sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Unul

Dintre filmele mult mediatizate ale anului 2014 este The Grand Hotel Budapest. Punct. Și de la capăt.

Cu două premii importante, Globul de Aur 2015 pentru cel mai bun film și Marele premiu al juriului Ursul de Argint: Wess Anderson, la Berlin în 2014, cu numeroase nominalizări la Oscar 2015, Globul de Aur 2015, Bafta 2015, Berlin 2014, filmul The Grand Hotel Budapest m-a surprins prin faptul că nu am reușit să-l văd până la sfârșit. Mă număr printre cei care (sper să mai fie și alții!!) nu au apreciat punerea în scenă a acestei soluții de a prezenta o poveste întro poveste întro poveste.


O satiră bine țintită la adresa societății europene, cu moravuri discutabile, cu obiceiuri nesănătoase. Deși face referire la o perioadă bine determinată și un loc precis, în Europa, filmul este o poveste imaginară, situată întro țară fictivă, la un hotel închipuit, unde toate poveștile au un tâlc. O nebunie continuă, foarte viu colorată, cu imagini care se succed cu repeziciune, schimbând decorul în cele mai surprinzătoare moduri. O poveste alertă, cu replici interesante uneori, dar care nu m-a atras, în ciuda culorilor extrem de aprinse .....


Absurdul este cuvântul de ordine din toate minutele filmului. Artificii, ghirlande, parodie sută la sută. Departe de gustul meu, am abandonat pe la jumătate. Punct. Și de la capăt.

Un film la care nu am rezonat, deși vrea să atragă atenția asupra putregaiului care macină societatea din interior. Ba mai mult, delirul continuu are, de la un moment dat, și o tentă polițistă. Fiecare acțiune a acestei pelicule parcă ar fi o palmă trasă unor calități fără de care omenirea ar fi mai bună ..... 


Un fim ciudat. În opinia mea. Punct.
Ca de obicei, mai jos puteți vedea trailerul:


Precizez, dacă mai este nevoie, că nu consider rândurile de mai sus a fi o cronică de film. Este doar părerea mea despre un film. Punct. 








14 comentarii:

  1. nu am vizionat pelicula asa ca nu ma pot exprima, din cele ce ai scris tu...parca m-ar impinge curiozitatea sa o fac :D
    parca acum imi amintesc ca am vazut acest titlu la un serial pe nu stiu ce program...nu-mi dau seama daca despre ce povestesti tu este vorba :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... nici eu nu-mi dau seama, dar sigur nu este un serial! :)

      Ștergere
  2. Nu l-am vazut, dar nu imi plac filmele complicate cu nu stiu ce povesti plictisitoare.Ma intreb pentru ce a luat acele premii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranță părerea juriului a fost cu totul diferită de a mea. :)

      Ștergere
  3. Prefer comediile clasice. Satira vad in fiecare zi peste tot, nu e nevoie sa merg la cinema. :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. A plouat cu puncte, ca într-o telegramă... ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact, am vrut să fiu mai scurt, dar m-am luat cu vorba! Punct. :)

      Ștergere
  5. Pare a fi compus dintr-un amalgam de fire epice...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Este un fel elevat de a spune .....că este vorba despre împletitura unor destine!

      Ștergere
  6. este un film interesant, sau cum spui tu, un pic ciudat, asa este! ☺
    Suntem o societate rasfatata, greu de impresionat :)) Biografiile au devenit deja o moda, indiferent daca persoana este ilustru cercetator, artist, bolnav muribund sau erou... Stirile mass-media cu cel mai mare succes sunt cele de scandal conjugal, crime sau accidente... Greu de gasit o tema de film care sa ne emotioneze!
    (spre exemplu, pe mine m-a impresionat tare si am cam bocit, vizionând o romanta adolescentina "If I Stay"-2014 ☺ Nu este nominalizat nici la Oscar si nici pentru Glob de Aur sau alt premiu... Totusi "am rezonat" ca sa folosesc expresia folosita de tine).
    Revenind la "The Grand Hotel Budapest" mie mi-a placut si departe de mine de a fi considerat timp pierdut, timpul în care am vazut filmul. Anul 2014 abunda în filme proaste, poate de aceea a fost ales pe lista nominalizarilor :))
    Weekend fain! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iată încă o dovadă a faptului că suntem diferiți! Același film, doi spectatori, două opinii! :)

      Ștergere
  7. nu l-am vazut! dar citind cele spuse de tine cred ca nici nu o sa l vad....:))
    greu mai gasesc un film care sa-mi placa!! greu, greu!

    RăspundețiȘtergere