Provocarea

Zilei: există deosebiri între cele două fotografii?

Aștept răspunsurile voastre la comentarii! :)

Leapșa

La care răspund azi este o provocare lansată de Mihaela Pojogu și precizez că este prima dată când particip la un astfel de joc. La rândul meu îi invit pe toți cei care doresc să răspundă, în continuare, la această provocare, pe bloguri sau chiar aici, la comenbtarii! 

 Sursă foto.

Tema: Ce îți place, ce nu îți place! 

1. De ce ai blog?

În primul rând pentru mine este un bun mijloc de a imortaliza gânduri și experiențe pe care să le pot accesa peste ani, mirându-mă: ăsta sunt eu? :) Am tot timpul ceva de spus/scris despre ceea ce mă înconjoară, de bine sau de rău și consider că sunt, în marea majoritate a situațiilor, un bun observator. În altă ordine de idei, îmi doresc să intru în contact cu alte persoane, chiar dacă relația noastră (de cititor/blogger) este doar una virtuală.

2. De ce (nu) ai cont pe Facebook? 

Deoarece eu cred în gluma conform căreia „dacă nu ai cont pe Facebook, nu exiști!” :) Este un mod facil și modern de a ține legătura cu prietenii (și chiar cu rudele)! :)))))

3. De ce (nu) scrii cu diacritice?
Pentru că limba română are diacritice, nu?

4. De ce (nu) iti place blogul meu? Îmi face mare plăcere să citesc bloguri despre călătorii, cu multe fotografii și impresii despre fiecare loc vizitat! 

5. Iti plac pisicile?
Nu sunt favoritele mele. Am remarcat, amuzat, că în timp ce în România sunt mulți câini vagabonzi, în Italia se găsesc în această situație pisicile! :)))))) 

6. Iti plac cainii?
Da, dar sunt de părere că aceștia nu ar trebui să locuiască la bloc, dacă pot spune așa .....

7. Ce parere ai despre blanosii (caini, pisici) tomberonezi?

Sunt oarecum rodul indiferenței (inconștienței) umane, zic eu. Nu sunt de vină că sunt tomberonezi/e, ci doar victime ale abordării greșite a problemei existenței lor. 

8. Ti-ai dori sa te reincarnezi in caine sau pisica? Daca da, de ce?

Hmmmm, nu cred în povești de genul acesta. :)

9. Iti plac copiii?

Da, cu mici rezerve, să zicem! :)

10.Ce iti place mai mult, sa dormi sau sa mananci?
Grea alegere ..... să dorm!

11.Ce iti doresti cel mai mult si nu poti avea? 

Să mai am o dată 18 ani! :)

Provocarea

Pe care o lansez azi este una simplă, sub forma unei întrebări: sunt asemănări și/sau deosebiri între cele două fotografii de mai jos?

 Sursă.

 Sursă.

Tevatură

Mare pentru/împotriva eliberării cartelelor preplătite doar cu buletinul. Ceea ce eu nu pricep este următoarea chestiune: mai contează pe CNP-ul cui este eliberat un număr de telefon, în condițiile în care absolut toate celelalte date ale aceluiași CNP sunt deja în „ț” baze de date? Ca să nu mai adaug că după localizarea unui telefon, nu este mare șmecherie să-l identifici pe vorbitorul care îl folosește. Părerea mea.

 Sursă.

Dincolo de opiniile conform cărora este o cedare a dreptului la intimitate, eu am să aduc argumente care combat această senzație de siguranță, de anonimat, în ceea ce privește datele personale:

1. Fiecare dintre noi a încheiat cel puțin un contract de prestări servicii, sunt convins de asta. Vorbim despre cablu, internet, televiziune prin satelit, gaz, electricitate, etc. De fiecare dată am completat pe contractele semnate toate datele noastre, de cele mai multe ori și adresa de e-mail și chiar și numărul de telefon, chiar dacă acesta este asociat unei cartele preplătite. Unele dintre firmele cu care am avut astfel de contracte s-au desființat, au dispărut, oare cu datele noastre ce s-a întâmplat?
2. Un număr însemnat de români au credite la bancă. Acestora li se adaugă și cei care au doar conturi deschise, cu carduri bancare sau nu. Toate băncile actualizează periodic datele clienților, printre care și numărul de telefon de care se face atâta caz;
3. Cumpărăturile online, care se achită cu cardul direct pe site-ul magazinului, au ca început, în marea majoritate a cazurilor, ca primă etapă, crearea unui cont care conține nume, prenume, adresă, număr de telefon. Unii dintre comercianți solicită pentru eliberarea facturilor care însoțesc produsele cumpărate fix CNP -ul și iată că am ajuns în același punct;
4. La schimbarea cărții de identitate, persoanele căsătorite trebuie să prezinte, în mod obligatoriu și o copie a certificatului de căsătorie, indiferent dacă și-au schimbat numele sau nu după căsătorie. Astfel, în baza de date de la Evidența Persoanei din primăria localității unde locuiește fiecare dintre noi sunt toate datele de identificare a tuturor membrilor unei familii, cine cu cine este căsătorit și cine sunt părinții cui. 
5. La toate nivelurile de școlarizare se întocmesc situații cu datele personale ale elevilor/studenților, iar toți diriginții (spre exemplu) au la dispoziție numere de telefon ale elevilor, adeseori și ale părinților;
6. La locul de muncă al fiecăruia sunt date exacte despre fiecare dintre noi;
7. Toate cardurile de fidelizare de la benzinării, lanțuri de magazine, săli de sport, etc, se eliberează pe baza completării unor formulare care conțin datele personale și numărul de telefon ....

Sunt convins că aș mai găsi exemple, dar nu vreau să sar calul și să vă plictisesc. Dacă priviți cu atenție în jur, o să constatați că fiecare dintre voi își pune la dispoziție numărul de telefon fără prea mare bătaie de cap, deci acesta nu este un mare secret, nu? În modul cel mai serios și în același timp, politicos, vă întreb: care ar fi marea problemă că s-ar elibera cartele telefonice doar pe baza datelor de identitate? În Italia, spre exemplu, exact așa se întâmplă: cumpărarea unei cartele SIM se face pe baza unui act de identitate, iar aceasta devine activă după câteva ore (maxim 24) de la completarea datelor într-un sistem care cu siguranță ține evidența persoanelor care au cumpărat, la un moment dat, un număr de telefon. Oare și ei (italienii) consideră asta ca pe o încălcare a vieții private?

Tu ce părere ai despre povestea asta? 

Politica

Nu este subiectul meu preferat, dar face parte din viață, fie că ne place, fie că nu! :(
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale care au loc în acest an a stârnit mici furtuni care au mocnit mulți ani, se pare! Oameni importanți (cred eu!) se afundă, cu voie, în mizeria politicii și își trimit scrisori deschise, dezgroapă povești demult uitate și ne arată că există păreri diverse despre personalitățile culturii române.

 Sursă.

Domnul Radu Beligan, cel mai longeviv actor român, considerat de o mare parte a iubitorilor de teatru ca fiind un fenomen al scenei românești, a declarat, cu ocazia marii lansări (a candidaturii) de pe Arena Națională, că îl susține pe actualul prim ministru în cursa sa pentru șefia statului. Consider că este dreptul domniei sale să 1) susțină pe oricine dorește; 2) declare exact ceea ce consideră demn de anunțat, la un moment dat; 3) voteze pe cine are chef!

No bine, no! Alți domni, cu pretenții în cultura română, au făcut mare caz de declarația mai sus menționată! Domnul Andrei Pleșu i-a transmis actorului o scrisoare deschisă, în care îl critică public pentru faptul că își leagă numele de un caraghios! Poftim? Putea domnul Pleșu să scrie o scrisoare ...închisă? Cred că da! Oare ce l-a mânat să se implice în mizerie? Cu trimiteri directe la anii comunismului, expeditorul îi reproșează destinatarului cochetările cu ...scena puterii, de atunci și de acum! Hmmmm!

 Sursă.

Un alt domn, Gabriel Liiceanu, prinde mingea ridicată de Pleșu și plusează cu amabilități: Beligan a participat, în epoca de aur, la congresele pentru educație socialistă! „Disprețuindu-ne și neavând milă de noi, le cânta puternicilor zilei muzica pe care i-o comandau!”  (sursă informație)

 Sursă.

Oare ce este în neregulă cu oamenii aceștia? Cum de a reușit un candidat la prezidențiale să reaprindă tăciunii considerați până de curând stinși pe veci sau, mai mult, despre care nici nu știam că există? Ce este cu aceste răfuieli târzii? Prea târzii, în opinia mea! Domnule Beligan, oare a meritat tot acest circ pumnul de arginți? Este toată această frământare o dovadă a libertății de exprimare sau doar o lipsă de echilibru în viața publică? Atunci când niște oameni de seamă ai culturii din țara mea își spală în public lenjeria murdară de zeci de ani, se cheamă că aceștia pun umărul la consolidarea unei scări de valori în societatea a cărei busolă a luat-o razna de multă vreme?

Începutul

Anului școlar nu aduce bucurie doar unora dintre copiii care merg la școală, ci și recent angajaților șoferi pe microbuzele școlare cu care aceștia merg și pleacă de la cursuri.

 Sursă.

