Patria

Mea este România. M-am născut în această țară frumoasă, care îmbracă în culori vii, cu vestigii istorice și oameni faini, curbura munților Carpați. Locuri fascinante, peisaje care taie respirația călătorului, castele și mănăstiri din timpuri din care de multă vreme au rămas doar legendele, spuse cu mare meșteșug de localnicii mai vorbăreți. Ardeleni, munteni, olteni, bucovineni, bănățeni, dobrogeni, moldoveni și maramureșeni (sper că nu am uitat pe nimeni!), se mândresc cu toții cu locurile în care trăiesc și campania Inegalabila Românie, propusă de Bucovina, cu sprijinul Ecorom, este un prilej excelent de a schimba informații despre fiecare dintre zonele care merită menționate într-un loc virtual, pentru a fi la îndemâna oricărei persoane care dorește informații despre țara mea.

 Sursă.

Dacă te numeri printre cei care se mândresc cu țara lor, dacă țara ta este ca și a mea, România și mai ales, dacă dorești să faci asta, întră și tu pe site-ul campaniei și încarcă poze cu locurile iubite de tine, pentru a le cunoaște și alții! Mai mult, ar fi grozav dacă nu ai uita să menționezi că este foarte important să menținem curate toate locurile prin care trecem, pentru a nu altera frumusețea lor naturală.

 Sursă.

Fac parte de mai multă vreme dintre persoanele care doresc să-și însoțească gândurile de fotografii făcute de mine. Pentru simplul motiv că nu am instantanee proprii cu peisaje și nu în ultimul rând, pentru că frumusețile României nu sunt doar cele lăsate de natură, o să încerc să vă prezint în continuare câteva obiective istorice care sunt demne de atenția oricui dorește să afle câte ceva despre Inegalabila Românie:

Castelul Corvinilor de la Hunedoara este unul dintre cele mai bine conservate monumente de arhitectură civilă și militară de secol XV de pe teritoriul Transilvaniei (și nu numai!). Castelul este construit, cel mai probabil, pe ruinele unei vechi cetăți romane părăsite. În prima fază a fost construit un castru regal în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, mai precis 1364 când este menționat pentru prima dată un castelan.

Legenda spune că regele Sigismund de Luxemburg, trecând prin Transilvania către Țara Românească, a ordonat trupelor sale să ridice tabăra pe malul râului Strei, nu departe de Hunedoara, pentru odihnă înaintea confruntării cu turcii. Timp de câteva săptămâni, nopțile regelui au fost înveselite și încălzite de o frumoasă domniță, fata unui boier român de prin părțile Hațegului, Elisabeta Mărgineanu.  Campania continuă, se încheie victorios și pe drumul de întoarcere Sigismund află că frumoasa domniță a rămas grea, lucru care îl bucură, cu gândul că va avea încă un urmaș. Îi promite că se va ocupa personal de viitorul copilului și îi dăruiește un inel de aur ca semn de recunoaștere a micuțului. Regele pleacă, Elisabeta este căsătorită repede cu un nobil refugiat din Țara Românescă. Se naște Iancu, anii trec, micuțul rămâne orfan de tată, Elisabeta se întoarce lângă fratele ei , Gaspar. Întro bună zi, aflându-se la vânătoare cu unchiul său, Iancu se juca cu inelul dăruit de rege. Un corb a fost atras de strălucirea inelului din mâna copilului și l-a furat. Iancu a început să strige, unchiul Gaspar, vânător iscusit, a reușit să doboare corbul cu o săgeată și a recuperat inelul buclucaș cu care Iancu s-a putut prezenta mai târziu la curtea regală. Regele și-a recunoscut fiul și l-a primit la curte. Aflând de întâmplarea din pădure, Sigismund a hotărât ca blazonul lui Iancu să fie exact un corb cu un inel în cioc.

Muzeul Aurului din Brad reprezintă un unicat la nivel national și deține piese cu aur nativ de o valoare inestimabilă, aduse la suprafață din străfundurile Munților Apuseni pe parcursul existenței mineritului aurifer.

