Un film de două ore și treizeci de minute (la care se adaugă lista interminabilă de nume și instituții de la sfârșit, care rulează șapte minute!) care poate fi povestea reală a capturării inamicului public numărul 1 al USA după 9/11 și a modului în care funcționează/acționează CIA. Excelent realizat, cu filmări de mare acuratețe, cu multe cadre din țările pe unde își aveau ascunzătorile temuții conducători ai Al Qaeda, din taberele militare americane din Afganistan, dar și interioare despre care presupun că sunt asemănătoare cu cele ale ambasadelor americane din statele respective, cu scene grăitoare despre unele dintre metodele de tortură aplicate prizonierilor despre care se crede că au avut legătură cu teroriștii, filmul te prinde și, deși este lung și merge greu, reușește să transmită emoțiile tuturor eroilor din rolurile pozitive, desigur.
Personajul principal este agentul Maya, interpretată excelent de Jessica Chastain, care a făcut din prinderea lui OBL un scop în viață, pe care l-a și atins. Un film care face, fără urmă de îndoială, reclamă la capabilitățile serviciilor americane, ale armatei cel mai bine echipată din lume, la capacitatea de acțiune oriunde pe planetă și cu siguranță la multe altele.
Multe concluzii se pot trage, de exemplu: egalitatea de șanse a lucrătorilor din agențiile americane, unde cu adevărat nu contează sexul sau vârsta, ci doar ceea ce ești în stare să faci. Sună interesant, nu?
În concluzie, vă recomand filmul tuturor celor care doriți să vedeți o abordare interesantă a unui eveniment real ce a avut loc la 2 mai 2011.
Un film, o alta perdea de fum CIA. Tu chiar crezi ca a fost un "eveniment real "? Ai uitat cine l-a creat pe Osama Bin Laden, cine l-a hranit? CIA, da!
RăspundețiȘtergereIdeea era că filmul arată partea în care OSB a fost eliminat, ceea ce este real, nu? Chiar dacă a fost propria creație, tind să cred că a scăpat de sub control.
Ștergere