Luni după-amiază, în chiar prima zi de școală, am poposit la o benzinărie situată în comuna Gilău. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut la una din pompe un tip care alimenta, într-un bidon de 5 litri, un microbuz școlar! Cu siguranță că motorina ar fi trebuit să ajungă în rezervor, că a fost plătită de primăria de care aparține. Regret că nu am avut aparatul foto la mine, motiv pentru care nici nu i-am notat numărul, deoarece ar fi doar cuvântul meu împotriva cuvântului șoferului în cauză!

Vreau să scot în evidență lejeritatea cu care umplea omul bidonul: fără nicio jenă, de parcă acest lucru era normal și nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. Asemenea apucături vor dura, cu siguranță, o generație (domnul nu era chiar la prima tinerețe, mai degrabă la a doua!), dar mă tem, la modul cel mai serios, că micul furtișag este pe lista „îndemânărilor” care se transmit la multe locuri de muncă. Repet o întrebare: România, încotro?

Rusia

Continuă să ne dea de furcă ... La propriu deoarece ne situăm la o aruncătură de rachetă băț de zona unor confruntări reale, cu arme care mai de care, între ucrainieni și ruși. La figurat deoarece Maria Șarapova i-a încurcat iarăși socotelile Simonei Halep, câștigând pentru a cincea oară din tot atâtea partide jucate. Hmmm ..... măi să fie!

"O felicit pe Maria Sharapova, a fost mai buna. Am invatat multe lucruri din aceasta infrangere si sper sa progresez cat mai repede la aceste aspecte. A fost o infrangere greu de digerat, iar mi-a scapat meciul, dar... asa-i in tenis! Merg inainte!! Au fost foarte multi romani in tribuna si sunt sigura ca si din fata televizoarelor, din Romania, m-au urmarit multi. Vreau sa va multumesc tuturor pentru sustinere!", a postat Simona Halep pe contul ei de Facebook. (Sursă)

Pot spune că încet, încet, Șarapova devine un coșmar pentru domnișoara din țara noastră. Că țipă și geme, că folosește tot felul de șiretlicuri nu mai este un secret pentru nimeni. Că poate fi învinsă este iarăși un adevăr. Mă tem însă că devine adversarul în fața căreia Simona nu reușește să-și păstreze cumpătul, ceea ce este cam neplăcut. Oricum, orice competiție este deschisă oricărui rezultat, așa că trebuie să privim înainte, nu?  Mai sunt încă două turnee în USA, așa că putem spune că ăsta a fost doar de încălzire. Hai Simona!
În cazul în care doriți să vedeți ultimele minute ale sfertului de finală dintre cele două tenismene pomenite mai sus, aveți ocazia cu un click dat mai jos:

Întrebare: cum dracu de poate să urle Șarapova în halul ăla zi de zi? Nu răgușește?

MetruL

(bată-l vina!) A pus în situații delicate mai mulți prezentatori ai știrilor legate de evoluția stării vremii. Cu puțină indulgență, putem spune că acesta poate fi un reper și pentru evoluția vremurilor. Am auzit în ultimele două săptămâni (cel mai recent vineri dimineață la TVR1) de mai multe ori folosindu-se expresia ,,ț litri pe metrul pătrat”. Hmm, ce ziceți?
Articolul este partea de vorbire flexibilă, care însoțește substantivul, arătând în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. Articolul hotărât (enclitic) se alipește la sfârșitul cuvântului, arătând în mod precis (hotărât) obiectul denumit (sursă).
Adică face referire la unul dintre obiectele care poatră același nume, zic eu. De exemplu: metru - metrul.
Părerea mea este că numărul de litri se exprimă pe unitatea de măsură a suprafeței, adică metru pătrat și nu pe o anumită unitate de măsură a suprafeței, care poate fi identificată de către cei care primesc informația, adică metrul pătrat.
No bine, no! Cu speranța că nu m-am pierdut (prea tare) în detalii, vă întreb și pe voi: cum este corect?

 Sursă foto.

Acum

Douăzecișipatru de ani ziua de 13 iulie a fost întro vineri. Vineri 13! :) Un coleg de serviciu, cu care eram și bun prieten pe vremea aceea, m-a invitat la un chef și când ai 22 de ani nu este posibil să refuzi un asemenea eveniment. La ceas de seară ne-am prezentat cu toții la locul faptei, ca să zic așa. Amicul care trebuia să se prezinte cu muzica ne-a anunțat cumva (este evident că pe atunci nu existau telefoane mobile) că nu mai poate veni. Ups, ce ne facem? Am preluat inițiativa și împreună cu un alt participant ne-am dus repejor la un coleg de serviciu pe care l-am rugat să ne împrumute magnetofonul și boxele, că suntem tare încurcați! Pe când am ajuns victorioși (credeam noi!) la garsoniera unde se ținea petrecerea, muzica se auzea de pe holul blocului. Evident că am intrat și am întrebat cine a adus casetofonul ce urla binedispus pe o măsuță. Eu, a răspuns o domnișoară minionă, dintr-un colț al încăperii. Și nu ai putut face asta înainte să plecăm în lume, să ne rugăm de alții? am insistat eu. Nu! a fost răspunul! Vă puteți imagina câtă miere curgea în dialogul nostru. :))

No bine, no! Următoarea discuție cu domnișoara cu pricina a avut loc câteva ore mai târziu, spre dimineață, când am invitat-o la dans și, din acel moment, nu am mai lăsat-o din brațe. Da, este mai mică de statură și la melodiile lente nici nu atingea pământul ...

Azi se îplinesc 24 de ani de când mi-am cunoscut soția și chiar dacă a fost într-o vineri 13, acest lucru nu ne-a adus ghinion. Ne-am căsătorit în anul următor

și lucrurile merg bine, așa cum este normal să fie întro familie. Viața fiecăruia este o adevărată poveste, iar acesta este doar începutul poveștii familiei mele. 

Acum sunt curios să văd cine răspunde la provocare: voi cum v-ați cunoscut jumătatea?

Vara

Are farmecul ei: soare, apă, plajă! Pentru a te bucura din plin de cele trei, este de ajuns să mergi la ștrand sau la ceva club din ăsta mai pricopsit, în funcție de gusturi și de buzunar, evident! Pentru asemenea evenimente este musai să ai în garderobă și costumația necesară. Nu, nu m-am țăcănit (de tot) când spun asta. Un celebru personaj de film a făcut senzații cu costumul său de baie:

 Sursă.

:)) Ce credeți, că asta este tot? No bine, no! Ia trageți un ochi mai jos:

 Sursă.

Oare numai mie mi se pare că lumea o ia razna?

 Sursă.

Întrebare: oare cum se comportă acest ...original costum de baie a) în apă și b) la sărituri în apă?

Argumentul

Adus în discuție, pentru susținerea unui punct de vedere, spune multe despre cel care îl folosește, în mod cu totul neinspirat uneori și spun asta doar pentru a mă exprima într-un mod elegant. Este adevărat că în funcție de mai mulți factori, cum ar fi respectul față de cei cărora te adresezi, inspirația de moment, părerea ta sinceră despre ei, aroganța datorată vârstei sau părerii prea bune despre sine, credința că toți ceilalți care nu sunt ca tine sunt niște ...ratați, ciudați, nepricepuți, numai buni de călcat în picioare, etc (desigur că lista defectelor celorlalți este infinită, în strânsă legătură cu cea a calităților personale ale celui  la care se face referirea!), uneori spui lucruri care te definesc în realitate și reușești să transmiți mesaje clare despre felul în care vezi tu o situație sau alta. Hmm, cam complicată introducere...
Am fost ieri dimineață, printr-un concurs de împrejurări, martor la o discuție cel puțin surprinzătoare, după mintea mea, în care, după ce mai multe lucruri au fost spuse, ca argument suprem de a participa la un eveniment (care are dublu rol, de a sărbători ț ani de existență a instituției în care lucrează și, cum ar spune cei mai tineri, de team building, un altfel de a numi o ...coeziune a grupului) a fost folosit următorul:
- Cei care nu se înscriu, vor fi servitorii noștri, ai celor care vom participa!
Aceste vorbe spuse pe un ton aparte și cu un zâmbet pe față care nu lasă loc de interpretări, spune totul despre cum îi vede vorbitorul pe cei cărora li se adresează! Evident că nu am putut să nu răspund unei asemenea ...ofense, și i-am spus, cât am putut eu de politicos:
- Vă mulțumim că ne dați ocazia și ne faceți onoarea de a fi servitorii dumneavoastră!
Mă simt dator să precizez că nu eram în grupul căruia i se adresa domnul, dar eram în imediata apropiere și mă găseam fix în aceeași situație cu cei cărora li s-a pregătit această ghidușenie.
Dacă mai există semne de întrebare, mirare sau altele în ceea ce privește motivul pentru care nu am înghițit, pur și simplu, această mică insultă ( a înjosi prin vorbe), iată ce scrie în DEX: servitor = prin generalizare, orice persoană care muncește la stăpân; slugă. No, cum sună? Încă mai există dubii? Iată, tot din DEX: slugă = figurat: persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința; rar: aparat simplu, format dintro scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva.
Cu toate că nu este de râs, ci o chestiune serioasă, în care niște oameni au fost tratați total necorespunzător, nu mă pot abține să nu pun o întrebare: oare la care dintre cele două explicații amintite de mine ale cuvântului slugă făcea referire? :))

Cotnari

Este un brand foarte cunoscut și un vin și mai bun! :) Ca orice afacere care se respectă are și un magazin online de unde poți cumpăra vinuri după pofta inimii și mărimea portofelului. Vinuri mai noi sau mai vechi, albe sau roșii, demidulci sau demiseci,....
No bine, no! Serviciul clienți este foarte receptiv, în doar câteva minute după ce am făcut comanda pe pagina magazinului virtual am fost contactat telefonic pentru a confirma produsul dorit, forma de plată și modul în care urma să ajungă vinul la mine. Nota 10 are doamna de la mine: amabilă, mi-a dat răspunsuri la toate întrebările și chiar am primit coletul în ziua următoare, așa cum a promis.
No bine, no! Pentru a nu uita că totul este perfectibil, iată ce am constatat eu pe propria mea piele, dacă îmi este permis să spun așa: am dorit să cumpăr un vin alb din anul 1994 demidulce! Exact asta  pare a fi vinul pe care l-am ales, după cum se poate vedea cu ușurință mai jos:



 

Acesta este vinul pe care l-am cumpărat în realitate:

 

 

Doresc să precizez că nu este o mare tragedie, sunt convins că vinul va fi foarte bun, dar nu mă pot abține să nu pun următoarea întrebare: este asta o dovadă de profesionalism sau ...doar o scăpare?

Întrebarea

Acestei zile este următoarea: dacă în ziua alegerilor europarlamentare am primit un sms care mă îndemna să merg la vot și să pun ștampila pe poziția 11, în dreptul lui MRU, se poate spune că s-a încălcat legea?

Curentul

Electric stă la baza bunei funcţionări a oricărei activităţi în zilele noastre. Da, ştiu că nu am reuşit să uimesc pe nimeni cu judecata de valoare scrisă mai sus, dar parcă nu realizezi chestia asta dacât în lipsa lui, a curentului vreau să zic. Aproape tot ceea ce ne înconjoară funcţionează pe baza unui consum de energie. Toate utilajele casnice sau industriale, mai mici sau mai mari, au nevoie de electricitate pentru a funcţiona. În lipsa ei, te umflă râsul.

Întro dimineaţă am intrat la un magazin de pâine din imediata apropiere a blocului unde locuiesc pentru a-mi cumpăra pâine, franzelă, ceva pentru gustarea de la serviciu. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că vânzătoarea stătea la lumina lumânării. Mi-a spus că nu au curent, moment în care am tras concluzia că nici nu-mi poate felia un sfert de pâine sau o franzelă. De fapt nici nu le putea cântări. Hmm, am cumpărat nişte chifle. Este evident că nu mi-a dat bon. Toate mijloacele folosite în procesul de vânzare a pâinii erau paralizate pentru că nu fusese achitată factura de curent. Magazinul funcţionează la parterul unui bloc, cel mai probabil întro fostă garsonieră. Nu mă interesează în mod special care este motivul pentru care s-a ajuns la această situaţie, dar o reacţie normală, firească şi legală ar fi fost închiderea magazinului până la soluţionarea problemei. Sunt eu cârcotaș sau este total aiurea felul în care au procedat şefii de la brutărie?
                     

Victimă

                          Sigură, pentru nemernicii fără căpătâi, eşti dacă, din motive greu de înţeles pentru mine, mergi pe stradă cu un lanţ de aur pe care sunt agăţate două medalioane, tot din aur, peste îmbrăcăminte. De ce ai face asta? Habar n-am! Marţi, 6 mai, în cartierul Mănăştur, în zona Pieţei Flora, o bătrânică a fost tâlhărită, pe stradă, de un gunoi uman care, cu gluga trasă pe cap, i-a smuls medalioanele de la gât şi a rupt-o la fugă. Doamna locuieşte cu mine în bloc, era extrem de tulburată, supărată, emoţionată. Deşi era însoţită de o altă vecină de o vârstă similară, nu au putut schiţa nici un gest de apărare....ambele au telefoane mobile, dar nu sunat la poliţie după tâlhărie. Au considerat că oricum nu mai este nimic de făcut. Oare?
                          Această situaţie mizerabilă s-a petrecut în oraşul al cărui primar este fix domnul care pe când era prim-ministru a avut multă, dar multă treabă cu angajaţii plătiţi de la bugetul de stat, deci şi cu poliţiştii. Mai mult, i-a numit cu un mare tupeu, posesori de pensii nesimţite pe foştii poliţişti, cu alte cuvinte, nesimţiţi şi ei, cei care au fost şi prin analogie şi cei care sunt acum, nu? Oare toată acea luptă pentru învrăjbirea românilor cu ei înşişi nu poate face parte din motivele, cu bătaie extrem de lungă, pentru care asemenea tâlhari prind curaj? Precizez că nu sunt tâmpit să cred (afirrm) că domnul primar este vinovat pentru actul de tâlhărie, ci persoana care a jumulit efectiv bijuteriile femeii, ziua în amiaza mare. Ba chiar şi victima are o parte însemnată de vină....dar mno, cine sunt eu să arăt cu degetul?
                           Ceea ce doresc să scot în evidenţă este faptul că lipsa de educaţie, şcolară şi civică, în concordanţă strânsă cu lipsa unui plan viabil prin care cei plătiţi să asigure ordinea pe străzile din ce în ce mai nesigure să poată face tot ce este necesar pentru a restabili o minimă siguranţă a cetăţeanului au ca rezultat o creştere a numărului de infracţiuni. Da, sună a limbaj de lemn, dar lucrurile merg întro direcţie greşită. Tot felul de ciudaţi, cu glugi pe cap şi tunsori de te trec fiorii,  consumă şi vând droguri în zona străzii Gârbău, din acelaşi fain cartier menţionat mai sus. Da, aţi ghicit, întro zonă apropiată de locul faptei despre care am scris mai sus.Reacţia oamenilor? Nimeni nu vede şi nu face nimic dintr-un motiv simplu: sentimentul de nesiguranţă care se aşterne, încet, încet peste România. Lipsa de încredere în aparatul poliţienesc şi sistemul judecătoresc îşi spune cuvântul, chiar dacă nimeni nu-l rosteşte şi pe acest fond, ciudaţii prind curaj! Ca într-un film de proastă calitate, în tot acest timp, domnul ministru care conduce ministerul din care face parte şi poliţia română are probleme serioase de rezolvat: aduce modificări la regulamentele de acordare a onorurilor militare către mai marii invitaţi la tot felul de ceremonialuri oficiale!
                            Întrebare: oare ţara arde şi baba se piaptănă?

Lecția

                    Primită de mine atunci când am dorit să fac o faptă bună merită câteva rânduri pe acest blog. Al meu (blogul!), firește! :)
                    Miercuri la  oră de vârf, în plin efort al tuturor de pregătire a minivacanței prilejuită de ziua muncii, dau să intru la o bancă pentru, ați ghicit, treburi care se fac la bancă! La intrare mă brodesc deodată cu o tânără mămică, posesoare a unui fain cărucior în care se găsea un bebeluș. Așa cum am învățat eu în primii șapte ani de acasă, suplimentați ulterior de școlile pe unde am trecut, mă adresez doamnei:
                    - Doriți să vă ajut? În același timp, am întins mâna și am apucat mânerul ușii pentru a o deschide, cu intenția de a-i face loc doamnei să pătrundă cu căruciorul în incinta onorabilei instituții.
                    - Nu, mulțumesc! a venit răspunsul sec și total neașteptat. Am rămas perplex de uimire, am dat drumul la ușa pe care apucasem să o întredeschid și am privit-o, mirat, pe independenta mămică. Desigur că a reușit să deschidă ușa, dotată cu un brat care o ține, de regulă, închisă. A proptit piciorul, a împins căruciorul, și-a agățat poșeta în celălalt mâner al ușii, dar a ajuns victorioasă în fața bancomatului din holul băncii. Am stat în expectativă, cu gândul la un eventual spectator întâmplător al scenei, care de pe celălalt trotuar ar fi putut gândi: uite la boul ăla cum stă și nu îi dă o mână de ajutor doamnei cu căruciorul!
                      Habar n-am ce să mai cred! S-au schimbat regulile elementare de politețe? Am întâlnit o persoană care nu a auzit de ele? Este excepția care vine să întărească regula? Sunt chiar așa de fioros? :))

Indicatorul

                    Care ne arată cât de bolnavă este țara noastră poate fi scandalul țâțelor de plastic puse pe banii noștri, ai tuturor celor care plătim, mai puțin sau mai mult, asigurări de sănătate. Cu adevărat bolnavi de tupeu (doctorii) sau narcisism (pacienții), protagoniștii acestui circ au găsit calea de a ne arăta nouă, muritorilor de rând, că ei pot! Da, pot orice!
                    Pe parcursul acestui blog am semnalat mai multe fapte glorioase, de adânc profesionalism  sau compasiune pentru pacienți, întâlnite de mine când am venit în contact cu lumea medicală. Împresia generală este ușor negativă. Da, știu, este o lipsă de discernământ să generalizezi aspectele negative asupra unei întregi comunități profesionale, dar hai să fim serioși: câți dintre noi se declară mulțumiți de serviciile medicale primite, personal sau de cei apropiați nouă? Ceea ce îmi atrage atenția de data aceasta este următoarea chestiune: medicii implicați în uriașul scandal de la Spitalul de Arși din capitală sunt aceeași care au salvat viețile multor persoane ajunse acolo cu probleme grave de sănătate. Poate că tocmai de aici pleacă totul: după ce salvezi multe vieți aflate la cumpăna dintre a fi și a nu fi, încet, încet, crezi că ești un mic Dumnezeu. Apare apoi credința că ți se cuvine tot mai mult, mulțumirile și recunoștința salvaților nu mai sunt de ajuns. Urmează tupeul de a-ți face singur parte, chiar dacă ilegal și imoral, că doar nimeni și nimic nu te poate atinge: cei din jur sunt tot mai mici, mai proști, habar n-au pe ce lume trăiesc!
                     Că are balta pește o știm cu toții de multă vreme. Că banii de la sănătate sunt cheltuiți cu mare dispreț pentru binele public, la fel. Vă puteți imagina cum și ce discută, dimineața la cafea, oamenii (doctorii) care fac ciubucuri zilnice de mii de lei? Cum dispare compasiunea, pierdută între bancnotele viu colorate? Cum ne privesc pe toți ca pe niște fraieri de pe spatele cărora ei merg în vacanțe prin locuri la care noi nici nu îndrăznim să visăm? Recitind cele scrise mai sus, pentru o clipă m-am gândit că ar fi de bun simț să vă scriu și motivul care a creat valul meu de simpatie, a câta oară, pentru domnii doctori, deși sunt șanse mari să știți despre ce este vorba: un grup de mari maeștri în arta mânuirii bisturiului în scopuri de înfrumusețare (țățe de plastic, buci și buze umflate cu te miri ce, nasuri corectate mecanic, burți supte cu mașinării uimitoare, ...) au ca principal loc de muncă Spitalul de Arși din București. Chirurgia estetică este la mare căutare și se înrudește bine cu cea reparatorie. Odată create îndemânările, a fost extrem de ușor de găsit prima persoană care avea nevoie de ... un tuning, apoi vorba merge repede prin sat, toate pupezele și cocalarii au auzit cât este de cool să-ți aduci îmbunătățiri. Numărul clienților a crescut exponential, părerea de sine a operatorilor de bisturie, seringi și dispozitive de întins pielea la fel. Tupeul, idem! A urmat ceea ce știm azi cu toții: au strâns rândurile și au pus la cale o mare mizerie: operațiile au început să fie efectuate în spitalul mai sus pomenit, actele întocmite vorbeau despre diverse situații de urgență, C.N.A.S.-ul deconta sume semnificative pentru operații, cheltuielile grupului de șmecheri (cu dublu șm) scădeau vertiginos, banii încasați de la pacienți, fără factură sau chitanță, ceva, erau băgați în totalitate în buzunarele lor cele fără de fund (că tot veni vorba, ați privit cu atenție la buzunarele halatelor medicilor? Numai mie mi se pare că au dimensiuni exagerate?). Se impune o ultimă precizare: că așa s-au petrecut faptele sau că este posibil ca ele să se fi desfășurat în modul arătat mai sus, nu am îndoieli, deoarece trăiesc în țara aceasta și simt și eu cum merg lucrurile, chiar dacă nu am fost de față în cabinetele chirurgilor de la fabrica de țâțe noi! Ce va spune justiția, asta este o altă chestiune, care poate fi surprinzătoare uneori!
                      Întrebări (retorice, firește!):
                      - câte acte medicale, investigații și tratamente puteau fi făcute da banii aceia?
                      - câți oameni ar mai fi putut zâmbi azi?

Întrebarea

                    Care m-a pus în mare încurcătură, cu două săptămâni în urmă, a fost foarte simplă și a venit din partea unui grup format din cinci persoane, aflate la vârsta adolescenței:
                    - Nu vă supărați, nu știți cumva unde este Muzeul de Istorie?
                    Mergeam pe strada Memorandumului din centrul Clujului când am fost oprit cu această întrebare. Măi să fie, m-am gândit eu!
                    - Numai o clipă, să mă gândesc! am zis eu, încercând să trag de timp. Ne găsim fix în fața Muzeului de Etnografie, acolo, în Piața Unirii se găsește Muzeul de Artă ..... Hmmm, nu reușesc să-mi amintesc de fel despre muzeul buclucaș! O ceață deasă m-a umplut de rușine. Îmi pare rău, nu cred că reușesc să-mi amintesc acum! o dau eu la întors, roșu la față de ciudă că, deși se așteptau (probabil!) să le dau o indicație, nu am reușit decât să băjbăi, penibil.
                    No bine, no! Situația descrisă mai sus a avut urmări: când am ajuns acasă, am căutat repede pe net informația cerută mie de tineri: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj se găsește în Piața Muzeului, mai exact pe Strada C. Daicoviciu, nr. 2.  Am discutat cu persoanele din jurul meu despre întâmplare și despre muzeu. Unii știau unde este, alții erau în afara subiectului. Cei care l-au vizitat recent, sunt de părere că acesta este cu totul nereprezentativ pentru ceea ce este și a fost Cluj Napoca.
                    Orașul în care trăiesc este el însuși un MUZEU DE ISTORIE A TRANSILVANIEI! În centrul istoric există clădiri construite acum multe sute de ani, figuri importante ale trecutului nostru (și nu numai!) s-au născut sau au trecut prin Cluj. Tot ce ne rămâne de făcut, celor interesați de subiect, desigur, este să descoperim ceea ce ne înconjoară, cu faptele de bravura sau, de ce nu, uneori rușinoase, a celor care au clădit acest oraș.
                   Mă tot strofoc să întru și eu în breasla bloggerilor, dintr-un motiv foarte simplu: dorința de comunicare cu ceilalți! Din dialog se naște progresul, nu-i așa? Din motivul menționat mai înainte, o să vă scriu aici și vouă poveștile absolut fabuloase despre orașul meu!

                  Update (10.21 a.m.): nici nu mă mir că nu (prea) am ştiut despre muzeul de istorie, sute de mii de exponate ale acestuia sunt ....în beci: http://citynews.ro/eveniment/clujul-vrea-sa-fie-capitala-culturala-cu-450000-de-exponate-care-zac-subsolul-muzeului-de

Consulul

General al României la Montreal este domnul Victor Socaciu. Da, da, cel cu chitara! Mno, și? Păi să vă spun ce am citit recent despre chitaristul-consul: pe la jumătatea anilor 1990, pe când mai făcea diverse eforturi pentru a se califica pe viață în galeria cântăreților la chitară din România, Victor s-a pisicit pe lângă un mare om de afaceri la vremea aceea și a organizat Festivalul Naţional Country Music 1996 (prima ediţie şi, de altfel, ultima) la Dallas-ul de Slobozia. Printre momentele acelui festival s-a numărat unul de o valoare muzicală demnă de menționat în istoria concertelor de muzică country, în vecii vecilor: un concurs de nechezat! :)) Spectatorii au fost invitați să necheze, cel mai probabil pe secțiuni: câte unul, în grupuri mici, în grupuri mari, numai fete, numai băieți, toți odată, ..... Și, pentru că a fost un concurs adevărat, a fost ales și un câștigător: un puști de 12 ani care a primit premiu un costum de cowboy, mult prea mare pentru el. Cam ăsta este genul de fapte pe care, dacă le faci, le comunici celorlalți că tu ești altfel, că vei ajunge cineva mare, că tu ești gata să ieși din rând.

No bine, no! Domnul V. S. a ieșit din rândul oamenilor simpli: a obținut un mandat de parlamentar, pe al doilea l-a ratat, a fost numit secretar de stat pentru problemele revoluționarilor, iar acum a devenit consul general în Canada. Voi vă dați seama ce cântări o să bage alături de Hrușcă, unul vara și unul iarna? Încep să regret că nu trăiesc și eu pe acele tărâmuri!

În timp ce scriam aceste rânduri, mi-a venit iarăși în minte o chestiune. Întrebare: voi a-ți remarcat că politica este singura, da' singura ocupație pentru care nu-ți trebuie o școală anume? Pentru toate profesiile îți trebuie o calificare, o pregătire ceva, pentru politică îți trebuie doar tupeu!

                      Sursă informații. Sursă foto.

Artizanat

                    Se cheamă ceea ce își face omul cu mâna lui:

                    Un bărbat sună la ușa unei doamne. Când aceasta deschide, o întreabă:
                    - Doamnă, dumneata știi să faci sex?
                    Contrariată și speriată în același timp, femeia îi trântește ușa în nas. A doua zi, aceeași poveste. Bărbatul sună (la ușă!), femeia deschide, urmează întrebarea:
                    - Doamnă, dumneata știi să faci sex?
                    Ușa este iarăși trântită, După-amiază, când soțul femeii vine de la serviciu, aceasta îi spune:       
                    - Ceva cu totul neobișnuit se întâmplă când ești tu la serviciu: un tip vine și sună la ușă și când îi deschid, mă întreabă dacă știu să fac sex. S-a întâmplat de două ori deja.
                   - No bine, no! Lasă că mâine stau și eu acasă! Zis și făcut. În ziua următoare, când tipul sună, soțul se ascunde după ușă și femeia, curajoasă, deschide:
                   - Doamnă, dumneata știi să faci sex? vine întrebarea străinului.
                   - Da, bineînțeles că știu! răspunde femeia.
                   - Atunci fă sex cu soțul dumitale, doamnă, că așa, doar, doar n-o să mai facă el cu soția mea!

                  :))
                  Dacă doriți, sunteți invitații mei să comentați!