 Prima consemnare în registrul de vizitatori datează din 4 iulie 1912, data la care existau în colecție câteva sute de exponate. Colecția a aparținut întotdeauna societăților miniere din Brad și are în prezent peste 1305 exponate cu aur și 1000 de exponate fără aur.

Despre șopârla de jos din fotografia de mai sus (neinspirată alegere a expresiei, așa-i?) există dovezi că a participat la o expoziție la Paris pe la jumătatea anilor 1930 și că a fost asigurată pentru suma de 2.000.000 de lire sterline. Hmm...

Salina Turda este considerată a fi un adevărat muzeu al mineritului în sare din Transilvania. În zona Durgău-Turda s-a exploatat sarea pe o perioadă mare de timp: din perioada pre-romană ( dovezi arheologice 50 î.C. - 106 d.C.) până în 1932, când mina a fost închisă. Primul document cunoscut până în prezent care face referire explicită la existența ocnei de sare la la Durgău-Turda este un act emis de cancelaria maghiară la 1 mai 1271 prin care ocna mai sus menționată se dăruia capitului Episcopiei de Transilvania.

După cum este și firesc, mina de sare a urmat cursul istoric al Transilvaniei după cum urmează: în timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda din secolele XV-XVII, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne ogivale subterane: Mina Katalin, Mina Horizont (Nagydörgö = Durgăul Mare), Mina Felsö-Akna (Obere Grube = Ocna de Sus, Grosse Grube = Ocna Mare, Karoline = Carolina) si Mina Joseph (Iosif); în timpul stăpânirii austriece a Salinei de la Turda din secolele XVII-XIX, au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza (inițial după Sf. Tereza de Avila, ulterior după împărăteasa Maria Terezia), Mina Anton (după Sf. Anton de Padova), Mina Cojocneană (Kolozser), Mina Rudolf (Rudolph, redenumită în 1889, după sinuciderea prințului austriac Rudolph, în Mina Nicolae, după care a reluat vechiul nume Rudolph) și Mina Ghizela, în anul 1690 au început lucrările de deschidere a Minei Tereza, în formă de clopot. Au urmat alte 2 ocne de sare în formă de clopot (Anton si Cojocneană), apoi 2 ocne cu profil modern trapezoidal (Rudolf și Ghizela).

Bastionul Croitorilor sau Bastionul Bethlen din Cluj Napoca este unul dintre turnurile de apărare ale vechii cetăţi medievale a Clujului şi singurul (cred) care s-a păstrat până în zilele noastre. Numele său are originea fie în numele breslei care se ocupa de întreţinerea lui ( breasla croitorilor), fie face referire directă la principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, care a coordonat reconstrucţia lui între anii 1627-1629, turnul fiind adus la forma pe care o putem vedea astăzi. Într-un desen din secolul XIX putem vedea Bastionul cam aşa:

Bastionul este menţionat în anul 1475 şi reprezintă un turn de apărare situat în colţul de Sud-Est al cetăţii Clujului. Pe parcursul existenţei sale a suferit mai multe distrugeri şi reconstrucţii, fie din cauza unor fenomene naturale (pe timpul unei furtuni din 1626, un trăznet a aprins praful de puşcă depozitat în bastion, explozia fiind devastatoare), fie din cauza luptelor pe timpul cărora a fost folosit ca sistem de apărare ( de exemplu, în primul deceniu al secolului al XVIII-lea, pe timpul răscoalei antihabsburgice conduse de Francisc Rakoczi II, a suferit stricăciuni importante, reparaţiile fiind făcute de armata austriacă între 11709-1718).

Mai aproape de zilele noastre, Bastionul a fost restaurat în anul 1924, apoi în 1959 şi 1970. Între 2007-2009 a avut loc ultimele lucrări, în prezent găzduind un Centru de Cultură Urbană ( cafenea literară la subsol, sală de conferinţe şi spaţii de expoziţii)

Desigur că mi-a fost greu să aleg, dar am încercat și eu, plin de speranță cu nu v-am plictisit (prea tare!). Repet îndemnul meu: intrați pe site-ul campaniei și încărcați fotografii din care să reiasă limpede faptul că România este inegalabilă!