sâmbătă, 23 august 2014

Fata

Cu 9 peruci, în original The girl with the nine wigs, 2013, este un film excelent despre viață realizat după povestea reală a unei tinere și ceea ce se întâmplă în viața ei pe parcursul unui an. Interesant modul de abordare, totul se petrece între două revelioane, între care personajul principal află că este bolnavă de cancer, luptă cu propria frică și cu boala, face chimioterapie și radioterapie, nu se dă bătută, deși are momente de deznădejde, justificate, zic eu.


Familia îi este alături, mama sa a trecut în tinerețe printro experiență similară. Emoții transmise cu mare artă, trăiri firești pentru oricine se gândește doar la o asemenea boală. Punctul de culoare, la propriu, al filmului este momentul în care fata își pierde părul din cauza tratamentului. Pentru o fată de 20 de ani look-ul este extrem de important și soluția vine de la sine: peruca. Ei bine, o dată cu peruca vine la pachet și o trăire interesantă: are ocazia să fie altcineva! Pentru fiecare perucă se va transforma în altă fată, cu personalitate și comportament total diferite. Printre reprize de tratament își cere dreptul la viață, la iubire și totul alternează cu crize grave de frică în fața unui posibil sfârșit apropiat. Fire rebelă, este îndrăgită de personalul medical și își face prieteni noi dintre pacienții aflați în situații asemănătoare. Pe tot parcursul filmului, care pare un cerc perfect trasat în viața sa, îi este alături o prietenă care speră alături de ea în vindecare.


La un moment dat fata începe să scrie pe un blog despre frământările ei, transmitând parcă trăirile proprii și cititorilor de pretutindeni. Una peste alta, este un film foarte fain, o lecție despre umanitate și suferință, despre cum ar trebui să arate un sistem de sănătate bine pus la punct. Vă recomand cu plăcere vizionarea acestei înșiruiri de trăiri de tot felul, de la agonie la extaz, aș putea spune fără teama de a exagera. Dacă doriți, puteți să vă faceți propria părere din trailerul de mai jos:






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu