miercuri, 10 mai 2017

Traficul




Nostru cel de toate zilele ....(Pardon, cel de luni pana vineri, că sâmbătă și duminică pare că o lasă baltă și el ... cum care el? Traficul!)
Deși este greu de acceptat, traficul din orașul nostru se apropie cu pași repeziți  de infernul bucureștean.  Păstrând proporțiile, desigur. Situat pe locul secund într-un clasament al numărului de mașini  la mia de locuitori, Clujul se sufocă în fiecare zi în propria infrastructură,  printre norii de fum de eșapament, în acompaniamentul  multitonal al claxoanelor (de lux!).




De parcă nu ar fi fost de ajuns faptul că Mănășturul este cel mai populat cartier al orașului, investitorii (toți oameni de bine, desigur!) au pus umărul și au ridicat în imediata apropiere și cea mai mare comună din țară.  Cu toții, fii mai vechi sau mai noi ai Mănășturului sau Floreștiului, vin și pleaca de la serviciu, școală, amantă, sală de fitness sau cabinet medical pe aceleași străzi proiectate  în urmă cu peste 30 de ani, când se circula întro duminică cu numere de înmatriculare cu soț, în cealaltă cu numere fără soț .... stai, asta să fie o posibilă soluție?  Hmmmmm  .....
Dacă mai adăugăm și trecerile de pietoni de la ieșirea din sensurile giratorii, o idee strălucită a celor plătiți  pentru a rezolva problema traficului, și snobismul  conform căruia în fiecare familie trebuie să fie fix, dar fix atâtea mașini câte persoane majore sunt, ba mai mult, plecăm în oraș fiecare cu a lui, și nu în ultimul rând mașinile de gunoi și/sau cele care fac aprovizionare micilor și marilor comercianți ziua, când este limpede și binecunoscut  faptul că în lumea civilizată aceasta (aprovizionarea) se face doar pe timpul nopții, ne apropiem de schița unui tablou  pictat în tonuri de gri, care ne ajută din plin să fim supărați, depresivi și chiar răutăcioși. Oare de asta claxonează unii mereu?
Era să uit de taximetriști, dar, mno, asta este o altă poveste, cred eu ....
Ei bine, să arăți cu degetul este relativ ușor, așa că se impune o întrebare simplă: ce este de făcut?  Primul răspuns care îmi vine în minte este unul îndelung elaborat: nu știu! Dacă știam, candidam cu șanse mari la primăria Clujului!  Să spui polițiștilor să-și facă mai bine datoria în aplicarea legilor existente pare simplu, dar dacă suntem noi implicați parcă nu am greșit așa de grav ..... doar două(sprezece) minute am lăsat mașina pe avarii, cât mi-am scos ceva bănuți de la bancomat ...... poftim? .....acum am de unde plăti amenda? ....serios, nu se poate să treceți cu vederea?
De fiecare dată când prind „unda verde”  mă bucur de tehnolgia asta care ne schimbă viața în bine, atunci când prind „unda roșie” deja știu că întârzii la serviciu. Sau acasă, la masă.  Și că veni vorba de ghinion, voi ați observat că întotdeauna mașinile de pe banda cealaltă merg mai repede? Da, și voi credeți asta? Păi cine or fi ăia de merg mereu repede, că eu nu am auzit pe unul să zică așa ceva .....

Dacă scoatem din discuție autostrada suspendată eșuată din faza de proiect la București și ajunsă de râsul târgului și tunelul pe sub zona centrala pe axa est-vest a orașului (Mărăști-Mănăștur pentru cei care și-au pierdut busolele) ce ar mai fi de făcut?  Metroul? Păi ăsta nu-i tot cu un tunel? 

luni, 17 aprilie 2017

Claxonul

Este dispozitivul care face simțită prezența șoferilor în locuri diverse, așa cum bine știți și voi, sunt convins .... Dincolo de faptul că începe să devină inamicul numărul 1 al marilor aglomerări urbane romanești (și voi ați observat că pe alte meleaguri nu se claxonează ca la noi, așa-i?), el a fost gândit, cel mai probabil, pentru a evita, pe cât posibil, o situație periculoasă iminentă. Sau pentru a-i spune mândruței că ești la portiță și poate să iasă din casă, dar asta este o cu totul altă discuție.

                                                                                           Sursă foto.


Nu este un secret faptul că în Clujul nost traficul devine din ce în ce mai aglomerat, situație care pare fără soluție, din păcate. Sunt unul dintre participanții la acest trafic și în fiecare dintre zile observ situații delicate sau prostești, generate de bâlbâielile șoferilor sau de prea mult tupeu sau de nerespectarea regulilor de circulație sau, uneori, de dorința de a face o faptă bună. Iată una dintre ele:

Zi ploioasă. Adică una din zilele în care numărul mașinilor aflate la orice oră pe orice stradă este uriaș. Și încă nu au ieșit de la serviciu toți care au intrat, dar, mno, nu prea ai csf. Merg cu mașina pe Calea Mănăștur, sensul spre centru. Am în mașină o persoană nevăzătoare, care trebuie să ajungă undeva în zona centrală. Plouă cu ...bulbuci (în sensul că picăturile mari de apă fac bulbuci în bălțile apărute instant pe asfalt). Mașinile sunt în coloane interminabile, bară la bară. Sau far la stop. Sau ceva .....  Doamna din mașina mea trebuie să se întâlnească cu o altă persoană nevăzătoare la intersectia dintre străzile Moților și Clinicilor, să primească un pachet. Adică întro zonă unde oprirea este interzisă și chiar nerecomandată. Doamna din mașina mea îl contactează pe domnul de la care trebuia să primească pachetul și stabilesc punctul de întâlnire: semaforul de la trecerea de pietoni din imediata apropiere a intersecției mai sus amintite. Hmmmm ..... mă ofer să cobor eu să iau ce era de luat, mă mișc mai repede și astfel scurtez timpul de staționare. Pe avarii, cum altfel..... plouă cu dubli bulbuci deja .... coloana din spatele meu pare nesfârșită .... îmi fac curaj, recunosc persoana cu care trebuie să mă întâlnesc după bastonul de nevazător, trec de trecerea de pietoni, trag pe dreapta, jumătate pe pista de bicicliști cu gândul că pe ploaia asta nu sunt amatori de două roți prin apropiere .... semaforul de care tocmai am trecut este în continuare pe verde, blochez jumătate de bandă, pornesc avariile, cobor repede, moment în care apa căzută din ceruri mă udă instant. Mă îndrept către omul cu pachetul, numărând în gând secundele până la primul claxon ......zero virgulă cinci, una, două ......  claxoooooon! Strâng din umeri, mă reped la om, îi spun că eu trebuie să iau pachetul ....în gând trei, patr...claxooooooooon, mai încerc două flic-flacuri printre șuvoaiele de apă de sus și de pe carosabil ...... cinc ....claxooooooon ........intru în mașină murat dar victorios ....șase, șapte cor de claxoane .........semnalizez și mă pun în mișcare fix când semaforul arată culoarea roșie celor din spatele meu..... „Vă mulțumesc frumos!” îmi spune doamna de pe bancheta din spate. Moment în care am tras concluzia că ar trebui să nu mai claxonez niciodată dacă nu este o situație critică ......

În situația ipotetică în care cineva dintre cei care mi-au transmis salutările internaționale ale șoferilor citește aceste rânduri, îl rog să mă scuze.
Chiar dacă este taximetrist ...