miercuri, 10 septembrie 2014

Bastionul

























53 de comentarii:

  1. Nu-mi dau seama dacă s-a primit comentariul meu, așa că, mai bine îl mai scriu o dată !
    E frumos bastionul, dar de unde este ?

    Happy WW !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bastionul Croitorilor sau Bastionul Bethlen din Cluj Napoca este unul dintre turnurile de apărare ale vechii cetăţi medievale a Clujului şi singurul (cred) care s-a păstrat până în zilele noastre. Numele său are originea fie în numele breslei care se ocupa de întreţinerea lui ( breasla croitorilor), fie face referire directă la principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, care a coordonat reconstrucţia lui între anii 1627-1629, turnul fiind adus la forma pe care o putem vedea astăzi.
      Bastionul este menţionat în anul 1475 şi reprezintă un turn de apărare situat în colţul de Sud-Est al cetăţii Clujului. Pe parcursul existenţei sale a suferit mai multe distrugeri şi reconstrucţii, fie din cauza unor fenomene naturale (pe timpul unei furtuni din 1626, un trăznet a aprins praful de puşcă depozitat în bastion, explozia fiind devastatoare), fie din cauza luptelor pe timpul cărora a fost folosit ca sistem de apărare ( de exemplu, în primul deceniu al secolului al XVIII-lea, pe timpul răscoalei antihabsburgice conduse de Francisc Rakoczi II, a suferit stricăciuni importante, reparaţiile fiind făcute de armata austriacă între 11709-1718).
      Mai aproape de zilele noastre, Bastionul a fost restaurat în anul 1924, apoi în 1959 şi 1970. Între 2007-2009 a avut loc ultimele lucrări, în prezent găzduind un Centru de Cultură Urbană ( cafenea literară la subsol, sală de conferinţe şi spaţii de expoziţii)

      Ștergere
    2. Mulţumesc. Chiar ar fi de vizitat... Cum ziceai, anunţi din timp.
      Seară frumoasă!

      Ștergere
    3. Mulțumesc foarte mult pentru informațiile foarte interesante !
      Numai bine !

      Ștergere
  2. Foarte frumos. Când are loc evenimentul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bastionul a fost, în mod simbolic desigur, apărat în week-endul 23-25 mai, cu ocazia unui foarte fain eveniment, ZILELE CLUJULUI, care s-a desfășurat pe perioada 23-30 mai 2014. Duminică, la ora 18.00 a fost efctuată o schimbare a gărzilor cu tot alaiul prilejuit de acest moment! Anul următor dau de veste din timp! :) Prietenii știu de ce!

      Ștergere
  3. faine imagini dar intreb si eu ca si Zina, unde este bastionul?

    RăspundețiȘtergere
  4. În Cluj, Bastionul Croitorilor?
    Frumoase imagini, zidurile acelea vechi şi cerul de o culoare superbă în acea zi, asigură fotografii deosebite. Îmi plac şi costumele halebardierilor, dar nu ştiu ce eveniment o fi fost atunci în luna mai.
    Happy WW!

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumoasa parada! Asta gasesc eu o actiune gandita bine, o serbare prin care sunt transmise traditii ale locului, obiceiuri care au legatura cu orasul respectiv si nu copierea unei sarbatori de la alta tara, spre exemplu "Oktoberfest' in Sibiu sau Brasov!
    Happy WW!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oktoberfest la Brasov la inceputul lunii septembrie :))
      Imi plac imaginile si mi-arfi placut si mai mult sa ma regasesc printre trecatori.
      O zi minunata, Gigi!

      Ștergere
    2. În fiecare an se petrec lucruri noi în Cluj, spre bucuria clujenilor!

      Ștergere
  6. Multumim pentru incursiune. :)
    Zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi plac cetatile, cladirile vechi... numai cand sunt bine intretinute! :) Strainii fac bani din monumentele istorice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În acest caz, Bastionul este pe gustul tău! La exterior se vede, iar în interior este o cafenea și sunt amenajate spații moderne care găzduiesc expoziții și nu numai!

      Ștergere
  8. Superbe fotografii!
    O zi minunată îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  9. un loc cu povesti! faine imagini...:)

    RăspundețiȘtergere
  10. Frumoasă imortalizare a evenimentului !

    RăspundețiȘtergere
  11. foarte frumoase imaginile pe care le-ai postat

    O zi de miercuri placuta!

    RăspundețiȘtergere
  12. O zi bună și liniștită să ai !
    Frumoase fotografii !

    RăspundețiȘtergere
  13. E foarte frumos. Din pacate nu am avut ocazia sa il vad... si nici nu stiu prea multe. Am citit din descrierea primului raspuns la comentariu...
    Imagini foarte frumos surprinse
    O seara frumoasa

    RăspundețiȘtergere
  14. Frumos, insa nu vad rostul acelei cafenele intr-un loc atat de plin de istorie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa cum am scris mai sus, din 2009 Bastionul este în administrarea Oficiului de Turism din cadrul primăriei din Cluj și este în prezent Centru de Cultură Urbană. Cafeneaua este una literară și este situată la subsol ... Nu sunt convins că acest răspuns așteptai, dar mai multe nu știu să-ți spun. Mie chiar nu mi se pare nechibzuit să poți bea o cafea într-un loc așa de fain!

      Ștergere
  15. Frumos la voi cu schimbarea garzii.De zilele orasului sunt evenimente care merita sa le vezi,pentru ca sunt deosebite.Imaginile sunt elocvente,dar bine ca au loc in mai,daca erau acum se impiedicau garzile in balariile de pe marginea bastionului.Ca peste tot nu se intra in amanunte,dar baba Aglaie...vede tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu contest capacitățile tale de a observa tot, dar bălăriile nu fac parte din același tablou, nici măcar acum! :)

      Ștergere
  16. Un loc ce merita vazut!

    :))Ce bine a fost pazita cafeneaua!

    RăspundețiȘtergere
  17. Super fain! :)
    Si in BV, la bastionul Graft, e amenajata o cafenea! Sper ca mai este, ca toate se schimba de la o saptamana la alta! Dar e fain sa bei cafeaua in zidul cetatii de demult! :)
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de aceeași părere în legătură cu cafeaua și cetatea! :)

      Ștergere
  18. Foarte frumoasa prezentarea ta.
    Eu nu am mai fost in Cluj de 9 ani si am fost foarte incantata la vremea aia de frumusetea orasului. La Bastion nu am ajuns. insa sper la anu' sa ne plimbam din nou prin Cluj si sa vizitam mai multe locuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clujul vă așteaptă cu drag! Poate ne vedem și la o cafea! Mai vorbim până atunci! :)

      Ștergere
  19. Poposesc azi pentru prima data pe blogul tău și-mi doresc să nu fie pentru ultima dată.
    Am găsit informații utile aici. Acest post este unul chiar de folos. Nu știam ce bogății adăpostește Cluj Napoca.
    Acum chiar vreau să ajung aici.

    Mulțumesc pentru toate informațiile utile pe care ni le împărtășești.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit! Și eu la fel îmi doresc! :) Ești invitata mea să faci o vizită frumosului oraș în care locuiesc!

      Ștergere
    2. Chiar am s-o fac. Clujul mi-a scăpat din turul României, dar recuperez. Am de ce!

      Ștergere