De Diagnostic și Tratament H Medical Clinic inaugurat în orașul Hunedoara joi, 15 mai 2014, este o clinică de imagistică medicală realizată prin finanțarea doamnei Carmen Hărău care, din profiturile obținute de la firma ProServ a hotărât să reinvestească 1.300.000 de euro pentru a pune la dispoziția hunedorenilor (și nu numai) servicii medicale la un standard ridicat, în pas cu medicina vremurilor pe care le trăim.
Ceea ce încerc să vă spun este faptul că în orașul Hunedoara există o clinică unde toate persoanele interesate au posibilitatea de a efectua investigații medicale de mare acuratețe, cum ar fi: ecografie, osteodensitometrie și chiar RMN. Aceasta se găsește în incinta Spitalului Municipal ,,Dr. Alexandru Simionescu” , situat pe strada Victoriei, nr.14. Întro latură (lăsată efectiv de izbeliște) a acestui spital a luat ființă un centru medical modern, cu aparatură de ultimă generație (2014):
Am avut plăcerea să o cunosc pe doamna doctor Catrina Lup-Hărău care a avut amabilitatea să ne prezinte dotările de ultimă oră, serviciile medicale oferite și clinica în întregime. Am nimerit întro zi în care exuberanța (perfect explicabilă!) îndeplinirii unui vis te face să vorbești cu mare pasiune despre acesta. Și, pe bună dreptate, cine dintre noi nu ar fi în culmea fericirii dacă, în momentul în care ești pregătit să profesezi, după mulți ani de școală, familia îți sare în ajutor și îți pune la dispoziție un loc de muncă dotat cu absolut tot ceea ce îți este de trebuință în ceea ce ai ales să faci? Doar cine nu este părinte nu poate înțelege satisfacția lucrului bine pus la punct în slujba copilului care, după terminarea facultății de medicină și un rezidențiat care se va încheia la sfârșitul acestui an, are două alternative: să rămână acasă sau să emigreze oriunde în lume, alimentând astfel trendul general de părăsire a locurilor de baștină pentru a profesa medicina. Este evident că orice situație poate fi abordată dintro multitudine de puncte de vedere, dar dincolo de patima care poate fi pusă (eventual) de unii cârcotași pe seama bunăstării familiei doamnei Carmen Hărău, nu este puțin lucru să ai posibilitatea de a apela, la nevoie, la servicii medicale inexistente până la acest moment.
Dar, să revenim la ceea ce începusem să vă spun mai sus: doamna doctor Carmen Lup-Hărău ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și după ce ne-am prezentat unii altora, a început să ne povestească despre ce și cum se poate face în clinica sa.
Ecografia este în momentul de față un prim pas în aproape orice consultație de specialitate. Cu ajutorul ecografului, prin ultrasonografie pot fi efectuate investigații pentru afecțiuni ale aparatului cardio-vascular, afecțiuni abdominale, ginecologice, urologice, endocrinologice și lista acestora poate continua.
În cadrul Centrului Medical H-Medical Clinic sunt disponibile: ecografie 2D/3D/4D, ecografie Doppler și cardio-vasculară.
Ecografia nu are efecte secundare asupra pacientului și imaginile sunt obținute în timp real. Osteodensitometria este o metodă de investigație cu ajutorul căreia se poate determina densitatea și masa osoasă. Cunoscută ca și investigație de tip DEXA, această metodă este atraumatică și este folosită în mod intensiv în diagnosticul osteoporozei.
Examinarea DEXA durează între 5 și 15 minute, pacientul stă culcat pe un pat iar un braț mobil de scanare va trece pe deasupra zonelor care se dorește a fi examinate.
Investigația prin Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) este o procedură de înaltă performanță, minim invazivă, ce folosește un câmp magnetic cu intensitate mare și radiofrecvență pentru obținerea imaginilor multiplan de înaltă rezoluție ale corpului uman, permițând evidențierea leziunilor cu precizie milimetrică.
Scanarea RMN este aplicabilă pentru toate organele corpului omenesc, constituind metoda determinantă pentru depistarea afecțiunilor sistemelor nervos, musculo-scheletal, respirator, genital și circulator.
Una peste alta, eu consider că orașul Hunedoara a făcut un mare pas înainte în ceea ce privește posibilitatea accesării de servicii medicale moderne. Un argument în favoarea celor scrise deja este următorul: atunci când te afli în suferință, tu sau cineva apropiat ție, dacă locuiești în Hunedoara nu mai este necesar să mergi la Deva sau la Petroșani pentru a face un RMN! Nu mai spun că mai mereu când ești la necaz ai da orice numai să apuci la un control... Da, sunt și unii care o să comenteze că din medicină se fac bani frumoși! Ei bine, investiția de 1.300.000 de euro va fi recuperată cel mai probabil în 7-8 ani, în condițiile în care durata de viață a unui aparat de tip RMN este de 9-10 ani. Și mai apoi, filantropia nu mai este de multă vreme la modă! Dacă sunt printre cititorii acestor rânduri persoane care s-au enervat măcar un pic, le invit respectuos să se deplaseze în fața unei oglinzi și, privindu-se în ea, să răspundă sincer, dar sincer la următoarea întrebare: tu ai organiza și desfășura benevol o activitate permanentă în lipsa unei satisfacții financiare? Precizez că nu fac referire la voluntariat.
Ar mai fi de spus una-alta, dar este posibil să vă prindă plictiseala. Pentru prima dată în viață am fost la o clinică medicală fără a fi în vizită la un bolnav sau cu scopul unor investigații medicale, după cum bine remarca un amic zilele trecute. Sper să o țin tot așa!
Dar, să revenim la ceea ce începusem să vă spun mai sus: doamna doctor Carmen Lup-Hărău ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și după ce ne-am prezentat unii altora, a început să ne povestească despre ce și cum se poate face în clinica sa.
Ecografia este în momentul de față un prim pas în aproape orice consultație de specialitate. Cu ajutorul ecografului, prin ultrasonografie pot fi efectuate investigații pentru afecțiuni ale aparatului cardio-vascular, afecțiuni abdominale, ginecologice, urologice, endocrinologice și lista acestora poate continua.
În cadrul Centrului Medical H-Medical Clinic sunt disponibile: ecografie 2D/3D/4D, ecografie Doppler și cardio-vasculară.
Examinarea DEXA durează între 5 și 15 minute, pacientul stă culcat pe un pat iar un braț mobil de scanare va trece pe deasupra zonelor care se dorește a fi examinate.
Investigația prin Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) este o procedură de înaltă performanță, minim invazivă, ce folosește un câmp magnetic cu intensitate mare și radiofrecvență pentru obținerea imaginilor multiplan de înaltă rezoluție ale corpului uman, permițând evidențierea leziunilor cu precizie milimetrică.
Scanarea RMN este aplicabilă pentru toate organele corpului omenesc, constituind metoda determinantă pentru depistarea afecțiunilor sistemelor nervos, musculo-scheletal, respirator, genital și circulator.
Una peste alta, eu consider că orașul Hunedoara a făcut un mare pas înainte în ceea ce privește posibilitatea accesării de servicii medicale moderne. Un argument în favoarea celor scrise deja este următorul: atunci când te afli în suferință, tu sau cineva apropiat ție, dacă locuiești în Hunedoara nu mai este necesar să mergi la Deva sau la Petroșani pentru a face un RMN! Nu mai spun că mai mereu când ești la necaz ai da orice numai să apuci la un control... Da, sunt și unii care o să comenteze că din medicină se fac bani frumoși! Ei bine, investiția de 1.300.000 de euro va fi recuperată cel mai probabil în 7-8 ani, în condițiile în care durata de viață a unui aparat de tip RMN este de 9-10 ani. Și mai apoi, filantropia nu mai este de multă vreme la modă! Dacă sunt printre cititorii acestor rânduri persoane care s-au enervat măcar un pic, le invit respectuos să se deplaseze în fața unei oglinzi și, privindu-se în ea, să răspundă sincer, dar sincer la următoarea întrebare: tu ai organiza și desfășura benevol o activitate permanentă în lipsa unei satisfacții financiare? Precizez că nu fac referire la voluntariat.
Ar mai fi de spus una-alta, dar este posibil să vă prindă plictiseala. Pentru prima dată în viață am fost la o clinică medicală fără a fi în vizită la un bolnav sau cu scopul unor investigații medicale, după cum bine remarca un amic zilele trecute. Sper să o țin tot așa!
de fapt inaugurarea a fost vineri , pe 16 , dar ramane ceea ce e mai important - investitia pentru binele cetatenilor !
RăspundețiȘtergereJoi, 15 mai a avut loc prezentarea clinicii pentru ,,lumea medicală", dacă îmi este permis să spun asta, iar vineri, 16 mai, a fost deschisă activitatea printr-un eveniment la care a participat şi presa. În a doua parte a zilei, in mod inspirat, zic eu, a fost rândul nostru, al bloggerilor! :)
Ștergere