După aproape 10
ani (ar mai fi fost câteva luni) am avut plăcerea să-mi revăd un vechi prieten
care trăieşte şi lucrează în Spania fix de atunci de când nu ne-am văzut .
Viaţa a trecut peste noi cu bune şi cu rele şi am fost realmente emoţionat şi
încântat deopotrivă să stăm de poveşti vreo două ore . Ne-am trecut în
revistă , pe repede înainte , momentele pricipale din ultimii ani , la proiecte
de viitor nu am ajuns (cel puţin eu) şi timpul a zburat . Din motive obiective
nu am putut să zăbovesc mai mult şi sper că am fost bine înţeles în această
privinţă .
Vreme trece ,
vreme vine ...... . Suntem atât de cuprinşi de evenimentele cotidiene încât
aproape că nu sesizăm trecerea timpului . Pe de altă parte , dacă am reuşi să
oprim toate ceasurile lumii , orologiul biologic tot nu se va opri . ....... .
Cred că am luat-o prin ....boscheţi deja .
Să revenim :
prietenul despre care vă spun este un bun exemplu de perseverenţă şi
seriozitate , care dovedeşte încă o dată că stă la îndemâna noastră , a
fiecăruia , să atigem ţelurile pe care ni le propunem . Toată chestia este să
avem grijă ce ne dorim !
Adi , mi-a făcut mare plăcere să te revăd şi sper ca data viitoare să facem o petrecere pe cinste ! Numai bine şi să umbli sănătos !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu