Obeliscul

(Stâlpul) Carolina este primul monument laic ridicat în Cluj, orașul comoară al Transilvaniei. Monumentul a fost finalizat și dezvelit în 4 mai 1831 și s-a dorit a fi un semn de recunoștință a vizitei unor înalți oaspeți, împăratul Francisc I (1768-1835) și împărăteasa Karolina Augusta (1792-1873), conducători ai Imperiului Habsburgic, care au trecut prin orașul nostru cu 14 ani mai devreme, în 1817, în timpul unei vizite prin Transilvania cu scopul de a întări loialitatea supușilor de pe aceste meleaguri, după anii zbuciumați de războaiele napoleoniene (1799-1815). Alaiul împărătesc a sosit dinspre Dej și a pătruns în oraș prin Poarta de Mijloc, poartă care era situată în locul unde se intersectează azi Bulevardul Eroilor cu Piața Avram Iancu. Cuplul regal a poposit în Cluj pentru 10 zile și a fost cazat în cel mai frumos palat al acelor vremuri, cel al guvernatorului Banffy Gyorgy (1746-1822, guvernator al Transilvaniei între anii 1787-1822), actualul Muzeu de Artă din Piața Unirii.
În anul următor vizitei, cu aprobarea împăratului desigur, Sfatul Clujului înaintează Guberniului Transilvaniei (1 mai 1818) mai multe proiecte spre aprobare (posibil cinci). În paralel a fost demarată o campanie de strangere de fonduri și în 21 decembrie 1821 au fost încheiate primele contracte pentru realizarea monumentului. Pricipala problemă întâmpinată a fost cea a banilor și legenda spune că, în schimbul promisiunii că va fi înnobilat, procurorul Clujului, Impre Topler a finanțat cu întreaga sa avere ( aproximativ 16.000 de florini, o sumă uriașă pe vremea aceea: pentru comparație, un muncitor de la ocnele de sare primea pentru un an de muncă 4 florini) construirea obeliscului. Se pare că, după ce monumentul a fost finalizat, împăratul a refuzat ridicarea la rang de nobil a lui Topler, fapt care denotă cinismul Curții de la Viena.
Monumentul a fost amplasat, inițial, în piața centrală a orașului (actuala Piață a Unirii):

Sursă foto.

de unde a fost mutat pe locația actuală în jurul anului 1900 (cândva între 1898 și 1900, după surse diferite)

 Sursă foto.



Obeliscul Carolina a fost mutat în Piaţa Muzeului, fosta Piaţă Carolina cu ocazia lucrărilor de sistematizare a Pieţei Centrale. Denumirea de Piaţa Carolina provenea de la existenţa în acest loc a Spitalului Carolina, înfiinţat cu sprijinul împărătesei.

Obeliscul este înalt de 10 metri, are ca ornament patru vulturi sculptați în piatră, care țin câte o cunună de lauri, confecționati din fier forjat, trei basoreliefuri de piatră și unul de metal și o inscripție în limba latină.

Pe latura sudică este amplasată stema oraşului Cluj: poarta cetăţii cu trei turnuri de apărare.

Această stemă a fost folosită încă din anul 1377, din momentul în care regele Ludovic cel Mare (1326-1382) a permis reprezentanţilor oraşului să folosească acest simbol.

Pe latura vestică, în basorelieful sculptat în piatră, în stil Biedermeier, este surprins momentul în care împărăteasa vizitează spitalul oraşului, situat tot în piaţa unde astăzi este amplasat monumentul.

Un amănunt deosebit de interesant este lampa stradală vizibilă pe peretele unei case, deoarece în momentul vizitei, în 1817, Clujul nu dispunea încă de iluminat stradal, acesta apărând în oraşul comoară 10 ani mai târziu.

Pe latura nordică a obeliscului găsim o inscripţie în limba latină, care aminteşte de vizita perechii imperiale la Cluj. 

În jurul acestei inscripţii a existat până de curând o anecdotă: în text este folosit numele latinizat al oraşului: Claudiopoli. Ei bine, încă de la sfârţitul secolului al XIX-lea  litera C a căzut şi textul a vorbit despre vizita perechii împărăteşti în Laudiopoli,  adică în oraşul lăudăroşilor! :)) După cum se poate observa cu uşurinţă, situaţia s-a remediat, dar rămâne gluma să ne mai descreţească frunţile.

Pe latura estică este redat momentul în care alaiul imperial intă în Cluj prin Poarta de Mijloc.

Cam asta a fost ceea ce am avut de scris despre acest capitol din istoria fainului oraş în care locuiesc. Desigur că nu sunt acestea toate informaţiile existente depre Obeliscul Carolina, dar sunteţi invitaţii mei să aduceţi adăugiri, mai jos, la comentarii, doar dacă doriţi, desigur. :)

O parte din informaţii le am din cartea Povestea Oraşului Comoară, scrisă de Lukacs Josef, o parte de aici.