joi, 15 mai 2014

Salina

                    Turda este considerată a fi un adevărat muzeu al mineritului în sare din Transilvania. În zona Durgău-Turda s-a exploatat sarea pe o perioadă mare de timp: din perioada pre-romană ( dovezi arheologice 50 î.C. - 106 d.C.) până în 1932, când mina a fost închisă. Primul document cunoscut până în prezent care face referire explicită la existența ocnei de sare la la Durgău-Turda este un act emis de cancelaria maghiară la 1 mai 1271 prin care ocna mai sus menționată se dăruia capitului Episcopiei de Transilvania.
                     După cum este și firesc, mina de sare a urmat cursul istoric al Transilvaniei după cum urmează: în timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda din secolele XV-XVII, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne ogivale subterane: Mina Katalin, Mina Horizont (Nagydörgö = Durgăul Mare), Mina Felsö-Akna (Obere Grube = Ocna de Sus, Grosse Grube = Ocna Mare, Karoline = Carolina) si Mina Joseph (Iosif); în timpul stăpânirii austriece a Salinei de la Turda din secolele XVII-XIX, au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza (inițial după Sf. Tereza de Avila, ulterior după împărăteasa Maria Terezia), Mina Anton (după Sf. Anton de Padova), Mina Cojocneană (Kolozser), Mina Rudolf (Rudolph, redenumită în 1889, după sinuciderea prințului austriac Rudolph, în Mina Nicolae, după care a reluat vechiul nume Rudolph) și Mina Ghizela, în anul 1690 au început lucrările de deschidere a Minei Tereza, în formă de clopot. Au urmat alte 2 ocne de sare în formă de clopot (Anton si Cojocneană), apoi 2 ocne cu profil modern trapezoidal (Rudolf și Ghizela).
                       Informațiile prezentate mai sus provin de aici, dar puteți găsi lucruri interesante și aici.
Extracția de sare a mers în pas cu vremurile și a încetat în această exploatare în 1932, după cum am mai scris deja. Salina a fosr redeschisă în scop turistic în anul 1992. În 2009 a început în proces de modernizare care s-a dovedit a fi unul de mare succes, cu rezultate uimitoare, care au făcut din salina de la Turda un obiectiv turistic considerat cel mai frumos loc subteran din lume(wau!) de Business Insider.
                       Acest loc minunat se găsește la mai puțin de 30 km de Cluj, așa că am verificat personal motivele pentru care este atât de lăudat. Ei bine, este mai mult decât pot eu descrie în cuvinte, motiv pentru care apelez la câteva fotografii:


Fotografie din liftul cu care cobori în mina Rudolf.


În mina Rudolf, unde sunt amenajate spații moderne de joacă pentru toate vârstele, ba chiar și o mica scenă pentru spectacole.


Lacul de pe fundul minei Terezia, așa cum se vede el din mina Rudolf.


Doar ce am ieșit din cel de-al doilea lift...

Un pod fain, din lemn!

La plimbare cu barca pe un lac situat la 120 de metri ...sub pământ!


                        No bine, no! Ce ziceți? Pe cei care nu au fost impresionați (și nu numai!), îi invit să urmărească și filmulețul următor:




                           Cam atât pentru azi! Vă doresc o zi faină în continuare!










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu