Clujul

A făcut primii pași importanți pe drumul modernizării, din punct de vedere urbanistic, în ultimul deceniu din  secolul al XIX-lea și în primul deceniu din secolul XX. Înfățișarea așezării medievale începe încet, încet să diapară. Pe terenurile intravilane sau eliberate de locuințele scunde prin demolare încep să apară adevărate palate destinate unor instituții administrative, de învățământ și cultură, ca spații pentru locuit și chiar pentru închiriat. Zonele centrale se eliberează și prin mutarea la periferie a diverselor depozite de lemne de foc și materiale de construcție și a târgului de vite. Orașul se extinde spre NE, unde începe să se configureze zona industrială și spre V, unde face joncțiunea cu comuna Mănăștur, încorporată orașului în 1895. Tot acum apar așezările spre comunele Gheorghieni și Pata și popularea cartierelor dintre strada Constantin Brâncuși și Calea Turzii. În acest mod, intravilanul Clujului crește de la 554 ha (început de secol XIX) la 770 ha, pentru a ajunge în preajma primului război mondial la peste 1000 ha.

În anul 1887 se construiește prima canalizare, iar în 1888 se înființează uzina de apă și încep lucrările la apeduct. Scopul principal al acestuia era să aducă apa în zona clinicilor, apa fiind adusă în centrul orașului în 1892 cu ajutorul banilor strânși de la populație. Rețeaua de scurgere a apei reziduale și menajere se extinde tot pe cheltuiala locuitorilor, ajungând să măsoare în 1908 peste 35 km pătrați. În paralel sunt folosite încă fântânile și puțurile cu roată sau cumpănă, adeseori chiar apa Someșului. Sacagii plimbă pe străzi butoaie așezate pe două roți, găleți sau chiar ciubere cu rudă, uneori și prin centrul orașului, în timp ce la periferie acestea rămân singurele posibilități de aprovizionare cu apă.  În anul 1900, la un  total de 5878 de clădiri erau amenajate numai 589 de camere de baie. Se înființează băi publice, vara se face frecvent baie în Nadăș sau în Canalul Morii.

Străzile centrale, care erau pavate inițial cu podini din lemn, au început să fie pavate cu piatră. Până în 1908 au fost astfel modernizate 120 de străzi, iar suprafața trotuarelor era în preajma primului război mondial de 425.444 m pătrați. Apare pentru prima dată o comisie de plantare, care, după cum este ușor de intuit, se va ocupa de sădirea pomilor de-a lungul străzilor, la mare trecere fiind teii.
Transportul de mărfuri era efectuat de care și căruțe, iar pentru persoane se perfecționează birjele și chiar apare ciclismul. Trăsurile și cupeurile sunt la mare preț printre oamenii cu stare. În toamna anului 1983 se inaugurează transportul de la gară spre centrul orașului cu un tren acționat de o locomotivă cu aburi, acest eveniment fiind considerat de opinia publică ,,cea mai însemnată cucerire a orașului în ultimele decenii!”

 

 

Iluminatul public se transformă încet, încet, în pas cu vremurile. De la felinarele cu lămpi de petrol se trece în anul 1871 la iluminatul cu gaz lampant. Începând cu 1906 (la un an de la construirea uzinei electrice) apare iluminatul electric, cu toate că la periferie va mai dura foarte mult până la introducerea electricității.

Informațiile sunt extrase din cartea domnului Ștefan Pascu: Istoria Clujului, ediția din 1974.







Sursă foto.