Europă fierbe, este o oală sub presiune la foc mic, există o agitație socială în creștere, fără asemănare de la sfârșitul deceniului al patrulea al secolului trecut. Umbra înfricoșătoare a morții, a urii, a disprețului rasial ia încet, încet locul multiculturalității, educației și buneicuviințe. Această perioadă cu multe semne de întrebare este numai bună pentru frământări sociale legate de armata unei țări. Atenție, nu mă gândesc la perioada de iarnă când spre militari se îndreaptă speranțele multora în cazul unor zăpezi mari, ci la perioada zbuciumată în care în imediata noastră apropiere, pe tărâmul bătrânului continent, se petrec lucruri îngrozitoare, conflicte armate, adevărate invazii ale unor oameni cu un set diferit de valori, ...
Militarii armatei române sunt oameni și ei, cu griji cotidiene similare cu ale tuturor celorlalți concetățeni: un nivel de trai nu foarte ridicat pentru un număr semnificativ dintre ei, prețul carburanților, deși a scăzut TVA-ul, prețurile nu (prea) s-au modificat, prețuire deosebită față de gunoaiele de politicieni care conduc spre neant destinele țării, și altele care sunt similare cu ale tale, cel ce citești aceste rânduri. Deși există o structură clară de comandă a acestei forțe, care ar trebui, printre altele, să nu permită nimănui să se atingă de onoarea și demnitatea militarilor aflați în serviciu în slujba patriei, armata română este calul de bătaie al unor interese meschine și de moment, generate, în parte, de evoluția economică a României. Eu pot să înțeleg că nu sunt bani la buget pentru salarii mari, dar nu pot accepta bătaia de joc la adresa militarilor. Cheia întregii mascarade este una simplă și diabolică: diferența uriașă dintre salariile ofițerilor și celelalte salarii din armată. Militarii nu sunt uniți din mai multe motive (lipsa de coloană vertebrală a multora dintre comandanții marilor structuri din ultimii 10-15 ani este doar unul dintre ele), dar cel principal este greutatea cardului de salariu.
Despre ce vorbim? o să încerc o exemplificare: în timp ce un militar angajat are în cartea de muncă (și în buzunar, desigur!) salariul minim pe economie la care se adaugă norma de hrană din care nu se plătește taxe la stat, ofițerul cu gradul cel mai mic, proaspăt ieșit de pe băncile școlii are de două ori pe atât la care se adaugă aceeași normă de hrană. Nimic ieșit din comun, diferență de educație, de responsabilități și altele de acest gen. Maiorul are deja de patru ori mai mare solda, pentru gradele mai mari vă las pe voi să vă imaginați. Maiștrii militari și subofițerii se găsesc în situații apropiate de cea a militarilor angajați și am să vă dau un exemplu: după 25 de ani de serviciu, solda mea era mai mică cu aproximativ 100 de lei decât a sublocotenentului aflat în a doua lună de serviciu militar.
Lucrurile nu au stat dintotdeauna așa, diferențe este normal să existe date fiind responsabilitățile avute și nivelurile diferite de școlarizare. Tot felul de inginerii financiare au dus la acest rezultat: doar ofițerii au prime de comandă, deși sunt și subofițeri comandanți de pluton, majoritatea ofițerilor au rămas cu celebra primă de merit care, deși desființată/anulată de piticul premier, este încă în plată în armată, tot felul de sporuri inventate din tot felul de motive, destinate doar lor. Explicația este oarecum simplă: în toate comisiile care pot inventa un spor sau venit suplimentar sunt numiți doar ofițeri cu grade mari, care cel mai des au uitat de solidaritate, de camarazi ....
Ei bine, artizanul numărul 1 al dezbinării militarilor a fost marinarul președinte care, în urma revoltelor polițiștilor din anul cu tăierile salariale (atunci când au fost aruncate caschete peste gardul prezidențial!) s-a gândit că o revoltă similară în rândul militarilor ar fi un mare pericol pentru
țară clasa politică și a adoptat cea mai simplă metodă aflată la îndemână: a crescut cu o treaptă toate funcțiile ofițerilor din armată. În felul acesta, majoritatea comandanților de subunități au avansat peste noapte, ceea ce o parte dintre ei nici nu visau și soldele au ajuns aproape la nivelul de dinainte de tăieri după mai puțin de jumătate de an. Vă las pe voi să vă gândiți la ce s-a întâmplat când au fost redate drepturile salariale tăiate de pitic, câțiva ani mai târziu. Concluzia este simplă: cel bogat nu-l crede în veci pe cel sărac!
(Și) În acest mod s-a ajuns la rezultatul dorit de politicieni: șefii bine plătiți, capabili să-i țină în frâu pe subordonați, să le pună piciorul pe grumaz la cel mai mic semn de nemulțumire. Da, știu, rândurile scrise de mine nu sunt pe placul multora, dar este doar una din explicațiile situației în care a ajuns armata, o masă de manevre electorale. Sigur că, propriile buzunare fiind (prea) pline, conducătorii oștirii nu au avut nimic împotrivă când ministrul apărării, în numele interesului național, a fost de acord cu recalcularea pensiilor militarilor în rezervă, un compromis incredibil ..... Cine se vaită azi cel mai tare pentru disprețul legislativ care privește drepturile militarilor în rezervă? Fix acei ofițeri cu grade mari, cărora nu le-a păsat de foștii lor camarazi, care nu s-au gândit nicio clipă că o dată ce s-au lăsat călcați în picioare când erau la conducerea unor structuri importante, au făcut-o pentru totdeauna și că le va veni și lor rândul.
Sunt trist când scriu aceste rânduri și nu simt acea răcorire pe care o ai atunci când rostești vorbe pe care mulți nu ar dori să le audă .... militarii sunt oameni și ei, cu bune și rele, nu? Povești din armată am multe, nu dintre cele mai drăguțe/amuzante, din păcate. Am să vă mai scriu din când în când despre militari.