Se afișează postările cu eticheta tenis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tenis. Afișați toate postările

vineri, 11 februarie 2022

Will

Smith este un nume care nu are nevoie de prezentare pentru iubitorii de film. În ,,King Richard" (2021) interpretează rolul principal al tatălui celor două mari campioane mondiale la tenis: Venus și Serena Williams.
                                                 Sursă foto

De multă vreme nu m a mai prins un film așa cum s a întâmplat acum. O poveste interesantă, adevărată, a cărei fir principal este diferența de culoare a pielii și un plan bine pus la punct, urmat cu strictețe maximă. Desigur, în afară de talent și muncă, ambiție și determinare, vorbim despre surorile Williams, nu?
Un rol complex, o poveste a curajului de a fi diferit, disciplinat, perseverent. Un Will Smith care și a pus în fața camerelor de filmat toate calitățile sale de actor, într un rol care îi completează de minune rezultatele obținute în timp. Cu un premiu Globul De Aur 2022 pentru cel mai bun actor la categoria dramă, o nominalizare la Oscar 20022 pentru cel mai bun actor în rol principal și una la Bafta 2022 pentru cel mai bun actor în rol principal, domnul Smith a mai adăugat o filă în palmaresul său cu adevărat impresionant.
Iubitorii tenisului își cunosc campioanele din teren, acum au ocazia să vadă și povestea vieții lor într un film cu adevărat extraordinar.


Filmul este difuzat pe HBO (cel puțin), vi l recomand cu mare căldură, veți avea puțin peste două ore de poveste a performanței.




joi, 9 aprilie 2015

Subiectul

Declarațiilor lui Ilie Năstase a fost îndelung dezbătut în presă și pe bloguri. La declarațiile sale în legătură cu neparticiparea Simonei Halep la Fed Cup în echipa României mă refer. Cei care mai citiți gândurile mele pe acest blog deja știți că sunt mare fan Simona Halep și o consider domnișoara de onoare a tenisului românesc. Nu bulgar, rusesc sau american, ci românesc. Nu cred că există vreo îndoială că la toate competițiile la care participă, în dreptul acestui nume scrie și România. Nu este vorba despre un favor, ci despre un fapt cert: Simona este româncă și poartă stindardul țării sale peste tot în lume!

În egală măsură, domnul Ilie Năstase este un nume mare al tenisului mondial și îmi scot pălăria în fața performanțelor sale. Pentru că a trăit și jucat tenis întro perioadă cu alte cutume, fiind legitimat la clubul sportiv al armatei, a primit și grade militare. Despre acest lucru vreau să vorbesc eu: despre simboluri și respectul cuvenit acestora. Uniforma militară poate fi considerată un simbol al armatei și există reglementări stricte în ceea ce privește portul acesteia.


Deși mândru nevoie mare de ținuta sa, nu a fost deloc atent la reguli și și-a pus baretele unor decorații primite pe partea cealaltă a vestonului decât trebuia: sunt puse deasupra buzunarului drept și ar fi trebuit să fie puse desupra buzunarului stâng. Și asta nu este tot. Pentru militarii în rezervă sau în retragere, evenimentele la care se poate purta uniforma militară sunt bine definite în regulamente și vă pot spune că nu figurează printre ele optimile de finală de la Wimbledon din luna august a anului trecut. Mai mult, o parte a presei din Marea Britanie l-a asemuit cu un dictator din punctul de vedere al ținutei pe care a ales să o poarte la acest eveniment sportiv. Întrebare: cum este posibil ca nimeni din conducerea Ministerului Apărării să nu ia atitudine, în condițiile în care nu este prima dată când domnul Năstase face pe rebelul?

Pe 1 decembrie 2014, de Ziua Națională a României, domnul Ilie s-a îmbrăcat în uniformă, de data asta în conformitate cu evenimentele prevăzute în reglementări. 


Și totuși nu se dezminte: adaugă un fular interesant, pe care îl pune la gât ca și cum ar fi la plimbare pe bulevard, nu în grupul care primește onorul militarilor care defilează de Ziua Națională. Întrebare: unde este rigoarea de care este necesar să dea dovadă toți cei care ar trebui să fie onorați să poată purta uniforma militară? Dacă nu o fac în conformitate cu regulile, cum de nu sunt trași la răspundere? Întrebările sunt, desigur, retorice ....

Legătura cu tenisul și Simona Halep ar fi următoarea: cineva care nu respectă regulile impuse de regulamnetele armatei țării din care face parte are sau nu probitatea morală să pună întrebări ușor jignitoare, să pună la îndoială patriotismul altui sportiv?  Simona Halep i-a dat un răspuns excelent domnului senator ( dacă nu știați, domnul general este și senator, un om plin de calități, nu?):

"In primul rand, parerea mea si opinia mea este ca eu joc zilnic pentru Romania, tot timpul cand intru pe teren acolo scrie Romania, Halep. Cred ca asta este mult mai important pentru mine, pentru tara, am jucat intotdeauna cu mare drag la Fed Cup, cand am putut si cand s-a putut. Am fost si accidentata si tot am jucat anul trecut, am riscat foarte multe lucruri. Mi-am dorit mult sa joc Fed Cup intotdeauna" - Simona Halep pentru Digisport.
"Anul acesta este imposibil pentru ca programul nu imi permite, daca jucam in alta parte, in Europa, mai aproape, ma duceam cu mult drag. Acum este imposibil sa ma duc sa schimb din nou fusul orar, si-asa sunt obosita, vin dupa o perioada lunga in America, am venit acasa, sa plec iar in Canada si sa ma intorc este foarte, foarte greu. Fiecare isi da cu parerea, fiecare are parerea personala, tin sa spun doar ca joc pentru tara zilnic, nu joc doar la Fed Cup. Imi doresc sa castige fetele acolo si fara mine, au sanse, joaca bine, avem jucatoare foarte bune. O sa le tin pumnii si o sa le sustin de acasa" - Simona Halep.
Despre declaratia lui Ilie Nastase
"Nu stiu daca ma afecteaza sau nu, dar pe domnul Nastase il respect, ii respect toate rezultatele pe care le-a avut, ceea ce a fost si ceea ce este. Nu imi permit sa comentez despre ceea ce spune dansul, este opinia dumnealui si cum fiecare este liber sa isi spuna parerea eu accept orice" - Simona Halep.

Bravo Simona! Jos pălăria! Sau cascheta? :)







joi, 2 aprilie 2015

Simona

Merge mai departe! :) Paisprezece victorii consecutive! 



Urmează semifinala Miami Open, împotriva Serenei Williams! „Sunt nerăbdătoare să joc acest meci pentru că nu am putut să evoluez împotriva ei data trecută. Am fost dezamăgită să nu pot să fiu pe teren, să nu fiu 100% aptă pentru partida cu Halep. Așa că abia aștept să o întâlnesc de data asta!” a declarat numărul 1 WTA imediat cine îi va fi adversara din semifinala de la Miami Open. „Nu am nimic de pierdut cu Serena, e numărul 1 mondial, voi da totul, voi veni pe teren și voi crede în șansa mea. A fost un meci bun la Singapore, mâine este un nou meci și cred că pot câștiga din nou cu ea.” a afirmat Simona Halep.





Partida va avea loc mâine dimineață, de la ora 4.00 și va fi transmisă de Dolce Sport. No, ăsta da meci! Hai Simona! :)






luni, 30 martie 2015

Emoțiile

Create de meciul de tenis al Simonei Halep la Miami Open 2015 s-au stins întro răsuflare de ușurare! Pfiuuuuuuuuu! :) Ei bine, dacă încă nu știți, Simona a câștigat în două seturi, 6-4, 7-5, meciul din turul 3 al Openului american de la Miami, în fața italiencei Camila Giorgi, 37 WTA și s-a calificat în optimi. Felicitările mele pentru domnișoara Halep!


Deși este câștigătoarea turneului de la Indian Wells de săptămâna trecută, deși sunt doar un spectator (amator) al tenisului, s-a văzut de la mare distanță că Simona traversează o perioadă dificilă, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic, zic eu. Nu este puțin lucru să joci turnee atât de lungi, aproape fără pauză, mai mult, Simona este deja o țintă pentru adversarele sale, un trofeu pentru palmaresul fiecăreia dintre sportivele cu care se întâlnește. Nu, nu îi caut scuze pentru meciurile destul de slabe și pentru forma nu chiar cea mai potrivită, dar este o realitate de necontestat: Halep traversează o perioadă complicată, cu un consum enorm de energie. Culmea este că deși a jucat la un nivel scăzut, a reușit să câștige și, ca și în cazul finalei de la Indian Wells, Simona nu prea putea, Camelia nu prea știa cum! Cred că nu greșesc atunci când spun că tot ceea ce contează este VICTORIA și este cu atât mai mult de admirat atunci când câștigă în timp ce nu joacă prea bine! :)


Ca un concurs negativ al erorilor și greșelilor neforțate de ambele părți, tabela cu principalele statistici o puteți vedea mai sus. Mare lucru nu mai este de spus .... A, ba da: bravo Simona! Felicitări! :)

Îmi pare rău pentru calitatea fotografiilor, sunt screenshot-uri de pe Dolce Sport1 online. În primul, la interviul câștigătoarei, Simona recunoaște perioada dificilă pe care o traversează și la mulțumește fanilor care o încurajează peste tot prin lume!


duminică, 22 martie 2015

Norocul

Vine întotdeauna în întâmpinarea celor pregătiți să-l întâlnească și care muncesc extrem de mult pentru el. Simona Halep, inimoasa domnișoară de pe meleagurile românești, este calificată în finala Indian Wells, turneul californian de rangul Premier Mandatory. Semifinala cu Serena Williams, numărul 1 mondial, nu s-a jucat deoarece americanca s-a retras, anunțând o accidentare la genunchi. În felul acesta, Simona a făcut un pas înainte într-un mod total neașteptat, zic eu, dar binevenit, cu scuzele de rigoare (din partea mea) pentru adversara care s-a accidentat.


No bine, no! Vestea bună este că în această seară, de la ora 20.00, Simona Halep joacă finala Indian Wells împotriva sârboaicei Jelena Jankovici, locul 21 WTA. Hai Simona! :)

Cele două adversare de azi s-au mai întâlnit în alte competiții, ultima dată în optimile de finală ale Australian Open 2014, ocazie cu care Simona și-a trecut în palmares o victorie în trei seturi, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-0. Alte două victorii ale Simonei au fost obținute: în 2013, în sferturile de finală ale turneului de la Roma, cu scorul de 4-6, 6-0, 7-5 și în 2012, în primul tur al turneului de la Bruxelles, cu scorul de 6-2, 3-6, 7-6 (3). De cealaltă parte, Jelena a învins-o pe Simona o singură dată, în 2010, în turul întâi al US Open, cu scorul de 6-4, 4-6, 7-5. Sper, sincer, ca după finala de azi, în istoria confruntărilor dintre cele două sportive, Jelena să rămână tot cu o singură victorie! :)

Meciul va fi transmis de Digi Sport, așa că vă invit pe toți să vă încheiați săptămâna în fața televizorului, cu pumnii strânși și gânduri de victorie pentru Simona Halep! 
HAI SIMONA!

PS (19.44): Îmi cer scuze tuturor, partida va fi transmisă de Dolce Sport1! Hai Simona! :)

Update (23 martie): Simona Halep a câștigat meciul în fața lui Jelena Jankovici cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4, și deci și turneul de la Indian Wells! :))))) Felicitări Simona! 








marți, 17 martie 2015

Veștile


Bune circulă repede și nu pot decât să mă bucur pentru asta. Simona Halep s-a calificat în optimile turneului WTA de la Indian Wells, SUA, după victoria obținută în trei seturi, 6-1, 3-6, 6-1, în defavoarea americancei Varvara Lepchenko. După meciul extraordinar făcut de Monica Niculescu în fața celebrei Serena Williams, Simona rămâne singura româncă în acest turneu și o va întâlni pe adversara din finala de la Dubai, Karolina Pliskova, din Cehia, locul 15 în clasamentul WTA. 


Cu probleme la picior, cu gândul că orice meci de tenis este deschis oricărui rezultat, domnișoara Halep merge mai departe. Statistica tenisului a mai înregistrat un punct câștigat cu o lovitură remarcabilă:



Hai Simona! :)

marți, 10 martie 2015

Tenisul

Feminin, la nivel mondial, va atrage iarăși privirile (și speranțele) noastre în această lună martie. După ce săptămâna trecută, Alexandra Dulgheru a jucat finala turneului WTA de la Kuala Lumpur, Indonezia, împotriva danezei Carolina Woznniacki, meci în urma căruia a urcat de pe locul 94 pe locul 72 în clasamentul WTA, domnișoara de onoare a tenisului românesc, Simona Halep, va participa, pe pământ american, la două turnee: Indian Wells (11-21 martie) și Miami (24 martie-5 aprilie).  Anul trecut, la Indian Wells Simona a jucat în semifinale, iar la Miami nu a participat.


Cu prezența anunțată a unor adversare puternice, cum ar fi Serena Williams (care revine în acest turneu după 14 ani), Maria Sharapova, Caroline Wozniacki, Ana Ivanovici, Eugenie Bouchard, Agnieszka Radwanska, Ecaterina Makarova ( cu care a avut anul acesta două meciuri importante, la Australian Open și la Dubai), Andrea Petkovic sau Lucie Safarova, acest turneu este o mare provocare. De fapt, la acest nivel, fiecare meci este o mare provocare, nu?  Turneul începe miercuri, Simona urmând să intre în competiție în turul al doilea. 

Doresc să vă spun și faptul că Simona Halep a fost desemnată jucătoarea de tenis a lunii februarie, întro anchetă desfășurată pe site-ul oficial al WTA. Mai mult decât atât, cea mai bună lovitură a lunii februarie  a fost tot a româncei noastre: punctul câșigat de Simona în meciul de la Dubai, împotriva slovacei Daniela Hantuchova. Felicitări, Simona! :)

Hai Simona! :)










duminică, 22 februarie 2015

Bucurie

Mare, mon cher! Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Dubai din acest an! 



„Sunt foarte bucuroasă că am câștigat acest turneu, mai ales că este al 10-lea titlu. Sper să câștig cât mai multe! 
Am avut parte de un public deosebit și vreau să le mulțumesc tuturor pentru susținere! ”  
Sursă.





sâmbătă, 21 februarie 2015

Emoții

Mari azi după-amiază, de la ora 17.00: la Dubai, orașul minune construit pe malul Golfului Persic, Simona Halep joacă în finala turneului WTA, împotriva Karolinei Pliskova, din Cehia. Orice competiție sportivă este deschisă oricărui rezultat, așa că emoțiile mele de susținător al Simonei au fost mari: după ce a reușit o revanșă în fața Makarovei, care a eliminat-o la Australian Open, semifinala de ieri, împotriva Carolinei Wozniacki a început dezastruos, cu ezitări și pierderea primului set, 2-6, în doar 30 de minute. Nu știu cum s-a simțit domnișoara Halep, dar eu am fost neliniștit și aproape supărat de modul în care se desfășura jocul. În setul doi Simona a fost în creștere de formă și la 4-0 am început să sper, la 6-1 am fost deja încrezător că sunt șanse reale pentru calificarea în finală. Al treilea set a fost un tur de forță, scor 6-1 și calificarea, pentru a doua oară în acest an, în finala unui turneu, a avut loc. Bravo Simona!



No bine, no! Luuuume, lume! De la ora 17.00, pe DigiSport2, vă invit la tenis: finala turneului WTA de la Dubai, în care românca noastră, Simona Halep, poate câștiga al doilea turneu în acest an! HAI SIMONA! :)

Pentru că există viață și dincolo de emoțiile de pe terenul de tenis, iată că o plimbare cu cămila prin deșert poate fi un prilej de mare amuzament! :)))))))



UPDATE: Simona Halep a câștigat turneul de la Dubai, cu scorul de 6-4, 7-6 (4)! Al doilea titlu din acest an! Bravo Simona, felicitările mele! :)))

sâmbătă, 7 februarie 2015

Week-end

Cu tenis feminin: la Galați are loc azi și mâine confruntarea dintre echipele României și Spaniei, din Grupa Mondială II a Fed Cup. Această competiție este cea mai importantă în tenisul de câmp feminin, pe echipe, fiind corespondenta Cupei Davis în tenisul de câmp masculin. Numindu-se până în anul 1995 Federation Cup, competiția a fost lansată în 1963, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existență a Federației Internaționale de Tenis. România a participat începând cu anul 1973, jucând până acum la 34 de ediții, ajungând de cinci ori în sferturile de finală, în anii 1973, 1974, 1978, 1980 și 1981. La ora actuală, în clasamentul general, România se clasează pe locul al 16-lea, cu 3170 de puncte, fiind urmată de Olanda cu 3122,50 puncte și devansată de Suedia cu 3455 puncte.

No bine, no! Echipa României


înfruntă echipa Spaniei 


după următorul program: 
  • sâmbătă, de la ora 13: Simona Halep (3 WTA) - Silvia Soler Espinosa (67 WTA); urmează meciul dintre Irina Camelia Begu (34 WTA) - Garbine Muguruza (24 WTA);
  • duminică, de la ora 12: Simona Halep - Garbine Muguruza, Irina Camelia Begu - Silvia Soler Espinosa; următorul meci al confruntării dintre cele două echipe va fi între echipele de dublu Alexandra Dulgheru (95WTA)/Monica Niculescu (57WTA) - Anabel Medina Garrigues (498WTA)/ Lara Arruabarena (86WTA).
Meciurile vor fi trasnmise de Dolce Sport. Se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci meciuri: sâmbătă două de simplu, duminică unul de simplu și unul de dublu. În caz de egalitate se mai joacă încă un meci de simplu. O victorie pentru noi înseamnă calificarea în play-off-ul Grupei Mondiale! Hai România! :)

Update: România a învins Spania, cu scorul general 3-2 și s-a calificat în play-off-ul Grupei mondiale! :))))
Bravo fetelor! Ne mai ...auzim! :)


duminică, 25 ianuarie 2015

Combinația

Amuzantă dintre numele unui ardei iute picant „jalapeno” și numele de familie al unei domnișoare din tenisul românesc, Halep, scornită de mintea unui fost mare antrenor de tenis, Brad Gilbert, actualmente comentator de sport la ESPN, pornind de la constatarea că jocul Simonei este extrem de picant pentru adversare, are ca rezultat porecla Halepeno, noul brand al Simonei Halep, lansat la Australian Open 2015.


Comentatorul a spus despre Simona că este mică și iute, exact ca un ardei jalapeno. Simona nu a fost nemulțumită de amuzanta poreclă și Adidas chiar a realizat tricouri pe care sunt imprimați trei ardei iuți, în culorile steagului național al României. O campanie de imagine excelentă, zic eu. 


No, ce ziceți?

Imediat (la ora 10.00) începe meciul din optimile Australian Open 2015, împotriva belgiencei Yanina Wickmayer!  Hai Simona! :)

Update (11.31): Simona s-a calificat în sferturile Australian Open 2015, egalându-și performanța de anul trecut! Un meci foarte frumos, cu tenis de calitate, o revanșă meritată în fața belgiencei Wickmayer! Bravo Simona! Felicitări! :))



marți, 20 ianuarie 2015

Bucurie

Mare în tabăra României din Australia: Simona Halep (3 WTA) și Irina Begu (42 WTA) au trecut de primul tur al Australian Open 2015, primul turneu de Grand Slam al acestui an! Îmi face mare plăcere să scriu despre asta și doresc să împart gândurile bune cu voi! :)

În partida inaugurală a Openului Australian, Simona a învins-o pe italianca Karin Knapp, locul 51 în clasamentul WTA, într-un meci care a durat o oră și 27 de minute, cu scorul de 6-3, 6-2. Bravo Simona, felicitări! :) Urmează, cel mai probabil mâine, întâlnirea cu Jarmila Gajdosova, născută în Slovacia, dar care reprezintă Australia, locul 62 WTA.

Hai Simona!

Cealaltă veste bună vine din partea Irinei Begu, care a reușit una dintre surprizele (plăcute, firește!) acestui turneu: a câștigat confruntarea din primul tur, împotriva lui Angelique Kerber, locul 9 WTA, reprezentanta Germaniei, cu scorul de 6-4, 0-6, 6-1, întro partidă cu durata de două ore. Felicitări Irina! :) Urmează turul al doilea unde o va întâlni pe Katerina Siniakova, din Cehia, locul 81 WTA.

Hai Irina!

Hai România! :)


Update: Irina Begu s-a calificat în turul trei, după victoria cu 7-5, 6-4 în fața Katerinei Siniakova! Felicitări Irina! :)

Update 1: Simona Halep s-a calificat, de asemenea, în turul trei! :) Scor în partida cu Jarmila Gajdosova: 6-2, 6-2! Felicitări, Simona! 

Viitorul sună bine, nu? Hai România! :)

Update 2: Irina Begu a câștigat partida din turul trei, împotriva jucătoarei Carina Witthoeft, 104 WTA, Germania, cu scorul de 6-4, 6-4! Bravoooooooooooooooooooooooooo Irina! Felicitări!
Irina s-a calificat în optimile Australian Open! Hai Irina! :)

Update 3: Simona Halep s-a calificat, de asemenea, în optimi, după o victorie în două seturi, 6-4, 7-5, obținută în fața americancei Bethanie Mattek-Sands, 258 WTA! Bravooooooooooooooo Simona!
Hai Simona! :)






sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Palmaresul

Simonei Halep s-a îmbogățit azi cu încă un titlu de câștigătoare al unui turneu: Shenzhen 2015!


Domnișoara Halep a câștigat al nouălea titlu din carieră, după ce a învins-o pe Timea Bacsinszky (Elveția) în două seturi: 6-2, 6-2. Cu patru break-uri, câte două în fiecare set, cu primele puncte oferite adversarei din greșeli proprii abia în ghemul al 11-lea, Simona a dominat această finală și a reușit să câștige turneul. Un start de sezon excelent, o etapă bună de pregătire încheiată cu succes, un câștig de 280 de puncte WTA, satisfacția lucrului bine făcut (că tot este la modă această expresie!).

Urmează deplasarea pe continentul australian unde săptămâna viitoare se va desfășura un alt turneu: Sidney 2015 (11-17 ianuarie). Participantele la acesta sunt mai bine clasate în clasamentul mondial, ceea ce înseamnă că provocările vor fi mai mari, adversarele mai puternice. Cu un moral bun, cu un prim succes în geanta cu rachete, românca noastră va aborda fiecare meci cu seriozitate maximă, așa cum ne-a obișnuit și cum declară de fiecare dată. Turneul va fi difuzat de DigiSport1.

Știați că prima mare performanță într-un turneu WTA a fost atinsă de Simona la competiția din aprilie 2010, de la Marbella, Spania? Venită din calificări, Halep a ajuns până în sferturile de finală, trecând, printre altele, de Sorana Cârstea, locul 36 mondial în acel moment. A fost învinsă, în sferturi, de Flavia Pennetta.

No bine, no! Felicitări Simonei, un gând bun și mult succes în noul an, care a început așa de bine!
Cine se alătură grupului care o felicită pe Simona Halep?





marți, 6 ianuarie 2015

Prima

Competiție de tenis la care participă Simona Halep anul acesta este în plină desfășurare. Pe tărâmuri chinezești, Domnișoara de Onoare a tenisului românesc a dat piept cu Annika Beck, din Germania.



După un meci nu chiar „floare la ureche”, Simona a reușit să treacă în etapa următoare în trei seturi: 4-6, 6-4, 6-3. Multe provocări, un mic tur de forță, concentrare, revenire, ..... semne bune anul are! :) Este, dincolo de palmares, o victorie simbolică, fiind primul meci oficial din acest an. Urmează optimile turneului de la Shenzhen, în care o va întâlni pe Natalia Vikhlyantseva din Rusia, 17 ani, locul 584 WTA. Hai Simona! :)

Din păcate, Simona este singura româncă rămasă în competiție, după ce Irina Begu, Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru au fost deja eliminate. :(



duminică, 14 decembrie 2014

Sfârșitul

Anului 2014 aduce o mică surpriză pentru cea mai bună sportivă a României (la tenis): Simona Halep a fost declarată cea mai populară jucătoare de tenis, conform WTA!

  Sursă.

Chiar dacă este doar un rezultat matematic al numărului de căutări pe site-ul oficial WTA pe anul în curs, eu spun că nu este puțin lucru și o felicit pe Simona! :) Pe locul doi se clasează Maria Sharapova iar pe trei o regăsim pe Serena Williams. Cel mai urmărit rezumat video al anului este finala Masters-ului de la Madrid, în care Simona a fost cu greu învinsă de Sharapova.

Începutul de an competițional 2015 o va găsi pe Simona Halep în turneul WTA la Shenzhen, China, în perioada 4-10 ianuarie, urmat de turneul WTA de la Sydney, Australia, în perioada 11-16 ianuarie. După aceste două competiții „de încălzire”, domnișoara de onoare a tenisului românesc va participa la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului 2015, care se va desfășura la Melbourne, Australia, în perioada 19 ianuarie-1 februarie. Mult succes, Simona! :)





luni, 17 noiembrie 2014

Votul

Tău contează, întotdeauna! Îți place tenisul sau, mai bine, ești un adevărat fan al acestui sport? Ești fan Simona Halep? Te mândrești atunci când un nume românesc ajunge în topurile concursurilor sportive internaționale? Vrei să faci, pur și simplu, o faptă bună? Dacă la oricare dintre întrebările de mai sus există un răspuns pozitiv, ești invitatul meu să-ți exprimi votul aici pentru cea mai bună jucătoare de tenis a anului 2014!



Simona Halep a avut în 2014 cel mai bun an al carierei sale, cu două trofee la Doha și București, cu trei finale la Madrid, Turneul Campioanelor și Roland Garros. Este nominalizată la premiul acordat de WTA pentru cea mai bună jucătoare de tenis a anului 2014 și, dacă dorești să-i fii alături, acum este un bun moment pentru a o vota aici.

marți, 4 noiembrie 2014

Țara

Arde și baba se piaptănă zice un proverb care aproape că se potrivește cu gândurile mele de azi. În plină nebunie generată de primul tur al alegerilor prezidențiale, eu m-am gândit să vă spun că există viață și dincolo de politică ...... Anul 2014 este un an cu rezultate importante pentru Simona Halep!


Domnișoara din fotografia de mai sus încheie anul cu două titluri în palmares, la Doha și București, la care se adaugă trei finale jucate, la Madrid, Lorand Garros și Singapore! Clasamentul WTA la sfârșit de an competițional este următorul: locul 1: Serena Williams 8485 puncte; locul 2: Maria Sharapova 7050 puncte; locul 3: SIMONA HALEP 6929 puncte!

Felicitări Simonei! Este un nume despre care voi mai scrie și în viitor, am și motive s-o fac, nu? Până una, alta, îi doresc o vacanță plăcută! :)) Cine îi mai transmite un gând bun Simonei?

duminică, 26 octombrie 2014

Finala

Turneului Campioanelor care se desfășoară anul acesta la Singapore are pe tabela de scor un nume românesc: Simona Halep!


Participarea la o asemenea competiție, la care sunt invitate cele mai bune opt jucătoare de tenis ale lumii, este o mare onoare și o recunoaștere a performanțelor care apar după (mulți, mulți) ani de muncă și perseverență. Plăcerea cu care domnișoara de onoare a tenisului românesc joacă fiecare punct din cariera sa, spiritul de competiție care ar trebui să fie prezent în viața oricărui sportiv (dar pe unii îi mai ...sare!), educația bună primită în familie și la școlile pe unde a trecut, toate acestea și încă multe altele formează un întreg cu care ne putem mândri noi, cei de acasă, simpli spectatori sau susținători înfocați. Încă o dată sportul s-a dovedit a fi cel mai bun ambasador al țării noastre! 

No bine, no! Să revin la ceea ce am dorit să scriu încă de la început: vă invit să vizionați finala Turneului Campioanelor la tenis, în care joacă Simona Halep și Serena Williams, meci ce va fi transmis de Digisport 1, de la ora 13.00. Într-un mod cu totul neașteptat, Simona „îi acordă revanșa” Serenei, după ce a câștigat în fața ei, în grupe, cu scorul incredibil de 6-0, 6-2! A fost o partidă extraordinară, cu o Simona calmă și curajoasă și o Serena în afara momentului, ca să mă exprim delicat. O zi proastă a adversarei s-a îmbinat perfect cu anii de muncă și rezultatele care au dus-o pe domnișoara din România acolo unde este, din punct de vedere sportiv, evident.

Despre „această revanșă” se pot spune deja multe. De exemplu, Simona ar fi putut să evite întâlnirea cu Serena cedând, pur și simplu, în fața lui Ana Ivanovici, în două seturi, situație în care aceasta din urmă se califica în semifinale în detrimentul lui Serena Williams. Ei bine, Simona a jucat fiecare punct, deși era deja calificată în semifinale. A pierdut meciul în trei seturi, eu m-am gândit: oare nu s-a obosit prea tare înainte de următoarea partidă, mult mai importantă? Cel mai probabil răspunsul a fost nu, a fost doar un bun antrenament de puțin peste două ore, ceea ce a ajutat-o să-și mențină forma fizică și i-a întărit psihicul, lucru care s-a văzut sâmbătă, în seminfinală, unde a câștigat categoric în două seturi, în puțin peste o oră de joc, în fața jucătoarei Agnieszka Radwanska, din Polonia, scor 6-2, 6-2.


