Traficul

Nostru cel de toate zilele ....(Pardon, cel de luni pana vineri, că sâmbătă și duminică pare că o lasă baltă și el ... cum care el? Traficul!)

Deși este greu de acceptat, traficul din orașul nostru se apropie cu pași repeziți  de infernul bucureștean.  Păstrând proporțiile, desigur. Situat pe locul secund într-un clasament al numărului de mașini  la mia de locuitori, Clujul se sufocă în fiecare zi în propria infrastructură,  printre norii de fum de eșapament, în acompaniamentul  multitonal al claxoanelor (de lux!).

 Sursă.

De parcă nu ar fi fost de ajuns faptul că Mănășturul este cel mai populat cartier al orașului, investitorii (toți oameni de bine, desigur!) au pus umărul și au ridicat în imediata apropiere și cea mai mare comună din țară.  Cu toții, fii mai vechi sau mai noi ai Mănășturului sau Floreștiului, vin și pleaca de la serviciu, școală, amantă, sală de fitness sau cabinet medical pe aceleași străzi proiectate  în urmă cu peste 30 de ani, când se circula întro duminică cu numere de înmatriculare cu soț, în cealaltă cu numere fără soț .... stai, asta să fie o posibilă soluție?  Hmmmmm  .....

Dacă mai adăugăm și trecerile de pietoni de la ieșirea din sensurile giratorii, o idee strălucită a celor plătiți  pentru a rezolva problema traficului, și snobismul  conform căruia în fiecare familie trebuie să fie fix, dar fix atâtea mașini câte persoane majore sunt, ba mai mult, plecăm în oraș fiecare cu a lui, și nu în ultimul rând mașinile de gunoi și/sau cele care fac aprovizionare micilor și marilor comercianți ziua, când este limpede și binecunoscut  faptul că în lumea civilizată aceasta (aprovizionarea) se face doar pe timpul nopții, ne apropiem de schița unui tablou  pictat în tonuri de gri, care ne ajută din plin să fim supărați, depresivi și chiar răutăcioși. Oare de asta claxonează unii mereu?

Era să uit de taximetriști, dar, mno, asta este o altă poveste, cred eu ....

Ei bine, să arăți cu degetul este relativ ușor, așa că se impune o întrebare simplă: ce este de făcut?  Primul răspuns care îmi vine în minte este unul îndelung elaborat: nu știu! Dacă știam, candidam cu șanse mari la primăria Clujului!  Să spui polițiștilor să-și facă mai bine datoria în aplicarea legilor existente pare simplu, dar dacă suntem noi implicați parcă nu am greșit așa de grav ..... doar două(sprezece) minute am lăsat mașina pe avarii, cât mi-am scos ceva bănuți de la bancomat ...... poftim? .....acum am de unde plăti amenda? ....serios, nu se poate să treceți cu vederea?

De fiecare dată când prind „unda verde”  mă bucur de tehnolgia asta care ne schimbă viața în bine, atunci când prind „unda roșie” deja știu că întârzii la serviciu. Sau acasă, la masă.  Și că veni vorba de ghinion, voi ați observat că întotdeauna mașinile de pe banda cealaltă merg mai repede? Da, și voi credeți asta? Păi cine or fi ăia de merg mereu repede, că eu nu am auzit pe unul să zică așa ceva .....

Dacă scoatem din discuție autostrada suspendată eșuată din faza de proiect la București și ajunsă de râsul târgului și tunelul pe sub zona centrala pe axa est-vest a orașului (Mărăști-Mănăștur pentru cei care și-au pierdut busolele) ce ar mai fi de făcut?  Metroul? Păi ăsta nu-i tot cu un tunel? 

Claxonul

Este dispozitivul care face simțită prezența șoferilor în locuri diverse, așa cum bine știți și voi, sunt convins .... Dincolo de faptul că începe să devină inamicul numărul 1 al marilor aglomerări urbane romanești (și voi ați observat că pe alte meleaguri nu se claxonează ca la noi, așa-i?), el a fost gândit, cel mai probabil, pentru a evita, pe cât posibil, o situație periculoasă iminentă. Sau pentru a-i spune mândruței că ești la portiță și poate să iasă din casă, dar asta este o cu totul altă discuție.

                                                                                           Sursă foto.


Nu este un secret faptul că în Clujul nost traficul devine din ce în ce mai aglomerat, situație care pare fără soluție, din păcate. Sunt unul dintre participanții la acest trafic și în fiecare dintre zile observ situații delicate sau prostești, generate de bâlbâielile șoferilor sau de prea mult tupeu sau de nerespectarea regulilor de circulație sau, uneori, de dorința de a face o faptă bună. Iată una dintre ele:

Zi ploioasă. Adică una din zilele în care numărul mașinilor aflate la orice oră pe orice stradă este uriaș. Și încă nu au ieșit de la serviciu toți care au intrat, dar, mno, nu prea ai csf. Merg cu mașina pe Calea Mănăștur, sensul spre centru. Am în mașină o persoană nevăzătoare, care trebuie să ajungă undeva în zona centrală. Plouă cu ...bulbuci (în sensul că picăturile mari de apă fac bulbuci în bălțile apărute instant pe asfalt). Mașinile sunt în coloane interminabile, bară la bară. Sau far la stop. Sau ceva .....  Doamna din mașina mea trebuie să se întâlnească cu o altă persoană nevăzătoare la intersectia dintre străzile Moților și Clinicilor, să primească un pachet. Adică întro zonă unde oprirea este interzisă și chiar nerecomandată. Doamna din mașina mea îl contactează pe domnul de la care trebuia să primească pachetul și stabilesc punctul de întâlnire: semaforul de la trecerea de pietoni din imediata apropiere a intersecției mai sus amintite. Hmmmm ..... mă ofer să cobor eu să iau ce era de luat, mă mișc mai repede și astfel scurtez timpul de staționare. Pe avarii, cum altfel..... plouă cu dubli bulbuci deja .... coloana din spatele meu pare nesfârșită .... îmi fac curaj, recunosc persoana cu care trebuie să mă întâlnesc după bastonul de nevazător, trec de trecerea de pietoni, trag pe dreapta, jumătate pe pista de bicicliști cu gândul că pe ploaia asta nu sunt amatori de două roți prin apropiere .... semaforul de care tocmai am trecut este în continuare pe verde, blochez jumătate de bandă, pornesc avariile, cobor repede, moment în care apa căzută din ceruri mă udă instant. Mă îndrept către omul cu pachetul, numărând în gând secundele până la primul claxon ......zero virgulă cinci, una, două ......  claxoooooon! Strâng din umeri, mă reped la om, îi spun că eu trebuie să iau pachetul ....în gând trei, patr...claxooooooooon, mai încerc două flic-flacuri printre șuvoaiele de apă de sus și de pe carosabil ...... cinc ....claxooooooon ........intru în mașină murat dar victorios ....șase, șapte cor de claxoane .........semnalizez și mă pun în mișcare fix când semaforul arată culoarea roșie celor din spatele meu..... „Vă mulțumesc frumos!” îmi spune doamna de pe bancheta din spate. Moment în care am tras concluzia că ar trebui să nu mai claxonez niciodată dacă nu este o situație critică ......

În situația ipotetică în care cineva dintre cei care mi-au transmis salutările internaționale ale șoferilor citește aceste rânduri, îl rog să mă scuze.
Chiar dacă este taximetrist ...

Viața

La volanul unui camion este diversă, nici un drum nu este ca altul, nici o zi ca și cea de dinainte. O meserie grea, (prea) puțin apreciată de cei din jur, desconsiderată de prea mulți din motive de „uite și la ăsta, dacă-i plăcea cartea nu ajungea șofer de camion”. O problemă generală a românilor este îngâmfarea, cu o consecință directă lesne de observat: atitudine greșită față de muncă. Extrem de multe persoane nu muncesc din motive incredibile: prea puțini bani, cum să fac eu asta, munca asta nu este de mine, îmi este rușine să fac asta, am fost degeaba la școală? și lista ar putea continua. Lenea e cucoană mare dintotdeauna, nu?

 Sursă foto.

Una dintre constatările surprinzătoare pentru mine a fost următoarea: unul din zece angajați români este paznic! Raportul îmi aparține, este făcut după ureche/ochi și este doar pentru a exemplifica. Este incredibil cum peste tot locul dai de paznici și portari care știu totul, în afara orelor de program sunt adevărații directori, sunt extrem de nepoliticoși și repeziți. Dacă te uiți la ei și-i asculți cum pocesc limba ce-o vorbesc, te apucă tot dragul, ca să zic așa.

Legislația este făcută, cel mai probabil, pentru a facilita grupuri de interese particulare. O mafie uriașă se învârte în jurul acestor firme de pază, bani buni trec dintr-un buzunar într-altul, culmea acestor servicii de pază este că au ajuns să păzească și unități militare, dar acesta este un alt subiect. Să revin la portari, acești zbiri de toate zilele ai oricări firme: cu educație precară (majoritatea dintre ei), îmbrăcați în uniforme care au veste cu zeci de buzunare (oare ce dracu se poate pune în ele?), încălțați în bocanci negri, mândri nevoie mare de calitatea lor de mici dumnezei în zona de responsabilitate, vor avea tot timpul ceva de comentat la felul în care interacționezi cu ei sau locul unde parchezi/oprești camionul și toți, dar absolut toți, au veleități de agenți de poliție rutieră: dirijează circulația, de cele mai multe ori neștiind dacă o manevră se poate face sau nu cu camionul. Unii dintre ei scriu cu mare greutate în registrele de acces în instituții/firme, alții se mai încurcă în butoanele aparatelor cu care țin legătura cu șefii și colegiii lor, cu toții nemulțumiți de salariile mici, au, marea majoritate, ceva în comun: au cam lipsit în primii șapte ani de acasă. Este posibil să fie asta o cerință la angajare? Hmmmmm ..... Dincolo de aceste observații personale, mai am o întrebare: în afara situațiilor în care nu sunt alte locuri de muncă în zona unde trăiești, de ce ai alege să te faci paznic?  Cum este posibil să alegi să te plimbi pe lângă garduri în loc să faci ceva cu adevărat? A, nu știi să faci nimic? Nu ai învățat să faci nimic cu propriile mâini? Nu ești în stare de altceva, ești puturos și îți place mai degrabă să te bați decât să înveți o meserie?

 Sursă foto.

Culmea paznicilor am întâlnit-o la un depozit de băuturi răcoritoare situat undeva pa autostrada București-Pitești: la fiecare rampă unde se încarcă sucurile în camioane (și sunt zeci!) exista câte un agent de pază care verifica la sânge marfa încărcată de stivuitorist, după ce aceasta fusese atent numărată și de către un alt angajat al firmei respective. În fiecare schimb merg la lucru tot atâția paznici, câți stivuitoriști! Pardon, am greșit, trebuie să-i adaug și pe cei de la poartă, apoi pe cei care păzesc gardurile și ieșirea din spate .....

Simpatia

Deosebită pe care o am față de o categorie distinctă de participați la traficul rutier a fost încă o dată motivată ieri. Întro intersecție în care eu eram pe drum cu prioritate și domnul taximetrist avea indicatorul Stop, aproape că ne-am ciocnit mașinile. Îl întreb:
- Tu nu cunoști semnificația indicatoarelor rutiere?
- Dar tu nu ai frână? îmi răspunde amabil, cu un zâmbet tâmp, cretinoid, larg cât toată fața lui de conducător auto profesionist ....

  Sursă.

Fac eforturi să nu pun etichete, dar taximetriștii sunt, în opinia mea, în marea lor majoritate, pericolul public numărul 1 pe străzile orașelor de peste tot din România. Parcă este o condiție necesară la angajare: să fii neam prost, tupeist și ..... Mai bine mă opresc aici! :(

Tu ce părere ai despre taximetriști?

Teo

Trans este numele unei firme de transport public de persoane, internațional, despre care am mai scris pe aici din când în când. Joi a venit fiica mea din vacanță cu un autocar al acestei firme.

 Sursă.

Firma clujeană este o opțiune importantă pentru românii care călătoresc în și din Italia, dar, uneori, comportamentul conducătorilor auto lasă de dorit. Ei, nimeni nu-i perfect, așa-i? Hmmmm ....

Să revin: miercuri seară a plecat fiică-mea din Italia spre Cluj și totul a părut să fie în regulă până în momentul în care șoferii au adunat banii pentru cursă, lucru care s-a întâmplat undeva între Budapesta și vama Borș. Deși unul dintre angajați s-a plimbat pe la fiecare prin autocar, la minute bune după ce operația s-a încheiat, unul dintre șoferi a anunțat la microfon că s-a produs o încurcătură și unul dintre pasageri nu a plătit, drept urmare îl invită pe acesta să meargă să plătească. O să încerc să zugrăvesc tabloul principal: întotdeauna banii se strâng spre sfârșitul cursei, în apropiere de destinație. Contravaloarea drumului se achită de cele mai multe ori în valută și deși nu cred că mai este nevoie să precizez, o să o fac: nu se emite nici un fel de bilet, bon fiscal sau nefiscal, nu mai vorbim de facturi sau alte alea .... motivul îl pricepeți cu toții, nu? 

După mai multe minute, anunțul se repetă, pe un ton încă politicos. Cel mai probabil nu s-a dus nimeni să plătească deoarece, în apropiere de vamă, anunțul a luat alte nuanțe: deoarece nu au plătit toți pasagerii, nu se vor mai opri la Oradea, unde urmau să coboare mai multe persoane, ci vor merge direct la Cluj! Poftim? Așa vorbești tu cu un grup de aproximativ 70 de persoane, care tocmai ți-au băgat în buzunar peste 4000 de euro? Nu fiți cârcotași, autocarul despre care vorbesc nu este cel din imagine, ci unul mai nou achiziționat de firmă, cu etaj, și în acela încap mai mulți călători! 

După oprirea obligatorie în vamă, a urmat o altă surpriză: prin autocar se plimba un tip care făcea chetă de la pasageri pentru a completa banii care trebuiau încasați, în caz contrar diferența trebuia suportată de șoferi, care, în treacăt fie spus, nu au fost în stare să țină cont cine a plătit și cine nu. Evident că m-am burzuluit și m-am gândit de bine la protagoniștii acestei întâmplări când mi-a fost povestită, dar asta nu a fost tot! Oprirea la Oradea a fost totuși respectată, iar pe drumul până la Cluj Napoca „glumele proaste” au continuat: călătorii de la etaj au fost amenințați că o să fie pornită căldura, în semn de represalii pentru neachitarea celor 60 de euro. Mai mult, la microfon erau înșirate tot felul de povești: că ar fi curioși să-i vadă fața celui care nu a plătit, ba unul dintre șoferi a spus că ar fi dispus să-i rupă și o mână împricinatului .... 

No bine, no!  Și asta-i țara mea, în care unii oameni, deși plătesc un serviciu, primesc disprețul fix între ochi, ca semn al mulțumirii adresate clientului care îngroașă conturile afacerii ...

Preschimbarea

                    Permisului de conducere se face după ce o unitate medicală autorizată emite un document din care rezultă că persoana în cauză este aptă, din punct de vedere medical, să conducă vehicule pe drumurile publice, în conformitate cu categoriile deținute. Săptămâna trecută am trecut personal prin această situație și exact despre asta vreau să vă scriu azi.
                    Am făcut vizitele medicale la un centru medical particular unde, pentru 70 de lei, am obținut documentul necesar în aproximativ 45 de minute. Deși am trecut pe la 7 specialități, totul a decurs repede și fără timpi morți. Cel mai curios a fost la oftalmologie, unde, deși domnișoara a fost extrem de serioasă, mi-a răsfoit în fața ochilor toată cartea aceea cu cifre și litere în mozaic de culori, apoi mi-a acoperit pe rând lentilele de la ochelari cu un triunghi de hârtie (să nu ciolesc!) și mi-a arătat cu un deget cu manichiură faină absolut toate literele de pe primele trei rânduri de jos (alea mai mici), la sfârșit mi-a scris în fișă și a pus ștampila unui doctor care nici nu m-a văzut la față. Da, domnul doctor era cel mai probabil la spitalul unde este angajat și o asistentă îi face treaba pe bani frumoși, zic eu.
                   Fenomenul pe care doresc să îl aduc în discuție este următorul: este sau nu normal să se emită acte oficiale de către alte personae decât cele ale căror ștampile sunt folosite? Dar legal este? Oare nu vorbim despre fals și uz de fals? De ce zâmbiți, vi se pare că am luat-o pe arătură? Mă enervează cumplit că unii medici fac exact ce vrea mușchiul lor tocmai pentru că pot, că suntem slabi, că unii sunt mulțumiți cu servicii medicale nu tocmai în regulă, ba mai mult, cugetă cam așa: ce tare este doctorul ăsta, face bani și când nu este de față! Bravo lui, că se știe descurca!
                   Încă mai sper ca pe perioada vieții mele lucrurile să înceapă să intre pe făgașul normalității, să nu mai fiu privit ca un ciudat care visează cai verzi pe pereți, dorind să fie tratat corect pe unde merge, cu sau fără treabă, exact așa cum mă străduiesc eu să-i tratez pe ceilalți. Mai mult respect față de noi înșine înseamnă mai mult respect pentru cei din jurul nostru!

Intenţiile

                          Bune nu sunt o scuză atunci când au ca urmare o încălcare a legii. Fac referire la normele de siguranţă pentru transportul de persoane pe drumurile publice care precizează în mod explicit că este interzis ca în microbuze şi autobuze numărul de persoane să fie mai mare decât numărul de locuri pe scaune, pentru care există şi o certificare (agreere, licenţiere) oficială. Nu vorbesc aici despre autobuzele care circulă în cadrul companiilor de transport public local, ci despre microbuzele care duc (şi aduc) elevii la (şi de la) şcoală.
                           Am văzut marţi dimineaţă la ştirile TVR modul în care s-a rezolvat problema transportului şcolarilor în Chinteni, judeţul Cluj: pur şi simplu au pus în microbuzul şcolar scaune (de lemn) cu intenţia de a asigura locuri pentru mai mulţi copii. Intenţie lăudabilă dacă nu ar intra în contradicţie cu legea! Copiii nu sunt în siguranţă şi mă mir cum de nu a văzut nimeni (de la şofer până la inspectorii şcolari) această chestiune! O soluţie logică ar fi achiziţionarea unui alt microbuz şcolar, iar dacă ştirea aceasta a făcut parte din propaganda electorală, ca motivaţie a noului lot de peste 600 de microbuze, ei bine, eu chiar am văzut doar nefirescul suplimentării locurilor în cele existente!
                          În situaţia unei întâmplări nefericite, căutarea ţapilor ispăşitori nu alină necazul nimănui, aşa că eu vin şi întreb: nu ar fi mai sănătos să prevenim şi să corectăm lucrurile care au derapat de la normalitate?

                          Un scop al propagandei, printre altele, este să se vorbească despre.... . Eu am vorbit despre ...., aşadar am fost manipulat? Voi ce ziceţi?

Drumul

                    European E 70, care leagă Craiova de București, este în lucru de mai mulți ani. Adică se fac lucrări de modernizare a lui, cel puțin din vara lui 2011, când am fost eu pe segmentul Caracal- Alexandria. Cam așa sunau gândurile mele duminică, în timp ce rulam cu foc prin județul Olt. Cînd am ajuns în județul Teleorman, ce să vezi? Minune mare, drumul era de nerecunoscut: modernizat la mare artă, cu strat de asfalt proaspăt, bine marcat, cu parapeți metalici și chiar și cu parcări spațioase, cam cum sunt cele de pe autostradă. No bine, no! De bucurie, dăi talpă frate! Sau mai bine nu, dar după război mulți viteji se arată! :)
                    Ca să nu mai lungesc povestea, în localitatea Buzescu (da, exact acolo au țiganii palatele alea de te ia cu ....scârbă când treci pe acolo!), domnul polițist Jan N. se plimba cu o mașină a poliției rutiere, nemarcată cu însemne oficiale. Mai mult, avea și un radar cu care tot măsura pe cei care erau (prea) încântați de calitatea drumului pentru care a pus o vorbă bună un vicepremier care a fost președinte de consiliu județean până nu demult. Și uite așa, spre uimirea mea, detectorul de radar suna de boala îl lua, eu nu vedeam pe nimeni oprit pe marginea drumului, iar Jan al meu tot flutura din paleta reflectorizantă, cu mâna scoasă pe geam afară până la epoleți, din loganul alb care se îndrepta spre mine, pe sensul celălalt de mers. Când aproape mi-a dat cu paleta în parbriz am înțeles și eu despre ce este vorba și în semn de protest nu i-am răspuns la buna ziua! :)
                    Agentul Jan N. mi-a comunicat că mă deplasam cu fix 74 km/h prin mica țiganiadă și în consecință o să primesc un cadou de la el! Eu nu și nu, el m-a invitat la mașină și mi-a pus un film la video-ul portabil din dotare și am constatat cu ochișorii mei cum frânam cu mare artă și viteza scădea amețitor, ba chiar m-am admirat ce frumos știu să ....rânjesc fasolea atunci când mă întâlnesc cu agenții sub acoperire. Morala: 4 puncte amendă (340 lei, 170 în 48 h), 3 puncte de penalizare pe permis, Jan boxează cum vrea el!

Neputinţa

                             De a face ceva te îneacă, la propriu, în unele situaţii din trafic. Da, da! Despre un cretin care conduce un camion de la EDY Spedition vreau să vă scriu azi.
                             La intrarea în Cluj, dinspre Oradea, este un depozit al fabricii Ursus de unde se distribuie bere. Zona este plină tot timpul de camioane de la firma sus menţionată, care fac distribuţie peste tot unde este nevoie. Având în vedere că traficul greu în Cluj Napoca este restricţionat, unii dintre şoferi , atunci când ies din depozit, pur şi simplu se pun de-a latul drumului cu patru benzi, blocând ambele sensuri, trecând peste linia dublă continuă pentru a face la stânga, spre Oradea. Mai mult, gunoiul despre care vă scriu, deşi era în totală contradicţie cu regulile de circulaţie şi cu bunul simţ, mi-a şi trimis gânduri bune pentru că am îndrăznit să îl claxonez! Mi-a spus explicit ce şi cum să-i fac, afişând o privire bovină care te umple de draci şi fără să rostească ceva. Nimeni şi nimic nu ne mai poate salva din capcana proastei educaţii în care am căzut singuri, prin dispreţul total faţă de o scară de valori, umane şi profesionale, care se degradează pe zi ce trece. Nu contează ce număr de înmatriculare avea, accept că este doar un fapt des întâlnit în vremurile pe care le trăim.

Parcarea

                    Mașinii spune multe despre șoferul acesteia, cel puțin pe la oraș, unde adeseori este o adevărată aventură să reezolvi această problemă. Dar, cât de prost (educat!) și plin de tupeu trebuie să fii să adopți o asemenea soluție?

 

 

                     Fotografia este făcută duminică, 16.02.2014, în Cluj, la intersecția străzilor Primăverii  cu Grigore Alexandrescu, pe la 14.30. Cu siguranță era parcată acolo din noaptea trecută, dar, no, nu pot fi sigur.... . Asta spune multe despre atitudinea civică a celor care locuiesc în zona respectivă și despre neputința instituțională a autorităților locale: dacă oamenii ar crede că acestea ar rezolva problema, le-ar sesiza ce și cum, altminteri consideră că își bat gura de pomană și își văd de indiferența lor, lucru care îi încurajează pe cocalari să creadă că nimic nu li se poate întâmpla.

 

 

 

 

                       Să parchezi în mijlocul intersecției, la propriu, poate deveni atât de comun încât doar unul ca mine mai sesizează că nu este absolut deloc în regulă să faci asta. Sau greșesc? Voi ce ziceți?

 

 



 

 

                      

Visul

                    American poate îmbrăca diferite forme și, de ce nu, înțelesuri! Vă propun azi un videoclip, amuzant zic eu, despre un fel anume de a vorbi despre România toooooocmai în USA!

  

 

 

 

 

                      Vă doresc o duminică faină în continuare!

Douăzeci

                             De ani s-au scurs de când, pe 13 ianuarie 1994, am susţinut examenul pentru obţinerea permisului de conducere, categoria B. Uff, sunt .... cam vechi (din păcate pentru mine)! :) Îmi amintesc foarte bine ce emoţii şi ce freamăt interior am avut... Rezultatul a fost cel aşteptat şi iată că am astăzi despre ce să scriu. Îmi amintesc despre felul în care am susţinut proba teoretică: câteva zeci de persoane simultan, în cantina (sala de servire a mesei) de la liceul de transporturi din Cluj. A urmat proba practică în două etape, fiecare dintre ele fiind eliminatorie: efectuarea de diverse manevre în poligonul auto, contra cronometru, urmată de conducerea autoturismului pe drumurile publice, sub privirile exigente ale unui poliţist.
                              Lucrurile stau cu totul altfel astăzi şi, după opinia mea, chiar lipsa acelei probe de îndemânare în poligon face ca proaspeţii conducători auto să fie mai puţin pregătiţi pentru ceea ce îi așteaptă în traffic, după obținerea permisului. Departe de mine gândul de a avea acea atitudine ,,pe vremea mea...", dar nu pot să nu constat numărul uriaş de evenimente rutiere în care sunt implicaţi tineri. Şi nu e bine.
                              Voi când aţi obţinut permisul de conducere?
                         

Accidentul

                    De circulație este un eveniment rutier de care vă doresc, sincer, să nu aveți parte niciodată. În preajma Crăciunului a fost cât pe ce să fiu implicat întro tamponare. Neplăcut cadou era să îmi aducă moșul, de parcă nu au fost de ajuns toate celelalte din luna decembrie.
                    La volanul mașinii în care mă aflam era fiica mea, care are permis de un an și jumătate. Ne deplasam pe strada Kos Karoly spre strada Făgetului, pentru a ne încadra în sensul giratoriu aflat la intersecția strada Făgetului cu Calea Turzii. Este vorba despre ultimul sens giratoriu de la ieșirea din Cluj spre Feleacu. Deși știa că urmează să ajungem la sensul giratoriu amintit, din neatenție și fiind fără o experiență de participant la trafic prea mare, Georgi a pătruns în intersecție fără să oprească, moment în care, de pe Calea Turzii a intrat pe strada Făgetului un Seat de culoare roșie. Norocul nostru, al tuturor (zic eu!), a fost faptul că mașinile nu rulau cu viteză mare datorită imediatei apropieri de intersecția cu sens giratoriu și, deși greșeala a fost a noastră, celălalt șofer a putut opri înainte de a se produce contactul între cele două mașini. Ne-am cerut scuze cu ajutorul tuturor gesturilor de care am fost capabili în acele momente și, cu coada între picioare, ne-am continuat drumul.
                    Fiică-mea a zis că nu a văzut nici un semn de circulație la intrarea în intersecție și că a fost luată cu totul prin surprindere de faptul că a ajuns în situația descrisă mai sus. Eu am zis că nu este posibil să nu fie semne și am hotărât să refacem traseul cu prima ocazie. Iata cum arată intersecția cu pricina văzută de la volan, de la o distanță de aproximativ 30 de metri:

 

 

                         Pe măsură ce te apropii, lucrurile se văd altfel:

 

 

 

                         Este limpede pentru oricine că indicatorul STOP  este bine ascuns după acel panou prin care suntem anunțați că în acea zonă s-au efectuat lucrări la rețeaua de apă, cu finanțare europeană, cu mai mulți ani în urmă (data finalizării lucrărilor a fost, dacă au fost respectate obligațiile tuturor, octombrie 2011). 

                         Întrebări:

                         1. Este legal să instalezi asemenea panouri (sau orice altceva) în apropierea semnelor de circulație dacă se reduce vizibilitatea acestora (cum a cui: a semnelor!)? Răspunsul meu: NU!

                         2. Care este perioada de timp în care există obligația de a păstra acele panouri?  Suntem deja în 2014 și dacă mai punem la socoteală faptul că pune în dificultate pe cei care circulă în zonă, oare nu ar fi cazul să renunțăm la ele?



Campanie

                     Pentru că avem români care fac lucruri care merită să fie pe buzele tuturor, pentru că dorim să sprijinim antrepenorii români, ne-am gândit să lansam conceptul “BlogalInitiative.ro ajuta start-upurile românești”(sursă).
                     Pentru că eu, de bună voie și nesilit de nimeni (:)), sunt înscris în (fac parte din) Blogal Initiative, îmi face plăcere să particip la acest concept. Mai mult, și eu am mașină și, prin informarea despre această campanie îmi aduc și mie un serviciu mai aproape.

                     Nu știm alții cum sunt, dar nouă ne sunt dragi mașinile și ne-am dorit mereu să avem acces imediat la cele mai avantajoase servicii de reparații și întreținere pentru automobilele noastre.

Pentru aceasta autoeconom.ro a lansat platforma inovatoare prin care utilizatorii își pot găsi service-ul ideal pentru nevoile lor (BlogalInitiative).

                     No bine, no! Să vă spun, așa mai pe înțelesul tuturor, despre ce este vorba. De fiecare dată când avem o problemă la mașină, intrăm în panică (uneori pe bună dreptate, alte ori în mod gratuit): oare ce-i de făcut, cui să mă adresez, în cine să am încredere că nu mă aburește doar așa, ca să-mi ia banii,.... ? Este limpede pentru oricine că lista frământărilor legate de defecțiuni la mașină este mult mai lungă. Ei bine, platforma lansată de autoeconom.ro vine în întâmpinarea tuturor celor care au urechi să audă și ochi să vadă (când spun asta, mă refer atât la posesorii de mașini, deci potențiali clienți, cât și la posesorii de service-uri auto). Persoanele care au probleme cu mașina au posibilitatea să ceară oferte de rezolvare a acestora într-un mod transparent, de la service-urile din zonele apropiate. Cei care prestează servicii în domeniul auto sunt de asemenea interesați să fie la curent cu nevoile potențialilor clienți, punând la dispoziția acestora diverse soluții de remediere a deranjamentelor. Totul la vedere, ceea ce este, în mod indirect, tot o reclamă, nu? Faptul că prin intermediul acestei platforme poți să faci aprecieri asupra lucrărilor efectuate sau a prețurilor, îi obligă pe cei care prestează asemenea servicii să dorească să fie competitive, prin profesionalism și raporturi calitate-preț corecte. Asta este în favoarea șoferilor, nu? Concluzia: atât pentru simple revizii, cât și pentru reparații, ai mereu nevoie de prețuri competitive.

                       În era internetului, cine știe să caute, respectiv să pună la dispoziție, informații este întotdeauna în câștig. Părerea mea. Și dacă tot vorbim despre era comunicării, nu puteam să omit facebook-ul. Da, ați ghicit: autoeconom este prezent și aici. Tot ce vă rămâne de făcut vouă, cititorilor acestor rânduri, este să rămâneți informați și, de ce nu, să duceți vorba mai departe!

 

Motorina

                             Noastră cea de toate zilele creează vii dispute printre conducătorii auto, amatori sau profesionişti. Mai degrabă calitatea acesteia. După cum este firesc, în funcţie de pricepere, experienţă şi de ce nu, aşteptările create de preţul bine crescut al combustibililor auto, părerile sunt împărţite.
                             De aproape trei ani eu alimentez exclusiv Evo Diesel de la Mol. Rezultatul: mulţumit deplin! Mai mult decât atât, cu excepţia situaţiilor în care deplasarea se face cu un consum mai mare decât capacitatea maximă a rezervorului (68l), alimentez din aceeaşi benzinărie. Puteţi să-i spuneţi cum doriţi, dar asta este realitatea. Sâmbătă am oprit pentru a alimenta la o nouă benzinărie din apropierea autostrăzii Transilvania şi , printr-un concurs de împrejurări, am ,,pus'' motorină Tempo Plus şi concluzia este că motorul nu a mai fost aşa de energic precum îl ştiam. Nu conduc cu viteză excesivă şi nici întro manieră sportivă/agitată, dar cu siguranţă vioiuciunea cu care eram obişnuit lipsea cu desăvârşire. Culmea este că a crescut uşor consumul pentru un drum pe aceeaşi distanţă şi în condiţi asemănătoare: de la 5,7-5,8 la 6,2l/100km. No, numa'ncet! Nu săriţi, nu e mult şi tot ceea ce doresc este să vă prezint o situaţie.
                             Calitatea motorinei este direct legată de proprietăţile acesteia. În Uniunea Europeană (din care, îmi permit să vă amintesc, România face parte) reglementarea conţinutului şi proprietăţilor combustibililor diesel se face prin directiva europeană EN590/2004. Am studiat problema, aşa de curiozitate şi am constatat că, pe site-ul Mol(și nu numai), la calitatea carburanţilor, sunt efectiv copiaţi parametrii generali din această directivă. Desigur că, probabil că la fiecare benzinărie există un buletin de calitate(sau certificat?) în care sunt trecuţi parametrii măsuraţi, dar no..... . Încă două observaţii:
 a)producătorii motorinei comercializate în staţiile Mol din România sunt:

                                         1. ROMPETROL RAFINARE SA, DJ 226, km 23 Constanta

                                     2. Petrom SA - Membru OMV Group, Com. Brazi, Jud. Prahova

                                     3. Petrotel Lukoil SA, Ploiesti jud. Prahova

                                     4. MOL RT Budapesta – import

                                     5. S.C. Oscar Downstream - Bucuresti;

b) aditivarea sortimentului Evo se face de către Mol, aşa că în funcţie de priceperea şi seriozitatea personalului din fiecare staţie, motorina poate fi mai mult sau mai puţin aditivată, după cum ai baftă. Informaţiile sunt la zi, actualizate ultima dată în 01.11.2008 (sursă). Evident că acum urmează o întrebare: voi de unde alimentaţi?














   

Atitudinea

                    Mea referitoare la persoanele care parchează pe unde apucă, cu mare nepăsare, este posibil să suporte shimbări. Am mai scris aici despre înghesuiala generală pe un număr insuficient de locuri de parcare și despre cele două categorii: simțiții și nesimțiții!
                    Am avut zilele trecute pe cineva în vizită care a venit cu mașina. La un moment dat, sunt întrebat:
                    - Oare încurc pe cineva dacă am parcat aici, lângă bloc?
                    - Încearcă să ghicești, zic eu.
                    - Dar sunt locuri de parcare cu plată? mă întreabă, deși știe foarte bine răspunsul.
                    - Cam așa ceva! Ai pus și tu un număr de telefon, undeva la vedere?
                    - Nu! Ghinion, dă-le pace! Așa-i în viață! a tras concluzia interlocutoarea mea și a schimbat vorba.
                    Aduc iarăși în discuție acest subiect deoarece mereu m-am gândit că nu este în regulă să dau apă la moară celor de la poliția locală să dea amenzi . Totuși, 200 de lei în 48 de ore sunt ceva bani... Când am avut ocazia să întâlnesc și cealaltă persoană implicată întro asemenea situație, am fost total surprins de modul cum pune problema. Desigur că nu toți oamenii sunt la fel. Acum stau și mă întreb: are rost să-mi fac mustrări de conștiință în asemenea situații?

Nerăbdarea

                    Te poate pune în situații ușor amuzante, dacă ai simțul umorului la tine, bineînțeles, sau enervante de-a dreptul, în funcție de situația creată sau starea ta de spirit. Pe 1 noiembrie m-a umflat rușinea când am privit calendarul și am trecut la echiparea de iarnă! Adică vreau să spun că am schimbat la mașină cauciucurile de vară cu cele corspunzătoare sezonului rece, care .... bate la ușă! Toc! Toc! Cine e? Iarna! Brrrr!
                    Cu mai mulți ani în urmă am cumpărat un al doilea set de roți (genți cu cauciucuri) și în funcție de situație, le schimb pe unele cu altele. Această abordare a problemei duce la economii de bănuți (fiecare schimbare a cauciucurilor pe genți costă plus deteriorarea acestora la fiecare montare-demontare), face bine sănătății mintale (la sosirea iernii este întotdeauna coadă la vulcanizare, ceea ce înseamnă, în general, nervi) și te ajută să mai faci ceva mișcare (în cazul sedentarilor, persoanele de față sunt excluse, desigur). Dacă mă încordez mai tare, aș mai putea găsi și alte beneficii, dar ..... .
                     No bine, no ! Și cum vă spuneam, am înlocuit roțile echipate cu anvelope de vară cu cele echipate cu anvelope de iarnă și apoi, m-am dus direct la o benzinărie Mol, la compresorul cu ajutorul căruia am adus presiunea din pneuri la valorile prevăzute de cartea mașinii (sau aproximativ, în funcție de precizia manometrului montat pe compresor). Până am rezolvat problema la toate roțile (inclusive rezerva) s-a făcut coadă! Am văzut fețele persoanelor din prima mașină aflată în așteptare cum îmi transmiteau numai gânduri bune și faine, dar ce să fi făcut? Încurcătura a apărut când un domn trecut bine de prima tinerețe(avea spre 100 de ani) și-a tras Audi-ul (B6) fix în spatele mașinii mele, reușind să stârnească furia atât a celorlați aflați la coadă, cât și a celor care nu mai puteau ieși din benzinărie. O domnișoară a venit și mi-a luat din mână furtunul compresorului în timp ce un angajat al benzinăriei încerca să dirijeze traficul! :) Terminându-mi treaba în zonă, am părăsit locul faptei, lăsând liber locul la compresorul atât de disputat. Ca fapt divers, menționez că din acea benzinărie alimentez de ani buni. Am precizat pentru eventualii cârcotași! :)
                     Voi cum procedați când este necesar să reglați presiunea în pneuri? Stați la coadă la vulcanizare sau ..... stați la coadă la benzinărie? :))
                     
                     Și pentru că în perioada asta toți o dau cu Halloween-ul, oare vrăjitoarele trec la măturile de iarnă?

Parcarea

                    Autoturismului pe locurile special rezervate persoanelor cu handicap este un obicei des întâlnit printre șoferii din jurul nostru. Printre cei care nu nici un fel de problemă de sănătate, doar de atitudine. Interesant este faptul că în majoritatea covârșitoare a cazurilor, din mașinile parcate fain pe zonele colorate în albastru și semnalizate corespunzător coboară cocalari și pițipoance cărora îți vine să le dai șuturi în cur și fără motiv, că știu ei de ce!
                    Tot stau și cuget: care să fie motivele pentru care ai face asta? Să vedem ce posibilități sunt: întotdeauna aceste locuri sunt situate în imediata vecinătate a căilor de acces în magazine, mall-uri, stadioane, etc și ești foarte aproape, deci nu trebuie să te deplasezi prea mult per pedes , să nu se întâmple dracului vreun necaz sau doamne ferește, să obosești! Din același considerent, al așezării , sunt șanse mai mari să te vadă vreun cunoscut din ce mașină bengoasă cobori, că no, este bine să-ți mediatizezi reușitele, așa-i?
                    Un alt motiv serios: pentru că poți! Da, da! Este încă un exemplu de impotență a autorităților care deși au posibilitatea legală să aplice sancțiuni, nu o fac și cel mai adesea, nici nu observă asemenea aspecte! O grămadă de gânditori se dau cu șezutul de pământ să născocească legi noi, care mai de care mai aspre, dar ar fi suficient să le aplicăm pe cele existente, care nu sunt prea bune tocmai pentru că nu sunt aplicate!
                     Un alt răspuns posibil este că nivelul de educație al acestor persoane lasă mult de dorit! Nu așa dovedești celor din jur cât ești de cool, în cel mai rău caz, doar celor care sunt pe o minte cu tine! Ei bine, și dacă aceștia sunt tot mai mulți? Cred că ar putea fi o problemă serioasă!
                     Dacă mai găsiți și alte explicații posibile ale acestui fenomen și dacă, desigur, doriți, sunteți invitații mei să le scrieți mai jos! Și nu în ultimul rând, aveți posibilitatea să votați în sondajul de opinie cu acest subiect, care se găsește în colțul din dreapta sus al paginii!

Parcarea

                    Mașinii a ajuns o adevărată provocare a omului modern, cel puțin în România. Știu, sunt prea multe mașini și prea puține locuri de parcare. Și totuși, sunt la fel de mulți șoferi cărora fie nu le pasă de mașini, fie sunt bine crescuți și parchează pe unde se nimerește, fie ambele amândouă în același timp simultan și deodată. No, amu m-am întrecut pe mine însumi! :)
                    Marea majoritate a persoanelor care parchează agregatul din dotare pe locul de parcare plătit de altă persoană are bunul obicei de a lăsa la vedere un număr de telefon de contact. Mai mult, nu uită să elibereze parcarea în ziua următoare: răbdarea oricărei persoane are o limită, nu? Este limpede că mă situez de partea celor care au parcare plătită și au uneori surprize. Să vă spun ce și cum:
                   Vin acasă, dimineață, după mai mult de 26 de ore de serviciu și găsesc parcarea ocupată de o mașină înmatriculată în Anglia.Un vecin îmi spune că este de aseară acolo. Evident că posesorul acesteia face parte dintre cei care cred că nimeni nu le poate face absolut nimic; cine o să trimită amenzi peste Canalul Mânecii? Mă apropii și după ce constat că nu este de găsit nici o modalitate de contactare a proprietarului, cu multă grație îi ridic, delicat, un ștergător. Apoi și pe celălalt. Și mă gândesc de bine după care plec spre casă. Menționez că am parcat în zonă, în apropierea unei intersecții, fără a ocupa locul altuia. Pe la ora 15.00 dau o tură pe la parcare, să văd cum au evoluat lucrurile. Bineînțeles că m-am aburit: englezul a trecut pe la mașină, a repus ștergătoarele în poziția normală, dar atât. Evident că nu a mișcat mașina din loc. Am trecut la planul doi.
                  Am sunat la poliția comunitară și, spre surprinderea mea, nu a fost un impediment în calea aplicării unei sancțiuni faptul că mașina este înmatriculată în altă țară. În fix 25 de minute s-a prezentat la locul faptei un echipaj care a întocmit un proces verbal de contravenție. La plecare, mi-au spus amabili că dacă sunt solicitați a doua oară, în zile diferite, pentru aceeași mașină, pot dispune ridicarea acesteia. No, asta da surpriză. Nu sunt adeptul măsurilor radicale, dar, este o vorbă: după faptă și răsplată! Dacă lui nu-i pasă, eu de ce ar trebui să am mustrări de conștiință?
                  La final vin și (mă) întreb: dacă mai este acolo și în ziua următoare, să merg mai departe? Habar n-am dacă amenda o să-l ajungă din urmă, dar recuperarea mașinii după ridicare costă cam mult.

Revelaţie

                     Este cuvântul potrivit pentru ceea ce am simţit luni în Bucureşti . Ştiu , unii o să zică despre mine că sunt doar un provincial , dar pot să vă spun că impactul asupra mea a fost cu totul neaşteptat . Îmi cer scuze în faţa participanţilor la trafic din Cluj , deoarece i-am jignit catalogându-i uneori că se comportă ca nişte .... bucureşteni . Adevărul este că în oraşul meu se circulă atât de fain şi conform regulilor de circulaţie (regret repetiţia) şi de bun simţ , dar nu poţi să constaţi acest lucru decât în momentul în care ajungi în capitală .
                     Mojicia pare să fie trăsătura predominantă a şoferilor care nu te claxonează (ştiţi că o definiţie neoficială a nanosecundei este perioada scursă dintre momentul apariţiei culorii verde la semafor şi primul claxon) , îţi zâmbesc amabil , nu blochează intersecţiile , nu circulă pe trotuare sau scuaruri , nu te consideră nepregătit pentru marea provocare de a conduce un autovehicul prin oraşul lor , nu te aleargă pe trecerea de pietoni ,  ..... .
                     În mijloacele de transport în comun lucrurile stau mai bine . Conducătorul autobuzului nu cuplează ,,super-dispozitivele de taxare a biletelor electronice de călătorie" , cardurile cu călătorii ale celorlalţi funcţionează , al tău nu (te-a simţit din prima că nu eşti din zonă) , numărul persoanelor este relativ mic dar nu pot să nu constat (amuzat) că majoritatea covârşitoare a acestora au vârsta de pensie , de unde trag concluzia salvatoare : toţi ceilalţi (a se citi cei mai tineri) sunt în maşinile care nu mai încap , la propriu , pe străzile oricum foarte largi ale Bucureştiului . Şi , lucru demn de menţionat , instalaţiile de aer condiţionat erau în funcţiune , nu ca la noi unde , adeseori nici nu există .
                   Odată intrat într-un magazin , dacă spui bună ziua vânzătorului , deja l-ai dat pe spate şi te priveşte uimit ! De ce oare ? :))
                  No bine , no ! Ar mai fi de spus mai multe , dar nimeni nu este perfect ! Adaug totuşi că nu m-aş muta în Bucureşti pentru nimic în lume ! Am zis !