Lozul

În plic tras de un domn foarte cunoscut prin țara mea, prin 2004, s-a dovedit a fi necâștigător luni, 25 august, când o instanță de judecată l-a condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare. Hmmm .....

Sursă.

Am tras un ochi printre canalele de știri și prin ziare, degeaba domnule! Sunt siderat! Cum de ce? Nu a ieșit nimeni la rampă să ne spună că domnul Copos este condamnat în urma unui proces comandat politic! Extraordinar! Trebuie să mă ciupesc pentru a fi convins că nu visez! :) De ce mă minunez așa? Pentru faptul că și acest domn a avut un start politic bun, în luna decembrie 1989 era șef al comisiei sociale din Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România pentru ca mai târziu, între 2005-2006 să fie chiar vice-premier al guvernului României! În eventualitatea că doriți să știți și motivul: stimabilul patron a făcut fel de fel de învârteli la viața lui, printre care și o vânzare de sedii pentru Loteria Română, prilej cu care a dat un mic tun de UN MILION de euro statului român. Bietul om! Vă puteți imagina câte griji a avut până noaptea trecută: mă prinde, nu mă prinde ..... acum poate răsufla liniștit! Ce putem face? Norocul omului nu i-l poate lua nimeni!

Un ultim gând pe acest subiect: un om care a făcut închisoare, după ce se încheie executarea pedepsei, poate fi crezut pe cuvânt când răspunde la întrebarea: a meritat?

Buboiul

Fărădelegilor s-a spart pentru totdeauna în momentul condamnării la închisoare cu executare a celebrului împușcat în ...gușă! Pentru prima dată în tânăra noastră democrație, un tip aflat la un moment dat în unul dintre cele mai înalte posturi din conducerea unui stat a dat socoteală pentru faptele sale. Nu eu, instanța a hotărât că este vinovat și l-a privat de libertate. A fost momentul în care ceva s-a schimbat definitiv: judecătorii au constatat că se poate, iar noi ceilalți am ajuns la concluzia că, în sfârșit, nimeni nu este mai presus de lege. Tot atunci, o parte însemnată dintre acuzații plini de ifose au primit mesajul normalității: urmăm noi! Și au urmat, după cum bine știți cu toții!

 Sursă.

Știu că justiția nu se face la televizor, motiv pentru care nu am urmărit nebunia iscată vineri după condamnarea pronunțată într-un caz al cărui nume nu doresc să-l scriu. Am citit câteva rânduri în două ziare și am încheiat capitolul. Cu siguranță că patima creată în jurul acestui eveniment se va stinge în zilele următoare iar unele chestiuni nu vor mai fi niciodată cum au fost. Celebrul condamnat și-a cerut scuze celor pe care i-a tras după el în această mizerie. Eu aș spune că și-au făcut-o cu mâna lor, mergând de bună voie alături, crezându-se cei mai cei și flegmând cu grație spre toți cei care muncesc din greu și mai speră în vremuri mai bune, măcar pentru copiii lor! Ei bine, toți aceștia din urmă, dintr-un considerent ușor proletar aș îndrăzni să spun, sunt parcă mulțumiți de condamnările pronunțate pentru simplul fapt că sunt mai puțini cei care s-au considerat buricul pământului, fiind convinși că nimic nu li se poate întâmpla lor.
Cu mare întârziere și eforturi uriașe, justiția începe să se așeze acolo unde îi este locul și pare că începe, în sfârșit, să împartă dreptatea indiferent de poziția socială a celor care au încălcat legea.

Lipsa

Scării de valori morale și sociale, bătaia de joc la adresa diverselor categorii profesionale, disprețul pentru toți cei care nu sunt pe aceeași lungime de undă cu potenții unei zile au dus țara mea la un dezastru social, moral, politic și de ce nu, educațional. Situația în care este pusă familia președintelui statului este uimitoare și total neașteptată. Că ea se datorează întru totul unor ...relații nepotrivite pe care membrii acesteia le-au avut cu unul dintre clanurile țigănești din România, asta este o altă poveste. Până de curând, politica externă românească susținea sus și tare că problema rromilor este una europeană, nu națională, doar a noastră! Păi cum mai putem afirma asta când scandalul în desfășurare a atins un nivel nemaiîntâlnit până acum în nici un alt stat european?
Ceea ce mă enervează pe mine cel mai tare în tot acest circ televizat (actul de justiție nu se face la televizor sau cel puțin așa cred eu că ar fi normal!) este relația avocat-client în care se află Abraham. Da, acel Abraham, care a fost șeful poliției române, care are o pensie (deloc mică!) de la statul român, cuvenită pentru anii de serviciu în slujba patriei, de cealaltă parte a baricadei! Cel mai temut clan interlop de pe plaiurile românești are ca avocat pe un fost șef al poliției române! INCREDIBIL!
Scară de valori? Moralitate? Mândrie profesională? Hmmm ...
Da, știu, este dreptul oricui să profeseze meseria pentru care este calificat, în condițiile impuse de lege și după bunul plac sau interes! Totuși, o palmă trasă instituțiilor care stau de strajă democrației... un simbol al luptei, de cele mai multe ori surde, dintre bine și rău a fost înclinat definitiv în favoarea răului. Este dreptul fiecărui avocat să-și aleagă orice client dorește, dar nu pot să nu întreb: numai mie mi se pare că putreziciunea iese la suprafață tocmai prin asemenea gesturi? Da, fiecare cetățean are dreptul la apărare, dar ca un lider temut al clanurilor țigănești să fie apărat în instanță de un fost șef al poliției române mi se pare grăitor pentru locul pe scara evoluției morale, sociale și educaționale unde ne aflăm de fapt.
Mai ieri profesorii au fost luați în derâdere de politicieni mai vechi și mai noi: unii au dat legi pentru creșterea salariilor, alții au propus planuri cincinale de recuperare a salariilor stabilite fix de acele legi, deși ele au fost câștigate în instanțe de judecată ... acești profesori sunt puși să-i învețe pe copiii de azi și de mâine despre cinste, onoare, corectitudine, respect, națiune, justiție, moralitate ... problema principală este că, după atâtea încercări, este posibil ca ei însăși să nu mai creadă în ele și astfel ajungem în haos. Fără educație nu putem vorbi despre demnitate și onoare, pentru că nu stăpânim termenii care ar defini aceste calități.
Un alt gând, mai așa, de familie aș putea spune, este următorul: orice bunic își învață nepoții deosebirile dintre bine și rău, spune povești în care, de cele mai multe ori, învinge binele. Un general în rezervă, fost șef al poliției române (știu, este a treia oară când scriu asta!), care și-a dedicat cea mai mare parte a vieții luptei pentru ca binele să învingă, va avea probleme în a-și convinge nepoții despre diferențele dintre bine și rău când a jucat și rolul de apărător al răului, doar așa, de dragul celebrității! Oare ce resort intim te face să dorești să-ți lipești numele de persoane celebre, deși acestea sunt, în realitate, ocolite de toți oamenii zdraveni la cap? Este posibil ca eu să fiu în continuare unul dintre ultimii idealiști sau este la fel de posibil ca la avocați să nu se aplice chestiunea cu poveștile spuse nepoților.
Am recitit cele deja scrise și mi-a atras atenția expresia relații nepotrivite scrisă mai sus. No bine, no!
Prea multă încrâncenare strică la frumusețe... Mai țineți minte în ce situație amuzantă a fost această expresie folosită de cel mai puternic om al planetei de la sfârșitul secolului trecut? Este deosebit de interesant, făcând o paralelă, să aflăm cine va fi la sfârșit, în această poveste românească, Monica și cine Bill! Voi ce credeți? :))

Revanșa

                    Poate fi definită ca fiind acțiunea prin care i se întoarce cuiva binele sau răul făcut, depinde de situația despre care este vorba. Tot mă frământă o chestiune legată de dreptul la această revanșă a zecilor de mii de bolnavi care au mari probleme în a-și primi medicamentele decontate de CNAS din lipsa banilor. Da, știți bine și voi cum stă treaba: prea mulți bolnavi, prea puțini bani...
La aceeași revanșă au dreptul și pensionarii care au pensii mai mari de 740 lei (cred) și care plătesc 5,5% din ceea ce depășește această sumă tot la CNAS.
                    După cum bine știți, în anumite situații, după ce o instanță de judecată a hotărât că o anumită acțiune a cuiva s-a făcut cu încălcarea legii, ca principal efect  apare punerea în situația de dinainte de acțiunea ilegală. Hmm, ce ați spune voi, cei ce citiți aceste rânduri, în situația în care  instanța va ajunge la concluzia că procurorii au dreptate și la spitalul de arși s-au pus țâțe de plastic pe banii noștri, ai tuturor, la zeci de pițipoance: credeți că se cuvine acordarea unei revanșe celor pomeniți mai sus și nu numai lor? Cum ce revanșă? Toate împricinatele să dea țâțele înapoi!

Indicatorul

                    Care ne arată cât de bolnavă este țara noastră poate fi scandalul țâțelor de plastic puse pe banii noștri, ai tuturor celor care plătim, mai puțin sau mai mult, asigurări de sănătate. Cu adevărat bolnavi de tupeu (doctorii) sau narcisism (pacienții), protagoniștii acestui circ au găsit calea de a ne arăta nouă, muritorilor de rând, că ei pot! Da, pot orice!
                    Pe parcursul acestui blog am semnalat mai multe fapte glorioase, de adânc profesionalism  sau compasiune pentru pacienți, întâlnite de mine când am venit în contact cu lumea medicală. Împresia generală este ușor negativă. Da, știu, este o lipsă de discernământ să generalizezi aspectele negative asupra unei întregi comunități profesionale, dar hai să fim serioși: câți dintre noi se declară mulțumiți de serviciile medicale primite, personal sau de cei apropiați nouă? Ceea ce îmi atrage atenția de data aceasta este următoarea chestiune: medicii implicați în uriașul scandal de la Spitalul de Arși din capitală sunt aceeași care au salvat viețile multor persoane ajunse acolo cu probleme grave de sănătate. Poate că tocmai de aici pleacă totul: după ce salvezi multe vieți aflate la cumpăna dintre a fi și a nu fi, încet, încet, crezi că ești un mic Dumnezeu. Apare apoi credința că ți se cuvine tot mai mult, mulțumirile și recunoștința salvaților nu mai sunt de ajuns. Urmează tupeul de a-ți face singur parte, chiar dacă ilegal și imoral, că doar nimeni și nimic nu te poate atinge: cei din jur sunt tot mai mici, mai proști, habar n-au pe ce lume trăiesc!
                     Că are balta pește o știm cu toții de multă vreme. Că banii de la sănătate sunt cheltuiți cu mare dispreț pentru binele public, la fel. Vă puteți imagina cum și ce discută, dimineața la cafea, oamenii (doctorii) care fac ciubucuri zilnice de mii de lei? Cum dispare compasiunea, pierdută între bancnotele viu colorate? Cum ne privesc pe toți ca pe niște fraieri de pe spatele cărora ei merg în vacanțe prin locuri la care noi nici nu îndrăznim să visăm? Recitind cele scrise mai sus, pentru o clipă m-am gândit că ar fi de bun simț să vă scriu și motivul care a creat valul meu de simpatie, a câta oară, pentru domnii doctori, deși sunt șanse mari să știți despre ce este vorba: un grup de mari maeștri în arta mânuirii bisturiului în scopuri de înfrumusețare (țățe de plastic, buci și buze umflate cu te miri ce, nasuri corectate mecanic, burți supte cu mașinării uimitoare, ...) au ca principal loc de muncă Spitalul de Arși din București. Chirurgia estetică este la mare căutare și se înrudește bine cu cea reparatorie. Odată create îndemânările, a fost extrem de ușor de găsit prima persoană care avea nevoie de ... un tuning, apoi vorba merge repede prin sat, toate pupezele și cocalarii au auzit cât este de cool să-ți aduci îmbunătățiri. Numărul clienților a crescut exponential, părerea de sine a operatorilor de bisturie, seringi și dispozitive de întins pielea la fel. Tupeul, idem! A urmat ceea ce știm azi cu toții: au strâns rândurile și au pus la cale o mare mizerie: operațiile au început să fie efectuate în spitalul mai sus pomenit, actele întocmite vorbeau despre diverse situații de urgență, C.N.A.S.-ul deconta sume semnificative pentru operații, cheltuielile grupului de șmecheri (cu dublu șm) scădeau vertiginos, banii încasați de la pacienți, fără factură sau chitanță, ceva, erau băgați în totalitate în buzunarele lor cele fără de fund (că tot veni vorba, ați privit cu atenție la buzunarele halatelor medicilor? Numai mie mi se pare că au dimensiuni exagerate?). Se impune o ultimă precizare: că așa s-au petrecut faptele sau că este posibil ca ele să se fi desfășurat în modul arătat mai sus, nu am îndoieli, deoarece trăiesc în țara aceasta și simt și eu cum merg lucrurile, chiar dacă nu am fost de față în cabinetele chirurgilor de la fabrica de țâțe noi! Ce va spune justiția, asta este o altă chestiune, care poate fi surprinzătoare uneori!
                      Întrebări (retorice, firește!):
                      - câte acte medicale, investigații și tratamente puteau fi făcute da banii aceia?
                      - câți oameni ar mai fi putut zâmbi azi?