Așadar, dragii mei, haideți la tenis! (la televizor, desigur!) Cea mai interesantă partidă din acest turneu (și nu numai!) va fi această „revanșă acordată” numărului 1 mondial, Serena Williams, de către Simona Halep! Parcă sună ușor nepotrivit, dar spuneți voi, greșesc eu cumva? :)) Visul oricărei jucătoare este să joace cu cea mai bună și iată că azi, acest vis se va împlini, pentru a doua oară în aceeași săptămână! 
Hai Simona! Mult succes! Ai văzut chiar tu că se poate! :))



Cine se mai uită la tenis azi? 


duminică, 19 octombrie 2014

Turneul

Campioanelor (sau WTA Finals) este un eveniment major în lumea tenisului și unul special pentru România: după 16 ediții (1998, Irina Spîrlea), o româncă participă la această confruntare sportivă destinată celor mai bine clasate jucătoare de tenis din lume. Așa cum sunt sigur că deja ați ghicit, sportiva noastră este Simona Halep:


No bine, no! Îmi face mare plăcere să o felicit pe domișoruca Halep pentru alinierea la startul competiției și să-i urez mult succes! Sistemul de joc nu este unul eliminatoriu, așa cum sunt de obicei competițiile din tenis. Jucătoarele se împart în două grupe de câte patru și fiecare joacă cu fiecare din grupa sa. Primele două din fiecare grupă se califică în semifinale. Tragerea la sorți a grupelor a avut loc sâmbătă, 18 octombrie și adversarele Simonei sunt, în prima fază: Serena Williams, Ana Ivanovic și Eugenie Bouchard! WOW! 

Competiția se desfășoară la Singapore în perioada 20-26 0ctombrie, iar această a 44-a ediție va fi transmisă în România de Digi Sport. Drumul către Singapore, în general arată așa:



Simona a declarat:
„A fost visul meu să particip la Turneul Campioanelor și un obiectiv încă de la începutul anului. Sunt fericită că voi avea ocazia să particip alături de cele mai bune jucătoare din lume!”
„Sunt foarte fericită! Încă de anul trecut de la Sofia, obiectivul meu a fost să mă calific și să joc acest turneu.Voi lupta pentru fiecare meci și mă voi bucura de fiecare moment!” Exact așa cum ne-a obișnuit! Drumul Simonei spre Singapore arată așa:




Multă baftă, Simona! :))



















joi, 2 octombrie 2014

Ghinion

Mare pentru Simona Halep, domnișoara de onoare a tenisului românesc actual. O accidentare pune capăt competiției din China, după ce în urma unui meci de aproape 2 ore și jumătate, Simona s-a calificat în sferturile de finală, obținând o victorie în trei seturi:


Regret că traseul din China s-a oprit aici, dar este un pas înainte, deoarece anul trecut Simona a fost eliminată din primul tur. Deși a câștigat 215 puncte WTA, locul doi ocupat în clasamentul mondial este pus în pericol de evoluția sportivelor Șarapova (acum pe locul 4) și Kvitova (acum pe locul 3), rămase în competiție. Oricum, domnișoara Halep este deja în elita tenisului mondial și asemenea suișuri și coborâșuri nu sunt lucruri extraordinare în lumea tenisului. Vorbește lumea în sat că va veni la București pentru a face investigații la coapsa unde este accidentată. Un gând bun îi transmit, să se facă bine și mult succes pe mai departe! :))

P.S.Astăzi am terminat turneele de pe teren chinezesc. Nu au fost meciuri ușoare, însă sunt împăcată cu mine că am făcut tot ce am putut și am luptat pentru fiecare minge și pentru fiecare meci!
Astăzi însă a trebuit să iau o decizie cu mintea, nu cu inima. De aceea, după multe discuții cu fizioterapeuții, am decis să mă retrag, pentru că am dureri la picior și nu pot risca să îmi agravez starea și mai mult.
Aștept cu mare drag prima mea participare la Turneul Campioanelor de la Singapore!
Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje și pentru susținere și sper să îmi fiți alături și de acum înainte! ” 

Asta scrie pe o pagină de socializare Simona!