joi, 15 ianuarie 2015

Tevatură

Mare pentru/împotriva eliberării cartelelor preplătite doar cu buletinul. Ceea ce eu nu pricep este următoarea chestiune: mai contează pe CNP-ul cui este eliberat un număr de telefon, în condițiile în care absolut toate celelalte date ale aceluiași CNP sunt deja în „ț” baze de date? Ca să nu mai adaug că după localizarea unui telefon, nu este mare șmecherie să-l identifici pe vorbitorul care îl folosește. Părerea mea.


Dincolo de opiniile conform cărora este o cedare a dreptului la intimitate, eu am să aduc argumente care combat această senzație de siguranță, de anonimat, în ceea ce privește datele personale:
  1. Fiecare dintre noi a încheiat cel puțin un contract de prestări servicii, sunt convins de asta. Vorbim despre cablu, internet, televiziune prin satelit, gaz, electricitate, etc. De fiecare dată am completat pe contractele semnate toate datele noastre, de cele mai multe ori și adresa de e-mail și chiar și numărul de telefon, chiar dacă acesta este asociat unei cartele preplătite. Unele dintre firmele cu care am avut astfel de contracte s-au desființat, au dispărut, oare cu datele noastre ce s-a întâmplat?
  2. Un număr însemnat de români au credite la bancă. Acestora li se adaugă și cei care au doar conturi deschise, cu carduri bancare sau nu. Toate băncile actualizează periodic datele clienților, printre care și numărul de telefon de care se face atâta caz;
  3. Cumpărăturile online, care se achită cu cardul direct pe site-ul magazinului, au ca început, în marea majoritate a cazurilor, ca primă etapă, crearea unui cont care conține nume, prenume, adresă, număr de telefon. Unii dintre comercianți solicită pentru eliberarea facturilor care însoțesc produsele cumpărate fix CNP -ul și iată că am ajuns în același punct;
  4. La schimbarea cărții de identitate, persoanele căsătorite trebuie să prezinte, în mod obligatoriu și o copie a certificatului de căsătorie, indiferent dacă și-au schimbat numele sau nu după căsătorie. Astfel, în baza de date de la Evidența Persoanei din primăria localității unde locuiește fiecare dintre noi sunt toate datele de identificare a tuturor membrilor unei familii, cine cu cine este căsătorit și cine sunt părinții cui. 
  5. La toate nivelurile de școlarizare se întocmesc situații cu datele personale ale elevilor/studenților, iar toți diriginții (spre exemplu) au la dispoziție numere de telefon ale elevilor, adeseori și ale părinților;
  6. La locul de muncă al fiecăruia sunt date exacte despre fiecare dintre noi;
  7. Toate cardurile de fidelizare de la benzinării, lanțuri de magazine, săli de sport, etc, se eliberează pe baza completării unor formulare care conțin datele personale și numărul de telefon ....
Sunt convins că aș mai găsi exemple, dar nu vreau să sar calul și să vă plictisesc. Dacă priviți cu atenție în jur, o să constatați că fiecare dintre voi își pune la dispoziție numărul de telefon fără prea mare bătaie de cap, deci acesta nu este un mare secret, nu? În modul cel mai serios și în același timp, politicos, vă întreb: care ar fi marea problemă că s-ar elibera cartele telefonice doar pe baza datelor de identitate? În Italia, spre exemplu, exact așa se întâmplă: cumpărarea unei cartele SIM se face pe baza unui act de identitate, iar aceasta devine activă după câteva ore (maxim 24) de la completarea datelor într-un sistem care cu siguranță ține evidența persoanelor care au cumpărat, la un moment dat, un număr de telefon. Oare și ei (italienii) consideră asta ca pe o încălcare a vieții private?

Tu ce părere ai despre povestea asta? 


13 comentarii:

  1. o alta furtuna intr-un pahar cu apa...

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai noi suntem in UE, nu avem prea multe de spus sau comentat. Ne conformam. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mereu am fost de părere că trebuie să avem mare grijă ce ne dorim .... :)

      Ștergere
    2. Conteaza mult si cum negociaza cu UE conducatorii unele chestii. Vezi cazurile Ungariei si Poloniei. :)

      Ștergere
  3. în fiecare tara exista grupuri mai mici sa mai mari de cetateni care se revolta... de schimbat însa nu se schimba nimic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este dreptul oricui să-și spună părerea, dar acest subiect nu este totuși cam exagerat?

      Ștergere
  4. ...ca sa se stie sigur cand se trimite o racheta intr-un film ca utilizatorul a fost identificat dupa semnalul telefonului, al carui SIM a fost luat pe baza de CNP. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. :)...conform legii CNP-ul este data cu caracter personal, adica daca vrei sa il dai ok, daca nu- tot ok ! Poate nu stiu eu bine (nu am luat 10 la examenul de legislatie ! ).
    Este exact ce spuneam eu intr-o postare trecuta- nu se face corelatie intre sistemele informatice.
    Si eu cred ca este o prostie ca-ti cer atatea acte si nu doar buletinul !
    Atentie: scris foarte mic ( de obicei) este o fraza care iti cere acordul sa folosesca datele tale personale in alte baze de date- eu bifez ca nu sunt de acord- dar degeaba! Primesc telefoane, emailuri cu tot felul de oferte pe care eu nu le-am cerut ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt de părere că o persoană avizată poate obține, cu (mare) ușurință, toate informațiile legate de cineva anume .....

      Ștergere
  6. prea multe batai de cap pentru nimic....
    e pierdere de timp! asta inseamna ca unii au timp de scenarii...
    eu traiesc in iatalia, deci nu am nici un fel de problema....:)

    RăspundețiȘtergere