vineri, 16 mai 2014

Surpriză

                    Plăcută se cheamă ceea ce ți se arată la ceas de seară, atunci când te aștepți mai puțin. Miercuri seară am avut onoarea să fiu invitat la un eveniment de,cu și pentru bloggeri: Vizită în HD 2014! Joi am făcut ceva aranjamente și am pornit la drum. Seara am ajuns în Hunedoara unde am făcut cunoștință cu gazdele mele pentru  3 zile : Sebastian, Denisa și Călin.
                    Drumul a fost în regulă, gazdele primitoare. Desigur că sunt curios de tot ceea ce o să se întâmple în continuare deoarece sunt pentru prima dată la o activitate unde am ocazia să intru în contact direct cu bloggeri cu vechime. Din grupul de lucru, ca să preiau expresia lui Ionel,  fac parte Vali, Daniel, Alin și lista este mai lungă dar, cu speranța că nu se vor supăra cei pe care nu i-am menționat, mă opresc aici, că mno, este deja trecut de 2 dimineața și sunt și eu obosit.
                    Evenimentul este la a doua ediție și își propune să mediatizeze pe calea blogurilor obiectivele turistice și istorice ale acestei zone frumoase din Transilvania. De departe cel mai interesant este, cred eu, Castelul Corvinilor pe care sunt nerăbdător să-l vizitez, cel mai probabil azi. În rest, petrecere și voie bună, cunoștințe noi, multe fotografii (urmează!) ... adică toate ingredientele necesare unui week-end fain! Prelungit! :)

2 comentarii: