Faptele

Bune sunt atât de rare în vremurile în care trăim încât putem spune, fără grija că suntem departe de adevăr, că aproape lipsesc cu desăvârșire. În lumea nebună în care ne învârtim din ce în ce mai repede nu prea este cool să faci gesturi frumoase la adresa semenilor. Sau nu este în obiceiul celor cool să facă asemenea fapte. Sau ceva ... Culmea, atunci când o persoană spune/face ceva din politețe sau educație, atrage imediat atenția celor din jur. Părerea mea.
Ideea pe care o dezbat azi este aceea sugerată de Constantin prin intermediul unei campanii onorabile lansate de BlogalInitiative: este mai mult decât în regulă să faci lucruri bune oricând, nu doar în situații care au legătură cu anumite sărbători religioase. Este o lecție bună de educație civică: cei de lângă noi aflați în situații delicate au nevoie de atenția noastră, a celor în putere, tot timpul anului, în oricare zi. Și nu este vorba neapărat de anumite categorii, ci de toate persoanele care, laolaltă, formează viața noastră de zi cu zi.
Ideea este grozavă: vă voi spune care este ultimul gest frumos pe care l-am făcut eu și vă îndemn și pe voi, cei care citiți aceste rânduri, să faceți la rândul vostru ceva de care să fiți mândri! Un fel de plată în avans, dacă îmi este permisă asocierea cu un film vestit pentru mesajul transmis.
Marți dimineață, înainte să merg la serviciu, am dus la un spital din Cluj o familie de persoane vârstnice, chiar dacă direcția în care eu merg la serviciu este opusă zonei unde a trebuit să mergem. Domnul, în vârstă de peste 73 de ani, cu serioase probleme de locomoție a trebuit să facă o consultație de specialitate la Spitalul de Pneumoftiziologie. M-am oferit voluntar să-i duc, înainte de a mi se cere/sugera acest lucru, deoarece acest mic gest îl face pe vecinul meu să simtă o mică rezonanță specifică oamneilor: bunătatea care poate aduce un mic zâmbet de bucurie pe fața brăzdată de bolile bătrâneții, boli care, fie vorba între noi, ne ajung pe toți, mai devreme sau mai târziu. Compasiunea mai vindecă tristețile generate de nepăsarea generală, cred eu. Mai mult, în sinea mea, sper că și mama, care trăiește în altă localitate, destul de departe de mine, să aibă parte, la nevoie, de un mic ajutor... Cu foarte multă vreme în urmă, copiii erau învățați să ajute o persoană în vârstă să treacă strada, sau să-i ducă plasele prea grele pentru umerii apăsați de bătrânețe. Acum, deși nu îi învață nimeni asta, tinerii cred că bătrânii sunt enervanți și proști doar pentru că nu au tablete și telefoane din astea pricopsite, inteligente. Ar putea rămâne mirați când o persoană în vârstă îi întreabă despre o carte... poftim? Scuze, am pornit ușor pe arătură...
Ok, ideea era să vă scriu despre un mic gest frumos făcut de mine și tocmai am făcut asta. În continuare vă invit să priviți în jur și să nu ezitați să faceți un gest frumos, la rândul vostru. Da, știu, nu este sărbătoare, dar tocmai asta este provocarea: să încercăm să fim mai buni tot timpul, nu doar atunci când, în mod greșit, unii cred că există cineva care contabilizează faptele noastre.