Castelul

Corvinilor de la Hunedoara este unul dintre cele mai bine conservate monumente de arhitectură civilă și militară de secol XV de pe teritoriul Transilvaniei (și nu numai!). Castelul este construit, cel mai probabil, pe ruinele unei vechi cetăți romane părăsite. În prima fază a fost construit un castru regal în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, mai precis 1364 când este menționat pentru prima dată un castelan.

La începutul secolului următor, în 1409, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1368-1437), donează cetatea de la Hunedoara și domeniul Hunedoarei , pentru merite militare deosebite, familiei Corvin, mai precis lui Voicu și fraților săi Mogoș și Radu, precum și vărului lor Radu și nu în ultimul rând, micuțului Ioan (Iancu) de Hunedoara.
Legenda spune că regele Sigismund de Luxemburg, trecând prin Transilvania către Țara Românească, a ordonat trupelor sale să ridice tabăra pe malul râului Strei, nu departe de Hunedoara, pentru odihnă înaintea confruntării cu turcii. Timp de câteva săptămâni, nopțile regelui au fost înveselite și încălzite de o frumoasă domniță, fata unui boier român de prin părțile Hațegului, Elisabeta Mărgineanu.  Campania continuă, se încheie victorios și pe drumul de întoarcere Sigismund află că frumoasa domniță a rămas grea, lucru care îl bucură, cu gândul că va avea încă un urmaș. Îi promite că se va ocupa personal de viitorul copilului și îi dăruiește un inel de aur ca semn de recunoaștere a micuțului. Regele pleacă, Elisabeta este căsătorită repede cu un nobil refugiat din Țara Românescă. Se naște Iancu, anii trec, micuțul rămâne orfan de tată, Elisabeta se întoarce lângă fratele ei , Gaspar. Întro bună zi, aflându-se la vânătoare cu unchiul său, Iancu se juca cu inelul dăruit de rege. Un corb a fost atras de strălucirea inelului din mâna copilului și l-a furat. Iancu a început să strige, unchiul Gaspar, vânător iscusit, a reușit să doboare corbul cu o săgeată și a recuperat inelul buclucaș cu care Iancu s-a putut prezenta mai târziu la curtea regală. Regele și-a recunoscut fiul și l-a primit la curte. Aflând de întâmplarea din pădure, Sigismund a hotărât ca blazonul lui Iancu să fie exact un corb cu un inel în cioc.





Trecerea de la castru regal la cetate fortificată și mai apoi reședință nobiliară poate fi consemnată începând cu anul 1440. Următoarele faze de construcție sunt legate de numele lui Iancu de Hunedoara , între anii 1440-1446 și 1447-1453, respectiv Elisabeta Szilagyi și Matia Corvin între 1447-1453.

 

Grupul de lucru este numai ochi și urechi (în paranteză trebuie spus că are și motive !):



Cum care grup? Cum ce lucru? :) No bine, no! Cred că am uitat să precizez că vizita la castel face parte din campania vizitainHD2014! Amu' îi limpede? Să continuăm atunci:

Ghidul nostru, domnul Dan Șerban, cu cheia castelului:

... și menestrelul cu instrumente cu adevărat vrăjite:

         

Am avut ocazia să vizităm turnul de refugiu, care nu este deschis în mod obișnuit vizitatorilor, de unde am văzut castelul dintr-un cu totul alt unghi:



Fierăria castelului conține numai piese originale, din diverse zone din apropierea castelului și diverse perioade de timp, absolut toate recuperate din fierării care au existat cu adevărat:

Zidurile de apărare au un mic secret: între rândurile de piatră se strecoară rânduri de cărămidă, al căror scop este de a prelua din energia ghiulelelor și a evita astfel prăbușirea întregii fortificații:

Era cât pe ce să avem și o pedeapsă în curtea centrală a castelului, dar precizez că nicio persoană nu a fost rănită pe parcursul vizitei:

Oștenii se adună:



Trofee de vânătoare:

Armură:

Închisoarea:

... și camera de tortură:

O domniță ...adulteră:

și cel mai probabil cel cu care ...

La începutul secolului al XVI-lea castelul va ieși din proprietatea familiei Corvin, odată cu moartea urmașilor ducelui Ioan Corvin, în 1508 și va intra într-un rapid proces de degradare peste care vine și incendiul din 1534 provocat de Cibak Imre din ordinul lui Ioan Zapolya (1487-1540), voievod de Transilvania.

Secolul XVII debutează sub auspicii nefavorabile, dacă amintim incendierea acestuia în 1601, din ordinul lui Mihai Viteazul, pentru uciderea celor 180 de roși de la Hunedoara. În 1659 Gheorghe Rakoczy I îl va incendia iarăși, în urma unui asediu. Începutul secolului XVII reprezintă o ultimă perioadă de înflorire a castelului, când au fost efectuate lucrări de ordin practic și militar, din ordinul lui Gabriel Bethlen (1580-1629), în calitatea sa de principe al Transilvaniei.

După moartea lui Apaffi Catalin, în 1724, castelul ajunge în proprietatea fiscului austriac care, 10 ani mai târziu, îl va transforma în sediu pentru Administrația Minelor Austriece din Munții Poiana Ruscă. Aripa sudică va fi zonă de birouri, iar cealaltă parte va deveni depozit de minereu de fier. În 1854, la ora 23 s-a produs un incendiu devastator care a distrus acoperișul în totalitate (era din șindrilă) și toată structura de lemn, cu o singură excepție: ușa închisorii! Această ușă are peste cinci secole de existență:

După 14 ani încep lucrările de restaurare care durează până în preajma primului război mondial. Acum este făcut acoperișul actual al castelului, mai înalt și cu țiglă ceramică. Lucrările de restaurare sunt reluate după al doilea război mondial , odată cu împlinirea a 500 de ani de la moartea lui Iancu de Hunedoara, în 1956. În 1974 castelul este declarat muzeu.

Informații preluate din Istoricul și legendele castelului, de Bodochi Ioan și Cerișer Nicolae.

UPDATE: Emoționat de cele văzute și scrise mai sus, era cât pe ce să uit să vă spun că am avut parte și de Noaptea Muzeelor la castel, după cum urmează:

Și ultima, dar nu cea din urmă: