Provocarea maximă a zonei este accesul mașinilor care ridică gunoiul la cele două puncte mai sus menționate. Ei bine, în mod normal, firma ridică deșeurile dimineața, o dată pe zi, de luni până vineri și duminică. În fiecare zi sunt probleme, claxoane, înjurături, vecini nervoși pe ceilalți vecini, ..... Cei care au competența de a reglementa situația s-au mulțumit să pună la intrarea pe alee semnul de oprirea interzisă și s-au spălat pe mâini de problemă, că doar nu locuiesc ei aici, în zonă. O soluție mai aproape de adevăr ar fi fost să pună un marcaj adițional, spre exemplu, în care să fie menționat intervalul orar în care să fie oprirea interzisă. Trei ore în fiecare dimineață ar fi fost suficient, în restul timpului oamenii ar fi putut staționa fără bătaie de cap. Pentru a fi înțeleasă semnificația exactă a indicatorului, poliția comunitară ar fi putut trece prin zonă în intervalul orar precizat și să lase dovezi ale trecerii celor care nu respectă ceea ce scrie acolo. Civilizat, în spiritul vremurilor pe care le trăim, în ajutorul tuturor celor implicați, cu sau fără voia lor.
Acum o să vă spun care este de fapt lucrul care mă enervează cel mai tare: de luni bune, absolut toate mașinile care parchează pe această alee, peste noapte (încap maxim patru în același timp), sunt zgâriate în mod sălbatic, cel mai probabil pentru a le atrage atenția proprietarilor să nu mai parcheze acolo. Zgârieturi cu un obiect ascuțit, pe toată lungimea, de la far și până la stop. Una, mai întâi. Dacă mai apare pe acolo, urmează câte două-trei, la pachet. Culmea nemerniciei, pe unele le-a făcut chiar X-uri mari pe capote. Înțelegeți despre ce vorbesc eu aici? Și asta de luni de zile... Adeseori am vrut să fac poze, dar am renunțat, deoarece este un subiect sensibil și nu vreau să trezesc bănuieli că am vreo legătură cu așa ceva. Întotdeauna l-am bănuit pe un bătrân care locuiește la parter, peste 75 de ani, care anul trecut a fost amendat fix pentru chestiunea asta, când l-a prins un vecin asupra faptei. Faza este că toată hărmălaia se petrece sub geamurile lui și cred că asta îl deranjează de fapt, nu imposibilitatea ridicării gunoiului, deoarece punctele de colectare sunt departe și mirosurile nu ajung până la el. Nu am îndrăznit să abordez pe nimeni dintre cei pățiți, deoarece, dacă mă înșel? Eu nu l-am prins/văzut în acțiune, rămân doar supozițiile. În fine, de mai bine de o săptămână, bătrânul a fost la pescuit, a căzut habar n-am cum, dar destul de rău, ca să zic așa și, culmea, și-a dislocat amândoi umerii! Ca urmare, ambele brațe îi sunt imobilizate în ceva aparat și nu le poate mișca. Tot de atunci, mașinile nu mai sunt zgâriate.... ce ziceți, este doar o simplă coincidență? La zgârieturi mă refer, nu la divinitate care l-a pedepsit pe nenorocit....
Mașina roșie din imagine este în poziția pe care o vedeți de vineri după-amiază, adică de mai bine de 48 de ore, iar moșul despre care vă scriu locuiește fix în apartamentul în dreptul căreia este parcată. Am tras un ochi și pot să jur că nu are nici o zgărietură, ceea ce era absolut imposibil cu puțină vreme în urmă... No, ce ziceți, este aiurea concluzia trasă de mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu