sâmbătă, 7 iunie 2014

Simona

Halep este numele unei domnișoare din țara mea care este cu siguranță pe buzele multora în acest moment. Pentru prima dată, după mult timp, m-am simțit mândru că sunt român, făcând referire la o competiție sportivă. De foarte multă vreme știrile din sport sunt în proporție covârșitoare despre fotbal și fotbaliști, despre care am o părere pe care nu doresc să o comunic aici și acum.
Bravo Simona! Tenisul este un sport extrem de dificil, un sport în care ești tu împotriva adversarului, în care este condiția ta fizică versus condiția lui, unde inspirația de moment poate face diferența. Mai contează, la fel de mult, experiența competițională, pe care, de o vreme încoace, tu, Simona, o acumulezi în competiții la cel mai înalt nivel! Palmaresul devine mai bun de la meci la meci, ceea ce nu este puțin lucru!
Sunt tată de fată și probabil și asta a făcut să trăiesc cu mare intensitate acestă finală la tenis. Mai mult, atunci când la sfârșit a fost copleșită de emoții și parcă o lacrimă stătea să tulbure frumoșii ochi ai Simonei, am simțit un mare disconfort și am realizat cât de aproape a fost să lăcrimeze de bucuria unei mari victorii!
Felicitări Simona! Prin tenisul jucat de tine a fost posibil un al treilea set întro finală feminină la Roland Garros după fix 13 ani! Ai făcut un meci mare, ești întro formă promițătoare și numele tău va fi auzit în curând în toate marile competiții mondiale!
Chiar dacă mă repet, sunt mândru că sunt conațional cu Simona Halep!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu