Claxonul

Este dispozitivul care face simțită prezența șoferilor în locuri diverse, așa cum bine știți și voi, sunt convins .... Dincolo de faptul că începe să devină inamicul numărul 1 al marilor aglomerări urbane romanești (și voi ați observat că pe alte meleaguri nu se claxonează ca la noi, așa-i?), el a fost gândit, cel mai probabil, pentru a evita, pe cât posibil, o situație periculoasă iminentă. Sau pentru a-i spune mândruței că ești la portiță și poate să iasă din casă, dar asta este o cu totul altă discuție.

                                                                                           Sursă foto.


Nu este un secret faptul că în Clujul nost traficul devine din ce în ce mai aglomerat, situație care pare fără soluție, din păcate. Sunt unul dintre participanții la acest trafic și în fiecare dintre zile observ situații delicate sau prostești, generate de bâlbâielile șoferilor sau de prea mult tupeu sau de nerespectarea regulilor de circulație sau, uneori, de dorința de a face o faptă bună. Iată una dintre ele:

Zi ploioasă. Adică una din zilele în care numărul mașinilor aflate la orice oră pe orice stradă este uriaș. Și încă nu au ieșit de la serviciu toți care au intrat, dar, mno, nu prea ai csf. Merg cu mașina pe Calea Mănăștur, sensul spre centru. Am în mașină o persoană nevăzătoare, care trebuie să ajungă undeva în zona centrală. Plouă cu ...bulbuci (în sensul că picăturile mari de apă fac bulbuci în bălțile apărute instant pe asfalt). Mașinile sunt în coloane interminabile, bară la bară. Sau far la stop. Sau ceva .....  Doamna din mașina mea trebuie să se întâlnească cu o altă persoană nevăzătoare la intersectia dintre străzile Moților și Clinicilor, să primească un pachet. Adică întro zonă unde oprirea este interzisă și chiar nerecomandată. Doamna din mașina mea îl contactează pe domnul de la care trebuia să primească pachetul și stabilesc punctul de întâlnire: semaforul de la trecerea de pietoni din imediata apropiere a intersecției mai sus amintite. Hmmmm ..... mă ofer să cobor eu să iau ce era de luat, mă mișc mai repede și astfel scurtez timpul de staționare. Pe avarii, cum altfel..... plouă cu dubli bulbuci deja .... coloana din spatele meu pare nesfârșită .... îmi fac curaj, recunosc persoana cu care trebuie să mă întâlnesc după bastonul de nevazător, trec de trecerea de pietoni, trag pe dreapta, jumătate pe pista de bicicliști cu gândul că pe ploaia asta nu sunt amatori de două roți prin apropiere .... semaforul de care tocmai am trecut este în continuare pe verde, blochez jumătate de bandă, pornesc avariile, cobor repede, moment în care apa căzută din ceruri mă udă instant. Mă îndrept către omul cu pachetul, numărând în gând secundele până la primul claxon ......zero virgulă cinci, una, două ......  claxoooooon! Strâng din umeri, mă reped la om, îi spun că eu trebuie să iau pachetul ....în gând trei, patr...claxooooooooon, mai încerc două flic-flacuri printre șuvoaiele de apă de sus și de pe carosabil ...... cinc ....claxooooooon ........intru în mașină murat dar victorios ....șase, șapte cor de claxoane .........semnalizez și mă pun în mișcare fix când semaforul arată culoarea roșie celor din spatele meu..... „Vă mulțumesc frumos!” îmi spune doamna de pe bancheta din spate. Moment în care am tras concluzia că ar trebui să nu mai claxonez niciodată dacă nu este o situație critică ......

În situația ipotetică în care cineva dintre cei care mi-au transmis salutările internaționale ale șoferilor citește aceste rânduri, îl rog să mă scuze.
Chiar dacă este taximetrist ...