Fasolea

                    Cu ciolan este una dintre specialitățile apreciate de mulți români, motiv pentru care este prezentă în meniurile multor restaurante. Scriam cu două săptămâni în urmă despre niște românași de-ai noștri care doresc cu tot dinadinsul să ajungă în Parlamentul European. Ei bine, ciolanul a învins! Cel mai probabil fasolea o să și-o asigure din resurse proprii, dacă vor primi un număr de voturi suficient de mare pentru un trai liniștit în capitala democratică a Uniunii Europene. Judecătorii de la cel mai înalt nivel din justiția română a hotărât că actorul și tribunul pot candida la alegerile ce vor avea loc în curând. Multă cerneală va mai curge pe acest subiect, posibil și a mea.
                    Recunosc faptul că nu mai înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă legat de politică și jocurile încrâncenate pentru europarlamentarele din acest an. Sunt extraordinar de trist deoarece de 25 de ani suntem conduși, reprezentați de aceleași figuri, multe dintre ele extrem de controversate. Am ajuns la o concluzie care nu este chiar în regulă: nu voi mai merge la nici un eveniment electoral, ceea ce nu îmi face cinste, dar chiar dacă nu am lipsit de la nici unul din 1989 încoace, tot nu am rezolvat nimic. Am fost păcălitul de serviciu întotdeauna: după ce am votat într-un fel, cel ales a uitat cum a ajuns acolo și a creat un alt partid, sau s-a mutat cu tot cu bagaje în altă tabără, că doar poate face absolut tot ce dorește. Ca mine sunt mulți alții. Ei, și? par a se întreba, în colțul gurii, candidații.

Uimire

                     Ar putea fi cuvântul care să exprime reacția mea la valul de voci care cer, nici mai mult, nici mai puțin, grațierea unui fost mare fotbalist, pe motive care nu au absolut nici o legătură nici cu justiția, nici cu faptele pentru care a fost condamnat. Este de-a dreptul incredibil cum întro țară în care cu toții strigăm că avem  îndoieli în ceea ce privește calitatea actului de justiție, în care suntem arătați cu degetul de U.E. (și nu numai) pentru fapte grave de corupție, în strânsă legătură cu independența judecătorească, grupuri mari de oameni încep să facă liste pentru a cere grațierea unuia care a fost condamnat exact pentru șmecheriile financiare prin care s-au ridicat trei sferturi din bogații României de azi! Între noi fie vorba, toate listele lor nu au valoare juridică, doar nu inițiem un proiect de lege!
                    Nu este absolut deloc în regulă să faci concesii, să modifici ceea ce au hotărât judecătorii pe motive de tot râsul: tipul a fost .....un mare fotbalist! Hai să fim serioși! Talentul din terenul de fotbal nu are absolut nimic în comun cu .....evaziunea fiscală, să spunem. Dacă a fost așa de inocent și a căzut în plasa întinsă abil de doi escroci cu state vechi, asta este doar problema lui! Cum dracu poate spune cineva că nu merită să plătească pentru ceea ce a făcut când este dincolo de orice îndoială că atunci când a încasat banii la negru, știa bine ce făcea? A primit sume, în mod ilegal, la care alții nu pot ajunge numărând, dar, culmea, tot ei vin și fac front comun pentru a cere eliberarea bietului condamnat!
                   Trompeta conform căreia deținutul de azi a returnat banii datorați este, în fapt, o mare gogoașă! A făcut asta la îndemnul unui avocat abil și numai după ce a fost declanșată urmărirea penală împotriva sa, nu pentru că a avut remușcări și nu mai putea dormi noaptea!
                    Și mai apoi, nu ar fi asta o mare discriminare față de gașca de condamnați din același proces? Legea nu face deosebire între oameni după măestria din terenul de fotbal, ci spune că pentru fapte similare, pedepsele trebuie să fie asemenea!