Biroul

                     De relaţii cu clienţii este adeseori o trompetă în spatele căreia se îngroapă în mod sigur ceva ce ai de rezolvat cu compania (firma , banca , etc.) respectivă . Iată un exemplu :
                     Anul trecut am mers să scot bani de la un bancomat al CEC aflat lângă blocul meu şi ce să vezi : în fanta destinată introducerii cardului stătea liniştit un ...card , desigur . Îl întreb ce face acolo , cine e şi de al cui , apoi îl bag în buzunar , cu gândul de a face o faptă bună . A doua zi , de bună dimineaţă , sun la serviciul clienţi al CEC şi îi explic unei domnişoare tot ceea ce deja v-am spus şi vouă .
                    - Şi eu ce să fac ? mă lasă cu gura căscată interlocutoarea mea .
                    - Păi , să-l anunţaţi pe domnul .... (îi citesc numele de pe card) că i-am găsit cardul în bancomatul de la Universitatea Bogdan Vodă din Cluj . Vă pot da numărul meu de telefon să i-l comunicaţi domnului să mă sune dacă îi mai trebuie cardul .
                    - Staţi să verific . După un minut îmi spune că 1. nimeni nu a anunţat că acest card este pierdut/furat ; 2. nu are numărul de telefon al clientului ; 3. nu poate lua legătura cu acesta în niciun fel .
                    - Şi ce este de făcut ? Sper că înţelegeţi că intenţia mea este de a face o faptă bună !
                    - De ce nu mergeţi dumneavoastră la orice agenţie CEC să depuneţi acolo cardul găsit ?
                    - Adică mi-am făcut singur de lucru că , nu-i aşa , tare mă plictiseam ! Dacă doriţi , vă pot lăsa numărul de telefon , în speranţa că vă contactează posesorul cardului pierdut !
                    - Bine , zice cu greu şi notează numărul .
                    Ei bine , după două-trei săptămâni nu m-a contactat nimeni . Prind curaj şi merg la o agenţie CEC din cartier unde am ajuns la 16.35 şi ghici : programul era până la 16.30 . Nici în ruptul capului (meu) nu am reuşit să conving pe careva dintre doamnele de acolo să vină până la uşă , deşi stăteau şi se benoclau la mine cum mă milogesc la uşa lor . Cu programul orar învăţat , zilele următoare am reuşit să prind deschis şi după ce am istorisit cum stătea cardul supărat şi abandonat în bancomatul de la UBV , cu greu am primit un răspuns :
                     - No bine , no ! Lăsaţi-l acolo pe birou !
                     - ????
                     - Da , da ! E bine acolo pe birou , o să îl luam noi !
                 
                     Atunci când vă plictisiţi , nu vă mai obosiţi să vă căutaţi de lucru : plictiseala nu a omorât pe nimeni ! Şi nici lenea ! Mai bine stai şi ...... tragi un ochi la televizor decât să umbli după carduri verzi pe pereţi ! Na , că am zis-o !