Lecția

                    Primită de mine atunci când am dorit să fac o faptă bună merită câteva rânduri pe acest blog. Al meu (blogul!), firește! :)
                    Miercuri la  oră de vârf, în plin efort al tuturor de pregătire a minivacanței prilejuită de ziua muncii, dau să intru la o bancă pentru, ați ghicit, treburi care se fac la bancă! La intrare mă brodesc deodată cu o tânără mămică, posesoare a unui fain cărucior în care se găsea un bebeluș. Așa cum am învățat eu în primii șapte ani de acasă, suplimentați ulterior de școlile pe unde am trecut, mă adresez doamnei:
                    - Doriți să vă ajut? În același timp, am întins mâna și am apucat mânerul ușii pentru a o deschide, cu intenția de a-i face loc doamnei să pătrundă cu căruciorul în incinta onorabilei instituții.
                    - Nu, mulțumesc! a venit răspunsul sec și total neașteptat. Am rămas perplex de uimire, am dat drumul la ușa pe care apucasem să o întredeschid și am privit-o, mirat, pe independenta mămică. Desigur că a reușit să deschidă ușa, dotată cu un brat care o ține, de regulă, închisă. A proptit piciorul, a împins căruciorul, și-a agățat poșeta în celălalt mâner al ușii, dar a ajuns victorioasă în fața bancomatului din holul băncii. Am stat în expectativă, cu gândul la un eventual spectator întâmplător al scenei, care de pe celălalt trotuar ar fi putut gândi: uite la boul ăla cum stă și nu îi dă o mână de ajutor doamnei cu căruciorul!
                      Habar n-am ce să mai cred! S-au schimbat regulile elementare de politețe? Am întâlnit o persoană care nu a auzit de ele? Este excepția care vine să întărească regula? Sunt chiar așa de fioros? :))