Adus în discuție, pentru susținerea unui punct de vedere, spune multe despre cel care îl folosește, în mod cu totul neinspirat uneori și spun asta doar pentru a mă exprima într-un mod elegant. Este adevărat că în funcție de mai mulți factori, cum ar fi respectul față de cei cărora te adresezi, inspirația de moment, părerea ta sinceră despre ei, aroganța datorată vârstei sau părerii prea bune despre sine, credința că toți ceilalți care nu sunt ca tine sunt niște ...ratați, ciudați, nepricepuți, numai buni de călcat în picioare, etc (desigur că lista defectelor celorlalți este infinită, în strânsă legătură cu cea a calităților personale ale celui la care se face referirea!), uneori spui lucruri care te definesc în realitate și reușești să transmiți mesaje clare despre felul în care vezi tu o situație sau alta. Hmm, cam complicată introducere...
Am fost ieri dimineață, printr-un concurs de împrejurări, martor la o discuție cel puțin surprinzătoare, după mintea mea, în care, după ce mai multe lucruri au fost spuse, ca argument suprem de a participa la un eveniment (care are dublu rol, de a sărbători ț ani de existență a instituției în care lucrează și, cum ar spune cei mai tineri, de team building, un altfel de a numi o ...coeziune a grupului) a fost folosit următorul:
- Cei care nu se înscriu, vor fi servitorii noștri, ai celor care vom participa!
Aceste vorbe spuse pe un ton aparte și cu un zâmbet pe față care nu lasă loc de interpretări, spune totul despre cum îi vede vorbitorul pe cei cărora li se adresează! Evident că nu am putut să nu răspund unei asemenea ...ofense, și i-am spus, cât am putut eu de politicos:
- Vă mulțumim că ne dați ocazia și ne faceți onoarea de a fi servitorii dumneavoastră!
Mă simt dator să precizez că nu eram în grupul căruia i se adresa domnul, dar eram în imediata apropiere și mă găseam fix în aceeași situație cu cei cărora li s-a pregătit această ghidușenie.
Dacă mai există semne de întrebare, mirare sau altele în ceea ce privește motivul pentru care nu am înghițit, pur și simplu, această mică insultă ( a înjosi prin vorbe), iată ce scrie în DEX: servitor = prin generalizare, orice persoană care muncește la stăpân; slugă. No, cum sună? Încă mai există dubii? Iată, tot din DEX: slugă = figurat: persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința; rar: aparat simplu, format dintro scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva.
Cu toate că nu este de râs, ci o chestiune serioasă, în care niște oameni au fost tratați total necorespunzător, nu mă pot abține să nu pun o întrebare: oare la care dintre cele două explicații amintite de mine ale cuvântului slugă făcea referire? :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu