentru un film cu totul excepțional, dar greu, greu ...de digerat. Mai adaug doar că rolul secundar al scritorului Van Houten este interpretat într-un mod magistral de Willem Dafoe:

 Sursă.

Vă recomand cu mare plăcere acest film, care vă va purta prin toate cotloanele emoționale de care dispuneți, timp de două ore ... În cazul în care doriți să vă faceți propria părere: