Biserică

 

Vremea

Capricioasă de care avem parte în week end uri, adeseori în contradicție totală cu soarele care pune stăpânire peste tot și toate în timpul săptămânii, este o adevărată provocare în alegerea unei modalități de petrecere plăcută a timpului liber. Sâmbătă, vreme închisă, ploaie, vânt, brrrrr....

Am decis să facem o plimbare cu mașina la cetatea Bathory din Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, să mergem pe un traseu ( Cluj-Huedin-Ciucea-Crasna-Vârșolț-Șimleu) și să ne întoarcem pe altul (Șimleu-Vârșolț-Zalău-Cluj) așa, de dragul călătoriei. 

Zis și făcut, alimentat (benzina este în continuare mai ieftină decât în miercurea cu marea panică la benzinării) și plecat. Zone cu ceață, zone cu poliție rutieră (radar), apoi ploaie. ,,Să vezi că ploaia o să ne cam strice plăcerea vizitării cetății" mă gândesc eu. Nu am fost departe de adevăr, doar că nu ploaia ne a încurcat. 

Prima oprire am făcut o la Ara Factory, în Șimleu,  un loc unde se fac păpuci pantofi. La magazinul propriu găsești încălțăminte pentru toate gusturile și membrii familiei, așa că nu ratați dacă ajungeți în zonă, noi ne am luat păpuci faini. La fabrica de șampanie Silvania am ratat la mustață magazinul deschis, ajungând la 20 de minute după ce s a închis.

Vremea mohorâtă nu a fost problema pe care am întâmpinat o, ci faptul că locația este departe de a fi amenajată/conservată pentru vizitare și, pe deasupra, avea lacătul pe poartă.

Timpul stă pe loc, se pare...

deși în imediata apropiere este centrul de informare turistică, care este închis sâmbăta și duminica. Câteva informații se pot afla totuși, în limbile română, engleză și maghiară.

Ne am obolijit eșecul la o cofetărie situată pe o stradă care este oarecum și latura opusă intrării în cetatea ferecată, unde prăjiturile sunt foaaaarte buuuune și se găsesc într o mare varietate de forme, culori și arome.

Ca orice turist adevărat, pe drumul de întoarcere prin Zalău am vizitat mall ul. :)

Voi ce ați făcut în week end?

Manipulare

Sau nu, propagandă sau realitate, rămân la cele ce am scris vineri. Acum vin ecouri de diverse feluri, cum că, de fapt, apărătorii insulei ar fi prizonieri. Dacă ucrainienii mai aveau nevoie de povești eroice pentru a manipula, pe cei ca mine, ei bine, mă declar manipulat. Oricum, dincolo de ceea ce au făcut unii și ceilalți de a lungul istoriei, soluția războiului și invaziei acestei țări mi se pare una mizerabilă, ca să mă exprim elegant.

Cele două figuri proeminente ale celor două tabere (cei doi președinți) care rămân in istoria acestor zile, sunt total diferite și, în valul de simpatie și empatie creat între noi, (încă) spectatorii războiului, se aud deja glumițe: ,,- Ce vrei să te faci când o să fii mare? - Președintele Ucrainei!"

Trăim nebunia unui război, ceea ce nu am crezut niciodată că se va mai întâmpla în timpul vieții mele. Mi am pus adeseori întrebari legate de al doilea război mondial: cum de a fost posibil să înceapă, cum decidenții de atunci, deși sunt convins că erau informați, au dormit în posturi până ce răul fusese deja făcut, etc.... Răspunsurile le am acum, incredibile în esența lor. 

Sursă foto

Viața tuturor este o luptă, dar nu m am gândit la adevăratul sens al cuvintelor.

Despre povestea amenințărilor nucleare nici nu vreau să vorbesc.

Viața

Bate filmul. Ba nu, am greșit....moartea bate filmul.

O stâncă aflată la mai puțin de 50 km în largul Mării Negre este spălată de sângele unor bărbați care nu s au lăsat intimidați de mama rusie. Are o importanță anume, de a lungul istoriei a fost disputată între țările care aveau, de regulă, accesul la gurile Dunării.

Sunt înmărmurit de curajul celor treisprezece ucrainieni în fața navelor de luptă rusești, care au plătit cu viața satisfacția de a i înjura pe cei care le au cerut să se predea.

                                                                              Sursă foto

Insula Șerpilor și a primit tributul de vieți omenești. Curaj, tenacitate, mândrie, patriotism.

Eroii nu mor niciodată, ei scriu istoria.

 

Tristețea

 Este dominanta de azi. Ar fi putut fi iubirea, doar e Dragobetele, doar că....războiul nu ne lasă.

Sursă foto.

Cel mai mizerabil lucru pe care îl pot face oamenii este să pornească un război. Când acel război este și foarte aproape, nu mai poți avea tihnă.

Nimeni nu poate spune cum vor evolua lucrurile, din păcate....

Cinema

Classics HD, canal de filme prezent pe platforma SKY (în Italia), a difuzat aseară filmul „Gli anni dell'aventura”, în original YOUNG WINSTON. Un film clasic, Marea Britanie, 1972, în regia lui Richard Attenborough, care este o biografie a marelui Winston Churchill, prim ministru al Angliei în timpul celui de-al doilea război mondial, om care a scris istorie în secolul trecut.

 Sursă foto.

Dincolo de senzația deosebită pe care mi-o oferă vizionarea unui film realizat pe vremea în care eu învățam să vorbesc, această peliculă creează o imagine generală asupra copilăriei și tinereții unui actor important pe scena lumii, așa cum a fost Churchill. Bazat pe cartea autobiografică „My Early Life: A Roving Commission”,  filmul parcurge primele două mari etape din viața celebrului politician: copilăria cu relația sa cu părinții, una excelentă cu mama sa, o americancă cu o poziție socială importantă și una îngrozitoare cu tatăl său, el însuși membru marcant al Parlamentului Britanic și ministru de finanțe, urmată de perioada de până la intrarea sa în parlament (1900), petrecută ca ofițer de cavalerie în India și Sudan, inclusiv participarea sa la celebra bătălie de la Omdurman, Sudan (2 septembrie 1898) și corespondent de război în cel de-al doilea război al Burilor (11 octombrie 1989-31 mai 1902).

 Sursă foto.

Cu Simon Ward și Anne Bancroft în rolurile principale, cu un premiu Globul de Aur (1973) pentru cel mai bun film străin în limba engleză, filmul merită văzut de toți amatorii de crâmpeie din istoria umanității, așa cum a fost ea, cu bune și cu rele. Ca de obicei, vă pun la îndemână și trailerul:

 

Sfârșitul

Lunii ianuarie a fost oarecum apăsător. Împlinirea a 70 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz a ocupat spații largi în presă și la televiziuni. O senzație grea, de apăsare, fără o vină anume, m-a urmărit toată săptămâna trecută. Istoria face parte dintre preferatele mele și nu a fost prima dată când am citit/aflat despre atrocitățile comise în timpul celui de-al doilea război mondial. Poate de data aceasta am privit cu alți ochi suferințele generate de nebunia unui grup de demenți, care, întro conjunctură propice extremelor, au ajuns să conducă destinele unei părți importante a omenirii timp de câțiva ani.

Îmi sunt proaspete în memorie crimele din Paris din această lună ianuarie. Extremiștii unei religii au punctat criminal, lăsând urme adânci în tabăra europenilor care, prin desene, au adus ani de zile jigniri taberei din care proveneau criminalii. Nori negri se ridică deasupra Europei, indiferent de marșul de solidaritate din Paris, Nesiguranța apucă hățurile lumii civilizate europene și o aliniază americanilor, greu mușcați pe 11 septembrie. Presa a descris cu lux de amănunte, unele care se băteau cap în cap, firul acțiunilor din Paris. În același timp, alți fanatici comiteau masacre în Nigeria, dar fiind o lume îndepărtată și având subiecte fierbinți, mai toți analiștii militari, de securitate sau/și politici dezbăteau doar evenimentele din Franța. Nu este prima dată când drepturile unor oamnei sunt mai egale decât drepturile altora. Chiar și dreptul la viață intră în această categorie. După această tristețe prilejuită de glasul armelor, fix pagina de istorie în cea mai crudă formă a lipsei de respect pentru viață mai lipsea.

Digi 24, prin emisiunea sa, moderată de Emil Hurezeanu, Digipedia, a transmis în trei părți, în 24, 27 și 31 ianuarie un documentar extraordinar despre Auschwitz, produs de BBC, acum 10 ani: „Auschwitz -  naziștii și soluția finală”.  Documentarul se dorește a fi „o frescă exactă a atrocităților comise în numele unei ideologii care a semănat doar spaimă și moarte”.

 Sursă.

Poate este un subiect greu pentru o zi de luni, dar o întrebare apare de la sine: omenirea, încotro? 

Comemorarea

A 25 de ani de Revoluția din 1989 este un lucru care face cinste celor care nu au uitat că un număr important de români au murit pentru visul de a trăi în libertate ..... În Cluj Napoca, ieri, 21 decembrie 2014, între orele 15.30-15.55, în Piața Unirii, 20 de studenți la Teatru, sub coordonarea lui Ciprian Butnaru, au realizat un performance artistic stradal, reconsituind simbolic momentele din urmă cu 25 de ani când 12 persoane au fost ucise, apoi au afișat public documentul martor al acestui episod: procesul verbal al Miliției din decembrie 1989 ...  inițiativa a făcut parte dintr-un proiect de artă în spațiul public „Orașul Vizibil 2014”, derulat de fundația AltArt în parteneriat cu Primăria Cluj Napoca. (sursă informații oficiale)

21 decembrie 1989, orele 15.30-16.00

 Sursă.

 Sursă.

 Sursă.

 Sursă.

21 decembrie 2014

O zi cu un vânt tăios .... circulația auto este oprită în actuala Piața Unirii, fostă Piața Libertății în 1989 ....

Cu ajutorul unei instalații de sonorizare, în piață este creată atmosfera apăsătoare, de teamă, fiind emise în eter înregistrări ale unor emisiuni radio din decembrie 1989. Radio Europa Liberă, Emil Hurezeanu vorbește despre proteste, despre faptul că s-a deschis focul împotriva manifestanților .... la intersecția străzilor Napoca și Universității ajung militarii conduși de ofițerul Dando ....

Manifestanții sunt temători ....încet încep să strige pentru libertate .....

...prind curaj și merg în fața soldaților 

unde strigă, se agită, încep să se dezbrace de hainele sărăcăcioase ...din păcate este deschis focul ....

oamenii cad secerați în fața gloanțelor, bărbați și femei deopotrivă ....

ordinea este restabilită în Piață, cu prețul a 12 vieți .... corpurile sunt trase pe trotuare ....

Emoțiile care m-au cuprins sunt greu de redat în cuvinte .....parcă istoria se derulează sub ochii mei ....nu este doar o poveste, cei doisprezece sunt: Merca Aurel, Szabo Attila, Matiș Lucian, Jurja Sorinel, Pedestru Horia, Marin Vergică, Tamasz Iosif, Cristurean Rodica, Egyedy Imre, Borbely Istvan, Cioară Viorel, Țiclete Mihai.

În mod simbolic, este trasat conturul corpurilor martirilor  ....

și se aprind lumânări în amintirea lor, în timp ce un domn citește procesul verbal al Miliției din decembrie 1989, așa cum a fost el redactat la acea dată .....

afișe comemorative le lipesc pe pereții clădirii fostului hotel Continental, martor mut, atunci și acum, al întâmplărilor dramatice din decembrie .....

Merg spre casă sub puternica impresie a celor văzute ....nu, nu a fost un film, greu îmi revin din emoțiile pricinuite de evocarea acestei pagini dureroase din istoria Clujului ......

Prima

Biserică ortodoxă din Cluj Napoca are o istorie ce se întinde pe doar patru secole. Am scris doar pentru simplul motiv că biserica Sf. Mihail tot din orașul meu, de exemplu, a fost construită începând cu anul 1316. Să revin: în anul 1789 negustorii ortodocși care trăiau în orașul de pe Someș fac primul demers pentru construcția bisericii, înaintând consiliului orășenesc și Guberniului Transilvan o cerere pentru un locaș de cult ortodox. Consiliul a respins cererea pe motiv că în conformitate cu legea ar trebui să fie cel puțin 100 de enoriași pentru construcția unei noi biserici. Guberniul a dispus, în 1790, efectuarea unui recensământ al ortodocșilor care a avut următorul rezultat: 129 de persoane de religie ortodoxă trăiau în oraș în acel moment, care aveau la dispoziție1500 de florini pentru construcția bisericii. La 5 martie 1790, Cancelaria Aulică (organ central de conducere care făcea legătura între guvernul vienez și autoritățile locale din Transilvania habsburgică) aprobă construirea locașului de cult, în ciuda protestelor consiliului orășenesc și ale adunării centumvirilor (organ al administrației locale care controla activitatea judelui și alcătuia normele de funcționare a activității judecătorești, controla modul de desemnare a funcționarilor). În anul 1795 biserica este construită.

Unii istorici spun că un ajutor important la această construcție a fost dat de românii din Brașov și din Țara Românească. Primul paroh al acestei biserici a fost Ilie Fulea. Trebuie să menționez faptul că deși s-au lăsat convinse cu mare greutate să accepte această construcție, autoritățile de la Viena au hotărât ca locul său să fie în afara zidurilor cetății (extra muros). Mica străduță unde a fost construită s-a numit Ulița Grecilor în 1810, respectiv Ulița Bisericii Grecilor în 1814. În urma unei petiții semnate de Enache Mavrodin și Constantin Ioan, la 16 ianuarie 1797 Guberniul acordă dreptul de sfințire a bisericii ortodoxe române din Cluj. Primii preoți care au slujit aici sunt înmormântați în curtea bisericii:

Biserica Ortodoxă din Deal este o construcție ridicată în stilul barocului târziu, având o lungime de 19 metri și o lățime de 9 metri, înălțimea turnului fiind de 19 metri și are hramul Sfintei Treimi.

Timp de 136 de ani (1796-1932) a fost singura biserică ortodoxă din Cluj și, până la ridicarea Catedralei Ortodoxe din Piața Avram Iancu a fost Catedrală Episcopală a Vadului, Feleacului și Clujului.

M-am informat de aici, din Povestea orașului comoară scrisă de Lukacs Josef și din Istoria Clujului scrisă de Ștefan Pascu.