Călătoriile

                      Mele la vârsta de 20 de ani nu erau prea spectaculoase . În 1988 eram la şcoală în Braşov , iar casa părintească era în Alexandria . Întro propoziţie , în vacanţă eu mergeam la ...Alexandria .
                      În acea perioadă , la sfârşitul epocii de aur , exista o aşa numită întrecere socialistă de economisire a energiei electrice . Judeţul Teleorman (a cărui reşedinţă este la Alexandria) a ieşit pe primul loc în această întrecere în ultimii ani ai comunismului . Ca să fiu foarte clar : economisirea nu se făcea prin grija consumatorilor casnici , ci prin lipsa energiei electrice pe lungi perioade în fiecare zi . Dacă bine îmi amintesc , în 1988 ,, era curent "  cam 4 ore pe zi : dimineaţa de la 07.00 la 09.00 şi seara de la 20.00 la 22.00 . Seara era musai : exact pe acest interval orar se întindea şi emisia televiziunii române : de la 20.00 la 22.00 . Vă spun toate acestea pentru a înţelege ce şi cum stă treaba cu călătoriile mele din acel an .
                       Din motive independente de voinţa mea , plecarea din Braşov era întotdeauna după-amiaza . Aşadar pentru mine itinerariile erau Braşov - Bucureşti - Alexandria şi , a-ţi ghicit , Alexandria - Bucureşti - Braşov . Întotdeauna cu trenul ! De la Braşov la Bucureşti cu acceleratul iar de la Bucureşti la Alexandria cu personalul . Această a doua parte a călătoriei dura fix trei ore şi jumătate . Din Braşov plecam în partea a doua a zilei şi la ceas de seară eram în Gara de Nord în capitală . Din Gara Basarab (din acelşi oraş , evident) pleca personalul spre Alexandria în jurul orei 22.00 . Fie vară , fie iarnă , era deja întuneric afară . Şi acum ajung la povestea cu economia de energie electrică : călătoria de trei ore şi jumătate se desfăşura întro beznă totală ! Tot drumul era învăluit în întuneric . În tren , întuneric . Un bec chior (arareori două) în fiecare vagon dătea o lumină gălbuie care părea stranie în ţăcănitul roţilor de tren . Lanternele controlorilor erau ... adevărate lasere , frate ! În afara trenului , iarăşi întuneric , cu excepţia gărilor unde mai zăreai o geană de lumină !  Iarna aveai şi bonus : frigul pătrunzător !
                        Singura posibilitate pentru a îndulci aceste călătorii nocturne era şansa de a fi .... în preajma unei fete ! Întunericul era de data aceasta de ajutor în a lega o conversaţie si a-ţi face cunoştinţe noi . Dar (întotdeauna există un dar) exista un risc : noaptea toate pisicile sunt negre !
                        Returul spre Braşov era întotdeauna ziua , aşa că putem spune că exista un oarecare echilibru . 
                        Călătoriile sunt şi ele frânturi din viaţă . Pe cele de la 20 de ani nu pot să nu le leg de epoca Ceauşescu , pe care , în mod surprinzător pentru mine , unii o regretă !