Acum

Douăzecișipatru de ani ziua de 13 iulie a fost întro vineri. Vineri 13! :) Un coleg de serviciu, cu care eram și bun prieten pe vremea aceea, m-a invitat la un chef și când ai 22 de ani nu este posibil să refuzi un asemenea eveniment. La ceas de seară ne-am prezentat cu toții la locul faptei, ca să zic așa. Amicul care trebuia să se prezinte cu muzica ne-a anunțat cumva (este evident că pe atunci nu existau telefoane mobile) că nu mai poate veni. Ups, ce ne facem? Am preluat inițiativa și împreună cu un alt participant ne-am dus repejor la un coleg de serviciu pe care l-am rugat să ne împrumute magnetofonul și boxele, că suntem tare încurcați! Pe când am ajuns victorioși (credeam noi!) la garsoniera unde se ținea petrecerea, muzica se auzea de pe holul blocului. Evident că am intrat și am întrebat cine a adus casetofonul ce urla binedispus pe o măsuță. Eu, a răspuns o domnișoară minionă, dintr-un colț al încăperii. Și nu ai putut face asta înainte să plecăm în lume, să ne rugăm de alții? am insistat eu. Nu! a fost răspunul! Vă puteți imagina câtă miere curgea în dialogul nostru. :))

No bine, no! Următoarea discuție cu domnișoara cu pricina a avut loc câteva ore mai târziu, spre dimineață, când am invitat-o la dans și, din acel moment, nu am mai lăsat-o din brațe. Da, este mai mică de statură și la melodiile lente nici nu atingea pământul ...

Azi se îplinesc 24 de ani de când mi-am cunoscut soția și chiar dacă a fost într-o vineri 13, acest lucru nu ne-a adus ghinion. Ne-am căsătorit în anul următor

și lucrurile merg bine, așa cum este normal să fie întro familie. Viața fiecăruia este o adevărată poveste, iar acesta este doar începutul poveștii familiei mele. 

Acum sunt curios să văd cine răspunde la provocare: voi cum v-ați cunoscut jumătatea?