duminică, 8 februarie 2015

Programul

Încărcat al fiecărei zile mă pune în dificultate atunci când vine vorba despre cititul unei cărți. Deși îmi face plăcere să citesc, nu mă pot lăuda că fac asta prea des. :( Săptămâna care tocmai se încheie am citit o carte polițistă: Cu frica în sîn, de Ann Granger. O lectură plăcută, ușoară, parcă a fost week-end toată săptămâna.



Fran Varady este personajul principal al unei serii de 7 cărți, printre care și cea citită de mine. Este o tânără care a mers să trăiască în Londra, educată, cu principii, dar săracă. Singură pe lume, face față cu greu provocărilor marelui oraș și întâmplările prin care trece o pune în situația de a colabora cu poliția.  Fran lucrează la un magazin de ziare și în preajma sărbătorilor de iarnă un domn plin de sânge pe față intră în magazin pentru a scăpa de cineva care îl urmărește. Povestea acestui personaj, ziarist de profesie, care investighează un caz important și își pierde viața din acest motiv, este coloana vertebrală a cărții.

Povestea este împletită ingenios cu renovarea unei băi, care duce la descoperirea unui film cu fotografii compromițătoare. În paralel, o tânără fugită de acasă este salvată de la o viață pe stradă de Fran, care merge în vizită la familia acesteia pentru a reconcilia cele două părți. Presărată cu multe momente de umor englezesc, cu doi nepoți care urmăresc acapararea proprietății mătușii lor, unde locuiește cu chirie Fran, cartea este o bună modalitate de a petrece câteva ore departe de grijile cotidiene. O poveste polițistă plăcută, țesută peste reticența majorității persoanelor în a avea relații cu un polițist.

11 comentarii:

  1. Pare, într-adevăr, relaxantă, dar - vorba liceenilor - aştept ecranizarea :)
    Bună dimineaţa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Baietii cu zapada pe girofar nu au mai lovit nimic? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ..... nu văd care este legătura, dar când aflu ceva, dau de știre! :)

      Ștergere
  3. Iarna e timpul lecturilor :-) In comparatie cu cat citeam pe la 20 de ani,,pot sa spun ca acum aproape ca nu mai pun mana pe carti... Pe atunci "devoram" 3-4 romane pe saptamana. Acum... reviste, internet si mai rar romane :-(
    Iti urez lectura placuta si o duminica frumoasa! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă facem comparație cu acea perioadă, sunt în aceeași situație! :)

      Ștergere
  4. E buna sugestia, o sa caut cartea ca s-o cumpar.

    RăspundețiȘtergere
  5. imi plac romanele politiste, e drept ca ii prefer pe clasicii genului, Aghata Cristie si de la noi pe Rodica Ojog Brasoveanu, dar nici propunerea ta nu suna rau :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Altadata citeam intr-o saptamana ,cat citesc acum intr-un an.Ereau cele din colectia aventura,care le citeam continuu,apoi cate si cate.Ai dreptate! Citim din ce in ce mai rar si suntem mai pretentiosi.Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deși acceptăm cu greu, în viața noastră apar în permanență schimbări! :)

      Ștergere