miercuri, 25 septembrie 2013

Inima

                  Este în centrul atenției peste tot în lume în septembrie , deoarece se sărbătorește Luna Inimii . După cum absolut toți știu , o inimă sănătoasă este un pas important întro viață lungă , fără probleme . Este limpede faptul că fiecare dintre noi trebuie să fie interesat în a-și menține în parametri optimi propria inimă și pentru asta nu trebuiesc făcute eforturi deosebite .

 
 
                    Indiferent de vârstă sau sex , fiecare dintre noi trebuie să facă o vizită la medic pentru a face cel puțin două investigații : măsurarea presiunii arteriale și verificarea nivelului colesterolului . Simplu ca bună ziua . Ei bine , în clinicile Medsana de pe tot cuprinsul țării , în septembrie se efectuează analize de determinare a colesterolului în mod gratuit . Cei dintre voi care sunt interesați sunt așteptați să sune pentru programări . Primul indiciu că inima are probleme este un nivel nefiresc al colesterolului .
                     În altă ordine de idei , nutriția joacă un rol important în sănătatea inimii și nu numai , urmată de o viață echilibrată , fără excese  de nici un fel . Mișcarea și de ce nu , sportul sunt de asemenea doi factori deosebit de importanți pentru sănătatea inimii .
                      O stare generală bună și un tonus ridicat se obțin cu ușurință cu ajutorul exercițiilor fizice executate în mod regulat . Mișcarea înseamnă consum de energie , ceea ce duce la normalizarea nivelului de glucoză și colesterol în sânge în același timp cu reducerea greutății corporale . Toate la un loc ajută la menținerea în parametri a inimii . Este la îndemâna tuturor să alerge ușor câteva zeci de minute de câteva ori pe săptămână sau , de ce nu , să renunțe la lift sau să se implice în activitățile casnice (datul cu aspiratorul sau bătutul covoarelor se înscriu în ceea ce putem numi , generic , mișcare) .
                      Inima este un mușchi care , bine antrenat , devine mai mare și mai puternic . Secretul ? Activitate fizică . 30 de minute zilnice de plimbare (sau dans) . Înot săptămânal . E complicat ? Răspunsul meu este nu !
                       Tu când ai fost ultima dată la medic ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu