Din România au apucături de cursă lungă , ca să zic aşa . Am scris zilele trecute că citesc o biografie a mareşalului Antonescu , scrisă , culmea , de un evreu (pe numele său Teşu Solomovici) . Mai multe lucruri m-au impresionat , pozitiv sau negativ şi vă redau mai jos un scurt pasaj dintro discuţie purtată la sfârşitul iernii lui 1943 de Ion Antonescu cu Mihai Antonescu (vicepreşedintele guvernului , nici o legătură de rudenie , în ciuda aceluiaşi nume de familie) :
,, ... n-am valorificat munca braţelor noastre din pricina împrejurărilor şi din cauza educaţiei care s-a făcut ţăranilor noştri în ultimii 50-60 de ani . Am încurajat pe ţărani să-şi facă lor înşişi rău şi , prin repercursiune , să dăuneze neamului întreg . Ţăranul stă toată ziua la cârciumă , fiindcă este încurajat la aceasta de Ministerul de Finanţe , care îi vinde alcool ca să îşi creeze venituri . Aceasta este o politică , care va duce la distrugerea neamului . Şi chiar dacă la un moment dat nu vom ajunge să închidem cârciumile , va trebui totuşi să sporim producţia , pentru ca din taxele pe care le vom percepe să putem acoperi cheltuielile Statului . Fără însă ca să mai avem nevoie de taxele pe alcool , pentru că dacă nu vom găsi o modalitate să scoatem pe ţăran din cârciumă , vom merge din rău în mai rău şi vom ajunge la distrugerea Neamului Românesc ."
Aşa-i că nu este nimic nou sub soare ?
Părerile voastre care sunt ?
Textul provine din ,,Mareşalul Ion Antonescu --o biografie--" ,de Teşu Solomovici , pag. 587 .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu