Cu toate acestea, nu pot să nu constat că ideea este bună, sunt foarte mulți clienți care cer bon atunci când nu primesc și aceste situații (oarecum) neplăcute pentru comercianții care trăiesc din evaziune fiscală adăugate controalelor antifraudă au un efect benefic pentru finanțele statului. Cu speranța că și numărul celor care vor fura bani din buget va scădea, măsurile vor avea efectul dorit, cel mai probabil. Sunt curios cum vedeți voi această încercare de oprire a evaziunii și vă invit, dacă doriți, desigur, să votați în sondajul de opinie, situat în dreapta, sus, în funcție de poziția voastră în această chestiune. Mulțumesc.
Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bani. Afișați toate postările
marți, 14 aprilie 2015
Campania
De strîngere a bonurilor fiscale și nebunia creată în jurul loteriei cu aceste bonuri a ajuns ieri la prima extragere. Personal nu sunt fan al acestei loterii, nu strâng/păstrez bonurile în acest scop, nu urmăresc extragerile și habar n-am câte șanse ai să câștigi la o asemenea loterie.
joi, 22 ianuarie 2015
Cercul
Vicios din jurul devalorizării leului în raport cu francul elvețian provoacă valuri concentrice din ce în ce mai mari. De îngrijorare pentru cei împrumutați în această monedă. De populism pentru politicieni. De falsă compasiune, tot pentru cei menționați anterior. De ușoară indignare pentru cei care nu au de suferit din această întâmplare, față de fățărnicia multora dintre cei care vin la emisiunile televizate și fac pe experții sau de discriminarea evidentă în favoarea împrumutaților în această monedă față de împrumutații în alte monede. Sau orice altă combinație între cele enumerate mai înainte și nu numai ....
Pe fondul lipsei de „educație financiară” a populației și a caliciei fără margini a bancherilor, băncile din România au făcut profituri uriașe în anii din urmă. Mirajul creditelor a atras în vârtejul alimentat de isteria caselor proprii oameni care, în mare parte, au fost duși de nas. În momentul în care o bancă a făcut un master plan al serviciilor de creditare oferite clienților, a știut ce face și nu mă poate face nimeni să cred că nu a luat în calcul, pentru profit, și această devalorizare a leului. Cei care conduc o bancă nu sunt ....tractoriști. I-au stimulat pe așa numiții „ofițeri de credite” cu bonusuri barosane pentru creditele vândute în monedele astea cu căutare slabă în lumea occidentală, ba chiar au manevrat inclusiv dobânzile la aceste produse. Actele odată încheiate între cele două părți, contractul este cu greu răstălmăcit în procese care durează mult și al căror rezultat nu-l poate garanta nici un avocat, în ciuda poveștilor servite clienților cu probleme de acest fel.
Pe valul acesta de simpatie față de bănci sper să se așeze și atitudinile viitoare ale oamenilor, să înțeleagă că banca poate fi un aliat de nădejde doar atunci când ești extrem de zgârcit cu suma pe care o iei împrumut sau dacă îi folosești serviciile doar ca să plătești facturile. În toate celelalte situații, capcanele întinse cu mare abilitate de profesioniști ascund pericole de tipul creditelor în franci elvețieni.
Este de pus în discuție modul în care se face referire la necazul acestor oameni: de ce doar ei? Cei cu credite în euro nu sunt în aceeași situație, de a plăti creditele la un curs mai mare față de cel din momentul contractării creditului? Cine a împuternicit pe cine să stabilească valoarea de la care îi compătimim pe unii sau pe alții? Cu ce drept? Politicienii cei mai vocali nu au oare, la rândul lor, asemenea credite și din acest simplu motiv fac acum gargară cu ceai de părere de rău față de cei care sunt în pericol să-și piardă proprietățile cumpărate fix cu creditele care acum la dau mari bătăi de cap? Mai apoi, primul dintre miniștrii țării va face, oare, ghidușii cu banii noștri ai tuturor, mai puțin ai băncilor, pentru a-i ajuta pe cei aflați la mare încercare (așa cum a făcut și la sfârșitul anului trecut când a virat de la bugetul de stat sume uriașe de bani pentru ca bucureștenii să aibă încălzire peste iarnă)? Pe mine, omul de rând, din Cluj, fără mari încurcături și fără reprezentare în lumea celor din politica românesacă, cine mă ajută? Cine îmi face un favor să-mi reducă impozitul pe o lună/pe un an/pe proprietate? Cel mai probabil răspunsul poate fi unul singur: NIMENI!
Morala gândurilor mele de azi: despre bănci, numai de bine! :(
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

